Sittings of the Chamber of Deputies of September 23, 2019

  • Abstract of the sittings
  • Full-text of the sittings
  • Published in Monitorul Oficial no.103/2019
  • Video in format Flash/IOS Video - Flash & IOS

Sittings of the Chamber of Deputies of September 23, 2019

10. Dezbaterea Proiectului de Hotărâre privind adoptarea opiniei referitoare la Comunicarea Comisiei către Parlamentul European, Consiliu, Comitetul Economic şi Social European şi Comitetul Regiunilor Evaluarea din 2019 a punerii în aplicare a politicilor de mediu: o Europă care îşi protejează cetăţenii şi sporeşte calitatea vieţii acestora COM (2019) 149 (PH CD 46/2019). (rămas pentru votul final)
 
see bill no. 46/2019

 

Doamna Carmen-Ileana Mihălcescu:

  ................................................
Video in format Flash/IOS

Poziţia 7, Proiectul de Hotărâre privind adoptarea opiniei referitoare la Comunicarea Comisiei către Parlamentul European, Consiliu, Comitetul Economic şi Social European şi Comitetul Regiunilor - Evaluarea din 2019 a punerii în aplicare a politicilor de mediu: o Europă care îşi protejează cetăţenii şi sporeşte calitatea vieţii acestora; COM (2019) 149; PHCD 46/2019.

Din partea Comisiei pentru afaceri europene, pentru prezentarea punctului de vedere, avem pe cineva?

Vă rog, aveţi cuvântul.

Video in format Flash/IOS

Doamna Benkö Erika:

Raport privind Comunicarea Comisiei către Parlamentul European, Consiliu, Comitetul Economic şi Social European şi Comitetul Regiunilor Evaluarea din 2019 a punerii în aplicare a politicilor de mediu: o Europă care îşi protejează cetăţenii şi sporeşte calitatea vieţii acestora.

Având în vedere proiectul de opinie transmis de Comisia pentru industrii şi servicii, nota de informare transmisă de Ministerul Afacerilor Externe, fişa de informare elaborată de către Direcţia pentru Uniunea Europeană a Camerei Deputaţilor, Comisia pentru afaceri europene, în principal, a susţinut concluziile evaluării politicilor de mediu referitoare la protecţia cetăţenilor şi sporirea calităţii vieţii şi a apreciat efortul depus pentru elaborarea rapoartelor de mediu; a recomandat intensificarea consultărilor politice, a sprijinului financiar şi elaborarea unor documente care să vină în ajutorul înţelegerii politicilor europene în domeniul mediului; a atras atenţia asupra necesităţii unei atitudini cât mai deschise pe plan european, pentru a formula obiective de mediu ce răspund nevoilor locale şi pentru a fructifica oportunităţile create de avansul tehnologic; a recomandat adaptarea finanţării în domeniul energiei regenerabile, pentru a permite accesul cât mai larg al întreprinderilor mici şi mijlocii, precum şi punerea în valoare a progresului tehnic în acest domeniu; a considerat că obiectivele de conservare a biodiversităţii trebuie să fie integrate în toate celelalte politici ale Uniunii Europene.

Opinia a fost supusă dezbaterii în şedinţa Comisiei pentru afaceri europene în data de 18 septembrie 2019 şi a fost adoptată în unanimitate.

Supunem aprobării plenului Camerei Deputaţilor opinia, în forma adoptată de Comisia pentru afaceri europene.

Video in format Flash/IOS

Doamna Carmen-Ileana Mihălcescu:

Vă mulţumesc.

Dacă sunt obiecţii, comentarii de ordin general?

Da? Vă rog.

Video in format Flash/IOS

Doamna Roberta Alma Anastase:

Mulţumesc, doamnă preşedinte.

Evaluarea realizată de Comisia Europeană identifică principalele cauze ce au condus la apariţia lacunelor existente în actuala legislaţie europeană şi subliniază principalele puncte sensibile întâlnite în aplicarea politicilor de mediu, cu impact direct asupra sănătăţii şi calităţii vieţii oamenilor.

Lecturând comunicarea Comisiei, la un moment dat se precizează că din anul 2000 produsul intern brut al Uniunii Europene a crescut cu 32%, în timp ce emisiile poluanţilor atmosferici principali au scăzut cu între 10 şi 70%, în funcţie de poluant.

Concentraţiile din aerul înconjurător, pentru majoritatea poluanţilor atmosferici, au scăzut, de asemenea, în ultimii ani.

Iată că citind aceste analize, uneori ai sentimentul că nu trăim şi că nu facem parte din Uniunea Europeană.

Aş putea veni aici cu un exemplu, cel al Ploieştiului, unde locuitorii din Ploieşti şi din împrejurimi sunt otrăviţi zilnic cu substanţe precum benzenul, monoxidul de carbon sau butadiena, lunar înregistrându-se depăşiri ale limitelor maxime chiar şi de sute de ori.

Am sesizat de nenumărate ori această situaţie Ministerului Mediului. De nenumărate ori am cerut realizarea unui studiu asupra impactului factorilor de mediu asupra sănătăţii populaţiei locuitoare în Ploieşti şi în împrejurimi. Din păcate, Ministerul Mediului a refuzat să demareze o astfel de procedură, deşi legislaţia europeană, ca şi legislaţia naţională, cuprinde o astfel de prevedere.

În aceste condiţii, noi sperăm ca această nouă comunicare a Comisiei către Parlamentul European şi avizarea ei de către Parlamentul României să aducă şi mai multă responsabilitate autorităţilor guvernamentale care, dincolo de hârtii, să treacă la fapte, pentru ca, nu-i aşa, să realizăm, aşa cum scrie în titlul acestei comunicări, o Europă care-şi protejează cetăţenii şi sporeşte calitatea vieţii acestora.

Vă mulţumesc mult.

PNL va vota în favoarea acestei comunicări.

Video in format Flash/IOS

Doamna Carmen-Ileana Mihălcescu:

Mulţumesc, doamnă Anastase.

Domnul Cornel Zainea.

Video in format Flash/IOS

Domnul Cornel Zainea:

Mulţumesc.

Este foarte în regulă că trecem astfel de comunicări venite din partea Comisiei Europene. Din păcate, ar trebui să trecem un pic şi la practică şi să lucrăm un pic mai aplicat. Eu locuiesc în Chiajna şi vă spun că aproape în fiecare noapte suntem asfixiaţi din cauza mirosului provenit de la depozitele de deşeuri din zonă. Este extrem de neplăcut să te trezeşti noaptea şi să-ţi dai seama că nu este un coşmar, ci, de fapt, mirosul acela chiar există şi că nu mai poţi respira.

De asemenea, staţia naţională de măsurare a calităţii aerului este într-o stare extrem de proastă; avem foarte multe staţii care nu transmit date relevante. Noi presupunem că sunt amplasate greşit, în principal în zona aflată lângă păduri.

Cred că ar trebui să facem un audit, să vedem câte din aceste staţii de monitorizare a calităţii aerului mai sunt funcţionale. Altfel, dacă vom continua doar să trecem acte care nu au nicio valoare practică, nu vom îmbunătăţi cu nimic calitatea vieţii oamenilor.

Mulţumesc.

Video in format Flash/IOS

Doamna Carmen-Ileana Mihălcescu:

Mulţumesc şi eu.

Domnul Corneliu Bichineţ.

Vă rog.

Video in format Flash/IOS

Domnul Corneliu Bichineţ:

Doamnă preşedinte,

Stimaţi colegi,

Partidul Mişcarea Populară va susţine această opinie care, astfel, fiind argumentată prin votul nostru, devine ceva greu şi cred că lucruri de acest gen sunt benefice pentru Parlamentul României, care transferă către ţară o atitudine normală, firească.

Am ascultat-o pe doamna Roberta Anastase şi parcă arată destul de bine, dar, eu ştiu, este sufocată la Ploieşti de tot felul de emisii.

Ce să mai spun de colegul Zainea, care trăieşte lângă o groapă care emană tot felul de mirosuri de substanţe şi calitatea vieţii în zonă, într-adevăr, este dificilă.

În ce priveşte judeţul Vaslui, de unde vin eu, eu vreau să vă spun că la noi este bine tare de tot, pentru că din '90 încoace s-au închis aproape toate fabricile şi nu suntem în pericol, din acest punct de vedere.

Închei prin a spune că Partidul Mişcarea Populară, aşa cum am votat şi la comisie, vom vota pentru.

Mulţumesc.

Video in format Flash/IOS

Doamna Carmen-Ileana Mihălcescu:

Mulţumesc şi eu.

Nu mai sunt alte intervenţii la dezbateri generale.

Dacă la titlu sunt obiecţii? Nu sunt. Adoptat.

La preambul, obiecţii? Nu sunt. Adoptat.

La articolul unic, obiecţii? Nu sunt. Adoptat.

Proiectul de hotărâre merge la votul final.