|
|
Domnul Petru Gabriel Vlase: Continuăm cu partea a doua, răspunsuri la întrebările adresate membrilor Guvernului. Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale. Domnul Bota Sorin. Sunteţi aici, domnule Bota? A rezolvat-o. Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, domnul Nistor, la fel.
|
|
|
|
Ministerul Culturii şi Identităţii Naţionale. Domnul Nicolae Andrei. Este aici? Vă rog. Cine este de la Ministerul Culturii? Vă rog, domnule secretar de stat, da?
|
|
|
|
Domnul Alexandru Oprean (secretar de stat, Ministerul Culturii şi Identităţii Naţionale): Stimate domnule deputat, Referitor la întrebarea dumneavoastră înregistrată la Camera Deputaţilor cu nr. 889A/17 mai 2017, având ca obiect "Organizarea Ediţiei 2017 a Universităţii Populare de Vară - Nicolae Iorga", la Vălenii de Munte, judeţul Prahova, vă comunicăm următoarele. Ministerul Culturii şi Identităţii Naţionale apreciază în mod deosebit activităţile importante care se desfăşoară în cadrul cursurilor Universităţii Populare de Vară, cursuri înfiinţate de Nicolae Iorga, pentru, "propăşirea materială şi spirituală a poporului român". Ca în fiecare an, programul cursurilor este realizat de Direcţia Judeţeană pentru Cultură Prahova, instituţie aflată în subordinea Ministerului Culturii şi Identităţii Naţionale, şi este finanţat de Consiliul Judeţean Prahova, împreună cu Primăria oraşului Vălenii de Munte. Având în vedere Centenarul măreţei epopei a luptelor de la Mărăşti, Mărăşeşti şi Oituz, din 1917, cursurile Universităţii Populare de Vară vor cuprinde: prelegeri, colocvii, mese rotunde, dezbateri pe această temă, dar şi alte teme extrem de stringente în societatea noastră. Semnează ministrul culturii şi identităţii naţionale, domnul Ioan Vulpescu.
|
|
|
|
Domnul Petru Gabriel Vlase: Mulţumit? Ministerul Educaţiei Naţionale, doamna Intotero. Domnul András Király. Revenim, nu este aici. Ministerul Muncii şi Justiţiei Sociale. Domnul Movilă. Răspunde domnul Păunesc. Este? Vă rog.
|
|
|
|
Domnul Teiu Păunescu (secretar de stat, Ministerul Muncii şi Justiţiei Sociale): Stimate domnule deputat, Referitor la întrebarea dumneavoastră, înregistrată la Camera Deputaţilor cu nr. 884A/2017, având ca obiect "Lipsa funcţiei de comisar de mediu din codul COR", vă comunicăm următoarele. În Nomenclatorul "Clasificarea Ocupaţiilor din România", COR, se regăsesc mai multe grupe de bază, dedicate specialiştilor în protecţia...
|
|
|
|
Domnul Petru Gabriel Vlase: Domnule Păunescu, numai o secundă. Domnul Movilă e în sală? Nu. Depuneţi în scris răspunsul. Nu este în sală. Ministerul Sănătăţii, la fel. Nu este în sală, dar solicită amânare. Deci am rămas cu domnul... O să primiţi în scris, doamna deputat! Am încheiat cu răspunsurile.
|
|