Parliamentary debates
Parliamentary debates
Sittings of the Chamber of Deputies of December 19, 2005
- Abstract of the sittings
- Full-text of the sittings
- Published in Monitorul Oficial no.204/2005
Video - Flash & IOS
| Vous etes ici: | Prima pagina > Parliamentary debates > Sittings of the Chamber of Deputies of December 19, 2005 |
Sittings of the Chamber of Deputies of December 19, 2005
![]() |
11. | Primirea de răspunsuri la întrebările adresate Guvernului de către deputaţii: | ![]() |
||
![]() |
11.2 | Doina Micşunica Dreţcanu | ![]() |
||
|
|||||
| ................................................ | |
|
|
Doamna deputat Doina Dreţcanu. Nu este prezentă. |
|
Doamna Doina Micşunica Dreţcanu: Sunt aici. |
|
|
|
Domnul Lucian Augustin Bolcaş: Este? Vă rog, doamna deputat. Să ştiţi că în cele două minute se include şi timpul de deplasare. |
|
|
Doamna Doina Micşunica Dreţcanu: Mulţumesc, domnule preşedinte. Aş vrea să rezum întrebarea pusă către Ministerul Transporturilor, domnului ministru Dobre sau delegatului aici, referitor la o problemă zic eu majoră a celor care locuiesc în nordul ţării. Mă refer la judeţul Botoşani. Datorită faptului că în urma inundaţiilor şi a deviaţiilor care au fost pe traseele CFR vagonul de dormit pe ruta Botoşani-Bucureşti a fost eliminat. Întrebarea mea este, la refacerea traseului actual al rutei Botoşani-Bucureşti, care este explicaţia pentru neintroducerea vagonului de dormit, ştiut fiind că distanţa dintre Botoşani şi Bucureşti este de 470 de kilometri şi, totodată, l-am invita pe domnul ministru la o călătorie cu vagoanele de dormit până în Suceava, să văd dacă-i convine şi dumnealui să facă naveta săptămânal, să se trezească la ora 4 într-o haltă la 30 de kilometri de Botoşani şi să aştepte venirea altei legături. Mulţumesc. |
|
|
Domnul Lucian Augustin Bolcaş: Vă mulţumesc, doamna deputat. Sper că nu aţi răspuns. Vă rog, domnul secretar de stat. |
|
|
Domnul Ioan Andreica (secretar de stat, Ministerul Transporturilor, Construcţiilor şi Turismului): Doamnă deputat Dreţcanu, referitor la întrebarea dumneavoastră adresată domnului ministru Gheorghe Dobre, ministrul transporturilor, construcţiilor şi turismului, răspunsul este următorul: vagonul de dormit pe relaţia Bucureşti Nord - Botoşani a circulat până în august 2005, când circulaţia în zonă a fost întreruptă datorită efectelor inundaţiilor. În această perioadă vagonul a fost introdus pe o altă relaţie, cu un grad de utilizare mai mare, iar după revenirea circulaţiei la normal în zona respectivă, CFR Călători n-a mai considerată necesară introducerea vagonului de dormit pe această relaţie, datorită slabei utilizări. Pe de altă parte, parcul de vagoane de dormit şi cuşete este limitat la aproximativ 100 de vagoane, ceea ce determină necesitatea unei juste repartizări a acestor vagoane în zone cu un grad de utilizare de 70 până la 100 %. În prezent, pentru ameliorarea situaţiei există un program de achiziţie de circa 20 de vagoane de dormit per an, în funcţie de posibilităţile bugetare, prin care se înlocuiesc vagoanele vechi. Astfel, va exista o creştere a capacităţii de transport la aceste tipuri de vagoane. Pentru perioada următoare, CFR Călători va analiza cerinţele traficului şi, dacă posibilităţile tehnice vor permite, se vor dispune măsurile necesare pentru reintroducerea în circulaţie a acestui vagon de dormit, pe relaţia Bucureşti Nord - Botoşani. Având în vedere că în anii precedenţi nu a existat preocupare pentru înnoirea parcului de vagoane, Ministerul Transporturilor, Construcţiilor şi Turismului face eforturi în vederea depistării surselor de finanţare pentru proiectele prevăzute a fi realizate, o atenţie deosebită acordându-se înnoirii parcului de vagoane. Semnează domnul ministru Gheorghe Dobre. Vă mulţumesc. |
|
|
Domnul Lucian Augustin Bolcaş: Vă mulţumim, domnule secretar de stat. Doamna deputat. |
|
|
Doamna Doina Micşunica Dreţcanu: Aţi intuit foarte bine, domnule preşedinte. Cred că răspunsul tot eu l-am dat. În primul rând, mulţumesc ministrului Dobre pentru răspunsul dat, chiar dacă evident nu sunt, sau nu este răspunsul pe care-l aşteptam, că a fost omis, că s-a întâmplat ceva. Iar faptul că judeţul Botoşani nu are..., respectiv reşedinţa unui judeţ dintr-o Românie modernă nu are un vagon de dormit, cred că ţine mai mult de faptul că domnul ministru este nemulţumit de procentul obţinut de Alianţă în timpul alegerilor generale. Am totuşi rugămintea expresă să facă tot posibilul, să nu dea vina pe fosta guvernare, timp în care noi am avut vagon de dormit, şi să rezolve problema în condiţii decente şi cât mai rapid. Mulţumesc. |
|
|
Domnul Lucian Augustin Bolcaş: Vă mulţumesc, doamnă deputat. Doamna deputat Manuela Mitrea se ocupă tot de transporturi, dar nu este prezentă. |



