Parliamentary debates

Domnul Ioan Stan:

Îngrijorarea şi nedumerirea mă fac să verific, încă odată, valabilitatea zicerii că, orice ar fi, mai multe capete judecă mai bine decât unul singur, indiferent cât de bogată i-ar fi "încărcătura" acestuia din urmă. Acesta este motivul pentru care vă rog să-mi acordaţi atenţie şi sprijin.

Îngrijorarea se naşte de fapt din nedumerirea care mă face să mă tot întreb cum se poate întâmpla aşa ceva în lumea în care trăiesc, deşi cred că mai corect ar fi să mă întreb pur şi simplu în ce lume trăiesc.

Un poliţist de 24 de ani se zbate între viaţă şi moarte.

Un specimen de 21 de ani, căruia suntem obligaţi să-i spunem "om" doar pentru faptul că umblă pe două picioare şi vorbeşte, este deja recidivist de penal. A crescut la sânul naşului atotputernic, s-a format după chipul şi asemănarea celui care la 36 de ani de viaţă a adunat deja 38 de dosare penale, fiind acuzat de aproape toate infracţiunile cu violenţă care se regăsesc în Codul penal. Şi-a câştigat prin fapte dreptul de a se număra printre membrii clanului Ghenosu şi, implicit, protecţia naşului realizată nu doar direct, ci, ticăloşia ticăloşiei, cu sprijinul unor magistraţi!

Cu atare descendenţă şi proptele, individul nu putea să nu valorifice apartenenţa la clan. Din acest punct de vedere n-am nicio nedumerire. Am doar îngrijorarea provocată de dezlănţuirea fiarei din acest produs interlop, împotriva poliţistului care a îndrăznit să creadă că legea trebuie respectată de toţi şi peste tot în această ţară.

Vorbesc de lege aşa cum este ea la ceasul acesta, la care se dovedeşte că poate fi eludată de jurişti ca Elena Turcu şi Dumitru Rebegea, oameni plătiţi din banii micului contribuabil ca să-i asigure traiul în adevăr şi dreptate, şi care au ales să semneze pactul cu diavolul. Ei sunt cei care l-au lăsat în libertate pe Florin Pîrjol, zis Ghenosu, pentru ca acesta împreună cu locotenenţii săi să facă propria lege în Dâmboviţa, Prahova şi Argeş. Şi mă cutremur văzând contrarierea de care se lasă dominat ministrul de resort când se întreabă retoric ce anume face posibil ca Dumitru Rebegea să se afle după gratii, iar fiare ca Ghenosu ori Danezul să se afle în libertate.

Oricine, altul decât un lucrător al sistemului, retribuit din ban public, ar avea dreptul să pună astfel de întrebări. Nici într-un caz ministrul care îşi subordonează de drept Poliţia.

De ce să mă mai mir că nefericita statistică publicată de Poliţia Română, în rapoartele sale, şi de unde aflăm că în anul 2010 s-au înregistrat 215 cazuri de ultraj asupra lucrătorilor de poliţie, este considerată ca doveditoare de bună evoluţie, în comparaţie cu perioada similară a anului trecut când s-au înregistrat 252 astfel de fapte. Să mă bucur deci de aceste rezultate! Ele spun că totul merge spre bine şi că va şi mai bine, ca urmare a diminuărilor de salarii şi de forţe numerice în rândul poliţiştilor. Acelaşi ministru, la care m-am referit, aprecia, în treacăt, că victima Danezului nu prea avea ce să caute la locul agresiunii. Adevărat! La fel a gândit şi agresorul când 1-a lovit pe poliţistul care îl jena prin prezenţă într-un loc public.

Acum, când victima nu poate trece către speranţă, cu toate eforturile medicilor, avocata puiului de ghenos face declaraţii lacrimogene cu privire la presupusele regrete de care ar fi măcinat clientul său, mai ales că destinatarul loviturii ar fi fost, în intenţia sa, o cu totul altă persoană decât poliţistul. Ca şi cum pe altul criminalul ar fi fost chiar îndreptăţit să-l lovească. Şi toate acestea pentru că legea permite.

Acesta este răspunsul cutremurător la nedumeririle şi îngrijorările care se vor transforma în spaimă dacă nu vom lua din mâna celor spurcaţi în tovărăşia cu necuratul, instrumentul care folosit diabolic îi serveşte pe cei pe care ar trebui să-i condamne, şi-i pune la voia interlopilor pe cei care ar trebui să ne apere pe noi, dar şi pe ei însuşi.

Particip la dezbaterea proiectelor de acte normative, la amendarea lor, la adoptarea lor de către Camera Deputaţilor. Nu sunt în măsură să dau sfaturi tehnice făuritorilor de lege, dar sunt obligat de mandatul meu să le cer în mod imperativ o altă lege. Una clară "ca bună ziua", una aspră şi intransigentă, una care să ne apere şi să ne pedepsească pe oricare dintre noi, ţinând cont numai de ipostaza în care faptele noastre ne vor situa. O lege valabilă pentru toţi şi peste tot în această ţară. O lege a cărei cunoaştere să înceapă la grădiniţă şi pe care s-o revedem periodic, aşa cum am face un tratament, aşa cum am lua nişte medicamente vitale pentru fiecare dintre noi. O lege care să pedepsească de zece ori mai aspru la încălcare pe cei puşi s-o aplice decât pe ceilalţi.

Dacă nu vom avea un astfel de instrument în uzanţă corectă şi responsabilă, nu ne va rămâne decât să ne rugăm pentru viaţa celor agresaţi şi a noastră. Sau să acceptăm să trăim într-un stat interlop în care noi, cetăţenii captivi, va trebui să mai plătim încă o taxă pe care mă tem că actuala guvernare o percepe deja - taxa de protecţie!