Parliamentary debates
Parliamentary debates
Joint sittings of the Chamber of Deputies and the Senate of March 27, 2003
- Abstract of the sittings
- Full-text of the sittings
- Published in Monitorul Oficial no.36/2003
| Vous etes ici: | Prima pagina > Parliamentary debates > Joint sittings of the Chamber of Deputies and the Senate of March 27, 2003 |
Joint sittings of the Chamber of Deputies and the Senate of March 27, 2003
![]() |
11. | Prezentarea Raportului de activitate al instituţiei Avocatul Poporului pe anul 2002. | ![]() |
||
| ................................................ |
|
Dar vă rog să fiţi de acord să discutăm Raportul Avocatului Poporului, având în vedere că domnul profesor Ioan Muraru este de dimineaţă cu noi, aici. Permiteţi-mi să-i dau cuvântul, pentru a prezenta activitatea Avocatului Poporului pe 2002. |
|
Domnul Ioan Muraru: Domnule preşedinte al Senatului, Domnule preşedinte al Camerei Deputaţilor, Doamnelor şi domnilor deputaţi şi senatori, În anul 2002, s-au împlinit 5 ani de existenţă ai Instituţiei Avocatul Poporului, a cărei prezenţă în societatea românească în general şi în ansamblul autorităţilor publice chemate să vegheze la promovarea şi la respectarea drepturilor şi libertăţilor cetăţenilor, în special, se consolidează. După o experienţă de 5 ani, deşi încă se întâmpină dificultăţi, totuşi, s-a observat faptul că tot mai multe instituţii ale statului sunt mai receptive la intervenţiile Avocatului Poporului şi realizează rolul acestuia de apărător al drepturilor şi libertăţilor constituţionale. Desigur, rămân în continuare dificultăţi de comunicare şi înţelegere, atât în raporturile cu alte autorităţi ale statului, cât şi cu cetăţenii. Unele autorităţi ale statului nu înţeleg încă exact rolul Avocatului Poporului, minimalizându-l sau excluzându-l, iar unii cetăţeni îi exagerează rolul, prin solicitări care exced atribuţiile sale constituţionale şi legale. Anul trecut, cadrul juridic al instituţiei s-a perfecţionat, introducându-se importante elemente de noutate. Astfel, Avocatul Poporului are posibilitatea de a se adresa, în cazul în care constată că petiţia prin care a fost sesizat este de competenţa autorităţii judecătoreşti, preşedintelui instanţei de judecată ori, după caz, ministrului justiţiei sau Ministerului Public. Avocatul Poporului formulează puncte de vedere la excepţiile de neconstituţionalitate privind drepturile şi libertăţile cetăţenilor, la cererea Curţii Constituţionale. Avocatul Poporului, în cazul în care sunt promovate legi sau ordonanţe care privesc drepturile şi libertăţile cetăţeneşti poate fi consultat de către autorităţile ce le iniţiază. Perfecţionările legislative au determinat adoptarea unor măsuri organizatorice care au permis eliminarea unor structuri greoaie, apropierea de cetăţean, eficientizarea şi rentabilizarea activităţii, o mai bună şi corectă angrenare a personalului în soluţionarea problemelor instituţiei. Este motivul pentru care considerăm că noua schemă de organizare a instituţiei corespunde scopurilor enunţate. A fost înfiinţată o direcţie pentru protecţia drepturilor copilului, în dorinţa de a sublinia atenţia de care protecţia drepturilor copilului se bucură în Constituţia României şi legile ţării, în atitudinea instituţiilor statului şi a societăţii româneşti în general faţă de această categorie, care necesită o protecţie deosebită. Ca şi în anii trecuţi, numărul total al petiţiilor se menţine la un nivel ridicat, în jurul cifrei de şase mii. Din totalul petiţiilor înregistrate în anul 2002, un mare număr au fost reţinute spre soluţionare, iar în altele cetăţenii au fost îndrumaţi să se adreseze autorităţilor competente. Din cele peste 700 de dosare constituite, într-un număr de 307 s-au confirmat cele sesizate, rămânând în curs de soluţionare 65 de petiţii. Comparativ cu anul 2001, în anul 2002 se constată un număr infim de petiţii a căror rezolvare a fost transferată în anul 2003, acestea provenind numai din rândul petiţiilor înregistrate în ultimul trimestru. Prin competenţele suplimentare care au fost acordate, atât prin modificarea legii sale de organizare şi funcţionare, cât şi prin adoptarea Legii nr. 677/2001 pentru protecţia datelor personale, prin care Avocatul Poporului a fost numit autoritate de supraveghere, instituţia a desfăşurat o activitate mai susţinută. În anul 2002, ponderea cea mai mare a petiţiilor adresate Avocatului Poporului au ca obiect reclamarea încălcării dreptului de proprietate, dreptului la un nivel de trai decent, dreptului la un proces "echitabil şi accesul liber la justiţie, dreptul la informaţie, dreptul la muncă şi la protecţia socială a muncii, dreptul la ocrotirea sănătăţii. În exercitarea atribuţiilor sale, Avocatul Poporului a efectuat 23 de anchete, dintre care 21 din oficiu, a emis 5 recomandări privind aplicarea Legii nr. 9/1998, apoi, recomandări privind tergiversarea soluţionării unor petiţii şi realizarea controlului ierarhic de specialitate asupra activităţii prefecţilor şi aparatului prefecturilor şi a întocmit trei rapoarte speciale, care au avut ca obiect sistemul public de pensii, sistemul de ocrotire a sănătăţii, drepturile copiilor şi tinerilor cu handicap. Colaborarea fructuoasă între Avocatul Poporului şi Curtea Constituţională, materializată în cele 180 de puncte de vedere privind excepţiile de neconstituţionalitate întocmite la cererea Curţii Constituţionale, a fost deosebit de benefică pentru activitatea sa curentă. Competenţele suplimentare stabilite prin legile adoptate în 2001 şi 2002 au condus la o diversificare a activităţii şi la fortificarea Avocatului Poporului, ca apărător al drepturilor şi libertăţilor cetăţeneşti, tendinţă care continuă şi este reflectată şi în propunerile de modificare a Constituţiei. Anul 2002 a marcat şi o prezenţă tot mai activă a Avocatului Poporului la activităţile internaţionale, decurgând din statutul său de membru al unor organisme internaţionale în domeniul specific de activitate: participarea la unele reuniuni ale unor comisii ale Uniunii Europene şi Consiliului Europei, precum şi în cadrul relaţiilor bilaterale ce le întreţine cu alţi ombudsmani, în special cu cei din statele membre ale Uniunii Europene. De asemenea, în cadrul eforturilor de negociere în procesul de aderare la Uniunea Europeană, Avocatul Poporului, în limitele competenţelor sale, a colaborat cu alte instituţii ale statului la fundamentarea documentelor de poziţie - la cap. III Libera circulaţie a serviciilor şi cap. XXIV Justiţie şi afaceri interne - în domeniul protecţiei datelor. Toate acestea, doamnelor şi domnilor, sunt detaliate în Raportul depus de Avocatul Poporului, în conformitate cu prevederile constituţionale, în legătură cu care aşteptăm comentariile, observaţiile şi întrebările dumneavoastră. Vă mulţumesc pentru atenţie. |
|
Vă mulţumesc, domnule profesor Ioan Muraru. Dau cuvântul domnului preşedinte Aristide Roibu, pentru a prezenta raportul celor două Comisii juridice legat de această activitate pe anul 2002 a Avocatului Poporului. |
|
Domnilor preşedinţi, Din raportul de activitate rezultă că, în anul 2002, la instituţia Avocatul Poporului a fost înregistrat un număr de 5999 de petiţii, la care se adaugă 1978 de fişe întocmite la dispeceratul telefonic. Petiţiile adresate Avocatului Poporului au vizat următoarele categorii de drepturi constituţionale: drepturi civile şi politice, drepturi economice, sociale şi culturale, drepturile copilului. Membrii celor două Comisii juridice au apreciat activitatea desfăşurată de instituţia Avocatul Poporului, existând totuşi unele sugestii privind ameliorarea eficienţei sale, inclusiv necesitatea adoptării unor măsuri menite să mărească gradul de conştientizare a cetăţenilor în ceea ce priveşte specificitatea acestei instituţii, ca şi atribuţiile şi competenţele sale. Faţă de cele prezentate, Comisiile avizează favorabil, cu majoritate de voturi, Raportul pentru anul 2002 al instituţiei Avocatul Poporului şi, în conformitate cu prevederile art.57 din Constituţia României, îl supunem spre dezbatere şi aprobare Camerelor reunite ale Parlamentului. Vă mulţumesc. |
|
Vă mulţumesc foarte mult. Este un lucru pozitiv faptul că avem în unanimitate o apreciere bună legată de activitatea acestei instituţii create destul de recent. Dacă sunt luări de cuvânt. Domnul deputat Boc. |
|
Vă mulţumesc, domnule preşedinte. Concluziile vor fi expuse în trei puncte. În primul rând, am apreciat faptul că, iată, o instituţie respectă legea, şi veţi putea observa pe antetul de la registratură că raportul a fost depus în 30 ianuarie 2003, adică exact în termen, înainte de 1 februarie, când este termenul de depunere, şi cred că şi alte instituţii ar trebui să ia un asemenea model şi să respecte termenele legale de depunere a rapoartelor, iar Parlamentul să fie mai diligent şi să le dezbată în timp util. În al doilea rând, am apreciat şi apreciem vizibilitatea pe care Avocatul Poporului a reuşit să o impună instituţiei şi faptul că, după lupte seculare, a reuşit să aibă un sediu unde să îşi poată desfăşura activitatea în condiţii decente. Şi, nu în ultimul rând, am apreciat şi apreciem instituţia pentru faptul că a avut nişte poziţii care au avut rezonanţă în opinia publică şi conştiinţa publică, şi mă refer aici la poziţia faţă de gestionarea fondurilor de sănătate, şi am apreciat faptul că a avut o deschidere totală faţă de cetăţeni prin înfiinţarea acestui dispecerat telefonic, fapt ce dă posibilitate oricărui cetăţean din orice colţ al ţării să se adreseze acestei instituţii, fără a mai fi nevoie să parcurgă un drum până la Bucureşti. Iată doar câteva din considerentele pentru care Partidul Democrat a susţinut şi în comisii şi va susţine şi în plen adoptarea raportului pe anul 2002. Vă mulţumesc. |
|
Vă mulţumesc foarte mult. Domnul deputat Olteanu. |
|
Domnilor preşedinţi, Stimaţi colegi, Activitatea prezentată de instituţia Avocatul Poporului, instituţie nouă în peisajul instituţional românesc, demonstrează că legiuitorul constituţional a avut dreptate, demonstrează că societatea românească este aptă pentru democraţie, pentru dezvoltarea şi consolidarea acesteia. Daţi-mi voie să apreciez că, dincolo de datele statistice, dincolo de chestiunile menţionate de distinsul profesor universitar, domnul Ioan Muraru, Avocatul Poporului, această instituţie are o reverberaţie mai largă în legătură cu respectarea drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale persoanei, în legătură cu comportamentul democratic al instituţiilor publice. De aceea, ţin să salut şi să apreciez în modul cel mai onest posibil activitatea domnului profesor Muraru în fruntea acestei instituţii, care a devenit nu doar mai vizibilă, ci, îmi place să cred, mai eficientă. Dintr-o asemenea perspectivă, şi cu această concluzie aş vrea să închei, cred că ţine îndeosebi de responsabilitatea instituţiilor publice, şi nu în ultimul rând a noastră, ca parlamentari, să sprijinim mai activ, mai eficient instituţia Avocatului Poporului şi, în concret, semnalele pe care aceasta nu încetează şi nu trebuie să înceteze să le facă în legătură cu diferite aspecte de încălcare a unor drepturi şi libertăţi fundamentale şi, de ce nu, în legătură cu aspecte legate de funcţionarea mai mult sau mai puţin eficientă a unor instituţii democratice. De aceea, cred că, apreciind activitatea acestei instituţii, apreciind conducerea acestei instituţii, cred că noi înşine trebuie să conştientizăm responsabilitatea care ne revine, tocmai pentru că suntem instituţia care analizează raportul Avocatului Poporului, şi trebuie să sprijinim activitatea acestuia. Vă mulţumesc. |
|
Vă mulţumesc. Dau cuvântul domnului preşedinte Valer Dorneanu. |
|
Stimaţi colegi, Faptul că ne aflăm la o oră târzie nu trebuie să ne îndemne la a trata o instituţie care, deşi este nouă în peisajul autorităţilor publice din România, şi-a dovedit din plin eficienţa. De aceea, doresc, cu riscul de a vă mai adăuga încă câteva minute acestui sfârşit de program, să subliniez atât meritul instituţiei, cât şi meritul personal al distinsului profesor universitar Ioan Muraru în creşterea calităţii, în adăugarea în fiecare an a unui spor de eficienţă acestei instituţii. Cred că raportul de faţă are şi această menire de a da Cezarului ceea ce este al Cezarului, dar şi de a atrage atenţia tuturor autorităţilor, mai ales a celor din zona Executivului, asupra obligaţiei pe care o are fiecare, de a răspunde intervenţiilor acestei instituţii şi, mai ales, de a lua măsurile care sunt sugerate prin intervenţiile instituţiei Avocatului Poporului cu privire la încălcarea unor drepturi ale cetăţeanului, cu privire la încălcarea unor prevederi legale. Este, de asemenea, meritul instituţiei, este meritul profesorului Ioan Muraru, pentru că, ori de câte ori este întâmpinat fie de lipsa unei reacţii, fie de un răspuns negativ, persistă în acele reveniri la legalitate. De multe ori a sesizat Camera Deputaţilor sau Senatul cu faptul că unele instituţii nu au dat răspunsul în timpul prevăzut de lege, într-un timp rezonabil. Vreau să închei apreciind încă o dată activitatea acestei instituţii, care este o instituţie deservită de oameni şi entuziaşti dar şi de o bună calificare profesională, precum şi, dacă vreţi, înarmată cu voinţa şi cu fermitatea necesare pentru a se pune în slujba cetăţeanului. Din păcate, puţine din instituţiile statului lucrează cu această râvnă spre a veni în favoarea cetăţeanului, în favoarea cetăţeanului care este victima unui abuz sau este victima unei opacităţi din partea birocraţiei unor instituţii. Cam atât am dorit să spun în acest interval scurt, şi doresc să îl felicit pe Avocatul Poporului şi să îi reamintesc ceea ce dânsul ştie exact: faptul că Parlamentul şi autorităţile din România dorim să fortificăm şi să amplificăm rolul Avocatului Poporului, având în vedere că în Proiectul de Lege de revizuire a Constituţiei am prevăzut atât posibilitatea de a se numi adjuncţi pe domenii de activitate ai Avocatului Poporului, pentru a fi sprijinit, dar am prevăzut şi posibilitatea acestei instituţii de a ataca legile în cadrul controlului preventiv la Curtea Constituţională şi de a ridica excepţia de neconstituţionalitate. Sperăm ca prin acestea să dăm instrumente suplimentare pentru a creşte rolul Avocatului Poporului. Vă mulţumesc. |
|
Vă mulţumim. Stimaţi colegi, Ne bucură faptul că, iată, discutăm despre o instituţie extrem de importantă a statului. Toate luările de cuvânt, dar şi concluzia raportului denotă o apreciere pozitivă legată de desfăşurarea acestei activităţi. Cred că trebuie să îi dorim succes pe viitor domnului profesor Ioan Muraru, cu gândul că această instituţie va merge în acest ritm de creştere calitativă în fiecare an, extrem de importantă pentru procesul nostru democratic. Cu aceste gânduri, luăm act de dezbaterea Raportului pe anul 2002 a instituţiei Avocatului Poporului. Daţi-mi voie să închei şedinţa noastră de astăzi, nu înainte de a vă mulţumi dumneavoastră, celor prezenţi, pentru înţelegere. Am şi depăşit programul cu 25 de minute, deci vreau să vă mulţumesc încă odată pentru că aţi acceptat această depăşire de program. Vă mulţumesc, şi vă doresc un week-end plăcut. |


