Cosmin Mihai Popescu
Cosmin Mihai Popescu

Sittings of the Chamber of Deputies of April 19, 2011

  • Abstract of the sittings
  • Full-text of the sittings
  • Published in Monitorul Oficial no.47/2011
  • Video in format Flash/IOS Video - Flash & IOS

Sittings of the Chamber of Deputies of April 19, 2011

  1. Declaraţii politice şi intervenţii ale deputaţilor:
  1.74 Cosmin Mihai Popescu - declaraţie politică: "Cine îi apără pe muncitorii români din străinătate";

 

Domnul Cosmin Mihai Popescu:

"Cine-i apără pe muncitorii români din străinătate"

În ultimii douăzeci de ani, care au trecut de la Revoluţia română, milioane de români şi-au legat speranţa pentru o viaţă mai bună, de şansa de a munci în străinătate pentru salarii mult mai mari decât ar fi obţinut muncind în economia românească.

Nu de puţine ori, aceste speranţe s-au transformat în realitate, iar visurile lor s-au împlinit. Sunt medici români care conduc astăzi prestigioase clinici sau spitale din lumea întreagă. Sunt profesori şi cercetători care au pus în discuţie teorii celebre şi au educat specialişti occidentali de renume. Sunt ingineri sau constructori care construiesc în Occident şi care au făcut din România o marcă înregistrată de prestigiu.

Dacă toţi românii care au migrat şi-ar fi împlinit visurile şi nu ar fi întâmpinat şi dificultăţi sau chiar tragedii, subiectul declaraţiei mele politice de astăzi ar fi fost cu totul altul. Din nefericire, mult prea mulţi români şi-au văzut visurile transformate în coşmaruri. De la visul realizării materiale prin muncă cinstită au ajuns înapoi acasă bolnavi, slăbiţi şi în multe cazuri şi datori vânduţi.

În pofida parafării unor contracte de muncă între conaţionalii noştri şi angajatorii occidentali, aceste convenţii au devenit nişte simple hârtii care nu au fost niciodată respectate.

De la angajaţi cu drepturi şi obligaţii contractuale, românii au devenit simpli sclavi, cazaţi în corturi, fără condiţii igienice, fără hrană, iar la finalul realizării muncii, nu au primit nici măcar salariul stabilit.

Mă întreb şi vă întreb, stimaţi colegi, pe ei cine îi apără!? Sunt românii care muncesc cinstit şi care trebuie apăraţi, atât de statul român, cât şi de statele în care ei produc valoare adăugată.

Românii-sclavi nu sunt numai cetăţeni români, ci sunt şi cetăţeni europeni, iar statele care profită de pe urma muncii lor cinstite ar trebui să-i apere. Să-i apere de la exploatare, de la mizerie şi de la punerea în pericol a propriei vieţi.

Cred că atitudinea autorităţilor statului român în raport cu omologii occidentali trebuie să se schimbe radical şi, de ce nu, să propunem la nivel european elaborarea unor sancţiuni consistente împotriva statelor care acceptă încă sclavia în relaţiile de muncă.