Joint sittings of the Chamber of Deputies and the Senate of September 20, 2006

  • Abstract of the sittings
  • Full-text of the sittings
  • Published in Monitorul Oficial no.139/2006
  • Video in format Flash/IOS Video - Flash & IOS

Joint sittings of the Chamber of Deputies and the Senate of September 20, 2006

10. Prezentarea şi dezbaterea raportului de activitate pe anul 2005 al Agenţiei Naţionale de Presă ROMPRES; Adoptarea raportului comun al Comisiilor pentru cultură, artă şi mijloace de informare în masă.

 

Domnul Nicolae Văcăroiu:

  ................................................
Video in format Flash/IOS

Trecem la punctul 10 din ordinea de zi - raportul de activitate pe anul 2005 al Agenţiei Naţionale de Presă ROMPRES.

Dau cuvântul domnului Ioan Roşca, preşedintele Agenţiei Naţionale de Presă pentru a face o scurtă prezentare a raportului pe 2005.

Vă rog să vă ocupaţi locurile în sală.

Aveţi cuvântul, domnule preşedinte.

Video in format Flash/IOS

Domnul Ioan Mihai Roşca:

Domnule preşedinte,

Doamnelor şi domnilor parlamentari.

Acesta este un rezumat al raportului prezentat celor două comisii de specialitate ale Parlamentului.

ROMPRES funcţionează în baza Legii nr.19/2003 care îi conferă calitatea de instituţie publică de interes naţional independentă editorial.

Priorităţile agenţiei au vizat în 2005 obiective în planul politicii editoriale, al gestionării şi dezvoltării resurselor umane, tehnice şi financiar contabile, iar principalele noastre activităţi au urmărit creşterea şi profesionalizarea actului editorial, asigurarea unei finanţări echilibrate şi o gestionare eficientă a fondurilor, dezvoltarea bazei tehnologice, cel puţin la nivelul agenţiilor de presă din ţările vecine şi nou intrate în UE.

În plan editorial, acţiunile specifice au vizat atât formatul fluxurilor de informaţii şi fotografii, cât şi conţinutul produselor noastre, rezultatul a fost o diversificare a producţiei prin apariţia de noi servicii de informaţii şi creşterea calităţii acestora.

ROMPRES are acum o acoperire tematică şi zonală completă, iar numărul corecturilor şi dezminţirilor date de agenţie, este cu totul nesemnificativ.

Calitatea informaţiilor şi seriozitatea au făcut ca ROMPRES să devină un furnizor de text şi imagine pentru cei mai de seamă actori de pe piaţa MEDIA din România, dar şi pentru companii din mediul privat.

Că aşa stau lucrurile, o demonstrează numărul în creştere al abonaţilor noştri, peste 600, între care 74 % din zona NON-MEDIA, adică instituţii publice şi companii private, fundaţii, ONG-uri, 16% provin din MEDIA CENTRALĂ, 10% din presa locală.

Toate aceste rezultate în plan editorial nu erau posibile fără o strategie de comunicare internă care a avizat formularea şi acceptarea de către oamenii din ROMPRES a valorilor pe care trebuie să le împărtăşească orice angajat, indiferent de poziţia pe care o ocupă, integritate, calitate, inovare în munca în echipă, performanţă şi satisfacţia clienţilor.

În schimbul participării "anonime" a redactorilor noştri la efortul agenţiei de a se afirma ca cea mai credibilă sursă de informaţii, am facilitat crearea unui mediu de lucru prietenos, iar redactorilor li s-a oferit ocazia de a urma cursuri de perfecţionare şi, în măsura posibilităţilor, de a fi retribuiţi corespunzător şi de a beneficia de dotarea tehnică absolut necesară pentru desfăşurarea muncii în bune condiţiuni.

În plan tehnologic agenţia a continuat programul de dezvoltare tehnologică şi modernizare a sistemului IT început în anul 2003, adoptând un nou concept de structură bazat pe tehnologiile actuale IT.

Schimbări majore au avut loc la nivelul bazei de date şi al paginii de WEB a ROMPRES, text şi foto care a fost astfel concepută încât să permită navigarea simultană a unui număr constant mare de utilizatori şi care să permită mai ales vizualizarea arhivei foto în doar câteva secunde.

Redactorii şi fotoreporterii ROMPRES au fost dotaţi cu aparatură performantă care a permis creşterea vitezei de culegere, prelucrare şi transmitere a informaţiilor şi a fotografiilor către beneficiari.

Prin eforturi interne s-a trecut şi la o valorificare sistematică şi coerentă a arhivelor de text şi imagine ale agenţiei care sunt foarte bogate, punându-se foarte mult accentul pe facilităţile oferite de Internet.

Pentru 2006 avem în vedere extinderea aplicaţiilor jurnalistice pentru dezvoltarea de produse multimedia şi up-gardarea sistemelor existente.

În plan financiar, finanţarea cheltuielilor curente şi de investiţii ale agenţiei în 2005 a fost asigurată din subvenţii de la bugetul de stat în procent de 83% şi din venituri proprii 17%, venituri proprii care în 2005 au fost cu 8% mai mari decât cele din anul anterior, deşi cursul de schimb euro-leu a înregistrat o scădere cu 18% faţă de cel prognozat cu care am lucrat şi noi pentru bugetul alocat de Ministerul Finanţelor Publice.

Pentru a vă da câteva cifre, apropo de valenţele publicistice ale ROMPRES-ului, vă anunţ că abonaţii ROMPRES au putut alege în 2005 între cele 15 servicii şi pachete de ştiri în timp real, 7 buletine zilnice, 5 selecţii de ştiri tematice, 6 fluxuri speciale, 4 buletine săptămânale, 3 buletine şi publicaţii lunare însumând peste 170.000 ştiri şi peste 7.000 documentare. La acestea se adaugă cele 480.000 imagini din actualitatea externă şi cele 44.200 fotografii la zi ale ROMPRES.

Cred, cu tărie că ce s-a întâmplat în ROMPRES, atât în 2005, cât şi în anii trecuţi, poate fi caracterizată ca o istorie de succes care a început cu înţelegerea misiunii şi rolului pe care îl are Agenţia Naţională de Presă în peisajul MEDIA al României.

La acestea s-au adăugat încercările noastre de a forma o echipă redacţională...

Video in format Flash/IOS

Domnul Nicolae Văcăroiu:

Vă rog să încheiaţi, domnule Roşca.

Video in format Flash/IOS

Domnul Ioan Mihai Roşca:

... şi managerială performantă.

Mulţumesc.

Video in format Flash/IOS

Domnul Nicolae Văcăroiu:

Mulţumesc foarte mult, domnule preşedinte.

Stimaţi colegi,

Dau cuvântul domnului preşedinte Cătălin Micula pentru a prezenta raportul comun al Comisiilor pentru cultură.

Aveţi cuvântul, domnule preşedinte.

Video in format Flash/IOS

Domnul Cătălin Micula:

Mulţumesc, domnule preşedinte.

Doamnelor şi domnilor parlamentari,

Potrivit prevederilor art.13 alin.2 din Legea nr.19/2003 privind organizarea şi funcţionarea Agenţiei Naţionale de Presă ROMPRES, raportul anual de activitate al agenţiei şi raportul privind contul său de execuţie bugetară pentru anul 2005 au fost depuse la Parlament în vederea întocmirii unui raport comun al Comisiei pentru cultură, artă şi mijloace de informare în masă a Senatului şi Comisiei pentru cultură, artă şi mijloace de informare în masă a Camerei Deputaţilor, cu avizul Comisiilor pentru buget, finanţe, activitate bancară şi piaţă de capital ale celor două Camere, în ceea ce priveşte contul de execuţie bugetară.

Comisia pentru cultură, artă şi mijloace de informare în masă a Senatului şi Comisia pentru cultură, artă şi mijloace de informare în masă a Camerei Deputaţilor s-a întrunit în ziua de 23 mai 2006 pentru a aviza raportul.

Prin avizul comun al Comisiei pentru buget, finanţe, activitate bancară şi piaţă de capital a Senatului şi al Comisiei pentru buget, finanţe şi bănci a Camerei Deputaţilor, cele două comisii avizează favorabil contul de execuţie bugetară al Agenţiei Naţionale de Presă ROMPRES, încheiat la 31 decembrie 2005.

Potrivit prevederilor Legii nr.19/2003 privind organizarea şi funcţionarea Agenţiei Naţionale de Presă ROMPRES comisiile au analizat contul de execuţie bugetară şi au reţinut că veniturile şi cheltuielile au fost realizate cu respectarea tuturor prevederilor legale.

Veniturile totale ale agenţiei cu fost în anul 2005 de 12.238.014 RON din care 2.047.644 RON venituri proprii, înregistrându-se o creştere de 8% faţă de 2004, ca urmare a creşterii numărului de abonaţi şi 10.190.370 RON subvenţii de la buget.

Cheltuielile totale au fost în sumă de 12.238.014 RON.

Evaluarea activităţii financiare, cât şi principalii indicatori privind execuţia bugetară în perioada 2002 - trimestrul I 2005 au fost finalizate într-un raport de evaluare avizat de Comitetul pentru Audit Public şi aprobat de către Ministerul de Finanţe.

Raportul de activitate al Agenţiei Naţionale de Presă ROMPRES pe anul 2005 este structurat pe următoarele capitole: în preambul cuprinzând o scurtă trecere în revistă a istoricului agenţiei şi o privire generală asupra activităţii din anul 2005; obiectivele şi realizările celor 6 redacţii din structura ROMPRES; baza tehnică a ROMPRES; activitatea de marketing şi relaţii publice; politica de resurse umane; situaţia financiară a agenţiei; raportul de gestiune pentru anul 2005; activitatea Consiliului Director şi strategia ROMPRES pentru anul 2006.

După încheierea dezbaterilor, Comisiile pentru cultură, artă şi mijloace de informare în masă a Senatului şi a Camerei Deputaţilor au hotărât să propună plenului Parlamentului aprobarea Raportului Agenţiei Naţionale de Presă ROMPRES şi a contului de execuţie bugetară pentru anul 2005 cu majoritatea voturilor celor prezenţi în sală în momentul votului, 19 voturi pentru şi 9 abţineri.

Vă mulţumesc.

Video in format Flash/IOS

Domnul Nicolae Văcăroiu:

Mulţumesc foarte mult.

Stimaţi colegi,

Trecem la dezbateri generale.

Înscrieri la cuvânt, vă rog.

Mă scuzaţi, vă dau imediat cuvântul.

Domnul senator Vasile Dîncu, aveţi cuvântul.

Video in format Flash/IOS

Domnul Vasile Dîncu:

Domnule preşedinte,

Stimaţi colegi,

Nu este foarte uşor să vorbeşti despre o instituţie de presă şi, mai ales, despre o Agenţie Naţională de Presă.

Agenţiile de presă au un specific care înseamnă, în primul rând, lipsa ingredientelor principale pentru succesul jurnalistic. Nu pot folosi vedete, nu pot folosi reţete de succes, nu pot să-şi promoveze jurnaliştii pe posturile de televiziune după reţeta starurilor.

Deci, pentru o agenţie de presă este foarte complicat să proiecteze o imagine publică proeminentă sau să proiecteze un profil care ar putea să emoţioneze sau să ducă la o evaluare publică deosebită, însă, instituţia naţională şi accentuez Agenţia Naţională de Presă care este ROMPRES a făcut în ultimii ani progrese deosebite.

Drumul din 2001, când am văzut pentru prima dată un flux ROMPRES şi instituţia în sine, din 2001 până în 2006 este un traseu de excepţie, un traseu care merge de la o instituţie lăsată în paragină, spre o instituţie absolut europeană de un înalt profesionalism.

Aş putea, fără a vorbi foarte mult despre această instituţie, aş putea să remarc, totuşi câteva lucruri care sunt esenţiale în evaluarea tehnică, în evaluarea profesională a unei instituţii de presă, a unei agenţii de presă.

În primul rând, un indicator care a avut de câştigat în fiecare an în cazul ROMPRES este acela al diversităţii tematice.

Ca diversitate tematică, dinamica instituţiei pe care o discutăm şi o evaluăm astăzi a reuşit un traseu profesional de excepţie, a multiplicat în fiecare an fluxurile locale, regionale, naţionale şi chiar cele internaţionale.

Din punctul de vedere al Parlamentului aş putea să spun că toţi actorii politici, toţi actorii sociali ai comunităţilor sunt foarte bine şi foarte echilibrat reprezentaţi în fluxurile de ştiri.

Cele 5 pachete de ştiri, 6 fluxuri speciale, 4 buletine săptămânale, 3 buletine lunare, sunt indicatori cantitativi pe care nu-i găsim la nici o altă instituţie comparabilă din România.

Aş putea, din punctul nostru de vedere, al parlamentarilor, să evidenţiez un lucru, volumul de ştiri locale pe care îl are ROMPRES a crescut de 3 ori în ultimii 2 ani.

Ce înseamnă asta?

Asta înseamnă că ROMPRES este o instituţie care pune accent pe România, nu pune accent numai pe Capitala ţării acolo unde se produc ştirile politice.

De asemenea, aş vrea să spun că un lucru care mă impresionează, tehnic vorbind, ca expert şi evaluator în domeniul jurnalistic, este fluxul economic.

Fluxul economic este cel mai bogat şi cel mai performant dintre toate fluxurile care există în acest moment, fluxuri ale unor agenţii nespecializate în economic.

Fluxul economic nu a crescut numai în cantitate, a crescut şi în calitate şi prin aceasta credem că misiunea ROMPRES, aceea de a face şi educaţie naţională este îndeplinită cu prisosinţă aici.

Să nu uităm că, în sondajele de opinie, există încă 80% din populaţie care consideră că oamenii de afaceri aparţin unei categorii sociale speciale, care face bani prin mijloace necinstite.

Această percepţie trebuie să piardă teren şi prin asemenea tipuri de acţiuni jurnalistice, această percepţie pierde teren în fiecare an în România.

Nu mai vreau să vorbesc despre fluxul de ştiri externe pentru că aici există un specific, în ultimii patru ani ROMPRES s-a implicat în procesul de integrare europeană.

Fluxul de ştiri specializat şi pachetele de ştiri specializate privind Uniunea Europeană, atât în ceea ce priveşte Bruxelles-ul şi mesajele dinspre Bruxelles încoace, dar şi cele care vin dinspre România spre Uniunea Europeană s-a îmbunătăţit foarte mult în ultimii ani şi este un atu, de asemenea, al instituţiei.

Aş vrea să vorbesc şi despre dimensiunea externă, despre participarea ROMPRES la imaginea externă a Românei, imaginea nu se poate numai prin mijloace de persuasiune, informaţia despre o ţară produce imagine, şi aici vreau să vă spun că, cantitatea de ştiri, a fluxurilor în limbi străine la ROMPRES este de un sfert de milion pe an, un indicator greu de întâlnit şi la marile agenţii internaţionale.

Mă bucur, de asemenea, că managementul acestei instituţii a reuşit să implementeze în ultimul an un foarte modern sistem de stocare a informaţiei, un sistem care măreşte foarte mult atât cantitatea de informaţie stocată, dar şi accesul la această informaţie.

Aş vrea să mai spun că acest consiliu director împreună cu preşedintele a reuşit să aibă în acest an indicatori financiari, pe care i-aţi văzut, şi care au fost apreciaţi de comisia de specialitate.

Mă bucur că prin managementul instituţiei s-a reuşit o specializare funcţională, o mult mai bună diviziune a sarcinilor din interiorul agenţiei, lucru care l-am reproşat noi, dacă bine îmi aduc aminte la ultimul raport.

Aş vrea să spun, în ultimul rând, că ROMPRES a rămas şi îşi fortifică specificul de instituţie naţională.

Dacă vrem ca ROMPRES să facă mai mult, ar trebui să ne coste mai mult o asemenea instituţie.

Dacă ne uităm la bugetul acestei instituţii o să observăm că dacă îl comparăm cu o instituţie europeană, la acelaşi număr de angajaţi sau la aceeaşi cantitate de producţie jurnalistică, o să observăm că bugetul instituţiei noastre naţionale, care este ROMPRES, este de 10 ori mai mic.

De aceea, stimaţi colegi, v-aş propune să aprobăm acest raport şi Grupul parlamentar al Partidului Social Democrat este de acord şi propune să votăm pentru acest raport al Agenţiei Naţionale de Presă ROMPRES.

Video in format Flash/IOS

Domnul Nicolae Văcăroiu:

Vă mulţumesc.

Invit la microfon pe domnul deputat Valentin Iliescu.

Video in format Flash/IOS

Domnul Valentin Iliescu:

Mulţumesc, domnule preşedinte pentru corectare.

Punctul meu de vedere nu se suprapune în niciun caz cu raportul prezentat de conducătorul acestei instituţii, nici nu se suprapune în mare măsură cu raportul prezentat de comisiile de specialitate, şi, cu atât mai mult cu punctul de vedere prezentat aici de antevorbitor.

Nu vreau să pun în discuţie obiectivitatea informaţiilor prezentate de ROMPRES. Nu este nici locul, nici momentul. Cred însă că, principala problemă a acestei instituţii este managementul ei, pe care eu, personal, îl consider defectuos şi care este determinat, pe de-o parte, şi de Legea nr.19/2003 care, cred eu, necesită o urgentă modificare în sensul stabilirii unor competenţe mult mai precise în privinţa stabilirii întregii

conduceri a Consiliului Director respectiv şi, mai ales, să asigure performanţe superioare în plan financiar.

În primul rând, este o instituie netransparentă, o instituţie care greu îşi devoalează mecanismele de funcţionare, de altfel, site-ul agenţiei nu oferă prea multă informaţie despre instituţie, iar angajaţii - şi sunt ferm convins că aţi avut posibilitatea să discutaţi de foarte multe ori cu ei - sunt profund nemulţumiţi şi cu mare greutate spun ceea ce se întâmplă în instituţie.

Spuneam că legea are deficienţe, ea, practic, îi oferă directorului general competenţe mult prea mari, puteri discreţionare. Parlamentul alege directorul general, acesta, chipurile, stabileşte numărul directorilor adjuncţi şi scoate aceste posturi la concurs pe criteriile stabilite de domnia-sa.

Aceştia împreună formează Consiliul Director care stabileşte Regulamentul de organizare şi funcţionare al Agenţiei Naţionale de Presă ROMPRES sau mai bine spus, în traducere directă, Parlamentul dă putere deplină unei persoane care "taie şi spânzură" într-o instituţie publică, de interes naţional din banii publici, conform deciziei sale.

"Managementul este defectuos" s-a spus de mulţi ani şi este un lucru pe care colegii din comisia de specialitate îl ştiu foarte bine. Practic, pentru majoritatea judeţelor există un singur corespondent -şi aici se vorbea foarte mult de accentul pe care-l pune ROMPRES-ul pe informaţiile care vin din teritoriu - şi trebuie să subliniem că în majoritatea judeţelor există un singur corespondent, căruia îi intră în competenţă înregistrarea sunetului, redactarea materialelor, realizarea pozelor şi, evident, acest lucru nu este normal.

S-a spus, de multe ori, în comisiile de specialitate că este nevoie ca această agenţie să aibă corespondenţi în cele mai importante oraşe europene. Lipsesc, de asemenea, din motive pe care domnul director general ar trebui să le spună aici, materiale audio şi video, aşa cum sunt în celelalte agenţii de presă din România, cu care, din păcate, ROMPRES-ul, ca Agenţie Naţională a pierdut de mult o bătălie importantă.

Legat de raportul Agenţiei Naţionale de Presă ROMPRES se face multă statistică, dar, din păcate, numai dacă încercăm să interpretăm anumite informaţii vom vedea că lucrurile nu merg bine.

Fluxul central care cuprinde într-un an în jur de 24.000 ştiri, practic, are cam 65 ştiri pe zi, la care lucrează 256 persoane, am prelucrat doar nişte date din acest raport.

Dotările despre care s-a spus foarte mult, eu cred că nu sunt bine dirijate şi vă dau un singur exemplu, banal, care spune că există puţină preocupare pentru acest lucru, din cele 12 autoturisme ale agenţiei, 3 sunt folosite de director şi doar 9 de persoanele care lucrează în această instituţie.

S-a vorbit mult de veniturile acestei instituţii, vânzările Agenţiei ROMPRES făcute de Departamentul de Marketing şi Relaţii Publice.

Acesta a vândut anul trecut produse de 20 miliarde lei vechi, depăşind-şi norma cu circa 500 milioane şi pot să vă spun că, dacă aveţi legături cu presa locală, veţi vedea că o asemenea cifră este vândută de cel mai amărât ziar din provincie, deci cum s-ar spune foarte puţin.

Sunt produse noi, s-a spus că sunt produse noi, căutate, vă dau un singur exemplu, "Săptămâna Mondorama", cred că şi colegul antevorbitor se referea la el ca produs al agenţiei, care este cumpărat de 11 clienţi.

Asta spune foarte mult despre calitatea acestui material şi despre forma în care este prezentat.

Clienţii ROMPRES, s-a vorbit puţin aici, poate nu aşa din întâmplare, sunt foarte puţini, practic, agenţia are 179 de clienţi media şi 426 non-media şi revin la prima categorie a acelor clienţi media, practic, din circa 1000 clienţi potenţiali în ţară, Agenţia Naţională de Presă are doar 179.

În privinţa angajaţilor, şi aici este o problemă importantă, pentru că Rompres a fost de-a lungul timpului o instituţie care a format şi a dat pe piaţa media oameni de mare valoare. Din totalul de 333 de angajaţi, doar 258 sunt jurnalişti. Despre salarii, ce se vorbim? Mi-e greu să intru şi nu pot să vă spun cât sunt salariile directorilor, dar acei oameni care trudesc zi de zi şi care ar trebui să fie mult mai bine recompensaţi, au salarii de mizerie, în jur de 15 milioane lei, net, pe lună, adică un salariu pe care-l au jurnaliştii de slabă calitate, şi din acest motiv cred că managerii acestei instituţii trebuie să se aplece mult mai serios asupra a ceea ce trebuie să fie motivarea salariaţilor. Nu în ultimul rând, aş vrea să vorbesc şi despre venituri, tocmai pentru că, aici, chiar şi comisia a adus laude Agenţiei Naţionale "Rompres". Practic, din 124 de miliarde de lei vechi, venituri anul trecut, doar 20 de miliarde sunt venituri proprii, adică, 17%. Nu am amănunte, în clipa asta, să vă spun ce se întâmplă cu agenţiile naţionale de presă din alte ţări, dar cred, în mod sigur, că deficienţele actului managerial sunt principala cauză a acestei situaţii. Din acest punct de vedere, eu vă propun să respingem acest raport de activitate. Ba, mai mult, cred că, tocmai pentru că instituţia are nevoie de o împrospătare, de o înviorare a activităţii sale, care să-şi propună să readucă Rompres-ul pe locul întâi în topul agenţiilor de presă din România, că demisia domnului director general ar fi un lucru extrem de important, pe care dânsul trebuie să-l aibă serios în vedere. Mulţumesc.

Video in format Flash/IOS

Domnul Nicolae Văcăroiu:

Vă mulţumesc. Stimaţi colegi, dacă mai sunt luări de cuvânt?

Domnul deputat Dragoş Dimitriu, vă rog, aveţi cuvântul.

Video in format Flash/IOS

Domnul Dragoş Petre Dimitriu:

Mulţumesc, domnule preşedinte. Mi-a plăcut foarte mult interesul pe care antevorbitorul l-a arătat pentru atâtea detalii în ceea ce priveşte funcţionarea Agenţiei "Rompres". Sigur că ar fi fost bine ca acest interes să se manifeste şi pe parcursul exerciţiului legislativ la comisia care are dreptul şi obligaţia de a verifica activitatea Rompres. Ca om vechi de presă, vă spun că marketing-ul, pentru o agenţie de stat cum este Rompres-ul, este ceva foarte dificil, mai ales în contextul actual al presei, când interesul, şi al presei, dar, mai ales, al cititorilor, este pentru aşa-numitele "bombe de presă", pentru informaţii care depăşesc sfera normalului a ceea ce se întâmplă, de exemplu, în Parlament. Uitaţi-vă şi dumneavoastră la majoritatea ştirilor din publicaţiile de succes că nu reflectă, practic, activitatea serioasă depusă de parlamentari, ci diverse excentricităţi, să le spunem. De aceea, este firesc ca agenţia naţională să piardă trendul în faţa unor concurenţi privaţi, care se ghidează după altceva decât interesul public. N-aş vrea, acum, să laud Rompres-ul, dar spun că, într-o oarecare măsură, această agenţie a dovedit profesionalism, a dovedit neutralitate. În ceea ce priveşte, însă, reprezentarea activităţii noastre parlamentare, ar trebui aduse câteva critici, şi anume, nu este reprezentată, aproape deloc, o parte extrem de importantă a activităţii noastre, şi anume, întrebările şi interpelările. Practic, aceste întrebări şi interpelări ce înseamnă? Reflectarea unor idei, a unor probleme venite din teritoriu, din lumea reală, nu neapărat bazate pe procesul legislativ. Or, atâta timp cât dorinţa oamenilor, reprezentată prin aceste interpelări şi întrebări, nu apare reflectată mai bine în buletinele Rompres, eu cred că aici este o carenţă, o carenţă a acestei agenţii. În rest, repet sunt încântat de interesul pe care distinsul nostru coleg, Valentin Iliescu, l-a arătat pentru acest raport, eu cred că pornind de la ideile domniei-sale, trebuie să fim mult mai atenţi cu ceea ce se întâmplă în cadrul acestei agenţii, inclusiv la nivel managerial. Din punctul nostru de vedere, credem că, treaba, aşa cum merge acum, se poate desfăşura, cu îmbunătăţiri, evident, dar raportul nu cred că este atât de negativ. Vă mulţumesc.

Video in format Flash/IOS

Domnul Nicolae Văcăroiu:

Vă mulţumesc foarte mult. Dacă mai sunt intervenţii? Nu mai sunt. Stimaţi colegi, în conformitate cu prevederile Legii nr.19/2003 art.13, voi supune aprobării dumneavoastră raportul comisiilor de specialitate, respectiv Comisiile pentru cultură, artă şi mijloace de informare în masă, legat de activitatea pe anul 2005 a Agenţiei Naţionale "Rompres". Vă rog să vă ocupaţi locurile. Cine este pentru, voturi împotrivă?

Sunt 27 de voturi împotrivă şi o abţinere, deci, cu mare majoritate, raportul Comisiilor pentru cultură, artă şi mijloace de informare în masă privind activitatea Rompres, a fost adoptat.