Sittings of the Chamber of Deputies of February 20, 2007

  • Abstract of the sittings
  • Full-text of the sittings
  • Published in Monitorul Oficial no.14/2007
  • Video in format Flash/IOS Video - Flash & IOS

Sittings of the Chamber of Deputies of February 20, 2007

13. Dezbaterea Proiectului de Lege privind acceptarea Convenţiei asupra protecţiei patrimoniului cultural subacvatic, adoptată la Paris la 2 noiembrie 2001 (rămas pentru votul final).
 
see bill no. 9/2007

 

Domnul Bogdan Olteanu:

  ................................................
Video in format Flash/IOS

Proiectul de Lege privind acceptarea Convenţiei asupra protecţiei patrimoniului cultural subacvatic, adoptată la Paris la 2 noiembrie 2001.

Legea are caracter ordinar.

Raport de adoptare, din partea Comisiei pentru cultură.

Procedură de urgenţă.

Suntem primă Cameră sesizată.

Rog iniţiatorul să susţină proiectul.

Video in format Flash/IOS

Domnul Sergiu Nistor (secretar de stat, Ministerul Culturii şi Cultelor):

Vă mulţumesc, domnule preşedinte.

Convenţia asupra protecţiei patrimoniului cultural subacvatic a fost adoptată la cea de a 31-a sesiune a Conferinţei generale a Organizaţiei Naţiunilor Unite pentru Educaţie, Ştiinţă şi Cultură, întrunită la Paris, în perioada 15 octombrie-3 noiembrie 2001.

Parte integrantă a patrimoniului cultural al umanităţii, element deosebit de important al istoriei popoarelor, naţiunilor şi relaţiilor dintre acestea, patrimoniul cultural subacvatic este astăzi tot mai ameninţat. În timp ce patrimoniul cultural situat pe pământ a putut beneficia de-a lungul ultimelor decenii de o protecţie juridică la nivel naţional şi internaţional crescută, patrimoniul cultural subacvatic nu a beneficiat, până la adoptarea acestei convenţii, în 2001, de o protecţie suficientă în dreptul internaţional şi nici în mare parte din legislaţiile naţionale.

În acest context, s-a impus cu necesitate, în regim de urgenţă, adoptarea unui instrument juridic internaţional, în scopul protejării patrimoniului cultural subacvatic, cu atât mai mult cu cât, după adoptarea Convenţiei Naţiunilor Unite din 1982 asupra dreptului mării, a fost recunoscută obligaţia statelor de a proteja obiectele cu caracter arheologic sau istoric aşezate pe fundul mării, urmând ca un regim de protecţie detaliat să fie elaborat printr-un instrument internaţional specific.

Luând în considerare importanţa preluării Convenţiei în sistemul de drept naţional, Guvernul a propus prin proiectul de lege să fie adoptat de Parlament, cu procedura de urgenţă prevăzută de art. 76 alin. (3) din Constituţia României, republicată.

Vă mulţumesc.

Video in format Flash/IOS

Domnul Bogdan Olteanu:

Vă mulţumesc foarte mult.

Din partea comisiei, domnul deputat Árpád Márton.

Video in format Flash/IOS

Domnul Márton Árpád-Francisc:

Domnule preşedinte,

Doamnelor şi domnilor,

Cum s-a mai spus, acest proiect de lege a fost dezbătut în procedură de urgenţă, fiind avizat în fond de comisia noastră, cea de cultură, arte, mijloace de informare în masă, şi trimis spre avizare către Comisia pentru politică externă şi Comisiei juridice, de disciplină şi imunităţi, care au avizat favorabil proiectul de lege, ca şi Consiliul Legislativ.

Comisia a luat în dezbatere, în data de 13 februarie, acest proiect de lege, conţinutul l-aţi audiat anterior. La lucrările comisiei au fost prezenţi 14 deputaţi din totalul de 20 de membri, şi cei prezenţi au votat în unanimitate adoptarea legii în forma prezentată.

Menţionă, totodată, că textul convenţiei, tradus în limba română, a fost înlocuit de către iniţiator cu un alt text, deoarece în textul iniţial s-au constatat anumite erori de traducere. Acest text, în original, îl anexăm prezentului raport.

Deci, în conformitate cu acest text, care este doar o problemă de traducere, anexat, vă rog să votaţi favorabil, pentru adoptarea acestui proiect de lege.

Vă mulţumesc.

Video in format Flash/IOS

Domnul Bogdan Olteanu:

Vă mulţumesc, domnule deputat.

Dacă există intervenţii la dezbateri generale? Nu există intervenţii la dezbateri generale, nu există amendamente admise sau respinse.

Proiectul rămâne la vot final.