Parliamentary debates
Parliamentary debates
Sittings of the Chamber of Deputies of May 11, 2010
- Abstract of the sittings
- Full-text of the sittings
- Published in Monitorul Oficial no.76/2010
Video - Flash & IOS
| Vous etes ici: | Prima pagina > Parliamentary debates > Sittings of the Chamber of Deputies of May 11, 2010 |
Sittings of the Chamber of Deputies of May 11, 2010
| 1. | Declaraţii politice şi intervenţii ale deputaţilor: | ||||
![]() |
1.83 | Corneliu Olar - declaraţie politică intitulată "De sete mor lângă fântână"; | ![]() |
||
|
"De sete mor lângă fântână" Dacă piaţa ar cere piei şi lână, moţii ar creşte oi, boi şi mai multe vaci, ar culege răşină şi ar face vărării pentru argăsirea pieilor. Dacă piaţa nu mai cere, ei nu mai fac. Piaţa nu mai cere nici lapte autohton şi nici produse lactate autohtone. Pentru că tehnologiile moderne au adus pe piaţă suplinitori de resurse sau de produse... dar şi pentru că nouă ne pasă de sinuciderile fermierilor francezi tractorişti mai mult decât le pasă "leşilor", care au sfidat comisarii UE, în folosul monedei şi în final al bugetului polonez, prin vânzarea produselor autohtone în magazine fără firmă, adică neimpozitate. Să ne întrebăm, cu poetul francez Francois Villon: Unde-s vremile de altădată? Ce s-a întâmplat de am ajuns să consumăm alimente franţuzeşti!? S-au pierdut odată cu produsele autohtone, şi resursele naturale din care ar putea fi obţinute produsele pe care ni le aduc "bieţii" fermieri francezi, adică urmaşii anticilor şi vânjoşilor gali. Dacă piaţa ar cere doniţe, ciubere, putini şi piei argăsite - care solicită manoperă şi produse accesorii - moţii ar face şi mai multe ciubere, putini şi piei argăsite şi ar culege răşină, nu ar face cherestea şi grinzi, ar folosi mai multă manoperă şi, deci, ar adăuga valoare mai mare lemnului. Valoare impozitabilă, aducătoare de taxe la buget. În loc să creeze t.v.a., moţii plătesc t.v.a! Moţii plătesc t.v.a. şi pentru produsele pentru care operatorii economici sunt scutiţi; moţii plătesc t.v.a. şi pentru buştean şi pentru lemnul de foc. Moţii plătesc pe lemnul din pădurile statului, în medie, circa 80 lei + t.v.a., în timp ce operatorilor economici li se adjudecă lemnul la circa 50 lei (n-ar fi bine să fiu contrazis de RNP, cu acel limbaj de lemn fasonat). Dacă preţul curentului electric şi al gazului este mai mare pentru operatorii economici decât pentru populaţie, pe considerentul că operatorii economici au dotările necesare creşterii valorii adăugate şi deci a profiturilor, atunci inversarea preţului în cazul lemnului nu are ca bază acelaşi raţionament? Populaţia produce, în cazul lemnului, mai multă valoare adăugată decât unii operatorii economici!? Dacă creşterea t.v.a. este direct proporţională cu creşterea valorii adăugate, şi dacă 80 x 1,19 este mai mare decât 50, atunci aşa trebuie să fie. Concluzia se impune şi pe această cale: pădurile sunt şi merită să fie ale noastre, aşa cum le spunea şi le promitea moţilor şi Avram Iancu. Legea Moţilor trebuie să rămână, dar trebuie adaptată timpului şi exigenţelor UE (care cer performanţă şi nu permit privilegii... cu atât mai mult în timp de criză şi cu un buget sărăcit de diminuarea t.v.a. Din 1989 moţul este îndemnat spre cultivarea pământului fără tractoare. După ce i-au fost luate toate resursele care aduc plusvaloare, moţului i se dă să se folosească de cea mai slabă resursă a pământului lui. Resursele care i-au ţinut în munţii de piatră, resursele care au adus şi încă ar mai aduce ceva plusvaloare rămân neexploatate, sunt concesionate, sunt cvasinaţionalizate iar noi, moţii, murim de sete lângă fântână - vorba aceluiaşi Villon. Munţii noştri aur poartă/Noi cerşim din poartă-n poartă este o replică peste timp dată de Octavian Goga dar şi un adevăr dureros şi prezent, sancţionat mai deunăzi de francezi prin identificarea cerşelii cu... salutul românesc. Odată cu diminuarea păşunilor şi a fâneţelor, ca urmare a cvasinaţionalizării lor din 2008 şi ca urmare a pierderii mai multor resurse naturale, aşa cum am arătat, moţilor le-au rămas pentru a supravieţui numai pădurile. Pentru a exploata o parte din lemnul posibilităţii pădurilor, caii au devenit atât de indispensabili încât - în cadrul unor suprafeţe cu păşuni şi fâneţe tot mai reduse - au obligat şi obligă moţul să renunţe la oi, la boi şi la o mare parte a vacilor. De tractoare nu se face vorbire. Mai deunăzi am constatat că cineva a introdus în ordinea de zi propuneri de anulare a unor prevederi din Legea Moţilor. A fost o întâmplare norocoasă că am aflat aceste intenţii pentru că am reuşit anihilarea acelei dorinţe obscure. Dacă moţilor nu li se permite accesul în pădure pentru a exploata în regie proprie lemnul pe picior şi dacă li se va lăsa numai posibilitatea cultivării pământului, vor pleca din munţii de piatră şi vor îngroşa rândurile fermierilor UE pentru a cerşi ceva mai modern: subvenţii, înlesniri şi pieţe de desfacere. Constat că moţii au intensificat şi au diversificat prelucrarea lemnului în produse finite, în dauna prelucrării în cherestea şi grinzi. Constat că au crescut cererile externe de doniţe, ciubere, putini, tulnice şi obiecte de artizanat; aşa se şi explică faptul că moţii îşi permit să plătească lemnul din pădurile statului la un preţ dublu faţă de operatorii economici. Iată numai câteva motive pentru care Legea Moţilor trebuie să fie păzită şi adaptată la exigenţele timpului în care trăim şi iată de ce trebuie modificată prevederea Codului Silvic care nu permite exploatarea lemnului în condiţiile Legii Moţilor. Iată de ce am făcut şi fac demersuri pentru legalizarea acestor drepturi moţeşti, care nu trebuie pierdute, ci trebuie garantate, nu numai tolerate sau numai ocrotite. Moţii au fost ucişi, au murit în lupte, au cerşit, au înnebunit pentru aceste drepturi sau "au fost sinucişi", ca în cazul lui Crişan, dar nu s-au sinucis. Nu i-e dat pământeanului să întâlnească fire încăpăţânată şi perseverentă ca a moţului! Francezii ne batjocoresc şi după ce le menajăm fermierii tractorişti de la care cumpărăm cerşitul, odată cu produsele lor alimentare. Dramatismul situaţiei fermierilor francezi tractorişti ar creşte cu certitudine fără umila noastră "cerere-salut"; de aceea este momentul să le reamintim versurile poetului-tâlhar Villon: Eu sunt Villon, ăsta-i cusurul De prin Paris, de pri-mprejurul... Vedea-va mâine gâtul meu legat cu şnurul Cât trage cu...rul La salutul maimuţărit, cu mâna, şi la greoaiele atârnări, cu turul - ale galilor - moţii îi salută salvator şi plini de solicitudine: c-o mână-n turul şi-n bula galului!Dacă-i bai, rog Ambasada Franceză să ia legătura cu Ambasada Ţării Moţilor. |



