Parliamentary debates

Domnul Florin-Costin Pâslaru:

Subiect: «"Realizarile" premierului Boc»

Într-o cuvântare a premierul Boc acesta a trecut în revistă "realizările" fără precedent ale guvernării sale, din care se poate trage concluzia că, deşi pacientul a decedat, operaţia a fost un adevărat succes. Emil Boc omite din discurs elementele ce nu-i convin, le amplifică pe cele cu care are impresia că punctează, dar neglijează permanent că este slab pregătit.

Ar fi fost interesant dacă premierul Boc ar fi avut curaj să-şi prezinte cimiliturile despre succesele larg repurtate de Guvern în economie într-o conferinţă la care să răspundă şi întrebărilor ziariştilor ori la o masă rotundă la care să participe economişti de largă recunoaştere. Dar, cum asta nu s-a întâmplat, se observă cum problematica abordată de economişti pe la seminarii se regăseşte mai mult în discursul guvernului polonez, în timp ce guvernul român afişează un limbaj de şcoală primară.

Dacă Guvernul nu a făcut nimic, atunci de ce cursul euro-leu a rămas stabil şi n-a avut soarta monedelor din alte ţări afectate de criză?

Problema cea mai gravă este că spusele premierului fuseseră combătute înainte să deschidă gura, atunci când guvernatorul Isărescu precizase că va căuta să nu permită o apreciere prea puternică a leului, care ar descuraja o revenire a economiei bazată pe export.

Cu alte cuvinte, guvernatorul BNR sugerează că stabilitatea şi implicit aprecierea leului - lăudate de prim-ministru - nu sunt bune. Iar Boc trebuia să-şi dea seama de asta din moment ce a mărturisit el însuşi că ajustarea economiei, pe care Guvernul o are în vedere, e absolut necesară pentru a restaura creşterea economică.

Reducerea dobânzilor nu a fost deloc un lucru sănătos, fiindcă acestea trebuiau să rămână sus pentru a putea fi păstrate investiţiile existente în România şi atrase altele noi. Dar cum Banca centrală n-a rezistat somaţiilor Guvernului Boc de a le micşora, s-a consemnat o reducere-record a formării brute de capital - ca influenţă în p.i.b. - de aproape 10% în trimestrul IV al anului trecut şi de 8% în întregul an 2009. Şi, din nefericire, România nu a înregistrat doar o scădere a p.i.b. de trei ori mai mare decât media UE, ci şi una dintre cele mai înalte inflaţii anuale din Uniune (a doua după cea din Ungaria), chiar dacă premierul Boc se bate cu cărămida în piept că aceasta nu e o ameninţare pentru România.

El a refuzat constant să ţină cont de postulatul că o inflaţie scăzută şi stabilă reprezintă cea mai bună contribuţie pe care politica monetară o poate aduce pentru susţinerea creşterii economice şi crearea de noi locuri de muncă, şi nu-i rămâne decât să culeagă ceea ce a semănat.

În locul unei singure probleme au apărut trei. Atunci când inflaţia, stagnarea sau recesiunea economiei, precum şi şomajul survin concomitent, acestea sunt semne de stagflaţie, iar fenomenul are, în principal, cauze monetare. Sau, ca să fie mai clar, e determinat de încercarea de a substitui politicile economice şi fiscale cu politica monetară.