Parliamentary debates

Domnul Liviu-Bogdan Ciucă:

"Dramele copiilor ai căror părinţi sunt plecaţi în străinătate"

România are, în ultimii ani, cea mai intensă emigraţie în scopul muncii în străinătate. Drept urmare, societatea românească a resimţit atât beneficiile emigrării, cât şi dezavantajele. Banii trimişi acasă de românii plecaţi la muncă în străinătate au contribuit la reducerea sărăciei, dar familiile în care unul sau ambii părinţi lucrează în altă ţară suferă în urma schimbărilor din viaţa lor.

Situaţia cea mai frecventă este aceea a lăsării copilului în grija unuia dintre părinţi, a unei rude sau a prietenilor. Se remarcă astfel o deteriorare a relaţiei copilului cu părintele rămas acasă şi au existat cazuri în care copiii au fost abuzaţi tocmai de cei cărora le-au fost încredinţaţi. De asemenea, ponderea copiilor care au avut probleme cu Poliţia este semnificativ mai mare în rândul celor care au părinţi emigranţi faţă de ceilalţi. O mare parte dintre copiii emigranţilor sunt atraşi de la vârste fragede spre bande de cartier şi delicvenţă. Situaţia lor şcolară este slabă în general, mulţi fiind corigenţi şi având o conduită deviantă, iar rata abandonului şcolar are proporţii alarmante în cazul lor. În general, starea psihică a copiilor ai căror părinţi sunt plecaţi la muncă în străinătate este negativă, ajungându-se până la suicid, pentru că se simt abandonaţi şi nefericiţi. Din păcate, în zonele din România de unde provine masiv forţa de muncă emigrată - mediul rural şi oraşele mici şi medii - circa 85% din şcoli nu au psiholog.

În acest moment, rolul şcolii în viaţa acestor copii ar trebui să fie extrem de important, şcoala ar trebui să preia atât calitatea de furnizor de informaţii cât şi atributul de consiliere şi formare civică. Consider că şcoala prin formatorii săi trebuie să iniţieze programe pentru: îmbunătăţirea vieţii psihoemoţionale a copiilor şi tinerilor prin oferirea oportunităţilor de integrare socială, sensibilizarea comunităţii asupra problemei apariţiei unui nou grup de risc - copii din familii dezintegrate, promovarea diferitelor modele de participare a copiilor la nivelul comunităţii şi şcolii, crearea unor grupuri de suport (din rândul adolescenţilor) pentru a oferi sprijin informaţional şi emoţional necesar acestei categorii de tineri.