Vasile Cosmin Nicula
Vasile Cosmin Nicula

Sittings of the Chamber of Deputies of November 7, 2006

  • Abstract of the sittings
  • Full-text of the sittings
  • Published in Monitorul Oficial no.166/2006
  • Video in format Flash/IOS Video - Flash & IOS

Sittings of the Chamber of Deputies of November 7, 2006

  1. Declaraţii politice şi intervenţii ale deputaţilor:
  1.75 Vasile Cosmin Nicula - declaraţie politică intitulată «De la "Totul pentru ţară" la Dreptate şi Adevăr»;

 

Domnul Vasile Cosmin Nicula:

«De la "Totul pentru ţară" la Dreptate şi Adevăr»

Istoria se repetă! Cămaşa verde a fost schimbată cu cea portocalie, după modelul importat din ţările dominate de comportamentul dictatorial al grupurilor de interese politice, economice şi financiare. Saltul peste jumătate de veac s-a făcut în amnezie generală. Sunt vopsite în roz-bombon vremurile interbelice şi se ignoră evenimentele şi faptele pe care le-au trăit părinţii şi bunicii noştri, majoritatea trecuţi în eternitate.

Ceasul istoriei a fost dat în urmă cu 65-70 de ani, când organizaţia legionară mărşăluia la vedere sub sloganuri mincinoase, la fel de populiste ca şi astăzi. Partidele erau şi atunci compromise în răfuielile interne. Ele devin tot mai "istorice", cu şansa de a fi numite "de tristă amintire". Apar tot felul de guru matusalemici, care ne încântă cu vorbele lor mistice ca la "Cântarea României". S-au întors şi "fugarii" europeni ori transatlantici să ne povestească isprăvile lor democratice de pe unde au zburat, precum păsările călătoare. Au venit să ocupe cuiburile refăcute din temelii şi restaurate de cei rămaşi în ţară să mănânce salam cu soia. Pomenile guvernamentale pentru aceştia nu mai contenesc. Românii au fost deposedaţi de toate bunurile, pe care şi le-au însuşit tot felul de papagali veroşi.

Intrarea la guvernare a falangei politice "Dreptate şi Adevăr" s-a făcut violent şi mincinos, cu tam-tam în presă şi în stradă, ameninţări publice, linşaj mediatic şi în justiţie a adversarilor, fals intelectual, acţiuni susţinute de noua oligarhie economico-financiară. În numele dreptăţii şi adevărului, terorismul a căpătat forme subtile de manifestare, devenind comportamentul politic în campania portocalie. Principiile şi normele democratice în lupta de idei şi de programe au fost abolite. Primul pas a fost făcut într-o confuzie electorală totală, prin instalarea la palatele Cotroceni şi Victoria a echipelor de zgomot, importate din lumea tulbure a tranziţiei. Sloganurile legionare de altădată au fost vopsite în portocaliu.

"Dreptate şi Adevăr", ca formulă electorală şi de guvernare, a fost golită de conţinut şi nu mai concordă cu declaraţiile din campania ultimelor alegeri. Ea nu are nimic din programul pe care s-a angajat să-l aplice şi să-l respecte în beneficiul cetăţeanului. Am fost şantajaţi permanent cu Uniunea Europeană, ca scop fatal al existenţei noastre, în numele şi sub acoperirea căreia s-au pus bazele unui stat poliţienesc îndreptat împotriva adversarilor politici prin fabricarea de dosare penale şi folosirea CNSAS şi a altor instituţii similare, ca armă politică. Agenţii serviciilor de spionaj străine, instalaţi în instituţiile statului, îi vânează acerb pe cei care au lucrat pentru statul român. Trădătorul Pacepa a devenit simbolul moral al patriotismului.

Dictatura s-a modernizat sub siglă prezidenţială, care şi-a privatizat serviciile de informaţii, administraţia şi internele, justiţia şi armata, pe lângă ministerele şi agenţiile care o finanţează. Au fost abandonate învăţământul, sănătatea, cultura. Intelectualitatea a fost înlocuită cu clientela politică de analfabeţi cu diplome universitare cumpărate la colţ de stradă şi de doctorate la fel de dubioase. Suntem pe punctul de a deveni o populaţie de căpşunari şi de slugi la curţi străine.

Imnul Naţional, pe care cei mai mulţi nu-l mai ştiu, are un îndemn la care ar trebui să medităm şi să-l simţim ca pe o rugăciune: "Deşteaptă-te, române!"