Marian Avram
Marian Avram

Sittings of the Chamber of Deputies of September 15, 2010

  • Abstract of the sittings
  • Full-text of the sittings
  • Video in format Flash/IOS Video - Flash & IOS

Sittings of the Chamber of Deputies of September 15, 2010

  1. Declaraţii politice şi intervenţii ale deputaţilor:
  1.76 Marian Avram - declaraţie politică "în legătură cu penalizarea proprietarilor de terenuri nelucrate";

 

Domnul Marian Avram:

Declaraţia mea de astăzi vine în sprijinul celor afirmate de ministrul agriculturii, Valeriu Tabăra, în legătură cu penalizarea proprietarilor de terenuri nelucrate atât extravilan, cât şi intravilan, care nu îngrijesc şi nu curată respectivele suprafeţe.

Suntem cu toţii conştienţi de marile probleme cu care se confruntă agricultura românească, iar necultivarea terenurilor agricole constituie una dintre multele probleme. În momentul de faţă, în România, valoarea terenurilor nelucrate este de circa 20% din suprafaţa arabilă, în condiţiile în care sunt cultivate circa 8,1 milioane hectare.

România a plătit 581 de milioane de euro din subvenţii directe pe suprafaţă fermierilor români, subvenţii aferente anului 2009. Mulţi dintre aceştia se înscriu pentru primirea subvenţiilor europene, însă sunt cazuri în care terenurile pentru care se plătesc aceste sume de bani nu au văzut niciodată un utilaj agricol, singurul lucru care creşte acolo fiind ciulinii.

Apreciez implicarea domnului ministru Tabăra şi salut luarea unor asemenea măsuri, dar să nu uitam ca o astfel de lege există din 1991, Legea 18, o lege care îi amendează pe cei care nu îşi cultivă terenul, lege care până în momentul de faţă nu s-a aplicat.

Oamenii trebuie să înţeleagă că pământul trebuie lucrat în asociaţii sau arendat. Sunt oameni care, deşi nu au puterea financiară pentru a lucra terenul, refuză să îl dea în arendă. Prin aplicarea acestei legi se elimină aceste cazuri.