Parliamentary debates
Parliamentary debates
Sittings of the Chamber of Deputies of February 26, 2025
- Abstract of the sittings
- Full-text of the sittings
- Published in Monitorul Oficial no.23/2025
Video - Flash & IOS
| Vous etes ici: | Prima pagina > Parliamentary debates > Sittings of the Chamber of Deputies of February 26, 2025 |
Sittings of the Chamber of Deputies of February 26, 2025
![]() |
13. | Supunerea la votul final a: | |||
![]() |
13.5 | Proiectului de Lege privind aprobarea Ordonanţei Guvernului nr. 28/2024 privind completarea art. 71 alin. (2) din Legea educaţiei fizice şi sportului nr. 69/2000, precum şi pentru stabilirea unor măsuri în domeniu (PL-x 472/2024) (adoptat); | ![]() |
||
|
5. Proiectul de Lege privind aprobarea Ordonanţei Guvernului nr. 28/2024 privind completarea art. 71 alin. (2) din Legea educaţiei fizice şi sportului nr. 69/2000, precum şi pentru stabilirea unor măsuri în domeniu; PL-x 472/2024. Vot, vă rog |
|
. 269 de voturi pentru, 21 contra, 21 de abţineri. Adoptat. Domnule Paraschiv, explicarea votului. Un singur coleg de grup la explicarea votului. |
|
Domnul Ciprian-Constantin Paraschiv: Stimate domnule preşedinte, Stimaţi colegi, Înainte de a explica de ce am votat pentru, vreau să vă explic ce am votat, pentru că luni au fost discuţii sterile; nu am avut voce ca să intervin. Noi, practic, astăzi, am votat pentru finanţarea academiilor private de copii şi juniori. Şi, da, există norme care să arate cum ar putea fi acestea finanţate, pe baza clasificării făcute de federaţiile de specialitate. Iar cine a văzut un dosar de clasificare vede foarte clar că e un punctaj: pentru numărul de sportivi, numărul de sportivi legitimaţi, participanţi la loturile naţionale, numărul de antrenori, licenţele; dacă există o strategie se primeşte punctaj pentru psiholog, kinetoterapeut, baza sportivă, câte terenuri, câte săli de sport etc. Iar acum, privind explicaţia votului nostru, dincolo de argumentul dat în expunerea de motive, acel studiu eurobarometru din mai 2022, care prevede că 80% dintre români nu practică niciun sport, aş veni şi aş completa, tot din acel studiu, că 62% dintre români nu fac deloc mişcare, şi când spun mişcare mă refer la mers pe jos, grădinărit. Mai mult decât atât, iniţiatorul nu putea să aducă şi acest argument, pentru că acest studiu a fost finalizat la finalul anului trecut, 2024. Dar Organizaţia Mondială a Sănătăţii ne-a plasat, ne plasează, în urma studiului, pe primul loc în privinţa obezităţii, cu o rată a obezităţii de 38,24%, calculată pe indicele de masă corporală. Aşa că, îi felicit pe toţi colegii care au votat pentru acest proiect. Vă mulţumesc frumos. (Aplauze.) |
|
Şi eu vă mulţumesc. Domnul Stroe Ionuţ, Grupul PNL. |
|
Mulţumesc, domnule preşedinte. Dragi colegi, Se pare că noaptea a fost, într-adevăr, un sfetnic bun pentru câţiva dintre colegii noştri care, ieri, din păcate, au preferat să folosească acest subiect ca unul al disputei politice sterile. Da, într-adevăr, acest proiect de ordonanţă... de lege, pentru că astăzi o transformăm în lege, nu face nimic altceva decât să creeze un mecanism legal, transparent şi solid de finanţare a activităţii sportive, la nivel de copii şi juniori, în România. Şi spun lucrul acesta, şi subliniez, pentru că este pentru prima oară, în istoria postdecembristă a statului român, când se creează un asemenea program naţional de finanţare a academiilor, în special a activităţii de copii şi juniori. Să ştiţi că, în mare măsură, majoritatea viitorilor campioni ai acestei ţări, în momentul de faţă, se pregătesc în cluburi private. Probabil de asta pentru foarte mulţi dintre cei care au vorbit ieri li s-a părut puţin ciudat să existe un sprijin al statului. Dar eu cred că ăsta este viitorul. Până la urmă, cluburile private nu trebuie să fie discriminate în raport cu cele publice. Şi, mai mult decât atât, cred că aceşti bani, din punctul meu de vedere, statul ar trebui să-i direcţioneze, cu prioritate, către copii şi juniori. Avem, prin această ordonanţă, un mecanism clar, va fi descris printr-o metodologie, vor exista, în mod transparent, apeluri publice şi criterii pentru finanţarea activităţii sportive a copiilor şi juniorilor, în România, şi, cel mai important lucru, o finanţare constantă. Pentru că performanţa nu apare din întâmplare. O finanţare constantă, multianuală şi transparentă, cu siguranţă ne va aduce şi un număr considerabil mai mare de copii care fac sport, şi, bineînţeles, performanţă, pentru că asta ne dorim, probabil, în final. Nu plec de la acest microfon până a nu sublinia şi educaţia, pentru că e o formă de educaţie, sportul, şi, bineînţeles, sănătatea copiilor noştri. Iar în acest moment vom avea, cu siguranţă, mult mai mulţi copii legitimaţi la cluburi sportive de performanţă, în România. Mulţumesc. |
|
Domnul Cristian. |
|
Mulţumesc, domnule preşedinte. USR va susţine toate proiectele care favorizează sportul pentru copii şi juniori, aşa cum a făcut-o în toţi aceşti ani de Parlament. Şi nu mă refer aici doar la curtea şcolii deschisă după program, nu mă refer aici doar la posibilitatea sau chiar obligaţia UAT-urilor, care dau bani către sport, minimum 30% dintre acele resurse să meargă la copii şi juniori. Mă refer şi la pachetul legislativ care, în momentul de faţă, este blocat de majoritatea parlamentară în sertare, care prevede schimbări la Legea sponsorizării şi la Codul fiscal, astfel încât cluburile sportive să poată să obţină finanţări de la entităţi private, care să redirecţioneze parte din impozitul pe profit. Revenind la iniţiativă, nu pot să nu observ un dublu standard din partea Guvernului. Acelaşi Guvern care, în urmă cu câteva săptămâni, ne spunea că nu are bani pentru tichetele de sportivi, să dea bani pentru masă, hrană sau transportul juniorilor, acum ne spune că poate să dea direct de la bugetul de stat resurse către cluburile sportive. În acelaşi timp, Guvernul acesta ne spune că acele amendamente la Codul fiscal, prin care o entitate privată, un club sportiv, ar putea să obţină finanţări, sponsorizări pe care le obţine de la agenţi economici, din redirecţionarea impozitului pe profit, acest lucru ar afecta foarte mult încasările la buget. Şi acelaşi Guvern ne spune faptul că nu sunt bani pentru premierile pentru copii şi juniori, care au făcut performanţă la jocuri, la campionatele europene sau mondiale, dar acelaşi Guvern a reuşit să premieze funcţionari din ministere sau din Agenţia pentru Sport. Ce vreau să spun este că am depus deja interpelări, să vedem cum acest mecanism de finanţare va fi implementat, pentru că ne dorim ca aceşti bani să meargă transparent către toţi copiii şi juniorii şi sportul românesc trebuie finanţat după reguli clare şi predictibile, şi nu din pixul lui Ciolacu. Vă mulţumesc. |
|
Mulţumesc. Doamna Gavrilă? Vă rog. |
|
POT nu va susţine şi nu va vota proiectele de lege care folosesc sportul pentru a "sifona" banii de la buget. Aţi făcut asta, şi faceţi! Nu sunteţi în stare să coordonaţi aceşti bani prin instituţiile publice şi să asiguraţi, cu adevărat, sportul de masă, facilităţile pentru sportul de masă. Aşadar, POT a votat împotrivă, şi ne susţinem această poziţie. Mai mult, USR-ul acum să vină şi să spună că, după ce a votat pentru, se va asigura că sunt reguli şi condiţii de canalizare a acestor bani. Excelent! Bravo! (Aplauze.) |


