Parliamentary debates

Domnul Ion Dumitru:

"Cooperaţia în agricultură"

Parlamentul României a adoptat în 2005 Legea nr. 1/2005 privind organizarea şi funcţionarea cooperaţiei, publicată în Monitorul Oficial al României nr. 172 din 28.02.2005. A fost o idee nobilă, care poate rămâne nobilă dacă sunt bine înţelese principiile cooperaţiei şi dacă ingerinţele statului nu există în această foarte importantă formă de organizare a ţărănimii.

Eu nu voi dezbate conţinutul legii, ci necesitatea şi oportunitatea ei. Nu nostalgia după vechile CAP-uri ne-a împins spre a vota această lege, ci criza cumplită de organizare şi de mentalitate prin care au trecut oamenii în zona agriculturii şi nu numai. S-a mai spus, de asemenea, că, prin cooperaţie, s-ar altera sau diminua conţinutul proprietăţii. De aceea, ţinând cont de conţinutul politic şi economic al celei mai negre perioade de tranziţie românească, îmi permit câteva comentarii pe această temă.

Proprietatea devine un balast atunci când consumă impozite şi taxe şi nu produce cel puţin cât să le acopere pe acestea, să hrănească pe proprietar şi pe ai lui şi să ofere ceva şi pieţei. În afara acestor parametri, munca ţăranului n-are sens şi el simte acest lucru.

Ideea nobilă a cooperaţiei a apărut cu sute de ani în urmă, din dorinţa de performanţă. Ea a cuprins toate ţările dezvoltate ale lumii, în variante diverse de organizare şi a propulsat producţia şi calitatea în agricultură, prin implementarea unui management specific, în care specializarea pe segmentele modulului economic agricol este foarte bine conturată. Ţăranul proprietar şi producător nu poate să cuprindă toate fazele, de la aprovizionare până la desfacere, oricât de înzestrat ar fi el. Unirea lor face puterea, iar specializarea aduce satisfacţia performanţei, a productivităţii, specializarea aduce profit întrucât are nevoie de specialişti, de oameni şcoliţi, care ştiu cum se face lucru bun.

Cooperaţia, aşa cum a fost gândită în Legea nr. 1/2005, aduce avantajele sus-menţionate, fără a nega sau a diminua rolul proprietăţii. Ba din contră, aş putea spune că o cooperativă sănătoasă poate fi alcătuită numai din proprietari sănătoşi, conştienţi de necesitatea performanţei. Fireşte, cooperaţia este o soluţie şi care, în condiţiile unei dezvoltări normale, necesită o generaţie pentru a se naşte, a se dezvolta şi a atrage performanţele ţărilor europene.

Cooperaţia nu este unica soluţie. Dezvoltarea unor forme private asociative, comasarea prin cumpărare sau arendare etc. sunt tot atâtea soluţii care pot contribui la relansarea structurilor de producţie şi a performanţelor în agricultură.

Necesitatea reorganizării agriculturii este imperioasă, pentru că România are nevoie de performanţă. Performanţa agricolă este aceea care va relansa România.