Parliamentary debates
Parliamentary debates
Sittings of the Chamber of Deputies of December 13, 2021
- Abstract of the sittings
- Full-text of the sittings
- Published in Monitorul Oficial no.190/2021
Video - Flash & IOS
| Vous etes ici: | Prima pagina > Parliamentary debates > Sittings of the Chamber of Deputies of December 13, 2021 |
Sittings of the Chamber of Deputies of December 13, 2021
![]() |
11. | Răspunsuri orale la întrebările adresate membrilor Guvernului şi altor conducători ai organelor administraţiei publice. | ![]() |
||
![]() | |||||
|
După o scurtă pauză |
|||||
|
(În continuare, lucrările şedinţei au fost conduse de doamna deputat Ana-Maria Cătăuţă, vicepreşedinte al Camerei Deputaţilor.) |
|||||
|
|
Bună ziua, stimate colege şi stimaţi colegi! Continuăm cu partea a doua a şedinţei noastre de astăzi, 13 decembrie 2021, consacrată primirii răspunsurilor orale la întrebările adresate membrilor Guvernului şi altor conducători ai organelor administraţiei publice, urmând apoi prezentarea interpelărilor adresate membrilor Guvernului. Bănuiesc că Regulamentul îl ştiţi. Ministrul sau secretarul de stat competent răspunde la întrebarea ce i-a fost adresată în cel mult 3 minute. Autorul întrebării, după audierea răspunsului, poate interveni cu precizări şi comentarii, fără a depăşi două minute. Ministrul sau secretarul de stat poate exercita dreptul la replică în acelaşi interval de timp. Nicio altă intervenţie pe marginea întrebării respective nu mai poate avea loc. Începem cu Ministerul Educaţiei. Dacă domnul deputat Zetea este în sală? |
||||
|
Domnul Ilie Toma (din sală): Nu, a plecat. |
|||||
|
|
Atunci, răspunsul va fi primit în scris. |
||||
|
|
|
Domnul Petreţchi Nicolae-Miroslav? Din partea Ministerului Educaţiei - la întrebarea "Motivele pentru care, pentru perioada 2016-2020, persoanele participante la activităţile organizate de CNEE şi Ministerul Educaţiei nu au primit nicio dovadă în acest sens". Înţeleg că este doamna Maria Ştefania Manea, de la Ministerul Educaţiei. |
|
||
|
|
Doamna Maria Ştefania Manea (secretar de stat, Ministerul Educaţiei): Mulţumesc. Domnule deputat, Răspunsul la întrebările dumneavoastră. Activităţile specifice organizate şi desfăşurate sub coordonarea Centrului Naţional de Politici şi Evaluare în Educaţie, în vederea proiectării item-ilor testelor, variantelor de subiecte, biletelor de examen, fişierelor de lucru, caietelor cadrului didactic de evaluare şi de notare în vederea desfăşurării evaluărilor, examenelor şi concursurilor naţionale sunt reglementate anual, prin proceduri specifice. În realizarea acestor activităţi, CNPEE constituie şi coordonează activitatea unor grupuri de lucru compuse din specialişti şi din cadre didactice cu experienţă, remunerate conform legii. CNPEE a colaborat pentru evaluările, examenele şi concursurile naţionale cu cadre didactice de limbă maternă ucraineană, a asigurat atât variantele de subiecte, testele, cât şi traducerile corespunzătoare şi a eliberat, la cerere, adeverinţe tuturor acestor cadre didactice care au participat cu propuneri de itemi, teste sau care au tradus variantele de subiecte, testele în limba ucraineană maternă. Plata cadrelor didactice care au fost implicate în activităţile specifice ale CNPEE a fost efectuată în baza contractelor de furnizare de servicii încheiate cu membrii grupurilor de lucru. Conform clauzelor contractuale, au fost remunerate doar activităţile acceptate, de exemplu, elaborarea item-ilor validaţi, adică cele constatate de către CNPEE împreună cu cadrul didactic din grupul de lucru, prin semnarea de procese-verbale de recepţie. Având în vedere specificul activităţilor de asigurare a subiectelor pentru evaluările, examenele şi concursurile naţionale, identitatea cadrelor didactice care fac parte din grupurile de lucru ale CNPEE nu poate fi publică, pentru a nu periclita securitatea subiectelor şi pentru a evita exercitarea de presiuni asupra membrilor grupurilor de lucru. Mai mult, fiecare dintre cadrele didactice din grupurile de lucru semnează un angajament de confidenţialitate asupra activităţilor desfăşurate şi asupra conţinutului subiectelor. În ceea ce priveşte Serviciul Evaluare Manuale - SEM - din cadrul CNPEE, toţi evaluatorii care au avut activitatea legată de evaluarea manualelor pentru limba ucraineană în cadrul SEM au primit adeverinţe care să dovedească activitatea lor şi au fost plătiţi. Menţionăm că s-a respectat Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecţia persoanelor fizice în ceea ce priveşte prelucrarea datelor cu caracter personal şi privind libera circulaţie a acestor date şi de abrogare a Directivei 95/46/CE, asigurând confidenţialitatea şi protecţia datelor cu caracter personal prelucrate, respectând totodată procedura care reglementează protecţia integrităţii datelor de la nivelul instituţiei. Răspunsul este mai amplu. O să mă opresc aici. În scris, oricum, domnul deputat l-a primit şi îl va primi. |
||||
|
|
Mulţumesc mult, doamnă secretar de stat. Domnule deputat, aveţi precizări sau comentarii? Aveţi două minute la dispoziţie. |
||||
|
|
Domnul Nicolae-Miroslav Petreţchi: Vă mulţumesc mult, doamnă preşedinte de şedinţă. Stimată doamnă secretar de stat, Vă mulţumesc pentru răspunsul prompt la întrebarea mea. Cu toate acestea, nu sunt lămurit de răspunsul pe care mi l-aţi prezentat, în sensul în care am informaţii concrete în ceea ce priveşte profesorii care au lucrat la elaborarea programelor şi a celorlalte subiecte despre care discutam în prezenta întrebare. Tocmai din acest motiv v-am şi adresat acea întrebare. Sunt ferm convins că nu puteţi să-mi daţi datele concrete, dar tocmai ideea de a verifica... Şi, în completarea acelui răspuns, o să vin şi cu celelalte date în ceea ce priveşte profesorii care au lucrat, astfel încât să aveţi posibilitatea să confruntaţi ceea ce apare la nivelul instituţiei dumneavoastră şi profesorii care au lucrat la acele subiecte şi la celelalte materiale. Vă mulţumesc mult, doamnă preşedinte. |
||||
|
|
Vă mulţumesc şi eu. Doamnă secretar de stat, aveţi drept la replică? Doriţi să...? Nu. Trecem mai departe. |
||||
|
|
|
Tot la Ministerul Educaţiei, domnul deputat Chirilă Virgil Alin. Este? Este. Tot Ministerul Educaţiei - întrebarea "Rezultatele Programului-pilot privind masa caldă în unităţile de învăţământ". Doamna secretar de stat. |
|
||
|
|
Doamna Maria Ştefania Manea: Mulţumesc din nou. Un răspuns din nou amplu, complex. Voi încerca să scurtez. De la momentul iniţierii programului-pilot, în anul 2016-2017, şi până în anul 2020, numărul unităţilor de învăţământ în care s-a implementat efectiv programul a crescut de la an la an, creşterea fiind favorizată şi de decizia de implementare pe an calendaristic, şi nu pe an şcolar, începând cu anul 2019. Totodată, începând din anul 2019, a fost majorată şi suma alocată pentru un pachet alimentar/elev/zi, de la 7 la 10 lei. În primii 3 ani de implementare, în programul-pilot au fost selectate, aşa cum ştiţi, 50 de unităţi de învăţământ preuniversitar cu grade de complexitate şi particularităţi educaţionale diferite, dispuse echilibrat la nivel naţional, în medii rezidenţiale diverse: urban - mare, mic, central, periferic; rural - mare, mic, accesibil, greu accesibil, izolat. În conformitate cu prevederile Ordonanţei de urgenţă nr. 9/2020, art. 5 alin. (2), în urma analizei realizate de Ministerul Educaţiei pe baza rezultatelor obţinute şi interpretate lunar, pe parcursul derulării proiectului, la nivelul fiecărui inspectorat şcolar judeţean, respectiv la nivelul Inspectoratului Şcolar al Municipiului Bucureşti, la finalul anului 2020 s-a decis continuarea implementării în anul 2021 a programului-pilot de acordare a unui suport alimentar în 150 de unităţi de învăţământ preuniversitar de stat. Din rapoartele realizate de inspectoratele şcolare judeţene, fapt care face în fond obiectul interpelării dumneavoastră, ca urmare a monitorizării modului de implementare a programului-pilot în anul 2020, a rezultat o estimare a unui grad ridicat de satisfacţie a beneficiarilor, precum şi recomandarea de continuare a acestui program în şcolile-pilot, având în vedere aportul acestuia la crearea motivării pentru învăţarea şi asigurarea igienei muncii intelectuale la vârste şcolare diferite şi în contexte de învăţare diferite. Potrivit indicatorilor de măsurare a gradului de satisfacţie privind calitatea serviciilor din cadrul programului pilot, 95% din beneficiari le-au apreciat ca fiind excelente. Având în vedere rapoartele lunare întocmite de inspectoratele şcolare, în conformitate cu Anexa nr. 4 din H.G. nr. 236/2020 privind Normele metodologice de aplicare a Ordonanţei nr. 9, s-a constatat că programul-pilot s-a desfăşurat în condiţii corespunzătoare şi, de asemenea, calitatea produselor a respectat principiile regăsite în Anexa nr. 3. În urma feedback-ului primit prin intermediul rapoartelor finale, s-a observat şi o îmbunătăţire considerabilă a frecvenţei elevilor la cursuri şi s-a înregistrat o scădere a ratei abandonului şcolar în urma derulării programului-pilot. Câteva alte date. Selecţia noilor unităţi de învăţământ pentru etapa-pilot din următoarea perioadă, până la finalul anului 2021, a avut în vedere criteriile stabilite pentru selecţia unităţilor de învăţământ din primele etape, respectiv:
|
||||
|
|
Doamnă secretar de stat, o să vă rog să încheiaţi. |
||||
|
|
Doamna Maria Ştefania Manea: De asemenea, în finalul răspunsului veţi regăsi ataşate rapoartele privind stadiul implementării programului-pilot începând cu 2016 şi până în 2021. |
||||
|
|
Mulţumesc mult. Domnule deputat, aveţi precizări? Mulţumesc. |
||||
|
|
Mulţumesc, doamnă preşedinte de şedinţă. Doamnă ministru secretar de stat, Vă mulţumesc pentru răspunsul dumneavoastră, însă nu cred că este complet. Sper să regăsesc în varianta scrisă răspuns la toate cele 4 întrebări. Mă interesau în mod special aceste rezultate şi vă mulţumesc pentru ele. Se vede că sunt lucrate şi nu sunt făcute aşa, "pe genunchi", cum spunem noi. Dar sper să regăsesc şi răspunsul la întrebarea - Care este strategia ministerului dumneavoastră cu privire la extinderea acestui program şi care ar fi impactul financiar pentru implementarea programului în toate unităţile de învăţământ din România, aşa cum este prevăzut în Strategia "România Educată", aşa mult spusă şi lăudată şi promovată de domnul preşedinte al nostru, Iohannis? De ce spun asta? Fiindcă noi, românii, şi toţi colegii noştri credem că această masă pentru elevi ar trebui să fie instituită la nivelul tuturor unităţilor de învăţământ, atât pentru preşcolari, cât şi pentru şcolari. Şi cred că rezultatele pe care dumneavoastră le-aţi strâns şi pe care ni le prezentaţi astăzi în faţa noastră, a românilor, cred că spun aceste lucruri. Şi vă rog eu, cât şi colegii noştri - cred că ar fi bine să luaţi în calcul ca acest program să fie extins pentru toţi preşcolarii şi şcolarii Românei. Cred că toţi avem nevoie de o masă caldă pentru copilul nostru şi cred că ar conta foarte mult ca tânăra generaţie care vine în urma noastră să fie bine educată şi sănătoasă. Vă mulţumesc frumos. |
||||
|
|
Mulţumesc şi eu, domnule deputat. Doamnă secretar de stat? Nu avem drept la replică. |
||||
|
|
|
Tot Ministerul Educaţiei - doamnei deputat Intotero Natalia-Elena - întrebarea "Fenomene cu impact în mediul şcolar". Doamna secretar de stat. |
|
||
|
|
Doamna Maria Ştefania Manea: Stimată doamnă deputat, Referitor la întrebarea dumneavoastră, răspunsul. Educaţia medicală de bază se realizează prin şcolile postliceale sanitare şi prin sistemul universitar, de exemplu, prin Facultatea de Moaşe şi Asistenţă Medicală. În sistemul de învăţământ preuniversitar se studiază noţiuni elementare privind sănătatea, cu scopul formării unui stil de viaţă sănătos în rândul elevilor, în cadrul disciplinei opţionale "Educaţie pentru sănătate", începând cu clasa I până la clasa a XII-a, disciplinei "Consiliere şi dezvoltare personală" pentru învăţământ primar şi gimnazial, disciplinei "Biologie", învăţământ gimnazial şi liceal sau a activităţilor extracurriculare şi extraşcolare, precum şi în cadrul săptămânii "Şcoala Altfel". Legat de fenomenul fake news, este considerat, evident, o problemă la nivel global. Astfel, recomandăm ca informaţiile să fie luate din surse sigure, credibile, respectiv site-urile Ministerului Educaţiei, inspectoratelor şcolare, unităţilor instituţiilor de învăţământ. În învăţământul preuniversitar se studiază disciplina opţională "Competenţe în mass-media", în învăţământul liceal, şi sunt realizate activităţi extracurriculare şi extraşcolare, precum şi parteneriate cu organizaţii neguvernamentale. Astfel, menţionăm Protocolul de colaborare între Ministerul Educaţiei şi Asociaţia "Clubul Nouă ne Pasă", care are drept scop organizarea şi implementarea acţiunilor proiectului "Combaterea dezinformării şi racolării pe Internet" prin distribuirea unui manual digital care să combată problema manipulării şi preluarea unor informaţii false, în special de către elevii aflaţi în mediul rural. Manualul digital a fost transmis în acest an şcolar unităţilor de învăţământ preuniversitar şi abordează ştirile false online, dezinformarea legată de COVID-19, siguranţa online şi activităţile care vizează racolarea online în scopuri de trafic de persoane. Pe teme de media literacy există deja cursuri sau seminarii punctuale, organizate independent, precum cele susţinute de Centrul pentru Jurnalism Independent sau de Şcoala de Valori, program prin care jurnalişti şi specialişti în comunicare sunt invitaţi în şcoli pentru a-i învăţa pe tineri să identifice ştirile false şi acţiunile de dezinformare. Vă mulţumesc. |
||||
|
|
Mulţumesc şi eu, doamnă secretar de stat. Doamnă deputat, aveţi precizări? Nu. Şi tot Ministerul Educaţiei, tot doamna deputat Intotero Natalia-Elena - "Măsurile anti-COVID din şcoli şi informaţii privind România Educată". Vă rog, doamnă secretar de stat. |
||||
|
|
Doamna Maria Ştefania Manea: Stimată doamnă deputat, Prima dintre întrebările dumneavoastră - "Care au fost măsurile implementate de către Ministerul Educaţiei, în perioada iunie-septembrie 2021, pentru începerea anului şcolar 2021-2022 în siguranţă, respectiv pentru menţinerea şcolilor deschise în contextul pandemiei?". Ordinul comun al ministrului educaţiei şi ministrului sănătăţii nr. 5338 pentru aprobarea măsurilor de organizare a activităţii, în cadrul unităţilor/instituţiilor de învăţământ în condiţii de siguranţă epidemiologică pentru prevenirea îmbolnăvirilor cu virusul SARS-CoV-2, cu modificările ulterioare, are ca scop asigurarea dreptului la învăţătură şi a dreptului la sănătate pentru preşcolari, elevi, studenţi şi personalul din sistemul naţional de învăţământ. Acest ordin s-a emis în baza hotărârilor Comitetului Naţional pentru Situaţii de Urgenţă şi a deciziilor Ministerului Sănătăţii, ca autoritate publică centrală, responsabilă de prevenirea şi combaterea infectării cu SARS-CoV-2. Inspectoratele şcolare şi unităţile de învăţământ vor sprijini acţiunile de testare, conform art. 2 alin. (1) din HNCSU nr. 76/30.09.2021, care prevede testarea cu teste rapide antigen non-invazive efectuate din probă de salivă, pentru elevi şi preşcolari, personal didactic, didactic auxiliar şi nedidactic, în scopul monitorizării permanente şi eficiente a riscului epidemiologic la nivelul acestora. Comitetul Naţional pentru Situaţii de Urgenţă a aprobat, de asemenea, potrivit Hotărârii nr. 83/2021, achiziţia de teste rapide de determinare a antigenului SARS-CoV-2, efectuate din probă de salivă, prin alocarea sumelor necesare din Fondul de rezervă bugetară la dispoziţia Guvernului. Numărul de teste care va fi achiziţionat a fost calculat pornind de la o testare pentru fiecare beneficiar, pe care Ministerul Educaţiei l-a raportat pentru o perioadă de 11 săptămâni, rămasă până la finalul semestrului I şi finalul anului 2021, cu o frecvenţă bisăptămânală. Un număr de 70 de milioane de teste de salivă va ajunge în şcoli şi în grădiniţe, pentru elevi, preşcolari şi cadre didactice, întreg personalul care interacţionează cu elevii. - Care este calendarul actual al implementării Proiectului "România Educată"? La data de 14 iulie 2021 s-a publicat Raportul Administraţiei Prezidenţiale privind Proiectul "România Educată" şi s-a aprobat în şedinţa Guvernului Memorandumul privind implementarea Proiectului "România Educată", alături de priorităţile în reforma sistemului naţional de educaţie. În data de 28 iulie 2021, s-a constituit Comitetul interministerial pentru monitorizarea implementării Proiectului "România Educată" prin Decizia prim-ministrului nr. 391, iar ulterior, în data de 9 septembrie 2021, s-a lansat în consultare publică Proiectul de Hotărâre de Guvern pentru aprobarea Programului de Implementare a Proiectului "România Educată". Luând în considerare solicitările venite atât din partea societăţii civile, cât şi din partea altor factori implicaţi în procesul de dezbatere publică, Ministerul Educaţiei a decis prelungirea perioadei de dezbatere publică a Proiectului de Hotărâre de Guvern pentru aprobarea Programului de Implementare a Proiectului "România Educată", în vederea consolidării acestuia. A treia întrebare - "Câte persoane urmează să fie angajate... |
||||
|
|
Doamnă secretar de stat, aţi depăşit timpul. O să vă rog să depuneţi în scris răspunsul complet. |
||||
|
Doamna Maria Ştefania Manea: Mulţumesc. |
|||||
|
|
Doamna deputat Intotero. |
||||
|
|
Doamna Natalia-Elena Intotero: Mulţumesc, doamnă preşedinte de şedinţă. Stimată doamnă secretar de stat, Întâi de toate, vreau să vă mulţumesc pentru răspunsurile primite. Vizavi de prima întrebare - "Fenomene de impact în mediul şcolar" - vreau să vă aduc la cunoştinţă un fenomen, şi anume, cred că ar trebui să existe o mai bună conlucrare între ministerele care compun Guvernul României, să reamintesc faptul că din cauza deciziei luate de Ministerul Energiei privind închiderea Termocentralei Mintia şi în momentul de faţă în municipiul reşedinţă de judeţ, la Deva, avem Liceul cu Program Sportiv "Cetate" Deva, care pregăteşte celebrele gimnaste - încă nu au încălzire; Colegiul Tehnic Energetic "Dragomir Hurmuzescu" - fără încălzire; Liceul Tehnologic "Grigore Moisil", de asemenea, fără încălzire; Grădiniţa de pe Aleea Teilor; şi nu în ultimul rând, Liceul Teoretic "Téglás Gábor". Menţionez că autoritatea locală, Primăria Municipiului Deva, face eforturi disperate, dar se putea elimina cumva această situaţie, dacă termocentrala nu era închisă. În egală măsură, vizavi de al doilea răspuns, salut decizia, în final, de a exista această testare noninvazivă pentru elevi. Repet, sper într-o mai bună conlucrare din partea instituţiilor care compun Guvernul României, să nu mai ajungem în situaţia în care elevii să nu beneficieze de aceste teste şi să aşteptăm aşa, cumva, cu sufletul la gură, să sosească testele pe ultima sută de metri, să punem în dificultate atât cadrele didactice, cât şi părinţii. Mulţumesc frumos. |
||||
|
|
Mulţumesc şi eu. Doamnă secretar de stat, doriţi? Nu. Trecem mai departe, la Ministerul Economiei, Antreprenoriatului şi Turismului. Domnul deputat Dămureanu Ringo este în sală? Nu este în sală. Atunci, răspunsul la întrebarea "Discuţiile dintre Ambasada Franţei în România şi Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor" va primi răspuns scris. |
||||
|
|
|
Domnul deputat Petreţchi este. O întrebare adresată Ministerului Afacerilor Interne - "Respectarea prevederilor O.U.G. nr. 57/2019". Înţeleg că este domnul secretar de stat Mureşan. Domnule secretar de stat, o să am marea rugăminte să ne încadrăm în cele 3 minute. Mulţumesc mult. |
|
||
|
|
Domnul Gabriel Marius Mureşan (secretar de stat, Ministerul Afacerilor Interne): Vă mulţumesc, doamnă preşedinte de şedinţă. Stimate domnule deputat Nicolae-Miroslav Petreţchi, În legătură cu întrebarea dumneavoastră având ca obiect "Respectarea prevederilor Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 57/2019", vă precizăm următoarele: În legătură cu aspectele semnalate de către dumneavoastră, am solicitat punctul de vedere al prefectului judeţului Maramureş, iar din informaţiile furnizate de către acesta rezultă că, în prezent, la Ruscova, sunt amplasate plăcuţe bilingve cu denumirea localităţii. În ceea ce priveşte localităţile Repedea şi Poienile de sub Munte, plăcuţele bilingve au fost înlăturate la începutul lucrărilor de reabilitare a Drumului Judeţean 187, iar la finalul executării acestora, compania responsabilă a amplasat doar plăcuţele scrise în limba română. În acest sens, Instituţia Prefectului Judeţului Maramureş a înştiinţat Consiliul Judeţean Maramureş, în calitate de administrator al Drumului Judeţean 187, cu privire la aceste aspecte, urmând ca plăcuţele în limba minorităţii naţionale respective să fie amplasate din nou la intrarea în aceste localităţi. Totodată, prefectul ne-a comunicat că, având în vedere situaţia sesizată, în perioada următoare, se va face şi o verificare în teren, de către Corpul de Control al Prefectului. Cu deosebită consideraţie, ministrul afacerilor interne, domnul Lucian Nicolae Bode. Vă mulţumesc. |
||||
|
|
Mulţumim şi noi. Domnule deputat, două minute pentru precizări şi comentarii. |
||||
|
|
Domnul Nicolae-Miroslav Petreţchi: Vă mulţumesc mult, doamnă preşedinte de şedinţă. Domnule ministru secretar de stat, Vă mulţumesc mult pentru răspunsul prompt la întrebarea adresată. Salut decizia Instituţiei Prefectului de a trimite Corpul de Control pentru a verifica cele semnalate. Cu toate acestea, am o completare. În momentul în care am adresat această întrebare, toate cele 3 localităţi - Ruscova, Repedea şi Poienile de sub Munte - sunt traversate de către Drumul Judeţean 187 şi niciuna dintre aceste 3 localităţi nu avea amplasate plăcuţele. Însă mă bucur că în momentul de faţă cea de la Ruscova are plăcuţele bilingve amplasate şi aştept ca şi celelalte localităţi să le aibă amplasate. Vă mulţumesc mult. |
||||
|
|
Mulţumesc şi eu. Domnule secretar de stat, aveţi comentarii sau precizări? Nu. Văd că domnul deputat Ghiţă nu este în sală. (Vociferări.) Răspunsul a fost comunicat în scris. Mulţumesc foarte mult. |
||||
|
|
|
Vom trece la Ministerul Sportului - o întrebare din partea doamnei deputat Intotero Natalia-Elena, privind "Viitorul sportului românesc". Înţeleg că este domnul subsecretar de stat Cristian Emilian Ghiţă. Vă rog, aveţi 3 minute. |
|
||
|
|
Domnul Cristian Emilian Ghiţă (subsecretar de stat, Ministerul Sportului): Mulţumesc, doamnă preşedinte. Stimată doamnă deputat, Vă mulţumim pentru întrebarea adresată, cu privire la "Viitorul sportului românesc" şi foarte pe scurt am dori să vă transmitem următoarele răspunsuri la cele 4 întrebări. Prima întrebare - Principalele probleme care afectează dezvoltarea sportului în România. Stimată doamnă deputat, Principalele probleme care afectează sportul de performanţă în România, conform analizei preliminare care stă la baza Strategiei Naţionale pentru Sport sunt următoarele:
Întrebarea a doua a dumneavoastră, cu privire la sportul şcolar şi universitar - vă putem confirma că acesta reprezintă o prioritate şi anume, unul dintre cei 3 piloni ai dezvoltării sportului din România, alături de cel de masă şi cel de performanţă. A treia întrebare, cu privire la Strategia Naţională pentru Sport - aceasta este în curs de elaborare. Proiectul acestei strategii va fi supus dezbaterii publice, iar obiectivele prioritare ale acestei strategii sunt:
Cu privire la ultima întrebare a dumneavoastră, din punct de vedere administrativ, Ministerul Tineretului şi Sportului s-a reorganizat, prin Ordonanţa de urgenţă nr. 121 din 25 noiembrie 2021, iar Ministerul Sportului urmează să propună spre adoptare Guvernului proiectul de act normativ pentru reglementarea măsurilor privind organizarea şi funcţionarea, în vederea desfăşurării optime a activităţii acestui minister. Vă mulţumim foarte mult. |
||||
|
|
Mulţumim şi noi, domnule subsecretar de stat. Doamna deputat, pentru precizări şi comentarii. |
||||
|
|
Doamna Natalia-Elena Intotero: Mulţumesc. Domnule subsecretar de stat, Mă bucur din tot sufletul că susţineţi sportul. Cunoaştem cu toţii cât este de importantă mişcarea pentru dezvoltarea copiilor, a tinerilor, a viitoarei generaţii de adulţi sănătoşi. Şi, în consecinţă, să ştiţi că m-aş bucura dacă mâine, la Comisia pentru învăţământ, unde avem pe ordinea de zi un proiect de lege, şi anume "Sport în curtea şcolii", prin care reglementăm cadrul legal, dând posibilitatea desfăşurării de activităţi fizice, sportive, în afara programului şcolar, m-aş bucura tare mult dacă ministerul dumneavoastră s-ar regândi şi ar susţine acest proiect de lege. Noi oricum o să-l votăm. Mulţumesc. |
||||
|
|
Mulţumim şi noi. Domnul Dămureanu a venit între timp? Nu a venit. Atunci, răspunsul la întrebarea dânsului cu privire la "Achiziţia testelor de salivă pentru detectarea virusului SARS CoV-2" se va depune în scris. Domnul Brian Cristian? Este în sală. O întrebare pentru Ministerul Finanţelor - "Proceduri unitare în aplicarea legislaţiei". Domnul secretar de stat Heiuş este? (Vociferări.) În scris, doriţi în scris, am înţeles. Mergem mai departe. Ministerul Muncii şi Protecţiei Sociale - o întrebare din partea doamnei deputat Intotero Natalia-Elena, privind "Piaţa de muncă în România". Domnul secretar de stat Boboc sau altcineva? Nu este. N-a ajuns. Şi ajunge sau...? (Vociferări.) Trimite în scris, am înţeles. O voce din sală: A transmis în scris. |
||||
|
|
A transmis deja? O voce din sală: Da. |
||||
|
|
Mulţumesc foarte mult. Dacă domnul Boboc nu este, atunci tot în scris înţeleg că a transmis şi răspunsul doamnei Mirela Adomnicăi, cu privire la "Stadiul evaluărilor dosarelor de pensii şi calendarul măririi punctului de pensie". Aşa, mergem mai departe. |
||||
|
|
|
Ministerul Investiţiilor şi Proiectelor Europene. Domnul secretar de stat Roman este? Mulţumesc. Din partea domnului Chirilă Virgil Alin, întrebarea "Care sunt angajamentele pe care vi le-aţi asumat în faţa Comisiei Europene în calitate de coordonator naţional al Planului Naţional de Redresare şi Rezilienţă". |
|
||
|
|
Domnul Vasile-Cristian Roman (secretar de stat, Ministerul Investiţiilor şi Proiectelor Europene): Mulţumesc, distinsă doamnă preşedinte. Domnule deputat Alin Chirilă, Răspunsul la întrebarea dumneavoastră nr. 2907A/2021 v-a fost comunicat pe larg prin adresa nr. 112.593/2021 a Ministerului Investiţiilor şi Proiectelor Europene. Vă mulţumim pentru buna colaborare şi vă asigurăm, stimate domnule deputat, de toată consideraţia. |
||||
|
|
Mulţumim foarte mult. Domnule deputat, aveţi precizări sau comentarii? |
||||
|
|
Doamnă preşedinte de şedinţă, Vă mulţumesc încă o dată. Domnule ministru secretar de stat, Vreau să vă mulţumesc frumos pentru promptitudinea răspunsului dumneavoastră. Da, l-am primit în scris. Este şi afişat pe site-ul Camerei Deputaţilor. Însă aş vrea să clarificăm nişte lucruri pe care cred că toată România ar trebui să le ştie. Una dintre întrebările mele era dacă Guvernul şi-a asumat prin PNRR creşterea vârstei de pensionare în România. O altă întrebare era dacă Guvernul dumneavoastră şi-a asumat prin acest PNRR îngheţarea pensiilor pe o anumită perioadă. Totodată, vă întrebam, dacă acest PNRR, prin negociere, şi-a asumat creşterea taxelor pe proprietate la persoanele fizice sau impunerea impozitului pentru activităţile din domeniul IT? Am dat citire acestor întrebări, fiindcă vreau ca toată România şi toţi românii să ştie ce aţi negociat dumneavoastră - Guvernul Cîţu, nu dumneavoastră, stimate domnule coleg, ministru secretar de stat, Guvernul Cîţu a negociat asta - şi voiam să vă întreb şi v-am întrebat şi prin întrebare, cum aţi făcut asta în numele tuturor românilor? Mulţumim lui Dumnezeu că astăzi există un ministru PSD, ministrul Budăi, pe care vreau să-l felicit pe această cale pentru fostul mandat şi activitatea pe care a avut-o în Guvernul PSD, şi că a stopat la momentul acesta aceste nedreptăţi şi a dat României ceea ce merita şi ceea ce dumneavoastră, Guvernul Cîţu - nu, domnule secretar de stat, nu dumneavoastră, Guvernul Cîţu - făcuse cu bună ştiinţă pentru români. Să nu uităm că, prin PNRR, România ar trebui să aibă proiecte care să angajeze benefic resursele financiare pentru noi toţi. Vă mulţumesc frumos pentru toată promptitudinea dumneavoastră. |
||||
|
|
Mulţumesc şi eu, domnule deputat. Mergem mai departe, la Ministerul Energiei. Domnul deputat Axinia Adrian-George este? Nu este. Atunci, pentru cele 3 întrebări pe care dânsul le-a adresat Ministerului Energiei răspunsul va fi comunicat în scris. La fel şi pentru cele două întrebări adresate de domnul deputat Dămureanu Ringo. Şi mergem mai departe. |
||||
|
|
|
Din partea doamnei deputat Intotero Natalia-Elena, întrebarea "Informaţii de interes public privind strategia energetică". Înţeleg că este domnul secretar de stat Derzsi. Este? Vă rog foarte mult, la întrebarea doamnei, 2895A. E prima. |
|
||
|
|
Domnul Ákos Derzsi: Mulţumesc frumos, doamnă preşedinte. Doamnă deputat, referitor la întrebările dumneavoastră vă precizăm faptul că prioritatea Societăţii Naţionale Nuclearelectrica este de a dezvolta această tehnologie pe amplasamente existente ale centralelor pe bază de cărbune scoase din funcţiune - aceasta referitor la locaţii. În ceea ce priveşte NuScale Power şi Nuclearelectrica, vor adopta măsuri pentru dezvoltarea unei centrale cu 6 module de 462 megawatti energie, cel mai devreme la nivelul anilor 2027-2028. NuScale Power deţine primul şi singurul reactor modular care a fost aprobat de Comisia de reglementare nucleară din Statele Unite. Tehnologia reactoarele modulare a fost testată în centre de cercetare de ultimă generaţie din întreaga lume - şi aici vorbim despre Statele Unite, Canada, Germania, Italia. În ceea ce ne priveşte pe noi, specificăm faptul că clădirea reactoarelor este rezistentă la cutremure, perturbări geomagnetice şi alte evenimente naturale, precum şi evenimente generate de impulsuri electromagnetice sau impact ale aeronavelor. În ceea ce priveşte funcţionarea acestor centrale, NuScale va întreprinde demersuri pentru ca această tehnologie să parcurgă toţi paşii necesari ca să avem avizele din Uniunea Europeană şi, bineînţeles, la nivelul României va trebui să avem autorizaţie din partea Comisiei Naţionale pentru Controlul Activităţii Nucleare, deci CNCAN. Mulţumesc. |
||||
|
|
Mulţumesc şi eu. Doamna deputat Intotero. |
||||
|
|
Doamna Natalia-Elena Intotero: Mulţumesc, domnule secretar de stat, pentru răspuns. Nu vă ascund faptul că există o îngrijorare din partea locuitorilor Municipiului Deva şi a întreg judeţului Hunedoara cu privire la posibilitatea amplasării unei astfel de microcentrale, chiar pe zona unde a fost Termocentrala Mintia. Şi aş fi vrut un răspuns concret, dacă se ia în calcul şi această posibilitate. Şi cred eu că, pe lângă toate celelalte avize, care e normal să fie primite pentru o astfel de investiţie, e foarte importantă şi consultarea opiniei publice din judeţul Hunedoara, având în vedere că distanţa până la municipiul reşedinţă de judeţ este sub 10 kilometri şi, de asemenea, de jur împrejur comune cu un număr mare de populaţie. Dar am încredere că toate acestea se vor întâmpla în folosul românilor. Mulţumesc. |
||||
|
|
Mulţumesc şi eu, doamnă deputat. Tot din partea doamnei deputat Intotero Natalia-Elena, tot pentru Ministerul Energiei, "Informaţii de interes public privind situaţia energetică". Domnule secretar de stat? |
||||
|
|
Domnul Ákos Derzsi: Mulţumesc frumos. În ceea ce priveşte întrebarea dumneavoastră, Ministerul Energiei consideră că nu se pune problema apariţiei unui eveniment prin care statele europene, inclusiv România, să rămână în perioada următoare fără curent electric, având sisteme energetice destul de puternice, precum şi programe de măsuri de evitare a unor astfel de situaţii. Sistemul energetic naţional este pregătit pentru preîntâmpinarea unor astfel de riscuri, iar în cazul unor evenimente, situaţii de blackout, la nivelul Transelectrica există protocoale şi proceduri pentru repornirea Sistemului Energetic Naţional. Operatorul de transport şi sistem are planuri de preîntâmpinare, respectiv remediere a unor astfel de situaţii, inclusiv prin stabilirea unor centrale care pot să asigure back-up-ul în cazul unui blackout şi repornirea Sistemului Energetic Naţional. Vă mulţumesc. |
||||
|
|
Vă mulţumesc şi eu, domnule secretar de stat. Doamnă deputat, mai aveţi precizări? Nu. Din partea Ministerului Sănătăţii se solicită amânarea pentru următoarele întrebări: 2919A, 2789A, 2790A, 2791A, 2792A, 2793A, 2794A, 2795A, 2796A, 2797A, 2798A şi 2835A. Din partea Ministerului Mediului, Apelor şi Pădurilor se solicită amânarea pentru întrebarea nr. 2569A. Şi din partea Ministerului Afacerilor Externe se solicită amânarea pentru întrebarea nr. 2965A. |
||||
![]() |






