|
Domnul Vasile Timiş (secretar de stat, Ministerul Culturii şi Patrimoniului Naţional): Vă mulţumesc, doamnă preşedinte. Doamna preşedinte, Doamnelor şi domnilor deputaţi, La elaborarea strategiilor din domeniul culturii şi patrimoniului naţional şi la fundamentarea deciziilor de specialitate, participă mai multe comisii de specialitate. Luând în considerare actuala situaţie financiară, care reclamă constrângeri de ordin bugetar şi o reducere a cheltuielilor publice, se propune modificarea cuantumurilor indemnizaţiilor pentru membrii acestor comisii. Astfel, membrii tuturor comisiilor de specialitate vor primi o indemnizaţie lunară, stabilită prin ordin al ministrului culturii şi patrimoniului naţional, indemnizaţie care nu poate depăşi 10% din indemnizaţia lunară a unui secretar de stat. Totodată, având în vedere actuala constrângere bugetară, proiectul de act normativ are în vedere limitarea nivelului acestor indemnizaţii la procentul de 1% din indemnizaţia lunară a unui secretar de stat pentru anul curent şi anul viitor. având în vedere angajamentele asumate cu privire la reorganizarea unor instituţii publice aflate în subordinea Ministerului Culturii şi Patrimoniului Naţional, prezenta ordonanţă propune comasarea Institutului de Memorie Culturală - CIMEC, organizat în prezent ca filială cu personalitate juridică a Centrului de Pregătire Profesională în Cultură, prin absorbţie cu Institutul Naţional al Patrimoniului. Schimbarea regimului de finanţare a Institutului Naţional pentru Studierea Holocaustului din România "Elie Wiesel" a avut ca efect pierderea unor fonduri considerabile. De aceea, prin această ordonanţă, se impune revenirea la sistemul anterior de finanţare a institutului, care poate atrage finanţări externe. Şi aş aminti aici: ambasade, fundaţii şi organisme internaţionale, consilii de cercetare ştiinţifică şi, totodată, se poate reduce, astfel, necesarul de fonduri bugetare. Având în vedere considerentele mai sus menţionate, vă rugăm respectuos, doamnelor şi domnilor deputaţi, să aprobaţi proiectul de lege mai sus menţionat. Vă mulţumesc foarte mult.
|