Parliamentary debates
Parliamentary debates
Sittings of the Chamber of Deputies of April 16, 2024
- Abstract of the sittings
- Full-text of the sittings
- Published in Monitorul Oficial no.61/2024
Video - Flash & IOS
| Vous etes ici: | Prima pagina > Parliamentary debates > Sittings of the Chamber of Deputies of April 16, 2024 |
Sittings of the Chamber of Deputies of April 16, 2024
![]() |
11. | Dezbaterea Proiectului de Lege pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 5/2015 privind deşeurile de echipamente electrice şi electronice (PL-x 451/2015) (rămas pentru votul final). | ![]() |
||
see bill no. 451/2015 |
|||||
| ................................................ | |
|
|
65. Proiectul de Lege pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 5/2015 privind deşeurile de echipamente electrice şi electronice; PL-x 451/2015. |
|
Domnul Liviu-Ionuţ Moşteanu (din sală): Păi, stai, s-a depăşit programul! |
|
|
|
Nu vreţi să facem asta, cu deşeurile? |
|
Domnul Liviu-Ionuţ Moşteanu (din sală): Păi, aţi ieşit din program! |
|
|
|
Totuşi, chiar ieşiţi din program, nu doriţi să facem încă un proiect? |
|
Domnul Liviu-Ionuţ Moşteanu (din sală): Procedură! Să prelungim programul de lucru! |
|
|
|
Păi, aţi ieşit din program, nu mai puteţi prelungi ceva ce a expirat! Pe acesta îl facem aşa, că avem consensul tuturor şi mai muncim încă un proiect. Ce ziceţi de asta? ... PL-x 451/2015; procedură de urgenţă. Din partea Comisiei pentru mediu şi echilibru ecologic, pentru prezentarea raportului, domnul preşedinte Virgil Popescu. Aveţi raportul, domnule preşedinte? Nu-l aveţi! |
|
Doamna Cristina-Mădălina Prună (din sală): Domnule preşedinte, procedură! Procedură! |
|
|
|
Sunt în dezbatere la un proiect, ce procedură să vă dau? |
|
Doamna Cristina-Mădălina Prună (din sală): Am o procedură referitor la ce facem... |
|
|
|
După ce dezbatem proiectul, facem şi procedura! Vă rog, domnule Popescu. |
|
|
Mulţumesc, domnule preşedinte. Raport asupra Proiectului de Lege pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 5/2015 privind deşeurile de echipamente electrice şi electronice În conformitate cu prevederile art. 95 şi ale art. 117 alin. (3) din Regulamentul Camerei Deputaţilor, republicat, Comisia pentru mediu şi echilibru ecologic a fost sesizată, spre dezbatere pe fond, cu Proiectul de Lege pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 5/2015 privind deşeurile de echipamente electrice şi electronice, transmis cu adresa PL-x 451/2015 din data de 10 iunie 2015. Proiectul de lege are ca obiect de reglementare crearea cadrului legal unitar privind deşeurile de echipamente electrice şi electronice, ca urmare a necesităţii adaptării şi actualizării legislaţiei naţionale cu noile reglementări europene în acest domeniu, în contextul îndeplinirii angajamentelor ce îi revin României şi care derivă din calitatea sa de stat membru al Uniunii Europene. Consiliului Legislativ a avizat favorabil proiectul de ordonanţă de urgenţă. Senatul, în calitate de primă Cameră sesizată, a adoptat proiectul de lege, în şedinţa din data de 3 iunie 2015. În conformitate cu prevederile art. 62 din Regulamentul Camerei Deputaţilor, Comisia pentru mediu şi echilibru ecologic a examinat proiectul de lege în şedinţa din 5 martie 2024. La lucrările comisiei au participat deputaţi, conform listei anexate de prezenţă. În urma dezbaterilor şi a opiniilor exprimate, membrii Comisiei pentru mediu şi echilibru ecologic au hotărât, cu majoritate de voturi, să propună plenului Camerei Deputaţilor adoptarea Proiectului de Lege pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 5/2015 privind deşeurile de echipamente electrice şi electronice, cu amendamente admise prevăzute în anexa care face parte integrantă din prezentul raport. |
|
Vă mulţumim. |
|
|
|
Mulţumesc. |
|
|
Dezbateri generale, doamna deputat Cristina Prună, de la USR. Domnule Popescu, raportul, vă rog! Aşa faceţi dumneavoastră? |
|
|
Doamna Cristina-Mădălina Prună: Domnule preşedinte interimar, E vorba de procedură, pentru că dumneavoastră aţi sărit la punctul 65 de pe ordinea de zi, fără să supuneţi la vot ca acest proiect să fie adus mai sus. Urma pe ordinea de zi a Camerei Deputaţilor un proiect de lege de aprobare a Ordonanţei de urgenţă care venea să aprobe planul de amenajare a spaţiului maritim, de altfel un proiect foarte important, fără de care nu pot avea loc investiţii în eolienele pe mare, un proiect pe care noi l-am votat aici, în Camera Deputaţilor. Deci, pare că dumneavoastră stabiliţi, aşa, din pix, urgenţa şi cum aduceţi un proiect de pe poziţia 65, fără să supuneţi la vot acest lucru, pe poziţia imediat următoare. Ştiţi şi dumneavoastră că nu e în regulă ce faceţi şi că încălcaţi flagrant Regulamentul Camerei Deputaţilor. Sunt şi alte proiecte foarte importante înainte de acest proiect de pe poziţia 65. Deci, aţi încălcat încă o dată Regulamentul şi cred că asta trebuie consemnat pe ordinea de zi a acestei şedinţe. |
|
|
Sigur! Faceţi o plângere, vă rog! Domnul George Simion. |
|
|
Nu-l interesează pe Freddy de regulamente, nu-l interesează că s-a votat un program de lucru şi trebuia cerută continuarea programului de lucru, nu-l interesează de nimic, la fel cum fac alegeri neconstituţionale, la fel cum l-au trimis pe Virgil să citească raportul şi vor să-l trimită pe Virgil la Parlamentul European... |
|
Domnule Simion, ceva despre lege ne spuneţi? |
|
|
|
... să-i înveţe şi pe europeni acolo. Nu, spun despre hoţiile dumneavoastră, domnule Simonis, cel care încalcă regulamentele. Dezbatem această lege fără să fim în timpul de lucru şi fără să respectăm Regulamentul Camerei Deputaţilor. Vă bateţi joc de orice normă regulamentară, orice normă parlamentară, pentru că asta sunteţi dumneavoastră, un valutist, un hoţ care vrea... (I se întrerupe microfonul.) |
|
|
Vă mulţumesc. Domnul deputat Andi-Gabriel Grosaru. (Vociferări.) Orice veţi spune de mama mea, n-am să vă mai răspund, domnule Simion! Nu vă faceţi griji! Mă puteţi provoca cât veţi dori, n-am să mai cad în plasa dumneavoastră şi n-am să cobor la nivelul dumneavoastră! Domnule Grosaru, vă rog. |
|
|
Domnule preşedinte, Stimaţi colegi, Este din nou un model de act normativ care nu face altceva decât să ne arate cât de săraci suntem. Pe de altă parte, din perspectivă tehnică, prevederile Directivei nr. 76/769 a Consiliului European sunt abrogate. Prevederile acestei ordonanţe trebuiau să fie, practic, obiectul unor contracte prin care persoanele care gestionează deşeurile să îşi facă treaba. Cum spuneam, din perspectivă tehnică nu avem nici măcar o urgenţă, nu este dată urgenţa. Chestiunile care trebuiau reglementate, într-adevăr, trebuiau să fie cele cu privire la proprietatea intelectuală, dreptul de proprietate industrială şi modalitatea în care interacţionează societatea românească cu tot felul de aparate, tot felul de echipamente electronice, al căror drept de proprietate industrială nu-l avem noi, bineînţeles, pentru că nu sunt produsele noastre, majoritatea vin din import. Suntem, de asemenea, intoxicaţi şi avem o multitudine de asemenea echipamente în societatea românească, care influenţează comportamentul consumatorului, iar din punct de vedere psihosocial, dacă este să o luăm aşa, deja avem nişte obişnuinţe ale consumatorului pe care este foarte greu să le mai modelăm la ora actuală. Drept urmare, printr-o serie de politici publice, printr-o serie de politici pe care Guvernul ar trebui să le aibă în vedere, şi nu aceste aspecte de modalităţi de valorificare a deşeurilor, care, cum spuneam, trebuiau să intre în prevederile contractuale. Lucrurile trebuie să ... |
|
Mulţumesc. |
|
|
|
...meargă la politicile publice care, într-adevăr, să vină în sprijinul ... |
|
Vă mulţumesc, domnule deputat. |
|
|
|
... economiei şi al societăţii româneşti per ansamblu. |
|
|
Am încheiat dezbaterile. Dacă la titlul legii sunt obiecţii sau observaţii? Nu. Adoptat. La articole? Nu. Adoptat. Proiectul de lege rămâne la votul final. Programul de lucru a fost epuizat. Luăm o pauză de două minute, până resetăm sistemul pentru sesiunea de vot final şi intrăm direct în votul final după aceea. Vă mulţumesc. |


