Parliamentary debates

Domnul Vasile Popeangă:

"Mărul, para şi reforma"

De-a lungul istoriei acestui popor, hărăzit de Dumnezeu să trăiască pe meleagurile carpato-danubiano-pontice, reformele au stat sub semnul binelui public. Din cele mai vechi timpuri, reformatorii şi-au desfăşurat activităţile novatoare sub stindardul naţional, fie că acesta era, pe vremea dacilor, vestitul cap de lup, fie că era drapelul cu însemnele vremii lui Ştefan, lui Mihai, ori colonelului Cuza.

Din păcate, epigonismul care s-a înrădăcinat în România ultimelor două decenii, arată că spiritul naţional este pe cale de dispariţie. Acum, reformele nu se mai fac în interesul poporului român, ci în numele binelui de grup: fie că este grup partizan sau grup de interese... Poporul nostru are o vorbă: "Interesu' poartă fesu'". Din păcate, găleţile portocalii au făcut distincţia culorii fesului, care nu a devenit tricolor, aşa cum ar fi fost normal în orice stat din lume, ci doar portocaliu. Că această culoare aparţine unui partid nu este o problemă, deoarece fiecare formaţiune politică este liberă să îşi aleagă elementele distinctive după cum doreşte, însă odată ajunsă la cârma ţării, culoarea miniştrilor, preşedintelui şi oricărui alt ales al temporarei puteri trebuie să devină culoarea interesului naţional. În România zilelor noastre, se întâmplă un efect exact invers: nu partidul este pus în slujba naţiunii, ci întreaga naţiune trebuie pusă în slujba partidului aflat la putere!

Însă, acum, şi partidul aflat la putere trece printr-un proces de năpârlire politică. De fapt, acesta nu este unul nou: s-au mai culcat portocaliii pe stânga şi s-au trezit pe dreapta... Acum însă, cum ar zice, iarăşi, poporul român, cioara îşi revopseşte penele! Nu numai că vrea să-şi schimbe numele - cum face orice femeie când se mărită -, însă, mai nou, au început să-i înţepe până şi spinii unicului trandafir de pe steag! Şi, cum e normal, şi-ar dori ceva mai puţin ţepos, dar nu mai puţin reformator! Astfel, o frumoasă propunere din public făcea trimitere la nod, ca să fluture (nu numai la Suceava!) pe stindardul portocaliilor. N-a prea fost apreciată, întrucât mai degrabă trimitea mintea cetăţeanului de rând la strânsul curelei. Iar nodul arăta unde anume se va strânge cureaua: în jurul gâtului! Şi nu se face ca tocmai tu, partidul reformatorilor politicii, să te identifici cu spânzurătoarea ori cu broscoiul din gâtul domnului Ioan Oltean!

Simbolistica marinărească, atât de dragă portocaliului-şef de la Cotroceni, a fost amintită şi prin propunerea ca, pe steag, să li se fâlfâie o ancoră. Bineînţeles, refuzul a fost spontan: de ce să redeschidem, oficial, reformarea flotei, că de-abia s-au stins ecourile scandalului! S-a mai propus roza vânturilor, însă iarăşi nu s-a dorit să se creadă că PD-L este reformatorul unei Românii care, din stat unic, să devină un stat împrăştiat în toate vânturile, deşi voturile au venit din toate vânturile, mai ales la ceas de seară...

O variantă propusă a fost şi para, însă obiecţiile s-au dovedit a fi întemeiate: cum să se recunoască public că PD-L-ul este adeptul reformei în care portocaliii aşteaptă perele mălăieţe din partea actualei puteri?

Mărul a întrunit mai multe sufragii, fără a fi însă victorios. Inclusiv aici au apărut facţiuni. Una dintre ele era adepta mărului Evei, chiar dacă aceasta nu se ştie exact dacă era sau nu blondă, deşi prima reformă a început chiar în Rai, cu mărul muşcat... Probabil din acest motiv o firmă de renume are şi ea ca logo mărul muşcat... O altă facţiune a respins propunerea, pe motiv că un măr (probabil mai viermănos) a iscat războiul Traian (pardon: troian!), ştiindu-se că una dintre protagoniste purta numele de Elena (din Troia, la acea dată...).

Până la urmă, reforma din România trebuie să aibă ca rezultat dezvoltarea poporului român, o viaţă mai bună pentru toţi cetăţenii, nu doar avantaje pentru cei grupaţi sub un steag, fie el şi cu un măr, o pară, o lămâie sau orice altceva lăfăindu-se între falduri. Căci, a nu se uita: partidele trebuie să fie în slujba poporului, iar nu poporul în slujba vreunui partid anume, chiar dacă acesta încearcă asta, în numele unei aşa-numite reforme, făcute doar după chipul şi asemănarea proprie!