Tiberiu Bărbuleţiu
Tiberiu Bărbuleţiu

Sittings of the Chamber of Deputies of May 23, 2006

  • Abstract of the sittings
  • Full-text of the sittings
  • Published in Monitorul Oficial no.86/2006
  • Video in format Flash/IOS Video - Flash & IOS

Sittings of the Chamber of Deputies of May 23, 2006

  1. Declaraţii politice şi intervenţii ale deputaţilor:
  1.77 Tiberiu Bărbuleţiu - comentarii cu privire la raportul de monitorizare prezentat la 16 mai 2006;

 

Domnul Tiberiu Bărbuleţiu:

După mai bine de 7 luni petrecute la Parlamentul European în calitate de euro-observator, la care adaug încă 6 ani în care am urmărit cum s-au succedat Rapoartele anuale de monitorizare ale Comisiei Europene, m-am obişnuit cu reacţiile diverse emanate de mediul politic românesc.

În preajma fiecărui Raport de acest gen ni se dezvăluie stări de spirit care ascund tactici şi obiective politice divergente. Pentru mulţi politicieni, Raportul din 16 mai devenise piatră de hotar, reducând problema la «acum ori niciodată», uitând de varianta demult vehiculată, a raportului decisiv din toamna acestui an.

Totul părea simplu. Uniunea Europeană urma să ne dea undă verde, fixând 1 ianuarie 2007 ca dată sigură pentru aderarea României, recunoscându-ne astfel progresele ultimelor 7 luni şi ignorând semnalele declanşării unei crize politice interne.

Marţi seara, după citirea Raportului în plenul Parlamentului European, viziunea aceasta s-a spulberat, locul ei fiind luat de interpretările date deciziei anunţate, a Comisiei, de confirmare a datei de 1 ianuarie 2007, într-un nou Raport în toamna acestui an.

Indiferent de variantele vehiculate, posibil sau parţial adevărate, eu cred că România a pierdut menţionarea unei date certe din cauza evoluţiei politice interne din ultimele săptămâni, când se prefigura o criză politică post-raport. Se pare că mişcările de pe scena politică internă nu i-au lăsat indiferenţi pe tehnocraţii europeni, care «au aflat» că vrem să înlocuim un Guvern care a creat structuri statale solide şi funcţionale, precum DNA, şi care riscau să se prăbuşească odată cu el.

Chiar dacă Raportul nu ne oferă o certitudine asupra datei, ipoteza de lucru a Comisiei Europene pentru România rămâne 1 ianuarie 2007. Ceea ce este şi mai important e că Raportul e unul bun pentru Guvern, unul realist pentru România, care consemnează progresele şi ne invită la continuarea eforturilor. Ministrul britanic al Afacerilor Externe, Geoff Hoon, a exprimat cel mai bine calea pe care o avem de urmat până la toamnă, spunândcă: «Reformele pe care le solicităm vor fi în cele din urmă utile atât pentru Bulgaria şi România, dar mai ales pentru întreaga Europă». De aceea, nesoluţionarea la timp a celor 4 steguleţe roşii ar putea avea efecte dramatice pentru România. De pildă, unul din cele trei steguleţe de la agricultură, cel privitor la agenţiile de plăţi, ar însemna incapacitatea de a primi banii comunitari pentru agricultură, România aflându-se în situaţia de a deveni membră a Uniunii Europene, dar fără a beneficia pe deplin de drepturile sale.

În aceste condiţii, putem spune că noi, în mare, am soluţionat acele probleme care pot afecta Uniunea Europeană la momentul aderării noastre (corupţia, securizarea frontierelor) rămânând-ne doar acelea care ne pot afecta pe noi. În această ultimă categorie intră, pe lângă problemele semnalate cu steguleţe roşii, unul la care Raportul nu se referă explicit, ci face doar o trimitere indirectă - criza politică.

Dacă pentru cele 4 steguleţe roşii avem ministere responsabile, pentru acesta din urmă suntem responsabili cu toţii. Rămâne de văzut dacă suntem suficient de capabili şi maturi să armonizăm poziţiile divergente, spre a elimina tensiunile generatoare de instabilitate politică.

Pot spune că realismulacestui Raport este unul foarte subtil, vizând, pe fond, perspectiva de stabilitate politică, fără de care riscăm să compromitem chiar şi soluţionarea celor 4 steguleţe roşii.