Parliamentary debates
Parliamentary debates
Sittings of the Chamber of Deputies of July 29, 2026
| Vous etes ici: | Prima pagina > Parliamentary debates > Sittings of the Chamber of Deputies of July 29, 2026 |
Sittings of the Chamber of Deputies of July 29, 2026
![]() |
12. | Supunerea la votul final a: | ![]() |
||
![]() | |||||
|
După pauză |
||||
|
Doamna Natalia-Elena Intotero: Stimate colege, Stimaţi colegi, Vă rog să luaţi loc în bănci. În câteva minute începem şedinţa de vot final. Mai bine zis, în câteva secunde. Şi vă propun să facem un vot de control, pentru verificarea cvorumului. Vă rog să vă pregătiţi pentru vot. Să înceapă votul! |
||||
|
202 colegi prezenţi. Suntem în cvorum. |
||||
|
Legi ordinare. Adoptări 1. Proiectul de Lege privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 39/2026 pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 58/2023 privind unele măsuri pentru acordarea unei prime de carieră didactică pentru personalul didactic şi didactic auxiliar, precum şi unei prime de carieră profesională pentru personalul administrativ din învăţământul de stat, suportate din fonduri externe nerambursabile, precum şi pentru instituirea unor reglementări în vederea gestionării Programului Educaţie şi Ocupare 2021-2027; PL-x 466/2026; lege ordinară; procedură de urgenţă. Comisia pentru buget şi Comisia pentru învăţământ propun adoptarea proiectului de lege. Să înceapă votul! . |
|
||
|
Cu 234 de voturi pentru, un vot împotrivă, 8 abţineri, adoptat. |
||||
|
2. Propunerea legislativă pentru aprobarea Acordului de împrumut (SAFE) între Uniunea Europeană şi România, semnat la Bucureşti, la 12 mai 2026 şi la Bruxelles, la 20 mai 2026 şi la 21 mai 2026; Pl-x 520/2026; lege ordinară; procedură de urgenţă. Comisia pentru buget propune adoptarea propunerii legislative. Să înceapă votul! |
|
||
|
198 de voturi pentru, 58 împotrivă, 14 abţineri, un coleg care nu votează. Adoptată. Explicarea votului, domnul deputat Cosmin-Ioan Corendea, Grupul parlamentar AUR. |
||||
|
Mulţumesc, doamnă preşedinte. Dragi colegi, AUR a votat împotrivă. Şi aş vrea să precizez anumite puncte, pentru eventuala propagandă care probabil se va naşte din acest vot. Salutăm iniţiativa europeană, salutăm SAFE şi recunoaştem că România are nevoie de SAFE, însă modul cum acest proiect de lege a fost adus în Parlament, netransparentizarea tuturor procedurilor din cadrul acestui acord este unul dintre elementele care ne reţin să votăm pentru. 2. Nu ştim cu câţi bani ajută economia României acest program astăzi. Nu ştim ce impact va avea asupra companiilor româneşti. Noi trebuie să producem, să întreţinem şi să reparăm armament în România, nu să devenim cumpărători pe nişte datorii pe care le va plăti generaţia următoare. 3. Creşte datoria publică. Nici nu vreau să mă gândesc ce impact financiar va avea asupra generaţiilor viitoare, având în vedere termenul extrem de lung pe care aceasta s-a întins. În concluzie, vă rog din suflet să nu... sau să ne abţinem de la propaganda cu "Vin ruşii!" şi că "AUR nu votează SAFE". AUR votează SAFE, dar într-o procedură transparentă, care să ofere toate informaţiile necesare românilor şi să informeze publicul român de ce s-a ajuns la această sumă, unde se duce fiecare euro din acest proces. Vă mulţumim. (Aplauze.) |
||||
|
Doamna Natalia-Elena Intotero: Domnul deputat Bogdan-Ionel Rodeanu, Grupul parlamentar al USR. |
||||
|
Atunci când am avut în dezbateri în comisii şi aici, în Parlament, la vot, Legea anti-dronă, aţi votat la fel, împotrivă. Argumentul vostru atunci a fost - şi citez - "Sunteţi nebuni dacă vreţi să deranjaţi o putere nucleară". Ăsta a fost argumentul vostru în Comisiile pentru apărare. (Vociferări. Gălăgie.) |
||||
|
Doamna Natalia-Elena Intotero: Vă rog să păstraţi liniştea în sală! |
||||
|
Aş vrea să fie aici domnul Dan Tanasă... (Vociferări. Gălăgie.) ca să ne poată confirma acest lucru. (Vociferări. Gălăgie.) |
||||
|
Doamna Natalia-Elena Intotero: Vă rog frumos, colegii de la AUR să păstreze... |
||||
|
Aţi votat împotrivă. |
||||
|
Doamna Natalia-Elena Intotero: ...liniştea în sală! |
||||
|
Împotriva acelora care voiau să-şi apere ţara... (Vociferări. Gălăgie.) a piloţilor care puteau să doboare dronele. Uite că astăzi avem o lege. Şi nu avem o lege doar pentru a doborî dronele, ci şi una pentru a ne înarma. Iar acest proiect - împrumutul SAFE este un împrumut exclusiv pentru siguranţa şi apărarea românilor. Astăzi, prin votul vostru, aţi pus preţ pe capul copilului din creşă, al mamei, al tatălui, al bunicului. (Vociferări. Gălăgie.) Aţi cuantificat cât valorează viaţa lor, da? (Vociferări. Gălăgie.) Asta aţi făcut. Pe viaţa românilor nu se poate pune preţ! |
||||
|
Domnul Sorin-Titus Muncaciu (din sală): Serios? |
||||
|
Da, serios. (Aplauze.) |
||||
|
Doamna Natalia-Elena Intotero: Avem două solicitări pentru explicarea votului din partea Grupului parlamentar SOS România. Vă rog să vă decideţi care dintre dumneavoastră vorbiţi, doamna Vergina Vedinaş sau domnul Nicolae-Mirel Ion. Unul singur. Domnule deputat Nicolae-Mirel Ion, vă rog. |
||||
|
Este prima dată când ies la tribună şi mă adresez unui coleg să-i spun că spune neadevăruri, ca să mă exprim elegant. În Comisia pentru apărare nu s-a pus preţ pe capul românilor şi nu s-a discutat despre punerea României în incapacitatea de a se apăra. Colegul face tot timpul trimitere la drone şi ne spune, vai de mine, nu ne putem apăra de drone, dar nu spune că ne apărăm de drone doborând o dronă care valorează probabil 20.000 de dolari cu o rachetă care valorează 500.000 de dolari, cu o oră de zbor a unui F16 care valorează 40.000 de dolari şi asta numeşte dânsul apărare înţeleaptă. Trebuie să fii extrem de nepriceput ca să vii să faci în faţa Parlamentului asemenea afirmaţii. Ar fi fost o treabă dacă în Proiectul SAFE am fi achiziţionat nişte măsuri de apărare contra dronelor eficiente... (Vociferări. Gălăgie.) din punctul de vedere al costului... (Vociferări. Gălăgie.) |
||||
|
Domnul Bogdan-Ionel Rodeanu (din sală): Păi asta face SAFE! (Vociferări. Gălăgie.) |
||||
|
...dar nu asta este... |
||||
|
Doamna Natalia-Elena Intotero: Stimaţi colegi de la USR... |
||||
|
...în Proiectul SAFE. |
||||
|
Doamna Natalia-Elena Intotero: ...aceeaşi rugăminte... |
||||
|
...pentru că toţi l-am votat... |
||||
|
Doamna Natalia-Elena Intotero: ...şi pentru dumneavoastră... |
||||
|
...în Comisia pentru apărare. (Vociferări. Gălăgie.) |
||||
|
Doamna Natalia-Elena Intotero: ...să păstraţi liniştea în sală. |
||||
|
Nu este adevărat ce susţineţi. Deci, în Comisia pentru apărare nu s-a votat vreun mijloc de apărare eficient... (Vociferări. Gălăgie.) contra dronelor... (Vociferări. Gălăgie.) şi ăsta este un adevăr pe care dumneavoastră îl deturnaţi acum. Mulţumesc. (Aplauze. Vociferări. Gălăgie.) |
||||
|
Doamna Natalia-Elena Intotero: 3. Proiectul de Lege pentru unele măsuri fiscal-bugetare; PL-x 525/2026; lege ordinară; procedură de urgenţă. Comisia pentru buget propune adoptarea proiectului de lege. Să înceapă votul! |
|
||
|
287 de voturi pentru, un vot împotrivă, două abţineri, un coleg care nu votează. Adoptat. Explicarea votului, doamna... Nu avem solicitări. Deci, vă rog frumos să fiţi atenţi, stafful. (Vociferări.) Sau avem o solicitare, doamna deputat Raluca Turcan, vă rog, Grupul parlamentar al PNL. |
||||
|
PNL a votat pentru extinderea perioadei până la care persoanele care au încheiat contract de achiziţie a unei locuinţe cu TVA redus să poată să beneficieze de această facilitate. Şi am votat pentru, întrucât este firesc ca atunci când apare o breşă în funcţionarea statului, să nu plătească cetăţenii obişnuiţi, ci, dimpotrivă, să fie sprijiniţi cumpărătorii şi antreprenorii. Aşadar, prin legea pe care am votat-o astăzi, dincolo de această extindere a perioadei de beneficiere pentru TVA redus, aceşti oameni care au încheiat contract pentru achiziţia unei locuinţe sunt din aceeaşi categorie din care făceau parte şi înainte, prin Legea nr. 141/2025. Aşadar, nu se creează categorii diferenţiate de persoane care pot să achiziţioneze locuinţe cu TVA redus. Este un pas înainte. Iar consensul pe acest proiect de lege este unul încurajator. Mi-aş dori să putem observa consens şi la alte proiecte, iar politizarea să fie lăsată de o parte şi când e vorba să apărăm interesele oamenilor, să facem asta într-un efort susţinut. (Aplauze.) |
||||
|
Doamna Natalia-Elena Intotero: Domnul deputat Ştefan-Ovidiu Popa, liderul Grupului parlamentar al PSD, explicarea votului. |
||||
|
Mă bucur că aţi votat. Aşa cum v-am spus şi la dezbateri, că mă bucuram să votaţi, şi mă bucur că aţi votat, şi repet acest lucru, dar de ce nu ne spuneţi cum domnul Ilie Bolojan, premierul demis, preşedintele partidului dumneavoastră, vă spunea în şedinţa dumneavoastră de partid că este o măsură proastă, că nu trebuie să votaţi aşa ceva, că o să crească deficitul? Nu are, stimaţi colegi, nicio legătură cu deficitul. Poate înţelege şi domnul Bolojan că nu are legătură cu deficitul. Poate înţelege şi domnul Bolojan cum se fac politicile publice pentru români şi pentru România. Aşa cum v-am spus şi la dezbateri, măsurile nu se iau împotriva românilor, se iau pentru români. Vă mulţumesc. (Aplauze.) |
||||
|
Doamna Natalia-Elena Intotero: Mulţumesc şi eu. Explicarea votului, domnul deputat Cezar-Mihail Drăgoescu, Grupul parlamentar al USR. |
||||
|
Domnul Cezar-Mihail Drăgoescu: Mulţumesc mult, doamnă preşedinte. Bun, astăzi venim să corectăm o nedreptate făcută de un sistem bolnav. Şi trebuie să ne uităm cu atenţie de ce am ajuns în situaţia asta. Din punctul meu de vedere, suntem aici pentru că agenţiile statului sunt conduse, din păcate, politic şi în fruntea acestor agenţii nu ajung oamenii cei mai bine pregătiţi, cei mai competenţi, ci oamenii cu carnet de partid. Acum, evident că noi, cei de la USR, susţinem acest TVA de 9%. Oamenii nu trebuie să plătească pentru greşelile şi incompetenţa statului român şi plătitorii de taxe din această ţară trebuie să capete încredere în instituţiile din România, fapt ce nu a fost posibil, din păcate, în ultimii 35 de ani în România, o ţară condusă în principal de către PSD şi de către incompetenţa dumneavoastră, stimaţi colegi. Vă mulţumesc. (Aplauze.) |
||||
|
Doamna Natalia-Elena Intotero: 4. Proiectul de Lege privind declararea situaţiei de criză pe piaţa ţiţeiului şi/sau a produselor petroliere, reducerea temporară a nivelului accizei la motorină, instituirea contribuţiei de solidaritate, precum şi pentru stabilirea unor măsuri de protecţie a economiei, populaţiei şi de funcţionare a pieţei energiei; PL-x 526/2026; lege ordinară; procedură de urgenţă. Comisia pentru industrii şi servicii şi Comisia pentru politică economică, reformă şi privatizare propun adoptarea proiectului de lege. Să înceapă votul! |
|
||
|
293 de voturi pentru, două abţineri, un coleg care nu votează. Adoptat. Explicarea votului, domnul deputat Câciu Adrian, Grupul parlamentar al PSD. |
||||
|
Mulţumesc mult, doamnă preşedinte de şedinţă. Le mulţumesc şi colegilor că au votat acest proiect de lege într-o formă care este, din punctul meu de vedere, bună, pentru că este continuată în funcţie de crizele care pot apărea, într-un context foarte dificil - internaţional, vorbesc - pe lanţurile de aprovizionare. Puteam în schimb să avem această măsură în continuare din iunie. Orgoliile politice ale unora au făcut ca românii să plătească cel puţin o lună de zile în plus la pompă. Poate vor începe să înţeleagă că atunci când e vorba de români, orgoliul nu trebuie să mai existe. Faptul că unii de pe locul 3 consideră că sunt mai puternici decât toţi românii la un loc nu cred că e o chestiune de merit sau de mândrie. Poate ar renunţa şi la ele şi poate ar mai învăţa ce înseamnă să-i respecţi pe cetăţeni. Pentru colegul dinainte, pentru că n-am putut să iau cuvântul, îl informez că dacă vrea să atace pe cei care conduc instituţii care sunt atacate cibernetic, să o facă, dar frontal, să-şi asume, că e de la PNL acel domn. Sau cu PNL-ul sunteţi cu mănuşi şi cu PSD-ul sunteţi cu burta goală? Fiţi mai curajos, domnule deputat, că aveţi un fizic impunător..., (Râsete.) dar sunteţi o pisicuţă în faţa PNL-ului. Mulţumesc. (Aplauze. Vociferări. Gălăgie.) |
||||
|
Doamna Natalia-Elena Intotero: Domnul deputat Ţiu Mihai-Adrian, Grupul parlamentar SOS România. |
||||
|
Domnul Cezar-Mihail Drăgoescu (din sală): Drept la replică! |
||||
|
Mulţumesc, doamnă preşedintă de şedinţă. Stimaţi colegi, Grupul parlamentar SOS România a votat pentru. Este un foarte, foarte mic ajutor. Cred că se putea face mai mult. Dar atât se poate în România de astăzi. Domnule Bolojan, domnule ministru Nazare, v-aţi învăţat să taxaţi românii. Avem cele mai mari preţuri la motorină, la benzină. Vă spuneam mai devreme, 2 lei mai puţin în Bulgaria, deci se poate. Haideţi să înţelegem că România poate să trăiască prin investiţii, poate să trăiască prin modificarea Legii achiziţiilor publice. Haideţi să nu mai sifonăm banii publici, să-i lăsăm românilor. Cred că se poate. Vreau să vă atrag atenţia că se putea în acest proiect de lege să vorbim şi de diminuarea accizei la benzină. Cred că românii şi agricultura României merită. De asemenea, haideţi să ne gândim şi la mediul de afaceri. Va intra acest proiect de lege în vigoare şi avem stocuri de motorină. Aţi propus diminuarea cu 50 de bani, dar pentru stocurile existente, cine suportă această pierdere? Tot mediul de afaceri, tot românii? Domnule ministru Nazare, trebuia să veniţi să spuneţi aşa: pentru stocurile existente - şi vreau să dau un singur exemplu, să presupunem că stocul la motorină era de 100.000 de litri - propunem astăzi şi votăm cu toţii scăderea cu 50 de bani. 50.000 de lei sunt pierderea pe care un mediu de afaceri trebuie să o suporte. Cine va suporta aceste pierderi? Haideţi să ne gândim şi la români şi să înţelegem un singur lucru - România se poate redresa doar cu noi toţi. Ne-am săturat să vedem că susţineţi, de exemplu, multinaţionalele. Aţi propus diminuarea cotei, impozitul, taxa pe cifra de afaceri de la 1% la 0,5%; de la anul, de la 0,5% la 0. Deci, în România e paradis fiscal, multinaţionalele pot exporta în continuare, deşi avem directive europene care spun foarte clar - impozitul trebuie neapărat plătit acolo unde s-a făcut profitul. Haideţi să aducem echitate fiscală pentru toţi. Românii plătesc incompetenţa voastră. Domnule Bolojan, mergeţi acasă! (I se întrerupe microfonul. Aplauze.) |
||||
|
Doamna Natalia-Elena Intotero: Domnul Cezar-Mihail Drăgoescu, din partea Grupului parlamentar al USR, dacă doriţi să aveţi intervenţie pentru acest proiect de lege. La votul final nu se dă drept la replică. Doriţi sau nu? |
||||
|
Domnul Cezar-Mihail Drăgoescu: Mulţumesc, doamnă preşedinte. Evident, pe proiectul de lege. Noi suntem de acord, susţinem, votăm pentru cetăţeni şi în interesul românilor, bineînţeles. Dar nu pot să nu remarc şi să-i mulţumesc, să mă simt flatat de complimentele făcute de colegul de la PSD. Nu ştiam că între timp şi-a schimbat poate din preferinţe, dar ţin să-l anunţ pe această cale că sunt căsătorit. (Râsete. Aplauze.) Asta este, domnule Câciu, n-am ce să vă fac. (Aplauze.) Şi mă bucur că v-a plăcut. Nu ştiu ce v-a plăcut, sacoul, cravata? Acum, fiecare poate să aprecieze la latitudinea lui. (Vociferări.) Vă mulţumesc. (Aplauze. Vociferări. Gălăgie.) |
||||
|
Doamna Natalia-Elena Intotero: Explicarea votului, domnul Mădălin-Laurenţiu Făget, UPR. |
||||
|
Domnul Mădălin-Laurenţiu Făget: Mulţumesc, doamnă preşedinte. Un proiect de lege pentru români. Indiferent de suma care va fi susţinută la preţul combustibilului, noi, Grupul UPR, în totalitate 18 membri, am votat pentru acest proiect. În schimb, am văzut două voturi - abţineri şi m-aş bucura dacă cei doi colegi de la USR ar veni să-şi explice votul. De ce au votat abţinere. Mulţumesc. (Aplauze.) |
||||
|
Doamna Natalia-Elena Intotero: Legi organice. Adoptări 5. Proiectul de Lege pentru modificarea art. 652 din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii, precum şi pentru exceptarea de la prevederile alin. (1) al art. XXII din Legea nr. 141/2025 privind unele măsuri fiscal-bugetare; PL-x 448/2026; lege organică. Comisia pentru sănătate şi Comisia juridică propun adoptarea proiectului de lege. Suntem Cameră decizională. Să înceapă votul! |
|
||
|
237 de voturi pentru, 11 voturi împotrivă, 40 de colegi se abţin, un coleg nu votează. Adoptat. Explicarea votului, domnul deputat Emanuel-Dumitru Ungureanu, Grupul parlamentar al USR. |
||||
|
Domnul Emanuel-Dumitru Ungureanu: Să rămână pe stenogramă - această lege este în primul rând pentru modalitatea logică de a proteja cât mai bine medicii care sunt agresaţi. Să ştiţi că acesta este votul de pe o lege iniţiată de USR. Sper să nu atace nimeni la Curtea Constituţională acel amendament care a fost introdus aici de către PSD şi care poate fi contestat pentru bicameralism. Sper să nu se întâmple asta. Timp de 5 ani de zile aţi avut, voi, cei de la PSD, la guvernare doi miniştri, şi îmi pare rău să vă spun, niciun venit al medicilor nu a crescut prin efortul pe care să-l fi făcut oricare dintre voi. Îi văd pe domnul Rogobete, pe domnul Rafila, îşi rup cămaşa la televizor, ţipă, se duc între medici. Nu e credibil. Cât eşti la putere trebuie să faci asta, când ai în mână pixul trebuie să faci asta. Din opoziţia asta ciudată în care sunteţi, doar este o formă de ipocrizie, care se vede, să ştiţi, şi în rândul personalului medico-sanitar. Mi-au scris foarte mulţi oameni că n-au văzut niciun fel de creşteri şi niciun fel de protecţie din partea voastră. Ce se vede însă este miliardul de euro care este făcut praf din PNRR... (Vociferări.) o grămadă de spitale care nu sunt gata astăzi, şi se văd şi sutele de milioane de euro - că aţi spus despre Pfizer -, care n-au fost renegociate de domnul Rafila şi reprezintă o pagubă a statului român pe un contract de achiziţie pe care nu veţi găsi niciodată nicio semnătură a niciunui ministru USR. (Aplauze. Vociferări. Gălăgie.) |
||||
|
Doamna Natalia-Elena Intotero: Explicarea votului, domnul Alexandru-Florin Rogobete, din partea Grupului parlamentar al PSD. Vă rog, domnule ministru. |
||||
|
Domnul Alexandru-Florin Rogobete: Ucenicii "Croitoraşului cel viteaz" au venit din nou la microfon să mintă. Aţi minţit până acum că atunci când am fost ministru n-am făcut nimic ca să angajez oameni în sistem. Vă recomand să vă uitaţi pe pagina mea de Facebook - doar ce am pus un document oficial -, prin care memorandumul care a fost votat de voi azi-noapte, din disperare politică, a început pe 1 aprilie 2026, adică atunci când eram ministrul sănătăţii. Domnule Ungureanu, memoria dumneavoastră uneori este foarte scurtă. Pentru mine este bine asta, pentru că uitaţi din elucubraţiile pe care le spuneţi la microfonul ăsta. În 2024, Ministerul Sănătăţii, condus de PSD şi Guvernul României - ce să vezi, condus tot de PSD! - a crescut salariile personalului medical cu 20%, în medie. Asta ca să vă aduc aminte că în 2018 tot PSD-ul a dublat salariile medicilor şi de aia n-au mai plecat din ţară. E adevărat, aţi avut portofoliul Ministerului Sănătăţii pentru puţin timp, doar patru luni - o "epilatoare şefă" de la Bihor pe care aţi pus-o ministră, şi pe unul care n-are serviciu şi nici diplomele nu şi le prea găseşte, Vlad Voiculescu - l-aţi pus şi pe el ministru. În perioada asta foarte scurtă, în care aceşti doi incompetenţi au condus sistemul de sănătate, aţi reuşit să lăsaţi România cu o datorie de un miliard de euro către Pfizer. Aţi cumpărat mai multe vaccinuri decât mâini şi picioare există la un loc în ţara asta. Asta este reforma voastră! (Aplauze. Vociferări.) |
||||
|
Doamna Natalia-Elena Intotero: Explicarea votului, doamna deputat Mariana Vârgă, Grupul parlamentar UPR. Pentru ceilalţi colegi care au solicitat cuvântul nu există drept la replică şi câte o singură intervenţie pentru fiecare grup parlamentar. (Vociferări.) Nu există drept la replică la votul final! (Vociferări.) Sunteţi membru al BP-ului, vă rog să citiţi cu atenţie Regulamentul. Vă mulţumesc. Vă rog, distinsă colegă. |
||||
|
Mulţumesc, doamnă preşedinte. Vorbim despre o lege care protejează medicii, medicii care lucrează în condiţii extrem de dificile şi vreau să mă asigur astăzi că medicii de la Spitalul "Marie Curie" nu vor fi trimişi în judecată, cercetaţi sau condamnaţi pentru fapte care nu le aparţin. Vă pun întrebarea următoare: cine răspunde pentru copilul decedat, aşteptând un loc la Spitalul "Marie Curie"? Cine se face vinovat de acest lucru? Cine a refuzat constant, cu autoritate de despot şi de tiran, să accepte memorandumul pentru deblocarea posturilor în sistemul de justiţie? Există legătură de cauzalitate între acest refuz şi decesul acelui copil? Există! Ce fapte avem aici? Ucidere din culpă? Exclus! Nu vorbim de neglijenţă sau imprudenţă. Din punctul meu de vedere, vorbim despre un omor comis cu intenţie indirectă, pentru că prim-ministrul demis al României şi-a asumat consecinţa şi rezultatul faptelor sale - refuzul de a debloca sistemul sanitar, de a asigura locuri în spitale, locuri la terapie intensivă. Noi trebuie să fim foarte atenţi, pentru că nu este normal ca medicii care lucrează în condiţii extrem de dificile să fie cercetaţi şi chemaţi să răspundă pentru faptele unui prim-ministru care confundă puterea pe care o are cu despotismul şi tirania de care dă dovadă. Puterea, stimaţi colegi, ne este dată în Parlament ca să lucrăm pentru oameni, pentru nivelul lor de trai, care nivel trebuie să crească, nu să sărăcească şi să sufere consecinţele faptelor unor oameni aflaţi la guvernare, care nu vor să lase puterea din mână. Mulţumesc. |
||||
|
Doamna Natalia-Elena Intotero: Doamna deputat Raluca Turcan, Grupul parlamentar al PNL, explicarea votului, de asemenea. |
||||
|
Microfonul suportă multe, însă lecţii despre sănătate din partea reprezentanţilor PSD cred că sunt greu de acceptat. Pentru că, din 1,67 miliarde de euro pentru infrastructură spitalicească, din cauza managementului PSD la Ministerul Sănătăţii, s-au pierdut un milion de euro. Cine răspunde? Din cauza... (Gălăgie. Vociferări.) Din cauza... (Gălăgie.) Un miliard de euro, da?! S-a pierdut un miliard de euro! Vreau să vă spun un lucru. Sunt deputat de Sibiu. Proiectul Spitalului Judeţean Sibiu era cel mai avansat din ţară. Din cauza unor negocieri mercantile pe care le-aţi făcut, din cauza politizării excesive pe care aţi făcut-o, am pierdut construcţia unui spital care astăzi putea să fie gata. Deci, mai puţine lecţii despre sănătate din partea PSD-ului! De asemenea, un ministru ştie exact că atunci când are nevoie de posturi face memorandum şi acel memorandum este semnat de către ministrul respectiv. Arătaţi-ne dumneavoastră memorandumul care vă poartă semnătura pentru deblocarea posturilor din sănătate! Dacă dumneavoastră puneţi la dispoziţie acel memorandum, atunci am putea să mai acceptăm lecţii. (Vociferări.) 3. Nu uitaţi că, din perspectiva managementului sanitar, dumneavoastră aţi reuşit să îngenuncheaţi acest sistem, pentru că aveaţi obligaţia să reglaţi problema influenţelor salariale, care în momentul de faţă fac ca bani să se ducă în spitale, deşi 90% din cheltuielile salariale sunt folosite strict pentru acest scop şi nu mai ajung pentru plata serviciilor medicale către pacienţi. Deci, dumneavoastră, la un moment dat, va trebui să daţi explicaţii pentru îngenuncherea sistemului de sănătate. |
||||
|
Doamna Natalia-Elena Intotero: Mulţumesc. |
||||
|
6. Propunerea legislativă pentru modificarea şi completarea unor acte normative în domeniul integrităţii; Pl-x 521/2026; lege organică; procedură de urgenţă. Comisia juridică propune adoptarea propunerii legislative. Suntem primă Cameră sesizată. Să înceapă votul! |
|
||
|
222 de voturi pentru, două voturi împotrivă, 59 de abţineri, 2 colegi care nu votează. Adoptată. Explicarea votului? Nu avem solicitări. Continuăm. |
||||
|
7. Proiectul de Lege privind Codul amenajării teritoriului, urbanismului şi construcţiilor; PL-x 418/2023; lege organică; procedură de urgenţă. Comisia pentru administraţie publică propune adoptarea proiectului de lege. Suntem Cameră decizională. Să înceapă votul! |
|
||
|
236 de voturi pentru, 4 voturi împotrivă, 51 de colegi se abţin, 2 colegi nu votează. Adoptat. Explicarea votului, doamna deputat Verginia Vediniaş, Grupul parlamentar SOS România. |
||||
|
Doamna preşedintă, Dragi colegi, Am votat acest Cod al urbanismului care, deşi nu este o lege perfectă - dar care lege este astfel? - este un document normativ, aş putea spune chiar istoric. E prima dată când România are un asemenea act normativ care realizează sau se străduieşte să o facă, un echilibru între două dimensiuni. Pe de o parte, dorinţa de ordonare şi disciplinare în domeniu, care este necesară în haosul urbanistic care ştim cu toţii că există, iar pe de altă parte, nevoia de simplificare, la fel de necesară pentru populaţie, care, asuprită de atâtea nevoi, mai are deasupra ei şi o birocraţie de cele mai multe ori excesivă. În al doilea rând, codul rezolvă şi problema împărţirii competenţei între administraţia generală a Capitalei şi cea a sectoarelor, care ştim foarte bine că a făcut obiectul şi al unui referendum. Da? În ceea ce mă priveşte, m-aş bucura ca referendumul să fie consacrat şi unor chestiuni mai serioase, nu numai cum ne împărţim atribuţiile între noi, care face una şi alta. De exemplu, ceea ce am votat astăzi, SAFE-ul, având în vedere că împovărează destinul poporului român pe 45 de ani, în opinia mea, putea să facă obiectul unui referendum. Dar bine că s-a clarificat şi acest lucru. În final, sper ca acest cod să reprezinte un document care să pună ordine în domeniu şi care să se bucure de mai multă stabilitate decât "fraţii" lui - Codul administrativ, Codurile penale etcetera, să nu intre în malaxorul modificărilor. Vă mulţumesc. (Aplauze.) |
||||
|
Doamna Natalia-Elena Intotero: 8. Propunerea legislativă privind decarbonizarea sectorului de încălzire şi răcire, precum şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative; Pl-x 522/2026; lege organică; procedură de urgenţă. Comisia pentru industrii, Comisia pentru administraţie publică şi Comisia pentru mediu propun adoptarea propunerii legislative. Suntem primă Cameră sesizată. Să înceapă votul! |
|
||
|
210 voturi pentru, 67 de voturi împotrivă, 11 abţineri, un coleg care nu votează. Adoptată. Explicarea votului, domnul deputat Ştefăniţă-Alin Avrămescu, Grupul parlamentar AUR. |
||||
|
Domnul Ştefăniţă-Alin Avrămescu: În Comisia pentru mediu durata dezbaterii cu privire la acest proiect a fost de maxim 30 de minute. Sub pretextul că este un jalon PNRR ni s-a adus un proiect de lege care, din punctul nostru de vedere, are câteva - hai să spun aşa! - probleme de fundamentare, din punct de vedere ştiinţific. Ni se va spune aici că, domnule, propaganda cu lemnele. Dar, pe lângă problema lemnelor de foc mai este o întreagă dezbatere. Aţi venit cu un proiect de lege pentru a fi aprobat în câteva zile. Ne-aţi spus că e jalon PNRR. Aveţi PNRR-ul de 5 ani! În 5 ani de zile nu v-aţi gândit că ar trebui adoptat şi acest jalon. Şi aţi venit acum, în ultima lună, pe repede înainte, ca să aprobăm această lege. Am votat împotrivă, pentru că sunt câteva aspecte care nu au fost lămurite. Ieri, în Comisia pentru mediu, cam toată lumea din partidele care au fost în Coaliţia de guvernare s-a aflat în online. Nu a răspuns nimeni la câteva întrebări simple. Am spus că lipsesc inventarul instalaţiilor vizate, metodologia de calcul a reducerilor de emisii, modelarea impactului asupra sistemului energetic naţional, analiza cost-beneficiu, evaluarea incertitudinilor şi demonstrarea cantitativă a beneficiilor climatice. Sunt întrebări la care nu a răspuns nimeni, pentru că nimeni, nici de la Ministerul Energiei, nici de la Ministerul Mediului, nu a venit să discute. Avem o comisie pentru mediu care este raportoare la acest proiect, care a fost trecută cu vederea. Pur şi simplu s-a votat pe repede înainte. Mulţumesc. (Aplauze. Vociferări.) |
||||
|
Doamna Natalia-Elena Intotero: Domnul deputat Mihai-Cătălin Botez, din partea Grupului parlamentar al USR. |
||||
|
Vă mulţumesc, doamnă preşedinte. USR a votat pentru acest proiect de lege. Dar, stimaţi colegi de la AUR, vă rog să nu mai mergeţi pe acest drum al minciunii şi al manipulării. Am auzit, în cadrul dezbaterilor, iarăşi reluată acea minciună cu: "Statul vă interzice să ardeţi lemne în foc". Acest drum pe care mergeţi este o fundătură. Este o fundătură pe care mergeţi şi dumneavoastră, ca partid, dar pe care îi duceţi şi pe oamenii care îşi pun speranţele în dumneavoastră. Aţi reiterat tot timpul tot felul de minciuni: că vine UE să îţi interzică să creşti porc în coteţ, că vine statul şi îţi ia copiii din ogradă, că vin francezii şi ne iau resursele, că ne bagă Guvernul imediat, în toamnă, ne bagă în război. Mergeţi pe un drum al minciunii care face rău tuturor. Nimic concret şi trainic nu se poate construi pe minciună. Nu puteţi merge aşa la nesfârşit! Acest proiect de lege face referire şi creează cadrul... (Vociferări.) Iată, şi chemtrails, da! Acest proiect de lege creează cadrul prin care să putem, în primul rând, să înţelegem foarte bine unde stăm din punct de vedere al eficienţei energetice a instituţiilor publice, a locuinţelor, dar mai departe să ne propunem să îmbunătăţim, să ameliorăm aceşti indicatori. Despre asta este vorba în acest proiect de lege şi ar fi trebuit să-l susţineţi. Vă rog să aveţi în vedere acest lucru şi să nu mai propagaţi minciuni, pentru că fac rău tuturor. Vă mulţumesc. (Aplauze.) |
||||
|
Doamna Natalia-Elena Intotero: 9. Proiectul de Lege privind instituirea unui mecanism de recompensare a performanţei pentru personalul autorităţilor administraţiei fiscale şi vamale care funcţionează în subordinea Ministerului Finanţelor cu atribuţii în colectarea veniturilor bugetului general consolidat, precum şi pentru modificarea unor acte normative; PL-x 523/2026; lege organică; procedură de urgenţă. Comisia pentru buget propune adoptarea proiectului de lege. Suntem Cameră decizională. Să înceapă votul! |
|
||
|
208 voturi pentru, 20 de voturi împotrivă, 65 de abţineri. Adoptat. Explicarea votului, domnul deputat Sorin-George Oltenaşu, din partea Grupului parlamentar SOS România. |
||||
|
Mulţumesc, doamnă preşedinte. Stimaţi colegi, Ni se spune că introducerea bonusurilor de performanţă pentru angajaţii ANAF şi ai Autorităţii Vamale reprezintă o reformă asumată prin PNRR. Dar faptul că o măsură este trecută într-un plan de reformă nu înseamnă automat că este şi una bună sau eficientă. Acest mecanism nu este o noutate. România a mai experimentat astfel de scheme de stimulare, iar rezultatele nu au fost cele promise. Bonusurile au fost acordate adesea pe criterii subiective, fără transparenţă şi fără indicatori de performanţă suficient de clari, ceea ce a făcut ca încrederea în acest sistem să scadă. SOS România susţine un principiu simplu: instituţiile statului trebuie să fie populate de profesionişti selectaţi pe criterii de competenţă şi remuneraţi prin salarii competitive. Performanţa trebuie evaluată obiectiv, nu recompensată prin mecanisme care pot deveni discreţionare şi pot crea conflicte de interese. Mai grav, această schemă poate genera efecte grave. Atunci când recompensele financiare depind de rezultatele controalelor, există riscul ca acestea să se transforme într-o presiune permanentă asupra mediului de afaceri. Se poate ajunge la o adevărată vânătoare de vrăjitoare împotriva agenţilor economici, în special împotriva întreprinderilor mici şi mijlocii, care au cele mai puţine resurse în a se apăra. În schimb, marile companii cu departamente juridice puternice şi resurse financiare considerabile sunt mult mai greu de afectat. În loc să asigurăm un tratament egal, riscăm să adâncim dezechilibrele, să descurajăm exact antreprenorii români care susţin economia. Noi credem că statul trebuie să combată evaziunea fiscală, dar trebuie să o combată prin profesionalizarea administraţiei şi prin aplicarea imparţială a legii. ANAF-ul trebuie să devină partenerul agenţilor economici, nu duşmanul... (I se întrerupe microfonul. Aplauze.) |
||||
|
Doamna Natalia-Elena Intotero: Mulţumesc. |
||||
|
10. Proiectul de Lege pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ; PL-x 524/2026; lege organică; procedură de urgenţă. Comisia pentru administraţie publică propune adoptarea proiectului de lege. Suntem Cameră decizională. Să înceapă votul! |
|
||
|
225 de voturi pentru, 10 voturi împotrivă, 51 de colegi se abţin, un coleg nu votează. Adoptat. La explicarea votului avem: domnul Ciprian Ciubuc, neafiliat. Am mai avut o solicitare, de asemenea, din partea domnului deputat Dumitru Coarnă, dacă doreşte ulterior să intervină, şi din partea doamnei deputat Simu Aurora-Tasica. Deci, domnul Ciubuc nu mai doreşte să intervină. Doamna deputat Simu Aurora-Tasica. Vă rog. |
||||
|
Voi fi foarte scurtă. Mulţumesc, doamnă preşedinte. Întrebarea mea era şi întrebarea pe care a pus-o doamna deputat Mariana Vârgă. Cine răspunde pentru mama bebeluşilor de la "Marie Curie"? Mai am câteva luni şi voi aduce pe lume o fetiţă şi mă întreb ce poate să simte o mamă care merge la spital cu copilul ei şi se întoarce înapoi acasă fără. Mă gândesc că nu vă prea interesează, dar ne-am obişnuit deja cu dezinteresul vostru. Pe lângă asta, celelalte proiecte de lege aiurea, prin care vreţi să încurajaţi inspectorii să dea mai multe amenzi, să le daţi bonusuri că merg şi nenorocesc puţinul antreprenoriat care mai este în România, mi se par criminale. La fel, interziceţi sobele - să ce?! - să moară oamenii de frig? Vă spun că prin Petroşani oamenii cumpără haine de la second, ca să se încălzească. Vă mulţumesc. |
||||
![]() |






