Parliamentary debates
Parliamentary debates
Sittings of the Chamber of Deputies of April 14, 2026
- Abstract of the sittings
- Full-text of the sittings
- Published in Monitorul Oficial no.48/2026
Video - Flash & IOS
| Vous etes ici: | Prima pagina > Parliamentary debates > Sittings of the Chamber of Deputies of April 14, 2026 |
Sittings of the Chamber of Deputies of April 14, 2026
![]() |
11. | Dezbaterea Proiectului de Lege privind modificarea şi completarea Legii nr. 217/2003 pentru prevenirea şi combaterea violenţei domestice, precum şi pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 194/2002 privind regimul străinilor în România (PL-x 208/2022) (rămas pentru votul final). | ![]() |
||
see bill no. 208/2022 |
|||||
| ................................................ | |
|
|
9. Proiectul de Lege privind modificarea şi completarea Legii nr. 217/2003 pentru prevenirea şi combaterea violenţei domestice, precum şi pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 194/2002 privind regimul străinilor în România; PL-x 208/2022. Din partea iniţiatorilor nu sunt solicitări pentru intervenţii. Invit la cuvânt reprezentantul comisiilor raportoare, Comisia juridică, Comisia specială comună a Camerei Deputaţilor şi Senatului în domeniul legislaţiei privind prevenirea, combaterea şi sancţionarea violenţei domestice - "România fără violenţă domestică". (Vociferări.) Comisia juridică? Vă rog. (Vociferări.) |
|
|
Am înţeles! Ooo! M-am şi împiedicat de atâta înţelepciune! Mulţumesc, doamnă preşedinte. Proiectul de Lege privind modificarea şi completarea Legii nr. 217/2003 pentru prevenirea şi combaterea violenţei domestice, precum şi pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 194/2002 privind regimul străinilor în România Camera Deputaţilor este Cameră decizională, potrivit prevederilor art. 75 din Constituţia României, republicată, şi ale art. 92 alin. (9) pct. 2 din Regulamentul Camerei Deputaţilor, republicat, cu modificările ulterioare. Consiliul Legislativ a analizat proiectul de lege şi a avizat negativ, conform avizului nr. 101/07.02.2022. Consiliul Economic şi Social a analizat proiectul de lege şi a emis un punct de vedere, prin care reprezentanţii părţii patronale şi reprezentanţii asociaţiilor şi fundaţiilor nonguvernamentale ale societăţii civile au avizat favorabil proiectul de act normativ, cu observaţii, iar reprezentanţii părţii sindicale au votat pentru avizarea nefavorabilă a proiectului de act normativ. Consiliul Superior al Magistraturii, prin adresa nr. 1.640 din 18.03.2022, potrivit opiniei transmise, a apreciat că soluţia care poate fi luată în considerare nu este retragerea dreptului de şedere în România a străinilor de către instanţa învestită cu soluţionarea cererii de emitere a ordinului de protecţie, ci reglementarea posibilităţii acestei instanţe de a sesiza autoritatea competentă potrivit dreptului comun. Guvernul României a transmis un punct de vedere, cu nr. 6.754 din 26 august 2025, prin care nu susţine adoptarea proiectului de lege. Având în vedere cele de mai sus, Comisia specială comună a Camerei Deputaţilor şi Senatului în domeniul legislaţiei privind prevenirea, combaterea şi sancţionarea violenţei domestice - "România fără violenţă domestică" şi Comisia juridică, de disciplină şi imunităţi au hotărât, cu majoritate de voturi, să propună plenului Camerei Deputaţilor respingerea proiectului. În raport cu obiectul şi conţinutul reglementării, proiectul de lege se încadrează în categoria legilor organice. |
|
|
Doamna Natalia-Elena Intotero: Vă mulţumesc. Dezbateri generale, domnul deputat Ilie-Alin Coleşa, Grupul parlamentar AUR. |
|
|
Mulţumesc, doamnă preşedinte. Se vorbeşte mult despre violenţa domestică, foarte mult chiar, se acţionează, în general, asupra efectelor, nu asupra cauzelor. Însă constat că uneori chiar stânga culturală, intenţionat sau nu, spune adevărul. Cu această ocazie vreau să felicit iniţiatorii - chiar dintre ei am văzut că face parte doamna secretar Oana Murariu. Aş fi vrut să o văd apărându-şi iniţiativa legislativă, pentru că eu consider că este foarte bună. De ce? Identifică una dintre cauzele - şi cred că pe termen lung - una dintre marile cauze ale creşterii violenţei domestice. Şi, în acest caz, se identifică foarte bine în importul masiv de lucrători străini extracomunitari din nişte culturi şi credinţe, ţări caracterizate de o violenţă foarte mare, de o lipsă de intoleranţă foarte mare. Şi ei propun ca instanţa, atunci când se emite un ordin de protecţie, să poată decide retragerea dreptului de şedere pentru aceşti muncitori străini care, după cum ştiţi, ne sunt prezentaţi ca singura modalitate prin care noi putem să creştem demografic. O aberaţie, evident! Deci, consider că este foarte oportună o asemenea posibilitate şi îmi pare foarte rău că avem un raport de respingere, şi nu unul de adoptare, tocmai atunci când, repet, stânga culturală reuşeşte să spună adevărul, intenţionat sau nu. Mulţumesc. |
|
|
Doamna Natalia-Elena Intotero: Domnul deputat Andrei Daniel Gheorghe, Grupul parlamentar al PNL. |
|
|
Domnul Andrei Daniel Gheorghe: Hristos a înviat! Vă mulţumesc, doamnă preşedinte. Doamnelor şi domnilor colegi, Cred că trebuie făcute câteva clarificări. Nimeni, sub nicio formă, nu-şi propune să gestioneze politicile sociodemografice ale României, mizând pe importul de muncitori din ţări terţe, din afara comunităţii europene şi - cum s-a afirmat anterior - din alte spaţii, să spunem, de cultură sau din alte regiuni ale Globului. Cred că sunt două lucruri complet diferite aici. Şi eu, după cum ştiţi, întotdeauna am militat pentru ceea ce înseamnă readucerea acasă a românilor plecaţi în diaspora şi a capacităţii României de a nu-şi uita niciodată fiii, oriunde s-ar afla în lume. Deci, pe chestiunea cu privire la aceste fapte grave făcute de persoane care locuiesc, lucrează temporar pe teritoriul României, provenind din ţări terţe, eu cred că statul român trebuie să aibă fermitate, fără doar şi poate. Cred că nu este admisibil, sub nicio formă, să existe fenomene de violenţă care să derive din importul de forţă de muncă din afara spaţiului comunitar. De aceea, eu cred că toate aceste lucruri trebuie gestionate cu maximă atenţie şi cred că România are obligaţia, înainte de a se gândi la importul masiv de forţă de muncă de pe alte continente sau din spaţii geografice şi culturale, care presupun un grad destul de dificil de integrare în România şi în Europa, în general, România trebuie să se gândească la românii plecaţi în afara graniţelor şi la fraţii noştri care nu sunt astăzi în România. Aşadar, cred că aici trebuie să existe fermitate şi echilibru, în acelaşi timp. Vă mulţumesc. |
|
|
Doamna Natalia-Elena Intotero: Domnul deputat Emanuel-Dumitru Ungureanu, Grupul parlamentar al USR. |
|
|
Domnul Emanuel-Dumitru Ungureanu: Am sperat că ce spunea domnul Coleşa e ceva dintr-un stand-up comedy, dacă n-ar fi foarte tragic. Adică, vor să ne spună colegii de la AUR că vin nepalezii şi ne bat nouă nevestele? Adică, nu ştiu, ultimul caz care îmi vine în minte este primarul PSD de la Mitocu Dragomirnei, care şi-a bătut iubita şi pe fiica acesteia o noapte întreagă. După mult timp, autorităţile l-au băgat la puşcărie. Nu cred că problema noastră este că vin nepalezii şi ne învaţă pe noi cum să ne comportăm sălbatic cu femeile. Avem, din păcate, un consum de alcool, ca o cauză principală pentru violenţă. Doar în Suceava, vă spun, că în şapte luni, în 2025, au fost peste 1.632 de acte de violenţă. Niciuna nu vine din partea unui străin. Creaţi o temă falsă. Eu ştiu, ultima ştire era un individ foarte, foarte patriot în suflet, zicea el, care a bătut pe stradă un nepalez. Un român de-al nostru a bătut pe stradă un om care a venit aici să lucreze în mod cinstit. Eu am văzut pe stradă aceste familii foarte OK, linişte şi pace. Haideţi să fim patrioţi cu adevărat şi să vedem ce probleme avem noi! Nu străinii sunt cei care au venit în ţara noastră cu violenţa, nu ei ne sunt un model greşit! Din păcate, pe statisticile pe care le avem, noi suntem, din păcate, un model foarte greşit pentru ei. (Aplauze.) |
|
|
Doamna Natalia-Elena Intotero: Drept la replică, domnul deputat Ilie-Alin Coleşa. |
|
|
Mulţumesc. Hristos a înviat! Cred că domnul Ungureanu este chiar rupt de realitate. Să-i aduc aminte că în Cluj-Napoca, în oraşul în care dânsul locuieşte, o tânără a fost agresată sexual de doi asiatici, nepalezi... sau nu contează. Dar cred că... cazurile izolate nu reprezintă, într-adevăr, măsura lucrurilor. Noi trebuie să ne raportăm la realităţi existente. Iar aceste realităţi existente ne arată că în ţările de obârşie a acestor lucrători cu care nu avem nimic - şi ei sunt egali în faţa lui Dumnezeu, ca şi noi -, dar ei vin din nişte ţări din care, nu doar în mod cultural, ci în mod instituţional, sunt oprimate libertatea de exprimare, libertatea religioasă şi violenţa se regăseşte într-o formă, într-un mod de manifestare foarte des întâlnit. Uitaţi-vă doar pe ştirile din ultimele luni sau cel mult ani. Avem de-a face cu violenţa extremă. Iar, ştiu cazuri în care, da, oameni veniţi din Nepal - că dânsul a vorbit despre nepalezi -, convertiţi la creştinism, se temeau să fie în România fotografiaţi sau înregistraţi în vreun fel, pentru că, dacă mergeau acasă, familia i-ar fi linşat. Nu doar sistemul, ci familia din care proveneau i-ar fi linşat. Şi este o practică generalizată, adică, o practică foarte des întâlnită în acele ţări. Ei, din acele ţări ne importăm noi muncitorii, cu sutele de mii, şi nu facem nimic pentru ca acele sute de mii de români care pleacă anual, fiind înlocuite de ei, să rămână în ţară. Şi nu facem nimic pentru ca familia să fie întărită, iar românii să nască şi să crească, să educe în mod bun copiii. (Aplauze.) |
|
|
Doamna Natalia-Elena Intotero: Domnul deputat Nini-Alexandru Pascalini, Grupul parlamentar SOS România. |
|
|
Domnul Nini-Alexandru Pascalini: Mulţumesc frumos, doamnă preşedinte. Într-adevăr, tema acestui proiect este una gravă şi sensibilă -protecţia victimei violenţei domestice şi reacţia statului atunci când agresorul este cetăţean străin. La nivel de mesaj, proiectul pare unul ferm, în realitate însă, soluţia juridică este discutabilă. Nu orice reacţie severă este şi o reacţie corect construită în drept. Avem aici un amestec între două materii distincte: ordinul de protecţie, care trebuie să asigure urgent siguranţa victimei, şi regimul juridic al străinilor, care are propriile autorităţi şi propriile proceduri. Instanţa care emite ordinul de protecţie are rolul de a stabili măsurile urgente şi proporţionale pentru siguranţa victimei, dar şi competenţa efectivă de a produce consecinţe directe asupra dreptului de şedere transformă o procedură de protecţie într-un mecanism cu efecte de imigraţie, ceea ce este competenţial şi procedural discutabil. Mai mult chiar, în contextul actual, în care Camera Deputaţilor ar lucra recent pe materia violenţei domestice, problema nu mai este doar una de intenţie, ci una de coerenţă legislativă, iar noi nu mai avem nevoie de texte care creează reacţii spectaculoase, care pot deveni vulnerabile procedural, contestabile sau greu de pus în aplicare. Aşadar, nu discutăm o simplă întărire a protecţiei victimei, ci o soluţie legislativă vulnerabilă, care poate crea probleme de competenţă şi aplicare exact acolo unde legea trebuie să fie clară şi sigură. Victima, bineînţeles, trebuie protejată ferm, dar fermitatea statului trebuie să fie şi corectă juridic, nu doar spectaculoasă politic. Din aceste motive, Grupul parlamentar SOS România va vota pentru respingerea acestui proiect. Mulţumesc. |
|
|
Doamna Natalia-Elena Intotero: Domnul deputat Mădălin-Laurenţiu Făget, neafiliat. |
|
|
Domnul Mădălin-Laurenţiu Făget: Mulţumesc, doamnă preşedinte. Ceea ce avem astăzi pe ordinea de zi nu este o activitate legislativă. Am aşteptat să plece acei copii din sală, pentru că ceea ce facem aici este o operaţiune de cosmetizare a incompetenţei administrative. Acest proiect se referă la o lege organică. Această iniţiativă trebuia să fie discutată şi analizată în Parlament. Dar ce a făcut Parlamentul? A ţinut-o la sertar. De ce spun aceasta? Pentru că această iniţiativă a fost trimisă în Parlament în decembrie 2021. În şase luni a obţinut toate avizele, iar apoi, nimic. A stat 3 ani şi două luni pentru ca Guvernul să trimită un aviz. I-a trebuit 3 ani pentru o hârtie! Asta nu este democraţie, nu este birocraţie, este blocaj deliberat. Este o dovadă că mecanismul statului nu funcţionează sau, mai grav, nu vrea să funcţioneze. De aceea, propun ca aceste documente să le trimitem rapid. Văd că deja s-a ajuns la punctul nouă. Nimeni nu va ieşi, de la putere, să le dezbată, pentru că ştie că vor fi respinse. A fost un motiv să iasă acum domnul Ungureanu. Mă gândeam că poate o susţine pe colega care a susţinut acest proiect de lege. Mulţumesc. (Aplauze.) |
|
|
Doamna Natalia-Elena Intotero: Doamna secretar Oana Murariu. |
|
|
Mulţumesc, doamnă preşedinte în şedinţă. Sincer, nu am vrut să intervin la acest proiect, însă unele discursuri ale antevorbitorilor mei fac necesară această intervenţie. Sincer, îmi este greu să stau în Parlament şi să aud cum vorbim, cu ură faţă de alţii, faţă de alţii care nu sunt ca noi. Nu ştiu de ce împărţim în categorii - noi şi ei; noi suntem buni, ceilalţi sunt violenţi, au probleme în societăţile lor, la ei acasă, în ţara lor. Şi doar vă citesc o ştire de acum câteva zile. O secundă! "Violul de la Şcoala de vară AUR. (Vociferări.) Trei bărbaţi au fost trimişi în judecată. Au profitat. Fata de 17 ani era vulnerabilă". Nu trebuie să ne uităm la alţii. În primul rând, să ne uităm în curtea noastră! (Aplauze.) |
|
|
Doamna Natalia-Elena Intotero: Nemaifiind alte solicitări, reamintesc că, prin raportul comisiilor sesizate în fond, se propune respingerea proiectului de lege. Acesta rămâne pentru votul final. |


