Sittings of the Chamber of Deputies of December 3, 2002

Sittings of the Chamber of Deputies of December 3, 2002

12. Supunerea la votul final:  

 

Domnul Valer Dorneanu:

Sunt 10 proiecte, stimaţi colegi, vă rog să aveţi răbdarea necesară pentru a le parcurge pe toate.

 
Propunerea legislativă privind reînfiinţarea comunei Sâmbăta de Sus, judeţul Braşov (adoptată);

Primul proiect pe care vi-l supun votului dumneavoastră este Propunerea legislativă privind reînfiinţarea comunei Sâmbăta de Sus, judeţul Braşov, lege ce urmează a fi votată în condiţiile art.74 alin.1 din Constituţie.

Cine este pentru?

Voturi împotrivă?

Abţineri?

Cu 241 de voturi pentru, proiectul de lege a fost votat.

Propunerea legislativă pentru completarea Ordonanţei Guvernului nr.19/1997 privind transporturile (aprobată propunerea de respingere);

Propunerea legislativă pentru completarea Ordonanţei Guvernului nr.19/1997 privind transporturile. Se propune respingerea acesteia de către comisie. Aţi asistat ieri la dezbateri şi aţi văzut motivele respingerii.

Cine este pentru respingere? Vă mulţumesc.

Voturi împotrivă? 42 de voturi împotrivă.

Abţineri? Nici o abţinere.

Cu 198 de voturi pentru, 42 voturi împotrivă, nici o abţinere, s-a votat.

Domnul Gheorghe Dinu vrea să justifice votul PRM-ului.

Poftiţi.

 

Domnul Gheorghe Dinu:

Domnule preşedinte,

Stimaţi domni deputaţi,

Ne exprimăm regretul că iniţiativa legislativă a fost respinsă de majoritatea parlamentară pentru că, de fapt, ea nu era o modificare de lege, ci mai degrabă o completare a Legii transporturilor, aducându-i o mai mare claritate şi impunând expres Ministerului Transporturilor sarcini de tratare nediscriminatorie a modurilor de transport auto, cale ferată, naval, aerian.

Fără completarea propusă, legea rămâne cu precizări ambigue, iar realitatea din viaţa de zi cu zi confirmă neclaritatea acesteia.

Vă mulţumesc.

 
 

Domnul Valer Dorneanu:

Vă mulţumesc.

 
Propunerea legislativă privind exercitarea controlului parlamentar asupra activităţii Serviciului Român de Informaţii şi Serviciului de Informaţii Externe (aprobată propunerea de respingere);

Următorul proiect înscris pe lista votului final de astăzi este Propunerea legislativă privind exercitarea controlului parlamentar asupra activităţii Serviciului Român de Informaţii şi Serviciului de Informaţii Externe.

Comisia a propus, de asemenea, respingerea propunerii.

Cine este pentru respingere? Vă mulţumesc.

Voturi împotrivă? 27 de voturi împotrivă.

Abţineri? 6 abţineri.

Cu 202 voturi pentru respingere, 27 împotrivă şi 6 abţineri s-a respins propunerea.

Domnul deputat Boc doreşte să explice votul Partidului Democrat.

 

Domnul Emil Boc:

Vă mulţumesc, domnule preşedinte.

Partidul Democrat a votat împotriva respingerii acestui proiect de lege, considerând că a fost insuficient argumentul de natură procedurală pentru a respinge acest proiect, întrucât, pe fond, ideea este foarte bună. Am căzut de acord ieri că poate, procedural, nu a fost cea mai bună formă şi am solicitat retrimiterea la comisie a acestui proiect de lege pentru a îmbrăca forma corespunzătoare. Din nefericire, acest lucru nu s-a dorit, dar credem noi că acum nu este cazul ca o dată ce am aruncat apa din covată să aruncăm şi copilul, cum spuneam şi ieri, şi că aceste două idei generoase reţinute de acest proiect de lege, aceste două idei trebuie să fie continuate.

Prima idee este următoarea: est enevoie ca în România controlul parlamentar asupra Serviciului Român de Informaţii şi asupra Serviciului de Informaţii Externe să fie întărit, întrucât în actualul stadiu şi în actuala formulă el nu răspunde exigenţelor unei societăţi democratice.

Şi, în al doilea rând, ideea la fel de generoasă, discutabilă, dar oricum care merită să fie luată în atenţia noastră, că acest control parlamentar să fie reprezentat printr-o manieră paritară de către toate partidele politice, indiferent dacă ele aparţin puterii sau opoziţiei, întrucât siguranţa naţională şi activitatea SRI-ului nu are şi nu trebuie să aibă culoare politică, ci numai un control care să fie în mod paritar asigurat de către toate formaţiunile politice, va asigura un control eficient asupra acestor structuri care, pe de o parte, pot asigura funcţionarea unei democraţii, dar, pe de altă parte, pot pune în pericol funcţionarea acesteia.

Vă mulţumesc.

 
Raportul Comisiei de mediere la Proiectul de Lege privind stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor situate în intravilanul localităţilor în Delta Dunării (adoptat);

Domnul Valer Dorneanu:

Raportul Comisiei de mediere la Proiectul de Lege privind stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor situate în intravilanul localităţilor în Delta Dunării, lege ce urmează a fi votată în condiţiile art.74 alin.1 din Constituţie.

Cine este pentru? Vă mulţumesc.

Voturi împotrivă? 36 de voturi împotrivă.

Abţineri? 2 abţineri.

Cu 204 voturi pentru, 36 împotrivă şi 2 abţineri a fost adoptat raportul comisiei de mediere.

Raportul Comisiei de mediere la Proiectul de Lege pentru modificarea alin.1 lit.b) al art.6 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 24/1998 privind regimul zonelor defavorizate (adoptat);

Raportul Comisiei de mediere la Proiectul de Lege pentru modificarea alin.1 lit.b) al art.6 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 24/1998 privind regimul zonelor defavorizate, lege ce urmează a fi votată în condiţiile, mai exact raportul de mediere, în condiţiile art.74 alin.2 din Constituţie.

Cine este pentru? Vă mulţumesc.

Voturi împotrivă?

Abţineri?

Cu 33 de abţineri, nici un vot împotrivă, 212 voturi pentru proiectul de lege a fost adoptat.

Raportul comisiei de mediere la Proiectul de Lege pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 54/2002 privind constituirea şi menţinerea stocurilor minime de siguranţă pentru ţiţei şi produse petroliere (adoptat);

Raportul comisiei de mediere la Proiectul de Lege pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 54/2002 privind constituirea şi menţinerea stocurilor minime de siguranţă pentru ţiţei şi produse petroliere, raport ce urmează a fi votat în condiţiile art.74 alin.2 din Constituţie.

Cine este pentru? Vă mulţumesc.

Voturi împotrivă?

Abţineri?

Sunt 211 voturi pentru, o abţinere.

Proiectul de Lege pentru aprobarea Ordonanţei Guvernului nr.130/2000 privind regimul juridic al contractelor la distanţă (adoptat);

Proiectul de Lege pentru aprobarea Ordonanţei Guvernului nr.130/2000 privind regimul juridic al contractelor la distanţă, ce urmează a fi votat conform art.74 alin. 2 din Constituţie.

Cine este pentru? Vă mulţumesc.

Voturi împotrivă?

Abţineri?

Cu 207 voturi pentru, nici un vot contra, 5 abţineri s-a votat.

Proiectul de Lege pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 154/2002 privind contractarea unei linii de credit revolving de către Ministerul Finanţelor Publice (adoptat);

Proiectul de Lege pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 154/2002 privind contractarea unei linii de credit revolving de către Ministerul Finanţelor Publice, conform art.74, alin.2 din Constituţie.

Cine este pentru? Vă mulţumesc.

Voturi împotrivă? Un vot împotrivă.

Abţineri?

Cu 215 voturi pentru, un vot împotrivă, nici o abţinere s-a adoptat.

Proiectul de Lege pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 147/2002 pentru reglementarea unor probleme financiare şi pentru modificarea unor acte normative (adoptat);

Proiectul de Lege pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 147/2002 pentru reglementarea unor probleme financiare şi pentru modificarea unor acte normative. Art.74 alin.1 din Constituţie urmează să se aplice la votarea acestui proiect de lege.

Cine este pentru? Vă mulţumesc.

Voturi împotrivă? 31 de voturi împotrivă.

Abţineri? 2 abţineri.

Cu 198 de voturi pentru, 31 împotrivă şi 2 abţineri s-a votat.

Poftiţi, Grupul parlamentar al PRM-ului doreşte să explice votul împotrivă.

 

Domnul Ioan Bâldea:

Vă mulţumesc, domnule preşedinte.

Stimaţi colegi,

În art.8 al ordonanţei se menţionează clar că începând cu 1 ianuarie 2003 fondul "Dezvoltarea agriculturii româneşti" se desfiinţează, banii urmând să susţină diminuarea datoriei publice. La acest articol, Comisia pentru agricultură, silvicultură, industrie alimentară şi servicii specifice a Camerei, în unanimitate, a făcut amendamentul de abrogare a articolului.

La articolul 6 al Legii nr.268 din 28 mai 2001 privind privatizarea societăţilor comerciale ce deţin în administrare terenuri proprietate publică şi privată a statului cu destinaţia agricolă şi înfiinţarea Agenţiei Domeniilor Statului se stabileşte că veniturile realizate de Agenţia Domeniilor Statului se păstrează în conturi bancare purtătoare de dobânzi. Iar după deducerea cheltuielilor aprobate prin bugetul de venituri şi cheltuieli ale Agenţiei Domeniilor Statului, venituri astfel realizate se virează semestrial Ministerului Agriculturii, Alimentaţiei şi Pădurilor în contul denumit "Dezvoltarea agriculturii româneşti". Tot aici se menţionează că sumele colectate în fondul "Dezvoltarea agriculturii româneşti" sunt destinate programelor de dezvoltare a pieţelor interne şi externe, programelor de cercetare, programelor de dezvoltare a fermelor private şi a altor programe, inclusiv cele de restructurare a societăţilor comerciale din domeniul de activitate a Ministerului Agriculturii, Alimentaţiei şi Pădurilor, în scopul privatizării eficiente a acestora.

Între sectoarele importante ale economiei româneşti, agriculturii i s-au alocat, în ultimii 13 ani, sume insuficiente, mult sub necesarul dezvoltării şi alinierii acestui sector la nivelul agriculturii europene. Pentru anul 2003, dintr-un necesar de aproximativ un miliard de dolari agriculturii i s-au alocat 14 mii de miliarde, ceea ce înseamnă mai puţin de jumătate din necesar. Am analizat de curând bugetul alocat pe 2003 agriculturii. În condiţiile în care s-a spus clar că nu se va aloca nimic în plus agriculturii, art.8 vine să priveze acest sector de sume importante care în loc să sprijine agricultura sunt îndreptate spre diminuarea datoriei publice interne, aproximativ 1919 miliarde de lei. Aceşti bani urmează să fie încasaţi la bugetul de stat, fapt ce nu garantează că ei se vor mai regăsi în programe de sector agricol.

Datoria publică internă a fost un paravan prin care sume de ordinul miliardelor a dispărut în adevărate găuri negre din sistemul bancar şi din economie. Acest comportament al guvernelor de a şterge din condei sume imense de ordinul miilor de miliarde de lei a condus la decapitalizarea sau excluderea, fără ca cineva să fie tras la răspundere pentru dezastrul produs şi la sărăcia permanentă a populaţiei, prin impunerea a unor noi taxe şi impozite, precum şi la sărăcirea bugetului de stat.

Prin direcţionarea unor fonduri pentru acoperirea pierderilor cauzate de cele mai multe ori de proasta gestionare a acestora, de managementul necorespunzător cu efecte dezastruoase atât în industrie, cât şi în agricultură, fapt repercutat şi în scăderea permanentă a nivelului de trai al populaţiei.

Nu există nici un caz în care "...

 
 

Domnul Valer Dorneanu:

Domnule deputat, suntem la explicarea votului, nu la moţiune. Moţiunea este marţi.

 
 

Domnul Ioan Bâldea:

Am terminat într-o frază, domnule preşedinte.

Nu există nici un caz în care marile jafuri în domeniul bancar sau în alte domenii să fi fost lămurite în sprijinul legilor până la această dată, indiferent de perioada în care s-au produs. O adevărat revigorare a economiei nu se va produce fără o viziune clară în privinţa direcţiilor de acţiune şi fără curmarea hotărâtă a corupţiei şi întronarea legilor la toate nivelurile.

Vă mulţumesc.

 
Proiectul de Lege privind acordarea unor drepturi băneşti personalului militar român care încadrează Comandamentul Brigăzii Multinaţionale de Pace din Europa de Sud-Est (SEEBRIG) pe perioada dislocării acestuia pe teritoriul României (adoptat).

Domnul Valer Dorneanu:

Ultimul proiect înscris pe ordinea de zi de astăzi la şedinţa de vot final este Proiectul de Lege privind acordarea unor drepturi băneşti personalului militar român care încadrează Comandamentul Brigăzii Multinaţionale de Pace din Europa de Sud-Est (SEEBRIG) pe perioada dislocării acestuia pe teritoriul României. Va fi supus votării conform art.74 alin.l2 din Constituaţie.

Cine este pentru? Vă mulţumesc.

Voturi împotrivă? Nu sunt.

Abţineri? O abţinere.

Cu 222 de voturi pentru, o abţinere, nici un vot împotrivă a fost adoptat.

 

Cu aceasta am terminat lista votului de astăzi. Vă rog, stimaţi colegi, să mergeţi la comisii pentru a definitiva dezbaterea şi adoptarea rapoartelor cu care sunteţi sesizaţi.

Acelaşi lucru se va întâmpla şi mâine şi poimâine.

Cu aceasta, declar închisă şedinţa de astăzi.

Vă mulţumesc.

Şedinţa s-a încheiat la orele 12,57.