Sittings of the Chamber of Deputies of February 29, 2000

Sittings of the Chamber of Deputies of February 29, 2000

10. Adoptarea proiectului de Lege privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative.

Domnul Bogdan Nicolae Niculescu-Duvăz:

................................................

În aceste condiţii, trecem în continuare la dezbaterea pct.9 de pe ordinea de zi: proiectul de Lege privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative.

Rog iniţiatorii să poftească în banca iniţiatorilor. Domnul secretar Acsinte Gaspar şi domnul Csaba. Domnul Gaspar a luat loc.

Comisia juridică, în banca comisiei.

Dacă din partea iniţiatorului doreşte cineva să ia cuvântul?

Domnul deputat Gaspar.

Vă rog.

Domnul Acsinte Gaspar:

Domnule preşedinte,

Stimaţi colegi,

Proiectul de lege pe care-l supunem dezbaterii şi adoptării plenului Camerei Deputaţilor are ca obiect normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative.

Este un principiu ca legea să convingă deopotrivă cetăţenii, autorităţile publice, precum şi toate instituţiile şi celelalte componente ale unei societăţi. Pentru a putea fi corect aplicată şi bine înţeleasă, ea trebuie să întrunească unele exigenţe de formă, conţinut, calitate şi stil, care numai ei îi sunt specifice.

Legea se integrează într-un sistem legislativ, care trebuie să constituie un corp unitar, coerent, concordant şi funcţional. Pentru aceasta, este necesar ca fiecare act normativ să se prezinte într-o structură adecvată normelor juridice şi într-o formă prescriptivă corespunzătoare cu un limbaj simplu, clar, precis şi concis, iar soluţiile lor să fie obiective, bine fundamentate, convingătoare şi armonioase.

Respectarea prescripţiilor impuse de tehnica elaborării actelor normative, folosirea unui limbaj juridic adecvat reglementării, clar, sobru şi concis sunt elemente indispensabile construirii unui sistem legislativ coerent, accesibil tuturor utilizatorilor dreptului şi, prin aceasta, răspunzând cerinţelor de decriptare a normelor juridice, de democratizare a acestora, fără renunţarea la ceea ce le conferă specificaţia, nota caracteristică.

Regulile de tehnică legislativă prevăzute în proiect au fost fundamentate atât pe experienţa naţională în acest domeniu, cât şi pe normele general acceptate în ţările europene din cadrul familiilor de drept latino-german: Franţa, Germania, Italia, Austria, Spania, Belgia şi Ungaria.

Pentru conturarea şi structurarea acestor reguli a fost analizată experienţa legislativă din ultimii ani, practica parlamentară şi guvernamentală şi s-au valorificat observaţiile şi concluziile Consiliului Legislativ desprinse din practica sa de avizare.

Normele de tehnică legislativă ce se supun spre dezbatere prin proiectul de lege alăturat au fost elaborate într-o viziune sistemică, în raport cu etapele procesului legislativ şi categoriile de acte normative ce se adoptă de către autorităţile publice care, potrivit legii, au o asemenea competenţă.

Normele de tehnică legislativă au fost structurate în 10 capitole, cuprinzând fiecare grupaje specifice de reguli destinate unor părţi distincte din istoria unui act normativ, începând cu conceptualizarea lui, continuând cu forma şi conţinutul său şi terminând cu ieşirea sa din vigoare.

Domnule preşedinte,

Stimaţi colegi,

Având în vedere că proiectul de lege a fost adoptat de către Senat, că asupra lui Comisia juridică s-a aplecat cu toată exigenţa şi propune ca el să fie discutat şi adoptat în forma supusă Camerei de către Senat, vă rugăm să aprobaţi proiectul de lege aşa cum propune Comisia juridică.

Vă mulţumesc.

Domnul Bogdan Nicolae Niculescu-Duvăz:

Vă mulţumim şi noi, domnule deputat.

Din partea comisiei, domnul preşedinte Popescu.

Domnul Emil Teodor Popescu (din bancă):

Avem aceeaşi poziţie şi cerem aprobarea.

Domnul Bogdan Nicolae Niculescu-Duvăz:

Am înţeles. Comisia are aceeaşi poziţie ca iniţiatorul, un fericit consens. În aceste condiţii, la dezbaterile generale dacă vrea cineva să ia cuvântul?

Da. Domnul preşedinte Pop Leon. Vă rog să poftiţi.

Domnul Leon Petru Pop:

Vă mulţumesc.

Domnule preşedinte,

Stimaţi colegi,

Avem plăcuta surpriză să facem constatarea că, de data aceasta, printr-o iniţiativă legislativă constând dintr-o propunere legislativă, se vine cu un text de lege menit să asigure în viitor elaborarea actelor normative în condiţii de tehnică legislativă deosebită care să ţină cont atât de fondul lor, cât şi de forma de exprimare a acestor acte normative.

Ceea ce spuneam noi până acum de la această tribună, că este nevoie de acribie şi acurateţe legislativă, sper că de data aceasta vom reuşi ca, prin adoptarea acestui act normativ, acestei iniţiative legislative, legile să aibă mai multă rigoare, să fie mai clare, mai sintetice, mai concise, adică să beneficieze de ceea ce se cheamă, aşa cum spuneam înainte, acurateţe legislativă, acurateţe la care se ţinea mult, în special în perioada interbelică, când Consiliul Legislativ avea un cuvânt hotărâtor în acest domeniu.

De aceea, sunt pentru adoptarea acestei iniţiative legislative care este benefică pentru viitorul actelor normative, al legilor din România.

Vă mulţumesc.

Domnul Bogdan Nicolae Niculescu-Duvăz:

Vă mulţumim şi noi, domnule deputat Leon Pop.

Dacă din partea celorlalte grupuri parlamentare există intenţia de a participa la dezbaterile generale. Nu.

În aceste condiţii, vom trece direct la dezbaterea legii în varianta adoptată de Senat aşa cum s-a propus aici, aşa cum a propus şi Biroul permanent.

Vă supun spre aprobare, stimaţi colegi, titlul legii: Lege privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative.

Dacă sunt observaţii? Nu sunt.

Cine este pentru? Vă mulţumesc.

Cine este împotrivă?

Dacă se abţine cineva?

În aceste condiţii, titlul a fost adoptat.

La Cap.I, titlul: "Dispoziţii generale".

Dacă sunt observaţii? Nu sunt.

În aceste condiţii, cine este pentru?

Cine este împotrivă?

Dacă se abţine cineva?

Vă mulţumesc.

Titlul Cap.I este adoptat.

Art.1.

Sunt observaţii? Nu sunt.

Cine este pentru? Vă mulţumesc.

Dacă este cineva împotrivă?

Dacă se abţine cineva?

Art.1, adoptat.

Art.2.

Sunt observaţii? Nu sunt.

Cine este pentru? Vă mulţumesc.

Cine este împotrivă?

Dacă se abţine cineva?

Vă mulţumesc, art.2 – adoptat.

Art.3.

Observaţii? Nu sunt.

Cine este pentru? Vă mulţumesc.

Împotrivă?

Se abţine cineva?

Art.3, adoptat.

Art.4.

Dacă sunt intervenţii? Nu sunt.

Cine este pentru? Vă mulţumesc.

Cine este împotrivă?

Dacă se abţine cineva?

Art.4, adoptat.

Art.5.

Observaţii? Nu sunt.

Cine este pentru art.5? Vă mulţumesc.

Împotrivă? Nu sunt.

Abţineri? Nu sunt.

Art.5, adoptat.

Art.6.

Observaţii? Nu sunt.

Cine este pentru? Vă mulţumesc.

Cine este împotrivă? Nu sunt.

Abţineri? Nu sunt.

Art.6, adoptat.

Art.7.

Observaţii? Nu sunt.

Cine este pentru? Vă mulţumesc.

Împotrivă? Nu sunt.

Abţineri? Nu sunt.

Art.7, adoptat.

Art.8.

Observaţii? Nu sunt.

Cine este pentru? Vă mulţumesc.

Împotrivă?

Abţineri? Nu sunt.

Art.8, adoptat.

Art.9.

Dacă sunt observaţii. Nu sunt.

Cine este pentru? Vă mulţumesc.

Împotrivă? Nu sunt.

Abţineri? Nu sunt.

Art.9, adoptat.

Art.10.

Observaţii? Nu sunt.

Cine este pentru? Vă mulţumesc.

Cine este împotrivă?

Dacă se abţine cineva?

Art.10, adoptat.

Cap.II. Titlul.

Vi-l supun dezbaterii şi aprobării: "Sistematizarea şi unificarea legislaţiei".

Dacă sunt observaţii la titlu? Nu sunt.

Cine este pentru titlu? Vă mulţumesc.

Cine este împotrivă?

Dacă se abţine cineva?

Titlul Cap.II este adoptat.

Art.11.

Dacă sunt observaţii? Nu sunt.

Cine este pentru? Vă mulţumesc.

Împotrivă?

Abţineri? Nu sunt.

Art.11, adoptat.

Art.12.

Observaţii? Nu sunt.

Voturi pentru?

Voturi împotrivă? Nu sunt.

Abţineri? Nu sunt.

Art.12, adoptat.

Art.13.

Dacă sunt observaţii? Nu sunt.

Cine este pentru? Vă mulţumesc.

Împotrivă?

Abţineri? Nu sunt.

Art.13, adoptat.

Art.14.

Observaţii? Nu sunt. Vă mulţumesc.

Cine este pentru? Vă mulţumesc.

Împotrivă?

Abţineri?

Art.14, adoptat.

Art.15.

Observaţii? Nu sunt.

Cine este pentru? Vă mulţumesc.

Împotrivă?

Abţineri? Nu sunt.

Art.15, adoptat.

Art.16.

Observaţii? Nu sunt.

Voturi pentru? Vă mulţumesc.

Voturi împotrivă?

Abţineri? Nu sunt.

Art.16, adoptat.

Art.17.

Dacă sunt observaţii? Nu sunt.

Cine este pentru? Vă mulţumesc.

Împotrivă?

Abţineri? vă mulţumesc.

Art.17, adoptat.

Cap.III.

Titlul: "Elaborarea actelor normative".

Dacă la titlu există comentarii?

Dacă nu, cine este pentru? Vă mulţumesc.

Cine este împotrivă?

Se abţine cineva? Nu.

Titlul Cap.III, adoptat.

Art.18.

Dacă sunt comentarii? Nu sunt.

Cine este pentru? Vă mulţumesc.

Împotrivă?

Abţineri? vă mulţumesc.

Art.18, adoptat.

Art.19.

Comentarii? Nu sunt.

Cine este pentru? Vă mulţumesc.

Împotrivă?

Abţineri? Nu sunt.

Art.19, adoptat.

Art.20.

Dacă sunt comentarii? Nu sunt.

Cine este pentru? Vă mulţumesc.

Împotrivă?

Abţineri? Nu sunt.

Art.20, adoptat.

Secţiunea a 2-a.

Vă supun titlul: "Alegerea soluţiilor legislative şi definirea conceptelor".

Dacă la titlu are cineva un comentariu de făcut? Nu.

Atunci, v-o supun votului.

Cine este pentru? Vă mulţumesc.

Împotrivă? Nu.

Abţineri? Nu.

Titlul, adoptat.

Art.21.

Dacă sunt comentarii? Nu sunt.

Cine este pentru art.21? vă mulţumesc.

Împotrivă? Nu.

Abţineri? Nu sunt.

Art.21, adoptat.

Art.22.

Comentarii? Nu sunt.

Voturi pentru? Vă mulţumesc.

Împotrivă? Vă mulţumesc.

Abţineri? Nu sunt.

Art.22, adoptat.

Art.23.

Comentarii? Nu sunt.

Cine este pentru? Vă mulţumesc.

Voturi împotrivă? Nu sunt.

Abţineri? Nu sunt.

Art.23, adoptat.

Art.24.

Comentarii? Nu.

Cine este pentru? Vă mulţumesc.

Împotrivă? Nu.

Abţineri? Nu sunt.

Art.24, adoptat.

Secţiunea a 3-a.

Vă supun titlul: "Elaborarea codurilor şi a altor legi complexe".

Observaţii? Nu sunt.

Vă supun votului.

Cine este pentru acest titlu? Vă mulţumesc.

Împotrivă?

Abţineri? Nu.

Titlul Secţiunii a 3-a este adoptat.

Art.25.

Dacă sunt comentarii? Nu sunt.

Voturi pentru? Vă mulţumesc.

Voturi împotrivă?

Abţineri? Nu sunt.

Art.25, adoptat.

Art.26.

Comentarii? Nu sunt.

Voturi pentru? Vă mulţumesc.

Împotrivă?

Abţineri? Nu sunt.

Art.26, adoptat.

Art.27.

Comentarii? Nu sunt. Vă mulţumesc.

Voturi pentru? Vă mulţumesc.

Voturi contra?

Abţineri? Nu sunt.

Art.27, adoptat.

Secţiunea a 4-a.

Titlul: "Motivarea proiectelor actelor normative".

Dacă sunt comentarii la titlu? Nu sunt.

Cine este pentru acest titlu? Vă mulţumesc.

Împotrivă?

Abţineri? Nu sunt.

Titlul, adoptat.

Art.28.

Dacă sunt comentarii? Nu sunt.

Trecem la vot.

Cine este pentru? Vă mulţumesc.

Cine este împotrivă?

Dacă se abţine cineva? Nu.

Art.28, adoptat.

Art.29.

Comentarii? Nu sunt.

Voturi pentru? Vă mulţumesc.

Împotrivă?

Abţineri? Nu sunt.

Art.29, adoptat.

Art.30.

Comentarii? Nu sunt.

Voturi pentru? Vă mulţumesc.

Voturi împotrivă?

Abţineri? Nu sunt.

Art.30 este adoptat.

Art.31.

Comentarii? Nu sunt.

Voturi pentru? Vă mulţumesc.

Voturi împotrivă?

Abţineri? Nu sunt.

Art.31, adoptat.

Cap.IV.

Titlul: "Redactarea actelor normative".

Dacă sunt comentarii la titlu? Nu sunt. Vă mulţumesc.

În aceste condiţii, vă supun spre aprobare titlul.

Cine este pentru? Vă mulţumesc.

Împotrivă?

Abţineri? Nu sunt.

În aceste condiţii, titlul este adoptat.

Art.32.

Comentarii? Nu sunt comentarii.

Cine este pentru?

Cine este împotrivă?

Dacă se abţine cineva?

Art.32, adoptat.

Art.33.

Comentarii? Nu sunt.

Voturi pentru? Vă mulţumesc.

Voturi împotrivă? Nu sunt.

Abţineri? Nu sunt.

Art.33, adoptat.

Art.34.

Comentarii? Nu sunt.

Cine este pentru? Vă mulţumesc.

Cine este împotrivă?

Dacă se abţine cineva? Nu sunt abţineri.

Art.34 este adoptat.

Art.35.

Comentarii? Nu sunt.

Voturi pentru? Vă mulţumesc.

Voturi împotrivă? Nu.

Abţineri? Nu.

Art.35, adoptat.

Art.36.

Comentarii? Nu sunt.

Voturi pentru? Vă mulţumesc.

Voturi împotrivă? Nu sunt.

Abţineri? Nu sunt.

Art.36, adoptat.

Cap.V.

Titlul: "Structura actului normativ".

Sunt comentarii la titlu? Nu.

Vă supun votului titlul.

Cine este pentru? Vă mulţumesc.

Voturi împotrivă? Nu sunt.

Abţineri? Nu sunt.

Titlul, adoptat.

Secţiunea 1.

Titlul: "Părţile constitutive ale actului normativ".

Dacă sunt comentarii la titlu? Nu sunt.

Vă supun votului.

Cine este pentru acest titlu? Vă mulţumesc.

Împotrivă? Nu sunt împotriviri.

Abţineri? Nu.

Titlul, adoptat.

Art.37.

Comentarii? Nu sunt.

Voturi pentru? Vă mulţumesc.

Voturi împotrivă?

Abţineri? Nu sunt.

Art.37, adoptat.

Art.38.

Comentarii? Nu sunt.

Voturi pentru? Vă mulţumesc.

Voturi împotrivă?

Abţineri? Nu sunt.

Art.38, adoptat.

Art.39.

Dacă sunt comentarii? Nu sunt.

Voturi pentru? Vă mulţumesc.

Voturi împotrivă? Nu sunt.

Abţineri? Nu sunt.

Art.39, adoptat.

Art.40.

Comentarii? Nu sunt.

Cine este pentru? Vă mulţumesc.

Împotrivă?

Abţineri? Nu sunt.

Art.40, adoptat.

Art.41.

Comentarii? Nu sunt.

Voturi pentru? Vă mulţumesc.

Voturi împotrivă? Nu sunt.

Abţineri? Nu sunt.

Art.41, adoptat.

Art.42.

Comentarii? Nu sunt.

Voturi pentru? Vă mulţumesc.

Voturi împotrivă? Nu sunt.

Abţineri? Nu sunt.

Art.42, adoptat.

Art.43.

Comentarii? Nu sunt comentarii.

Cine este pentru? Vă mulţumesc.

Împotrivă? Nu.

Abţineri? Nu.

Art.43, adoptat.

Art.44.

Comentarii la art.44? Nu sunt.

Cine este pentru? Vă mulţumesc.

Cine este împotrivă?

Dacă se abţine cineva?

Art.44, adoptat.

Art.45.

Dacă sunt comentarii? Nu sunt.

Cine este pentru? Vă mulţumesc.

Împotrivă? Nu sunt voturi împotrivă.

Abţineri? Nu sunt.

Art.45, adoptat.

Art.46.

Comentarii? Nu sunt.

Voturi pentru? Vă mulţumesc.

Voturi contra?

Abţineri? Nu sunt.

Art.46 este adoptat.

Vă supun dezbaterii titlul la Secţiunea a 2-a: "Sistematizarea conţinutului actului normativ".

Dacă la acest titlu există comentarii?

Dacă nu, vă supun votului.

Cine este pentru acest titlu? Vă mulţumesc.

Împotrivă?

Abţineri? Nu sunt.

Titlul, adoptat.

Art.47.

Comentarii? Nu sunt.

Cine este pentru? Vă mulţumesc.

Cine este împotrivă?

Abţineri?

Art.47, adoptat.

Art.48.

Dacă sunt comentarii? Nu.

Cine este pentru? Vă mulţumesc.

Împotrivă? Nu.

Abţineri? Nu.

Art.48, adoptat.

Art.49.

Comentarii? Nu sunt.

Voturi pentru? Vă mulţumesc.

Voturi împotrivă? Nu sunt.

Abţineri? Nu.

Art.49, adoptat.

Art.50.

Comentarii? Nu sunt.

Voturi pentru? Vă mulţumesc.

Voturi împotrivă?

Abţineri?

Art.50, adoptat.

Art.51.

Dacă sunt comentarii? Nu sunt.

Voturi pentru? Vă mulţumesc.

Voturi împotrivă? Nu sunt.

Abţineri? Nu.

Art.51, adoptat.

Art.52.

Comentarii? Nu sunt.

Voturi pentru? Vă mulţumesc.

Voturi împotrivă? Nu sunt.

Abţineri? Nu sunt.

Art.52, adoptat.

Art.53.

Dacă sunt comentarii? Nu sunt.

Voturi pentru? Vă mulţumesc.

Voturi împotrivă? Nu.

Abţineri? Nu.

Art.53, adoptat.

Cap.VI.

Titlul: "Modificarea, completarea, abrogarea şi alte evenimente legislative".

Dacă este o opinie care vrea să fie exprimată în legătură cu titlul? Nu.

Dacă nu, vă supun votului titlul.

Cine este pentru? Vă mulţumesc.

Împotrivă? Nimeni.

Abţineri? Nimeni.

Titlul este votat.

Art.54.

Dacă în legătură cu aceasta, cineva vrea să facă un comentariu? Nu.

Dacă nu, cine este pentru? Vă mulţumesc.

Cine este împotrivă?

Dacă se abţine cineva?

Art.54, adoptat.

Art.55.

Comentarii? Nu sunt.

Cine este pentru? Vă mulţumesc.

Împotrivă?

Abţineri? Nimeni.

Art.55, adoptat.

Art.56.

Comentarii? Nu sunt.

Cine este pentru? Vă mulţumesc.

Cine este împotrivă?

Dacă se abţine cineva?

Vă mulţumesc. Art.56, adoptat.

Art.57.

Dacă sunt comentarii? Nu sunt.

Cine este pentru? Vă mulţumesc.

Cine este împotrivă?

Dacă se abţine cineva?

Art.57, adoptat.

Art.58.

Comentarii? Nu sunt.

Cine este pentru? Vă mulţumesc.

Cine este împotrivă?

Dacă se abţine cineva?

Art.58, adoptat.

Art.59.

Dacă există comentarii? Nu sunt.

Cine este pentru? Vă mulţumesc.

Cine este împotrivă?

Abţineri? Nimeni.

Art.59, adoptat.

Art.60.

Dacă există comentarii?

Dacă nu, cine este pentru? Vă mulţumesc.

Împotrivă?

Abţineri? Nu sunt.

Art.60 este votat.

Art.61.

Comentarii? Nu sunt.

Vă supun votului.

Cine este pentru? Vă mulţumesc.

Cine este împotrivă? Nimeni.

Cine se abţine? Nimeni.

Art.61, votat.

Art.62.

Dacă sunt comentarii? Nu sunt.

Atunci, vă supun votului.

Cine este pentru? Vă mulţumesc.

Împotrivă?

Abţineri? Nimeni.

Art.62, adoptat.

Art.63.

Dacă sunt comentarii? Nu sunt.

În aceste condiţii, vi-l supun votului.

Cine este pentru? Vă mulţumesc.

Împotrivă?

Abţineri? Nu sunt.

Art.63, adoptat.

Art.64.

Dacă sunt comentarii? Nu sunt.

Cine este pentru? Vă mulţumesc.

Cine este împotrivă? Nimeni.

Cine se abţine? Nimeni.

Art.64, adoptat.

Art.65.

Dacă sunt comentarii? Nu sunt.

Cine este pentru? Vă mulţumesc.

Cine este împotrivă? Nu sunt împotriviri.

Cine se abţine? Nu.

Art.65, adoptat.

Art.66.

Dacă sunt comentarii? Nu sunt.

Cine este pentru? Vă mulţumesc.

Cine este împotrivă?

Dacă se abţine cineva?

Art.66, adoptat.

Art.67.

Dacă sunt comentarii? Nu sunt.

Cine este pentru? Vă mulţumesc.

Dacă este cineva împotrivă? Nu este.

Dacă se abţine cineva?

Vă mulţumesc. Art.67, adoptat.

Cap.VII.

Vă supun titlul: "Norme privind pregătirea şi elaborarea proiectelor de acte normative prin care se ratifică sau se aprobă înţelegeri internaţionale".

Dacă la titlu cineva are vreo intervenţie? Nu.

În aceste condiţii, vă supun votului titlul.

Cine este pentru? Vă mulţumesc.

Împotrivă?

Abţineri? Nu sunt.

Titlul Cap.VII a fost adoptat.

Art.68. Dacă sunt comentarii? Nu sunt.

Cine este pentru? Vă mulţumesc.

Voturi împotrivă?

Abţineri?

Unanimitate.

Art.68 a fost adoptat.

Art.69. Comentarii? Nu sunt.

Cine este pentru? Vă mulţumesc.

Voturi împotrivă?

Abţineri? Nu sunt.

Art.69 a fost adoptat.

Art.70. Comentarii? Nu sunt.

Voturi pentru? Vă mulţumesc.

Voturi împotrivă?

Abţineri?

Art.70 a fost adoptat.

Art.71. Dacă sunt comentarii?

Dacă nu, cine este pentru? Vă mulţumesc.

Dacă este cineva împotrivă?

Abţineri?

Vă mulţumesc, art.71 a fost votat.

Art.72. Dacă sunt comentarii? Nu sunt.

Cine este pentru? Vă mulţumesc.

Voturi împotrivă?

Abţineri?

A fost votat art.72.

Titlul Capitolului VIII – "Norme cu privire la ordinele, instrucţiunile şi celelalte acte normative emise de conducătorii ministerelor şi ai altor organe ale administraţiei publice centrale de specialitate sau de autorităţile administrative autonome".

Dacă la acest titlul cineva vrea să facă un comentariu? Nu.

În aceste condiţii, vă supun votului titlul.

Cine este pentru? Vă mulţumesc.

Voturi împotrivă?

Abţineri?

În condiţiile acestea, titlul a fost votat.

Art.73. Sunt comentarii? Nu sunt.

Cine este pentru? Vă mulţumesc.

Voturi împotrivă?

Abţineri?

Unanimitate.

Art.73 a fost adoptat.

Art.74. Dacă sunt comentarii? Nu sunt.

Cine este pentru? Vă mulţumesc.

Voturi împotrivă?

Abţineri?

Art.74 a fost adoptat.

Art.75. Dacă sunt comentarii? Nu sunt.

Voturi pentru? Vă mulţumesc.

Voturi împotrivă?

Abţineri? Nu sunt.

Art.75 a fost adoptat.

Capitolul IX. Titlul îl supun votului dumneavoastră: "Norme cu privire la actele normative adoptate de autorităţile administraţiei publice locale". Dacă la acest titlul cineva are de făcut vreo intervenţie. Nu.

În condiţiile acestea, vi-l supun votului.

Cine este pentru? Vă mulţumesc.

Voturi împotrivă?

Abţineri?

Unanimitate.

Titlul a fost adoptat.

Art.76. Dacă sunt comentarii? Nu sunt.

Cine este pentru? Vă mulţumesc.

Voturi împotrivă?

Abţineri?

Art.76 a fost adoptat.

Art.77. Dacă sunt comentarii la acest articol? Nu sunt.

Cine este pentru? Vă mulţumesc.

Voturi împotrivă?

Abţineri?

Art.77 a fost adoptat.

Art.78. dacă sunt comentarii? Nu sunt.

Vi-l supun spre aprobare.

Cine este pentru? Vă mulţumesc.

Voturi împotrivă?

Abţineri?

Unanimitate.

Art.78 a fost votat.

Art.79. Dacă sunt comentarii? Nu sunt.

Voturi pentru? Vă mulţumesc.

Voturi împotrivă?

Abţineri?

Art.79 este adoptat.

Capitolul X – "Dispoziţii finale". la titlul capitolului cineva are de făcut vreo intervenţie? Nu.

În aceste condiţii vi-l supun votului.

Cine este pentru? Vă mulţumesc.

Voturi împotrivă?

Abţineri?

Titlul a fost adoptat.

Art.80. Dacă sunt comentarii la acest articol. Nu sunt.

În condiţiile acestea, vi-l supun votului.

Cine este pentru? Vă mulţumesc.

Voturi împotrivă?

Abţineri?

art.80 a fost adoptat.

Art.81. Dacă sunt comentarii la art.81. Nu sunt.

În condiţiile acestea, vi-l supun votului.

Cine este pentru? Vă mulţumesc.

Voturi împotrivă?

Abţineri?

Art.81 a fost adoptat.

Stimaţi colegi,

În aceste condiţii, vă supun votului dumneavoastră legea, în ansamblul ei.

Cine este pentru? Vă mulţumesc.

Voturi împotrivă? Nu sunt.

Abţineri? Nu sunt.

Vă mulţumesc, în aceste condiţii legea a fost adoptată.

Vă mulţumesc şi, terminând această lucrare, vă rog să poftim în pauză şi la 14,30 vă rog să reveniţi cu grupurile masiv mobilizate, să discutăm punctul amânat azi dimineaţă de pe odinea de zi, punctul 1.

Vă rog, domnule preşedinte, să luaţi cuvântul. Îmi cer scuze, domnilor, ridic şedinţa peste câteva momente.

Domnul Emil Teodor Popescu:

Doamnelor şi domnilor colegi,

În special domnule Gaspar, vă rog să reţineţi că, atunci când există bunăvoinţă, 80 de articole s-au făcut într-o oră şi fără un cvorum clar. Aşa că atunci când vrem noi, vedeţi cum se procedează, alteori ne agăţăm de cvorum.

Vă mulţumesc.

Domnul Nicolae Bogdan Niculescu-Duvăz:

Vă mulţumesc foarte mult, domnule preşedinte, şi am rugămintea să aveţi încă câteva minute disponibilitate. îl invităm pe domnul Valer Dorneanu, preşedintele Consiliului Legislativ, pentru a lua cuvântul în încheierea acestui moment, care e foarte important, că avem, într-adevăr, o lege foarte bună.

Vă rog, domnule preşedinte.

Domnul Valer Dorneanu:

Îm cer scuze că vă întrerup pauza, dar doresc să vă mulţumesc foarte mult pentru faptul că aţi luat în dezbatere această lege, pentru că i-aţi acordat importanţă, să vă mulţumesc pentru că. prin aceasta, Consiliul Legislativ a putut să-şi îndeplinească mandatul primit prin Legea nr.73/1993, de a elabora normele de tehnică legislativă. îmi exprim speranţa că acest instrument de lucru, tehnic, ne va folosi şi nouă, putând, prin intermediul lui, să impunem mai multă rigoare, disciplină în activitatea de legiferare şi oferându-vă şi dumneavoastră, iniţiatorilor de legi, cât şi Guvernului, posibilitatea de a întocmi proiectele de legi în forma normativă adecvată, de a folosi normele care sunt cuprinse, acestea, atât pentru elaborarea legilor, pentru elaborarea soluţiilor, cât şi pentru fluidizarea procedurilor de promovare a actelor normative.

Vă mulţumesc foarte mult.

Domnul Nicolae Bogdan Niculescu-Duvăz:

Vă mulţumim şi noi, domnule preşedinte, şi suntem siguri că este un instrument nu numai pentru dumneavoastră, ci şi pentru administaţia centrală şi pentru toată lumea.

Vă mulţumim, poftiţi în pauză, aştept o mobilizare foarte bună pentru ... Vă rog, domnule deputat Marţian Dan. Vă cer scuze, încă două minute.

Domnule Marţian Dan, poftiţi.

Domnul Marţian Dan:

Domnule preşedinte,

Doamnelor şi domnilor colegi,

Stimaţi invitaţi,

Eu cred că trebuie să exprim un protest faţă de poziţia pe care a exprimat-o aici domnul Popescu, spunând următoarele lucruri: adică încălcarea dispoziţiilor constituţionale şi regulamentare devin după acum virtuţi care trebuie etalate public.

În al doilea rând, vreau să vă spun următorul lucru. Da, a fost elaborată această lege bine de către iniţiatori, aţi văzut că şi comisia care a fost sesizată în fond n-a avut nici un fel de amendament, şi eu cred că în acest sens trebuie lucrat, nu în sensul de a face încă o dată virtute din încălcarea regulamentului şi a Constituţiei.

Domnul Emil Teodor Popescu (din sală):

De ce nu aţi cerut cvorum?

Domnul Marţian Dan (din sală):

Dacă nu respectaţi Constituţia...

Domnul Nicolae Bogdan Niculescu-Duvăz:

Vă cer scuze, dar deja pauza era declarată şi în acest moment sigur că nu ne mai putem referi la cvorum.

Vă mulţumesc.

Ne revedem după pauză, la 14,30.

După pauză

Domnul Nicolae Bogdan Niculescu-Duvăz:

Invit secretarii de şedinţă să se aşeze la această onorantă tribună şi să putem începe lucrările. Rog liderii să invite pe parlamentari în sală. Trebuie să avem o prezenţă foarte susţinută. sunt convins că s-au făcut şi convocările necesare şi suplimentare pentru a reuşi să ne pronunţăm prin vot privind obiecţia de neconstituţionalitate la art.198 din Legea privind sistemul public de pensii şi alte drepturi de asigurări sociale. Da? Eu încerc de fiecare dată să nu recurg la acest instrument, care mi se pare neparlamentar, şi anume catalogul, decât pentru vot.

Din nou rog liderii grupurilor parlamentare să invite parlamentarii în sală, să putem să reluăm lucrările, cum invit şi pe domnul preşedinte al Comisiei juridice, de disciplină şi imunităţi să ia loc în banca comisiei.

Stimaţi colegi,

Există sugestia, pentru că nu reuşim încă să avem un cvorum constituţional pentru a discuta subiectul pentru care ne-am adunat, să discutăm, în pregătirea lui, să spun aşa, poziţia nr.10 din ordinea de zi, care nu comportă decât modificarea a două articole, de fapt, la proiectul de Lege privind regimul străinilor în România. Şi, în raport cu aceasta, vă consult dacă sunteţi de acord să discutăm, până când reuşim să avem o prezenţă mai solidă, acest proiect de lege.

Vă consult prin vot, evident.

Cine este pentru? Vă mulţumesc.

Voturi împotrivă? Nu sunt.

Abţineri? Două abţineri.

Vă mulţumesc.