Parliamentary debates

Domnul Vlad Gabriel Hogea:

"Preistoria construcţiei europene"

Oficial, istoria construcţiei europene începe cu "Declaraţia Schuman", din 9 mai 1950. Lucrurile nu sunt, însă, nici pe departe atât de simple. Au existat, anterior, numeroase idei, curente, teorii şi mişcări care, cumulate, au dus la deznodământul ştiut.

De fapt, primul război mondial nici nu se sfârşise când fondatorul imperiului Fiat, Giovanni Agnelli, publica, în 1918, lucrarea "Federaţia Europeană sau Liga Naţiunilor". Un an mai târziu, Louis Loucheur (consilierul lui Clemenceau) enunţa pentru prima oară principiul integrării economiilor Franţei şi Germaniei, iar în 1920 îl readucea în discuţie pe acela moştenit de la Dante - al autorităţii supranaţionale. La rândul său, contele Richard Coudenhove Kalergi tipărea, în 1923, foarte influenta carte "Pan-Europa" (1923) şi făcea posibil Congresul European de la Viena (1926). De numele lui Emil Mayrisch este legat "Acordul Internaţional al Oţelului", din 1925. Ministrul de Externe al Franţei, Aristide Briand, este cel care a redactat, în 1930, "Memorandumul pentru o Uniune Federală Europeană", iar primul-ministru Edouard Herriott a publicat, în 1931, lucrarea "Statele Unite ale Europei". Acelaşi titlu îl poartă şi seria de articole scrise, tot în 1931, de Arthur Salter, prieten cu mult mai celebrul Jean Monnet. Alţi adepţi timpurii ai europenismului erau Konrad Adenauer, Gustav Stresemann şi Leon Blum.

În timpul celui de-al doilea război mondial, Monnet are întâlniri importante cu Charles de Gaulle (în 1940, pe ideea "Uniunii Franco-Britanice") şi Pierre-Henri Spaak (în 1941). Altiero Spinelli scrie în închisoare, tot în 1941, "Manifestul de la Ventotene" ("Spre o Europă Liberă şi Unită"), care va duce, doi ani mai târziu, la crearea Mişcării Federaliste Europene. Mai amintim şi de Memorandumul prezentat de Jean Monnet Comitetului Francez pentru Eliberare Naţională, în 1943, dar şi de Walther Funk şi teoria sa, datând din 1945, a unei "Comunităţi Economice Europene" - evident, sub conducere germană.

După război, se remarcă discursul lui Winston Churchill de la Universitatea din Zurich (19 septembrie 1946), dar un rol semnificativ l-a jucat, în anul respectiv, şi Consiliul pentru Relaţii Externe din SUA, atât prin articolul "Reconstruirea Europei" (de David Rockefeller şi Charles M. Spofford), cât şi prin proiectul de rezoluţie al senatorilor William Fullbright şi Elbert D. Thomas.

Winston Churchill a fost motorul mai multor organizaţii succesive care militau pentru unificarea Europei: Comitetul Provizoriu pentru o Europă Unită, Comitetul Internaţional Mixt pentru Unitate Europeană, Mişcarea Europeană (1947-1948). Şi exemplele ar putea continua.

Cât despre "Declaraţia Schuman" însăşi, aceasta nu ar fi existat fără Memorandumul pe care abilul Jean Monnet l-a "pasat", cu câteva zile mai devreme, inspiratului ministru de Externe al ţării sale. Aşa s-a scris istoria...