Parliamentary debates

Domnul Ioan Stan:

Nu m-am gândit niciodată să definesc la propriu motivele pentru care sunt şi voi fi întotdeauna om al pământului meu. Am simţit asta de când mă ştiu şi n-a fost nevoie să-i dau un nume special, pentru că m-a guvernat în toate ale mele, m-a definit, a făcut intim parte din fiinţa mea.

Şi iată că, nu demult, unul din recunoscut aprigele condeie sucevene pune pe hârtie constatări şi consideraţii personale despre, nici mai mult, nici mai puţin ceea ce numeşte "paradoxul Suceava".

De ce "paradox"?

Pentru că, spune Domnia sa, judeţul Suceava este în top atât la bine cât şi la rău. Citez "avem cei mai buni copii la învăţătură, la olimpiade şi la teste naţionale, dar şi cei mai săraci. Avem cele mai multe construcţii rezidenţiale, dar şi cei mai mulţi pensionari care nu-şi mai pot plăti creditele luate de la bănci." Închei citatul, deşi autorul continuă înşirarea paradoxurilor componente al paradoxului sumă ce poartă numele judeţului meu. Fac asta pentru motivul că majoritatea proprietarilor de construcţii rezidenţiale lucrează în străinătate şi nu în meserii de top în privinţa salariilor. Fac asta pentru că, deşi reveniţi acasă cu medalii de la olimpiadele şi concursurile internaţionale, deşi la olimpiada naţională de informatică echipajul sucevean s-a clasat pe primul loc, şapte din cei zece elevi cucerind premii şi menţiuni, iar din Fălticeni un copil de clasa a noua a dus tricolorul românesc în Mexic, la olimpiada internaţională de geografie, Suceava mea se situează pe primul loc în ţară la numărul de elevi care au solicitat ajutor de la stat prin Programul "Bani de liceu". Foarte mulţi dintre elevii care au solicitat acest ajutor, în cuantum de 180 lei lunar, au declarat venituri zero. Şi, nu în ultimul rând, fac asta pentru că nu numai pensionarii nu-şi pot rambursa creditele luate pentru nevoi dintre cele mai modeste, dar, pe ansamblu, statistica demonstrează că cei cărora le aparţin aşa cum spuneam la începutul cuvântului meu, sucevenii, s-au înglodat în datorii pe care nu le mai pot onora.

Nu fac afirmaţii gratuite despre un subiect atât de grav. Repet, sunt date oficiale care demonstrează că pe parcursul anului trecut creşterile restanţelor bancare au fost de 308% la creditele în lei şi de 258% la creditele în valută, iar procentul creditelor restante în totalul creditelor a crescut de la 2%, la 31 decembrie 2008, la 6,3% la 31 decembrie 2009.

Evaluarea, pe baza cifrelor date publicităţii de Banca Naţională a României, a evoluţiei comportamentului financiar al sucevenilor în decurs de un an, adică 31 decembrie 2008 - 31 decembrie 2009, duce la rezultate îngrijorătoare. Un singur exemplu - dacă la sfârşitul anului 2008 volumul total al creditelor restante era de 71,6 milioane lei (lei şi echivalent valută),valoarea acestora a crescut cu 295% ajungând la sfârşitul lui 2009 la 211,7 milioane lei.

Şi în prima lună a anului 2010, trendul ascendent în ceea ce priveşte volumul restanţelor la creditele angajate la bănci ale sucevenilor se manifestă semnificativ. În mod concret, de la data de 31 decembrie 2009 şi până la 31 ianuarie 2010, volumul total al creditelor restante în judeţul Suceava a crescut cu 12,4 milioane lei, pe fondul unei scăderi îndeajuns de importante a volumului total al creditelor angajate, în lei şi valută.

Nu este singulară situaţia sucevenilor din acest punct de vedere.

În luna ianuarie a acestui an s-a înregistrat cea mai mare creştere lunară a restanţelor populaţiei şi firmelor de când a intrat România în recesiune, de aproape un miliard de lei. Aceasta în condiţiile în care cererea de credite a scăzut în ianuarie la cel mai redus nivel din ultimii cinci ani şi jumătate, mai precis din august 2004.

Primul efect al acestei situaţii, explozia de cereri de executare silită din partea băncilor pentru persoane fizice. Peste 100.000 de români au intrat în procedură de executare silită pentru că nu au mai avut bani să-şi plătească ratele la bănci, majoritatea solicitărilor fiind pentru creditele de nevoi personale cu o valoare de până la 40.000 de euro.

Aşa se face că ţinutul meu nu mai poate "spera" să deţină de unul singur calificativul de "paradox". Se poate doar constitui parte a unui întreg binecuvântat cu bogăţii materiale şi spirituale pe care îl gestionează haotic personaje cărora nu le mai putem acorda niciun fel de amânare în etichetarea ca neconforme pentru atribuţiile pe care şi le-au asumat.

Concetăţenii mei, ca şi ai dumneavoastră, au ajuns în situaţia în care cu adevărat nu mai au ce pierde.

Şi nu pot să nu-mi amintesc o vorbă din bătrâni care spune că "foamea dă de-a dreptul!".