| |
Domnul Bogdan Olteanu: |
| |
................................................ |
|
La pct.10 avem Proiectul de Lege privind modificarea Legii nr.656/2002 pentru prevenirea şi sancţionarea spălării banilor, precum şi pentru instituirea unor măsuri de prevenire şi combatere a finanţării actelor de terorism. Legea are caracter organic. Proiectul a fost adoptat de Senat. Raport de adoptare din partea Comisiei juridice. Suntem în procedură de urgenţă. Proiectul are caracter de prioritate legislativă de integrare. Suntem Cameră decizională. Iniţiatorul, vă rog.
|
|
Domnul Gheorghe Drăgan (vicepreşedinte, Oficiul Naţional de Prevenire şi Combatere a Spălării Banilor): Vă mulţumesc, stimate domnule preşedinte, stimaţi domni deputaţi pentru prilejul acordat. Acest proiect de lege a fost elaborat, aşa cum se precizează în expunerea de motive, în vederea creşterii eficienţei activităţii de combatere a spălării banilor şi finanţare a terorismului, în conformitate cu cerinţele integrării României în structurile europene şi cu prevederile strategiei naţionale anticorupţie, pe perioada 2005 - 2007. Concret, în urma modificării salarizării personalului judecătorilor, procurorilor şi celorlalte categorii de personal din sistemul justiţiei, şi salariile personalului din oficiu, care se raportează la acest sistem de salarizare, trebuie corelate cu modificarea sistemului salarizării personalului din justiţie. Vă mulţumesc pentru atenţia acordată, şi voi interveni, dacă este cazul, în dezbaterile prezente.
|
|
Doamna Daniela Popa: Vă mulţumesc. Din partea comisiei raportoare, domnule preşedinte Andon, aveţi cuvântul.
|
|
Domnul Sergiu Andon: Mulţumesc distinsă doamnă vicepreşedinte, preşedinte de şedinţă, Doamnelor şi domnilor, Obiectul de reglementare este cel expus succint de iniţiator, reprezentantul iniţiatorului. Suntem Cameră decizională. Senatul, ca primă Cameră sesizată, a adoptat proiectul în şedinţa din 29 iunie. Am dispus de avizele favorabile ale Consiliului Legislativ, Comisiei pentru apărare, ordine publică şi siguranţă naţională. A fost dezbătut acest proiect în şedinţa din 6 septembrie, în prezenţa ministrului justiţiei, ca reprezentant al iniţiatorului şi al Oficiului Naţional pentru Combaterea Spălării Banilor, prin domnul Drăgan Gheorghe. Au participat 25 de deputaţi, din totalul de 26, cvorum complet. Cu o majoritate de voturi, comisia a hotărât supunerea a proiectului de lege plenului Camerei spre adoptare, cu amendamentele care figurează în anexa ataşată raportului nostru. Reglementarea face parte din categoria legilor organice. Vă mulţumesc.
|
|
Domnul Bogdan Olteanu: Vă mulţumesc, domnule preşedinte. Intervenţii la dezbateri generale? Doamna deputat Jipa, din partea Grupului parlamentar al P.R.M., vă rog.
|
|
|
Doamna Florina Ruxandra Jipa: Pe procedură, domnule preşedinte.
|
|
Domnul Bogdan Olteanu: Pe procedură, vă rog frumos.
|
|
Doamna Florina Ruxandra Jipa: Domnule preşedinte, Eu observ că se întâmplă un fenomen foarte ciudat şi cred că dumneavoastră nu veţi fi de acord cu el. Deci noi dezbatem pct.11, care se referă la ... Nu, pct.12, da, cu privire la sancţionarea spălării banilor ş.a.m.d. Am şi raportul în faţă, am şi ordinea de zi. Domnul preşedinte Andon al Comisiei juridice, de disciplină şi imunităţi a prezentat raportul la acest punct. Dar, din partea iniţiatorului s-a discutat cu totul altceva: despre judecători şi procurori. Făceţi-mă şi pe mine să înţeleg: ce legătură are cu spălarea banilor, că eu am în faţă proiectul şi nu văd legătura. A prezentat cu totul altceva, domnule preşedinte, iniţiatorul, vă rog să observaţi.
|
|
Domnul Bogdan Olteanu: Suntem la Proiectul de Lege privind modificarea Legii nr.656.
|
|
Doamna Florina Ruxandra Jipa: Păi, sigur, că ştiu ce înseamnă.
|
|
Domnul Bogdan Olteanu: Păi, nu, iniţiatorului îi transmit acest mesaj.
|
|
Domnul Gheorghe Drăgan: Îmi cer scuze dacă nu am fost suficient de explicit, dar aşa cum se poate vedea din textul proiectului de lege, acesta cuprinde un singur articol. Acest articol se referă la schimbarea anexei privind grila de salarizare a personalului Oficiului Naţional de Prevenire şi Combatere a Spălării Banilor. Această grilă de salarizare s-a impus a fi modificată, datorită faptului că prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr.27 din acest an, a fost abrogată Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr.177/2002, la care făcea trimitere sistemul de salarizare al personalului din Oficiu. Întrucât nu mai puteam fi salarizaţi în baza unei ordonanţe de guvern abrogate, şi structura personalului din sistemul justiţiei este în grila la Ordonanţa nr.27, altfel structurată decât în grila la Ordonanţa nr.177, se impunea o precizare clară cu privire la salarizarea personalului Oficiului. Vă mulţumesc.
|
|
Domnul Bogdan Olteanu: Da, OK. Vă mulţumesc. Dacă există alte intervenţii la dezbateri generale? Nu sunt intervenţii la dezbateri generale. Trecem la dezbaterile pe articole, lucrăm pe raportul comisiei. Dacă la pct.1, titlul legii, există obiecţii, observaţii, comentarii? Nu sunt. Pct.2. Obiecţii, observaţii, comentarii? Nu sunt. Pct.3. Nu sunt. Pct.4. Anexa. Obiecţii, observaţii, comentarii? Nu sunt. Întrucât legea are caracter organic va rămâne la vot final.
|