|
Domnul Jaro Norbert Marşalic: Raport asupra Propunerii legislative pentru completarea art. 271 din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii În temeiul dispoziţiilor art. 95 din Regulamentul Camerei Deputaţilor, republicat, Comisia pentru sănătate şi familie a fost sesizată, spre dezbatere în fond, cu Propunerea legislativă pentru completarea art. 271 din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii, trimisă cu adresa Pl-x 346/2017 din 17 octombrie 2017. Senatul, în calitate de primă Cameră sesizată, a respins propunerea legislativă, în şedinţa din 10 octombrie 2017. Camera Deputaţilor este Cameră decizională. Proiectul de lege are ca obiect de reglementare completarea art. 271 alin. (1) din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii prin introducerea literei d) care impune alocarea unei cote de 0,2% din contribuţia lunară pentru asigurările sociale de sănătate ale persoanelor fizice în scopul finanţării cercetării ştiinţifice în domeniul prevenirii şi tratării diabetului zaharat de tip I şi II, în vederea vindecării acestei afecţiuni. Membrii comisiei au examinat iniţiativa legislativă în şedinţa din 24 aprilie 2018. În urma dezbaterilor, Comisia pentru sănătate şi familie a hotărât, cu majoritate de voturi, să propună plenului Camerei Deputaţilor respingerea Propunerii legislative pentru completarea art. 271 din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii - Pl-x 458/2016, din următoarele considerente: - această măsură ar conduce la diminuarea pachetului de servicii medicale de bază la care au dreptul asiguraţii; - prin Fondul naţional unic de asigurări sociale de sănătate trebuie să se asigure accesul tuturor asiguraţilor la pachetul de servicii de bază în mod universal, echitabil şi nediscriminatoriu. În raport cu obiectul şi conţinutul său, propunerea legislativă face parte din categoria legilor ordinare.
|