Ciprian-Florin Luca
Ciprian-Florin Luca

Sittings of the Chamber of Deputies of November 22, 2011

  • Abstract of the sittings
  • Full-text of the sittings
  • Published in Monitorul Oficial no.139/2011
  • Video in format Flash/IOS Video - Flash & IOS

Sittings of the Chamber of Deputies of November 22, 2011

  1. Declaraţii politice şi intervenţii ale deputaţilor:
  1.76 Ciprian-Florin Luca - declaraţie politică: "Bătaia de joc, un sport naţional!";

 

Domnul Ciprian-Florin Luca:

"Bătaia de joc, un sport naţional!"

Vin astăzi în faţa dumneavoastră pentru că se pare că fiecare săptămână trebuie să aducă câte o veste care, inevitabil, ne şochează. Săptămâna trecută nu se putea încheia fără ca ministrul Funeriu să nu-şi facă glorios apariţia în vizorul presei. Probabil simţea în mod disperat nevoia să între din nou în atenţia opiniei publice. De remarcat este faptul că domnul ministru nu aduce odată cu apariţia sa şi un context pozitiv. Cum să mai aşteptăm de fapt ceva pozitiv din partea acestor decidenţi?

Cazul gimnastelor nu face decât să confirme drumul fără de speranţă pentru nefericiţii cetăţeni ai acestei ţări! Lotul românesc de gimnastică prin excelenţă a făcut ca numele şi drapelul românesc să nu fie uitate în această lume. Ei sunt adevăraţii ambasadori ai României care ne fac să ne mândrim că suntem români şi care câştigă respect pentru România în competiţiile internaţionale. Gimnastele noastre sunt ultimele noastre crâmpeie din ceea ce a fost cândva mândria naţională. Şi pentru aceasta eu le consider eroine.

Gimnastica românească a supravieţuit şi a făcut mereu performanţă în cele mai odioase condiţii de trai, antrenament, mâncare, deplasare. Fetele de mici sunt selectate, despărţite de familie şi puse la ore, zile, ani de muncă. Familia lor sunt antrenorii, colegele, aparatele. Şi toate sacrificiile pentru ce? Pentru performanţă... Pentru a auzi răsunând imnul României acolo unde concurează. Sunt acei oameni care oferă totul şi de cele mai multe ori nu aşteaptă nimic. Sunt acei oameni rari, care te fac fericit oricât de mult s-ar chinui conducătorii tăi să-ţi facă viaţa un infern.

Nume precum Maria Olaru, Gina Gogean, Lavinia Miloşovici, Simona Amânar, Andreea Răducan, Cătălina Ponor, Sandra Izbaşa au marcat cele mai frumoase clipe din chinuiţii ultimi ani. Şi cum s-au gândit guvernanţii noştri să le mulţumească? Cu o palmă pe un obraz nepătat... Mă mândresc cu atitudinea fermă a fetelor care au avut tăria şi curajul să ţină piept unei atitudini de acest fel.

Cam acesta este nivelul competenţei şi bunei guvernări actuale. Acestor oameni le scapă din vedere consecinţele acestui sport, le scapă din vedere faptul că organismul acestor fete slăbeşte considerabil după 20 de ani datorită efortului depus. Dar, totuşi, cine să înţeleagă? Cineva care a făcut, chipurile, toată viaţa pe şoarecele de bibliotecă, capabil să calculeze viteza pumnului preşedintelui spre obrazul copilului lovit în campania din 2004 (blestematul pixel albastru!)? Genial ministru!

Aşa înţelege România să-şi preţuiască valorile...Cât de perfid să fii să crezi că o gimnastă îşi sacrifică copilăria şi viaţa pentru această supraapreciată rentă viageră? Să vă spun un secret, domnilor guvernanţi de destine româneşti...aceşti oameni nu filtrează totul prin sume, bani, cifre (aceste fete de multe ori fac foame pentru a avea un costum de concurs, sau îşi trimit de cele mai multe ori banii la familie). Şi ştiţi de ce nu fac asta!