|
Domnul Adrian Mitu (secretar de stat, Ministerul Industriei şi Comerţului): Domnule preşedinte, Stimate doamne şi domni deputaţi, La 27 noiembrie 2003 a avut loc la Bucureşti cea de a 7-a sesiune a Comitetului Mixt din cadrul Acordului de Comerţ Liber dintre România şi statele Asociaţiei Europene a Liberului Schimb, semnat la Geneva în anul 1992 şi ratificat de ţara noastră în anul 1993. Acordul dintre România şi AELS a asigurat liberalizarea semnificativă a comerţului bilateral, de natură să confere produselor româneşti un regim competitiv egal şi nediscriminatoriu la exportul pe pieţele ţărilor membre AELS, în raport cu produsele similare de origine din ţările Uniunii Europene, precum şi din ţări central şi est-europene care au încheiat astfel de acorduri cu ţările membre AELS. Discuţiile circumscrise subiectelor incluse pe ordinea de zi a lucrărilor au condus la realizarea unui schimb util de opinii asupra posibilităţilor de perfecţionare a colaborării între ţările participante, îndeosebi în domeniul serviciilor şi investiţiilor, şi a accesului firmelor din România şi statelor membre AELS la adjudecarea contractelor de achiziţii publice pe pieţele respective. Totodată, s-a examinat şi oportunitatea amendării prevederilor art.19 al Acordului, referitor la ajutorul de stat, în sensul adaptării acestuia la evoluţiile în materie intervenite în cadrul Organizaţiei Mondiale a Comerţului. În conformitate cu art.10 a regulilor de procedură a Comitetului Mixt România-AELS, părţile au convenit să se adopte o decizie în acest sens. Această decizie ce face obiectul prezentului proiect de lege face referire la amendarea celor două articole, precum şi la abrogarea celorlalte două anexe: XII şi XIII. Faţă de cele de mai sus, am întocmit acest proiect de lege anexat pentru acceptarea amendării art.19 şi 25 şi abrogării anexelor XII şi XIII privind ajutorul de stat în cadrul Acordului de comerţ liber dintre România şi statele membre AELS. Vă mulţumesc.
|