Parliamentary debates
Parliamentary debates
Sittings of the Chamber of Deputies of April 27, 2010
- Abstract of the sittings
- Full-text of the sittings
- Published in Monitorul Oficial no.65/2010
Video - Flash & IOS
| Vous etes ici: | Prima pagina > Parliamentary debates > Sittings of the Chamber of Deputies of April 27, 2010 |
Sittings of the Chamber of Deputies of April 27, 2010
| 1. | Declaraţii politice şi intervenţii ale deputaţilor: | ||||
![]() |
1.93 | Cristian Buican - declaraţie politică "Sistemul sanitar din România este în colaps"; | ![]() |
||
|
"Sistemul sanitar din România este în colaps" am venit astăzi în faţa dumneavoastră pentru a vă atrage atenţia asupra faptului că sistemul sanitar din România poate fi declarat oficial ca fiind decedat. în urmă cu ceva luni, am atras atenţia asupra pericolului major în care se afla acest sistem, asupra carenţelor cu care se confrunta, asupra lipsei de finanţare la care a fost supus pe parcursul anului 2009 şi asupra faptului că bugetul pe anul 2010 nu va ajunge decât până în luna iulie, în aceste zile, toate previziunile sumbre pe care vi le-am prezentat şi dumneavoastră încep să se adeverească. Mai mult, aşa cum atenţionam acum câteva luni, sistemul sanitar din România este subfinanţat, fiind în pragul colapsului. în faţa acestei situaţii dramatice, autorităţile publice centrale, cei care ar trebui să ia măsuri, cei care ar trebui să găsească soluţiile necesare nu numai că nu fac nimic, dar agravează situaţia existentă prin nepăsare. într-un sistem care ar trebui să fie caracterizat de rapiditate, eficienţă şi promptitudine, autorităţile responsabile trag de timp, pasează vina de la unul la altul şi încearcă să găsească ţapi ispăşitori pe oricine în afara lor. Discuţiile şi dezbaterile de la televizor despre vinovaţi, despre lipsa medicamentelor, a aparaturii sau condiţiile în care se desfăşoară actul medical sunt inutile, atâta timp cât actualul guvern a decis să boicoteze aceste dezbateri. Partidul Democrat Liberal, împreună cu coaliţia care guvernează azi România sunt principalii responsabili ai acestei situaţii dramatice. Mai mult, tot ei ar trebui să ofere şi soluţiile necesare reabilitării acestui sistem. în schimb, noi vedem miniştri care demit manageri de spitale pentru a oferi populaţiei ţapi ispăşitori. Nu încerc să iau apărarea acestor manageri, însă, în condiţiile în care tot Partidul Democrat Liberal i-a numit în aceste funcţii, consider necesară luarea unor măsuri precum demiterea sau demisia celor care au semnat actul de numire ai acestor directori care sunt acum consideraţi vinovaţi. Asistăm în aceste zile la scene halucinante, demne de cartea recordurilor, specifice evului mediu. Cetăţenii României care apelează la sistemul public de sănătate se duc în spitalele româneşti şi pleacă de acolo mai bolnavi decât au intrat. Ba mai mult, au mari şanse să moară din cauza lipsei medicamentelor, a lipsei cadrelor de specialitate sau a condiţiilor mizere în care sunt îngrijiţi. Personal am încercat să iau atitudine asupra subfinanţării spitalelor din judeţul Vâlcea. I-am prezentat domnului ministru al sănătăţii situaţia unităţilor sanitare din Vâlcea, acolo unde există cazuri foarte grave: pacienţii vin cu medicamentele de acasă, la maternitate condiţiile sunt absolut mizere, situaţia datoriilor financiare ale spitalelor către distribuitori a atins cote nemaivăzute şi lista poate continua. La toate acestea, autorităţile care conduc astăzi România au răspuns că nu este responsabilitatea lor. Ministerul Sănătăţii îmi răspunde la interpelările adresate asigurându-mă că toate aceste probleme se vor rezolva odată cu descentralizarea. Consiliul judeţean şi primăriile localităţilor în subordinea cărora vor reveni aceste unităţi sanitare spun că nu pot prelua aceste spitale cu datoriile uriaşe acumulate în ultimii doi ani. Şi iată cum situaţia din spitale se agravează de la o zi la alta şi nimeni nu ia măsuri. Din discuţiile pe care le-am purtat cu medicii, asistenţii, personalul auxiliar din spitale, precum şi cu cetăţenii care au avut nevoie de serviciile medicale din spitale am tras concluzia că situaţia este mult mai dramatică decât cea din statistici sau cea prezentată la TV. Părerea unanimă a acestora a fost că actuala putere a adus în pragul colapsului acest sistem. Mai mult, toţi aceştia mi-au transmis că mult hulitul ministru al sănătăţii Eugen Nicolăescu poate fi considerat cel mai bun ministru al acestui sistem şi că tot sistemul îl regretă. Tocmai de aceea vreau să îi rog pe cei care îl criticau pe Eugen Nicolăescu cu atâta ardoare să se ducă în spitale şi să explice personalului de acolo şi bolnavilor de ce au dus acest sistem la dezastru, ori să-şi ceară scuze public faţă de injuriile, calomniile şi minciunile la adresa celui mai bun ministru al sănătăţii, aşa cum este considerat de către angajaţii din sistemul sanitar. |



