Ionuţ Simionca
Ionuţ Simionca

Sittings of the Chamber of Deputies of April 18, 2017

  • Abstract of the sittings
  • Full-text of the sittings
  • Published in Monitorul Oficial no.60/2017
  • Video in format Flash/IOS Video - Flash & IOS

Sittings of the Chamber of Deputies of April 18, 2017

10. Prezentarea interpelărilor adresate Guvernului.  
  10.5 Ionuţ Simionca

 

Domnul Petru Gabriel Vlase:

  ................................................
Video in format Flash/IOS

Domnul Simionca.

Video in format Flash/IOS

Domnul Ionuţ Simionca:

Bună ziua!

Astăzi voiam să prezint două interpelări. Prima dintre ele era despre electricitate în toate cătunele din România; sunt multe case care nu beneficiază de electricitate.

Şi cea de-a doua, pe care o s-o prezint în faţa dumneavoastră, este adresată Ministerului Dezvoltării Regionale, Administraţiei Publice şi Fondurilor Europene, către doamna ministru Sevil Shhaideh.

Obiectul interpelării este: "Suma acordată prin finanţare în cadrul Programului Naţional de Cadastru şi Carte Funciară pentru fiecare parcelă".

Stimată doamnă ministru,

Prin prezenta interpelare vă adresez solicitarea de a-mi comunica care este suma maximă acordată prin finanţarea în cadrul Programului Naţional de Cadastru şi Carte Funciară pentru o parcelă de teren?

Totodată, vă solicit să îmi precizaţi dacă în acest moment procedura stabilită prin Hotărârea de Guvern nr. 294/2015, Ordonanţa de urgenţă nr. 35/2016, prin Ordonanţa de Guvern nr. 819/2016 prevede posibilitatea cofinanţării lucrărilor de cadastru şi de Carte funciară, cu contribuţia din partea persoanelor fizice şi juridice, care sunt posesori de terenuri şi construcţii care urmează a fi identificate şi măsurate.

În caz contrar, vă solicit modificarea Hotărârii de Guvern nr. 294/2015, a Ordonanţei de urgenţă nr. 35/2016 şi a Ordonanţei de Guvern nr. 819/2016, în sensul prevederii în textul acestora şi a posibilităţii de cofinanţare din partea acestora.

În urma discuţiilor cu mai mulţi primari din judeţul Bistriţa- Năsăud, am constatat că se confruntă în teritoriu cu probleme majore din cauza sumei alocate prin finanţare pe fiecare parcelă, care nu este suficientă pentru a acoperi preţurile din ofertele de lucrări cadastrale, stabilite de firmele specializate, şi astfel nu se pot încheia contractele prin care se derulează Programul Naţional de Cadastru şi Carte Funciară, pe care Guvernul Grindeanu îl consideră o prioritate.

Solicit răspuns în scris, prin aprobarea dumneavoastră, la problema semnalată.

Cu deosebită stimă, deputat Ionuţ Simionca, PMP, Bistriţa-Năsăud.

Video in format Flash/IOS

Domnul Petru Gabriel Vlase:

Mulţumesc.