Sittings of the Chamber of Deputies of March 5, 2025

  • Abstract of the sittings
  • Full-text of the sittings
  • Published in Monitorul Oficial no.29/2025
  • Video in format Flash/IOS Video - Flash & IOS

Sittings of the Chamber of Deputies of March 5, 2025

10. Intervenţia domnului deputat Ghervazen Longher, reprezentantul Uniunii Polonezilor din România, cu prilejul Zilei solidarităţii româno-polone.

După pauză

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

Rog liderii de grup să-şi invite colegii în sală.

Stimaţi colegi,

Am rugămintea la dumneavoastră să luaţi loc.

Doamnelor şi domnilor deputaţi,

Vă reamintesc că în fiecare an, în data de 3 martie, sărbătorim Ziua solidarităţii româno-polone.

Vă rog să vă pregătiţi pentru intonarea imnurilor.

Aşadar, vă invit, stimaţi colegi, să ascultăm Imnul naţional al Poloniei şi Imnul naţional al României.

(Se intonează Imnul naţional al Poloniei şi Imnul naţional al României.)

Daţi-mi voie să salut prezenţa, în loja oficială, a Excelenţei Sale, domnul Paweł Soloch, ambasadorul Republicii Polone în România. (Aplauze.)

Bine aţi venit, Excelenţa Voastră! (Aplauze.)

Mulţumim.

În continuare, îl invit la tribună pe domnul deputat Longher Ghervazen, din partea Grupului parlamentar al minorităţilor naţionale, reprezentantul Uniunii Polonezilor din România, pentru o scurtă alocuţiune consacrată acestei zile.

Domnule deputat, vă rog.

Domnul Ghervazen Longher:

Vă mulţumesc.

Domnule preşedinte,

Doamnelor şi domnilor deputaţi,

Excelenţa Voastră, domnule ambasador,

Relaţiile foarte bune dintre Polonia şi România au o istorie îndelungată. Un moment marcant a fost semnarea, pe 3 martie 1921, a Convenţiei de alianţă defensivă între Regatul României şi Republica Polonă, completată de Tratatele bilaterale de garanţie, din 1926 şi 1931. Scopul lor a fost asigurarea securităţii, în Europa Centrală şi Estică, în faţa planurilor imperiale ale Rusiei bolşevice.

Alianţa polono-română a consolidat şi mai mult prietenia tradiţională dintre naţiunile noastre, conferindu-i rangul de "alianţă a inimilor", în cuvintele mareşalului Józef Piłsudski, şi a condus la un mare act de solidaritate între naţiuni, şi anume, primirea de către România, în 1939, a mii de refugiaţi civili şi militari polonezi.

După cel de-al Doilea Război Mondial, cele două ţări au împărtăşit aceeaşi experienţă a regimului comunist.

Astăzi, Polonia şi România sunt legate printr-un Parteneriat Strategic, încheiat în anul 2009, aliaţi de încredere în cadrul Alianţei Nord-Atlantice şi parteneri apropiaţi în cadrul Uniunii Europene, coiniţiatorii formatului Bucureşti 9, care reuneşte ţările din flancul estic al NATO, precum şi implicaţi activ în Iniţiativa celor Trei Mări.

La fel ca în urmă cu peste un secol, suntem legaţi de prietenie, solidaritate şi de acelaşi mod de evaluare a ameninţărilor la adresa securităţii europene, care vin dinspre Est. Împreună, ambele ţări consolidează activ flancul estic al Alianţei. Forţele armate poloneze staţionează în România, făcând parte dintr-un grup de luptă multinaţional al NATO, iar soldaţii români au aceeaşi misiune în Polonia. Există şi o cooperare în ceea ce priveşte modernizarea armatei, exerciţii comune şi schimburi de experienţă - proiecte concrete care sporesc în mod real potenţialul militar al ambelor ţări. Polonia şi România îşi menţin angajamentul ferm în sprijinirea Ucrainei, în lupta acesteia contra agresiunii armate a Rusiei.

Dovada relaţiilor strânse este schimbul regulat de vizite la cel mai înalt nivel. Există, de asemenea, o dimensiune reală a cooperării parlamentare - dovadă fiind vizita de anul trecut în România a preşedintelui Senatului Republicii Polone şi a unui grup de senatori. Cooperarea strânsă şi durabilă între autorităţi este susţinută de o cooperare dinamică, la nivelul administraţiei locale.

Solidaritatea şi prietenia româno-polonă îşi găsesc expresia nu numai în dialogul politic şi diplomatic intens, la mai multe niveluri, ci şi în dimensiunea economică, investiţională, educaţională, culturală şi umană.

Valoarea comerţului bilateral este în creştere - ambele ţări sunt parteneri de afaceri din ce în ce mai importanţi unul pentru celălalt. Din ce în ce mai puternice sunt companiile poloneze în România, semnificative sunt şi succesele firmelor româneşti în Polonia.

Sezonul Cultural România-Polonia 2024-2025, în curs de desfăşurare, abundă în evenimente culturale care îmbogăţesc şi mai mult prietenia dintre naţiunile noastre, permiţând o mai bună cunoaştere şi schimb de experienţă.

Uniunea Polonezilor din România are şi ea un rol esenţial în promovarea valorilor culturale polone în România, dar şi a relaţiilor polono-române. Pe lângă instituţiile existente pentru acest scop, fiind un partener de încredere pentru autorităţile poloneze şi române, aceasta constituie o verigă vitală care leagă ambele popoare, datorită diverselor sale activităţi dedicate cunoaşterii şi apropierii polono-române, printre altele, în dimensiunea foarte importantă a relaţiilor interumane.

Rezultatul şi expresia relaţiilor noastre de prietenie este şi Ziua solidarităţii româno-polone de astăzi.

La mulţi ani, Polonia!

La mulţi ani, România!

Niech żyje Polska!

Niech żyje Rumunia! (Aplauze.)

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

Mulţumesc, domnule deputat.

Bine aţi revenit în Parlament, Excelenţa Voastră!