Parliamentary debates
Parliamentary debates
Sittings of the Chamber of Deputies of June 22, 2010
- Abstract of the sittings
- Full-text of the sittings
- Published in Monitorul Oficial no.107/2010
Video - Flash & IOS
| Vous etes ici: | Prima pagina > Parliamentary debates > Sittings of the Chamber of Deputies of June 22, 2010 |
Sittings of the Chamber of Deputies of June 22, 2010
| 1. | Declaraţii politice şi intervenţii ale deputaţilor: | ![]() |
|||
![]() |
1.86 | Liviu-Bogdan Ciucă - declaraţie politică "Absenteismul şcolar"; | ![]() |
||
|
"Absenteismul şcolar" Problema absenteismului ar trebui să reprezinte o preocupare permanentă a autorităţilor şi instituţiilor publice, aşa cum rezultă din Regulamentul de organizare şi funcţionare a unităţilor de învăţământ preuniversitar: Art.110: "Elevii din învăţământul de stat şi particular au datoria de a frecventa cursurile, de a se pregăti la fiecare disciplină de studiu şi de a-şi însuşi cunoştinţele prevăzute de programele şcolar"; Art. 127 alin. (2): "Sancţiunea se aplică şi pentru un număr de cel puţin 40 de absenţe nejustificate din totalul orelor de studiu sau cel puţin 30% din totalul orelor la o singură disciplină de studiu/modul, cumulate pe un an şcolar"; Art. 131: "Pentru toţi elevii din învăţământul preuniversitar, la fiecare 10 absenţe nejustificate, pe semestru, din totalul orelor de studiu sau la 10% absenţe nejustificate din numărul de ore pe semestru la o disciplină/modul, va fi scăzută nota la purtare cu câte un punct"; Legea nr.84/1995, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, la art. 180 alin. (2) precizează ca: "Părintele, tutorele legal instituit sau susţinătorul legal este obligat să ia măsuri pentru asigurarea frecvenţei şcolare a elevului în învăţământul obligatoriu. Nerespectarea acestei prevederi din culpa părintelui, a tutorelui legal instituit sau a susţinătorului legal constituie contravenţie şi se sancţionează cu amendă între 50 lei şi 200 lei"; Art.180 alin. (3): "Constatarea contravenţiei şi aplicarea amenzii se fac de către autorităţile desemnate de Ministerul Educaţiei şi Cercetării şi Ministerul de Interne, printr-o metodologie comună." De asemenea, proiectul Legii Educaţiei Naţionale prevede următoarele: (1) Unităţile de învăţământ încheie cu părinţii, în momentul înmatriculării ante-preşcolarilor, respectiv preşcolarilor sau elevilor, un contract educaţional în care sunt înscrise drepturile şi obligaţiile reciproce ale părţilor. Contractul educaţional-tip este aprobat prin ordin al ministrului educaţiei, cercetării, tineretului şi sportului şi este particularizat, la nivelul fiecărei unităţi de învăţământ, prin decizia consiliului de administraţie. (2) Nerespectarea prevederilor contractului educaţional de către unitatea de învăţământ este sancţionată de către Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului, în conformitate cu prevederile metodologiei specifice, aprobată prin ordin al ministrului educaţiei, cercetării, tineretului şi sportului. Părintele sau tutorele legal instituit este obligat să ia măsuri pentru şcolarizarea elevului, pe perioada învăţământului obligatoriu. Nerespectarea acestei prevederi din culpa părintelui sau a tutorelui legal instituit reprezintă contravenţie şi se sancţionează cu amendă între 100 şi 1000 lei sau muncă echivalentă în folosul comunităţii, prestată de părinte sau de tutorele legal instituit. Amenzile sau munca în folosul comunităţii sunt aplicate de către autoritatea administraţiei publice locale sau judeţene, după caz, la sesizarea directorului unităţii de învăţământ. Sumele de bani încasate pot fi utilizate exclusiv în folosul învăţământului preuniversitar." În concluzie, ministerul de resort trebuie să asigure pârghiile legale pentru eradicarea absenteismului, dar modul de aplicare a acestora şi monitorizarea fenomenului, ţine, conform principiului descentralizării, de managementul instituţional specific fiecărei şcoli şi de implicarea părinţilor şi a comunităţii locale. |



