Parliamentary debates

Domnul Lucian Augustin Bolcaş:

Domnul deputat Petru Călian, interpelare adresată tot Ministrului Muncii, Solidarităţii Sociale şi Familiei.

Domnul Petru Călian:

Mulţumesc, domnule preşedinte.

Este vorba de o întrebare, dar înainte de asta vă rog să-mi permiteţi să intervin pe o chestiune de procedură.

Înaintea fiecărei şedinţe avem afişaţi pe panou miniştrii care participă şi răspunsurile care se dau, într-o anumită ordine. Această ordine este încălcată frecvent, şi noi suntem pregătiţi pentru un anumit timp. De asemenea, nu se respectă timpul de prezentare a răspunsurilor, mai ales atunci când se filmează şi când se ştie că se transmit în direct răspunsuri la interpelări şi întrebări.

Legat de întrebare, într-adevăr, întrebarea este adresată Ministerului Muncii, Solidarităţii Sociale şi Familiei. Ea se referă la situaţia copiilor, care este câteodată dramatică, copii ai căror părinţi sunt deplasaţi la muncă în străinătate.

Sunt situaţii în care chiar ambii părinţi muncesc în străinătate, iar copiii rămân pe seama unor persoane fără respectarea unor norme în ceea ce priveşte legalitatea. Am avut cazuri chiar dramatice când un copil, de dorul mamei plecată în străinătate la muncă, s-a sinucis. Întrebarea constă sau se referă la măsurile pe care le ia ministerul condus de domnul ministru Gheorghe Barbu în acest sens, pentru că aici discutăm inclusiv despre familie.

Vă mulţumesc.

Domnul Lucian Augustin Bolcaş:

Vă mulţumesc.

Vă rog să mă scuzaţi, domnule ministru, o secundă, ca să lămurim problema de procedură vagă şi abstractă a domnului deputat. În ceea ce priveşte alcătuirea listei de răspunsuri ea este făcută sub supravegherea unui chestor, în ordinea primirii răspunsurilor, nu în ordinea depunerii întrebărilor, ca la interpelări. În ceea ce priveşte timpul afectat, este vorba de 2 minute pentru susţinerea întrebării, 5 minute pentru răspuns, 2 minute pentru o eventuală replică.

Personal nu am constatat depăşirea acestui timp.

Dacă aveţi obiecţii în legătură cu timpul, vă rog să fiţi precis pentru că orice critică merită să fie fundamentată.

Domnule ministru, aveţi cuvântul.

Domnul Petru Călian:

Aţi încălcat regulamentul!

Procedură, vă rog.

Domnul Lucian Augustin Bolcaş:

Nu vă dau cuvântul, domnule deputat. poftiţi, domnule ministru.

Domnul Gheorghe Barbu:

Domnule deputat, vreau să vă asigur că sunt prezent astăzi aici, dacă cumva a fost o trimitere către mine, pentru un motiv foarte simplu, încercăm să fim prezenţi din când în când şi noi miniştrii, nu numai secretarii de stat, la întrebările şi interpelările care ni se pun.

Copiii rămaşi fără supraveghere în perioada în care ambii părinţi sau părintele, în situaţia familiilor monoparentale, sunt plecaţi din ţară pentru contracte de muncă în străinătate, ca şi cei al căror părinte rămas în ţară, când soţul sau soţia sunt plecaţi, nu poate, din orice motive, să-şi îndeplinească îndatoririle de părinte, reprezintă o categorie expusă riscurilor şi situaţiilor de pericol care duc, în ultimă instanţă, la încălcarea şi nerespectarea drepturilor acestora, în conformitate cu legislaţia internă şi internaţională în materie.

În vederea realizării unei evidenţe corecte şi clare privind numărul şi situaţia acestor copii, Autoritatea naţională pentru protecţia drepturilor copilului a solicitat direcţiilor generale de asistenţă socială şi protecţia copilului din ţară, care după cum ştiţi sunt subordonate consiliilor judeţene, şi nu ministerului, în cursul anului 2005, trimestrial, date referitoare la această categorie de copii.

Având în vedere faptul că autorităţile locale din oraşe, municipii şi comune nu au monitorizat acest fenomen, s-au primit numai date despre copiii cetăţenilor români plecaţi la muncă în străinătate cu contract de muncă, ambii părinţi.

La sfârşitul trimestrului IV din 2005, într-un număr de 14.168 de familii, ambii părinţi sunt plecaţi cu contract de muncă în străinătate. În urma plecării ambilor părinţi la muncă, un număr de 17.019 copii sunt rămaşi în ţară, lipsiţi de grija şi ocrotirea părinţilor lor, unii aflându-se în permanenţă în situaţie de risc.

În ceea ce priveşte protecţia copiilor rămaşi în ţară am identificat următoarele situaţii: copii pentru care s-a instituit o măsură de protecţie; copii pentru care nu s-a instituit o măsură de protecţie şi nu este necesară instituirea acesteia; copii aflaţi în situaţie de risc şi care necesită o măsură de protecţie.

Din prima categorie, copii pentru care s-a instituit o măsură de protecţie, fac parte un număr de 2342 de copii, reprezentând 13,9%. Dintre aceştia, 1774 de copii, 75,7% au o măsură de protecţie de tip familial, respectiv 379 asistenţi maternali profesionişti, 1264 de copii se află la rude până la gradul IV, 131 de copii sunt la alte familii sau persoane. Restul de 568 de copii, reprezentând 24,3%, se află în centre de plasament publice sau private.

Copiii pentru care nu s-a instituit o măsură de protecţie şi nu este necesară instituirea acesteia se află la rude până la gradul IV, şi ei reprezintă 83%, adică 14.135 de copii din totalul celor rămaşi acasă fără ambii părinţi.

O situaţie deosebită se înregistrează în cazul a 542 de copii identificaţi ca fiind în situaţie de risc deoarece li se încalcă dreptul de a beneficia de un nivel de trai care să le permită dezvoltarea fizică, mentală, spirituală, morală şi socială.

Pentru aceşti copii Direcţiile generale de asistenţă socială consideră necesară instituirea unei măsuri de protecţie. Există situaţii în care persoanelor care au lucrat la angajatori străini să li se solicite, de către aceştia, continuarea contractului, fiind nevoite să se adreseze în acest sens misiunilor diplomatice în vederea obţinerii vizei de lucru în statul respectiv, dar şi situaţii în care persoanele fizice pot pleca cu viză turistică, iar apoi să-şi prelungească şederea prin angajare cu forme legale sau la negru în statele primitoare.

Având în vedere diversitatea modalităţilor de ieşire din ţară ne aflăm în imposibilitatea de a solicita tuturor cetăţenilor români care părăsesc ţara, a unor alte documente decât cele acceptate internaţional.

În vederea asigurării unei protecţii adecvate a copiilor care sunt lipsiţi de îngrijirea unuia sau ambilor părinţi, ca urmare a faptului că aceştia muncesc în străinătate, în vederea respectării drepturilor acestor copii, precum şi în absenţa unor dispoziţii legale exprese în acest sens, Autoritatea naţională pentru protecţia drepturilor copilului a propus Departamentului pentru munca în străinătate analizarea posibilităţii de modificare a hotărârii de Guvern nr. 384/2001 pentru aprobarea normelor metodologice de aplicare a Legii nr. 156/2000 privind protecţia cetăţenilor români care lucrează în străinătate, în sensul instituirii obligativităţii în sarcina agenţilor de ocupare a forţei de muncă de a solicita cetăţenilor români care au copii minori în îngrijire şi doresc obţinerea unui contract de muncă în străinătate, a unei dovezi emisă de către Serviciile publice de asistenţă socială din cadrul Primăriilor în raza căreia îşi au domiciliul părinţii, din care să rezulte că au notificat acestora intenţia de a lucra în străinătate şi că pot proteja copiii, rămânând aceştia acasă.

Pentru celelalte situaţii în care părinţii pot pleca la muncă în străinătate, Autoritatea naţională pentru protecţia drepturilor copilului şi-a propus să elaboreze un proiect de ordin al Ministerului Muncii, Solidarităţii Sociale şi Familiei prin care să stabilească o serie de atribuţii şi obligaţii clare ce revin Serviciilor publice de asistenţă socială sau, după caz, persoanelor cu atribuţii de asistenţă socială de la nivelul comunelor în privinţa monitorizării, raportării şi intervenţiei, în situaţia copiilor care sunt lipsiţi de îngrijirea unuia sau ambilor părinţi pe perioada în care aceştia se află la muncă în străinătate.

Actul administrativ menţionat este de natură a asigura şi implementarea prevederilor articolului 106 din Legea nr.272/2004, ceea ce va conduce la posibilitatea asigurării unei protecţii adecvate a acestor copii.

Vă mulţumesc mult.

Repet, încă o dată, sper să reţineţi, diversitatea formelor în care cetăţenii români pleacă din ţară. Regula este că în România aproximativ 60-70 de mii de persoane, maximum pe an, pleacă prin Oficiul de migraţie a forţei de muncă şi cei peste 900 de agenţi de mediere a forţei de muncă în străinătate, restul de cetăţeni români care pleacă nu sunt sub controlul acestor contracte de muncă, putând fi turişti sau cu alte forme de plecare.

Mulţumesc.

Domnul Lucian Augustin Bolcaş:

Vă rog, domnule deputat, aveţi două minute pentru a comenta răspunsul.

Domnul Petru Călian:

Vă mulţumesc, domnule preşedinte.

Într-adevăr, această chestiune se transformă deja într-un fenomen.

Răspunsul dat de domnul ministru este mulţumitor şi constat că a stârnit un interes major, fapt pentru care, domnule ministru, permiteţi-mi să monitorizez tot ceea ce veţi întreprinde, pentru a fi lămurit că ceea ce propuneţi şi ceea ce este în derulare va fi dus până la capăt, pentru că cel puţin copiii din România nu au voie să sufere şi din acest punct de vedere.

Mulţumesc.

Domnul Lucian Augustin Bolcaş:

Vă mulţumesc, domnule deputat.

Domnule ministru, dacă mai aveţi deva de adăugat?

Domnul Gheorghe Barbu:

Nu, mulţumesc.

Domnul Lucian Augustin Bolcaş:

Vă mulţumim pentru participare.

Domnul Lucian Augustin Bolcaş:

Domnul deputat Petru Călian. Vă rog, o întrebare adresată tot ministrului administraţiei şi internelor.

Domnul Petru Călian:

Vă mulţumesc, domnule preşedinte.

Întrebarea are ca izvor o situaţie dramatică, să spun eu, care nune face cinste nici nouă, dar cred eu că "dă prost" pe plan extern. Mai concret, este vorba de acel cetăţean în vârstă de circa 82 de ani, paralizat în pat, care este dus pe targă să-şi ispăşească o pedeapsă la închisoare. Aici, poate fi vorba fie de inconsecvenţă, fie de încălcarea drepturilor omului, pentru că este dus pe targă până în uşa închisorii, până la intrare. Acolo, practic, se constată că acest cetăţean nu poate, în mod normal, să-şi ispăşească pedeapsa şi este dus la un spital sau înapoi, la domiciliu. Este un fapt extrem de grav, iar întrebarea constă în următoarele: despre ce a fost vorba, domnule ministru? Despre inconsecvenţă sau despre încălcarea drepturilor omului? Pentru că, dacă aţi început, practic, să puneţi în aplicare o sentinţă, trebuia, fie s-o duceţi până la capăt, fie să n-o începeţi; să faceţi constatarea la domiciliu, nu la poarta închisorii.

Vă mulţumesc.

Domnul Lucian Augustin Bolcaş:

Vă mulţumesc, domnule deputat.

Domnule secretar de stat, vă rog să răspundeţi.

Domnul Mircea Alexandru:

Stimate domnule deputat,

Întrebarea este adresată atât ministrului justiţiei, doamnei Monica Macovei, cât şi domnului Vasile Blaga, ministrul administraţiei şi internelor.

Am să formulez un punct de vedere, al ministrului administraţiei şi internelor.

În interpelare, se arăta că un bărbat în vârstă de 50 de ani, ar fi fost ridicat de la domiciliul său de organele în drept şi dus la închisoare, pentru executarea unei pedepse hotărâte de instanţă. Bărbatul - spuneţi în interpelare - era paralizat şi a fost transportat pe targă până la poarta închisorii. Se pune întrebarea: cum se armonizează prevederile Codului penal şi ale Codului de procedură penală cu legislaţia internaţională aplicabilă în materia drepturilor omului?

Vă comunicăm următoarele:

Potrivit art.4 din Hotărârea Guvernului nr.83/2005 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Justiţiei, această instituţie analizează concordanţa actelor normative cu acquis-ul comunitar, în special sub aspectul garantării accesului liber la justiţie şi al respectării drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, şi examinează modul în care se respectă drepturile şi libertăţile fundamentale ale omului în administrarea justiţiei şi în care sunt duse la îndeplinire obligaţiile asumate de România, prin instrumente juridice internaţionale în această materie.

Conform art.11 alin.2 din Constituţia României, tratatele ratificate de Parlament, potrivit legii, fac parte din dreptul intern, în context precizând că, prin Legea nr.30/1994, a fost ratificată Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, precum şi protocoalele adiţionale la această convenţie.

Referitor la prevederile din documentul relativ la drepturile omului, care exclud sau suspendă prevederi ale Codului penal şi ale Codului de procedură penală, menţionăm că, potrivit art.20 alin.2 din Constituţia României, republicată, dacă există neconcordanţe între pactele şi tratatele privitoare la drepturile fundamentale ale omului, la care România este parte, şi la legile interne, au prioritate reglementările internaţionale, cu excepţia cazului în care Constituţia sau legile interne conţin dispoziţii mai favorabile.

Privitor la cazul semnalat, precizăm faptul că acesta se referă la punerea în executare a unei hotărâri judecătoreşti, pronunţată de către o instanţă de judecată.

În context, menţionăm că, potrivit art.1 alin.1 din Legea nr.23 privind executarea pedepselor, pedeapsa închisorii se execută în temeiul mandatului de executare, emis în baza unei hotărâri judecătoreşti definitive de condamnare.

Totodată, Codul de procedură penală dispune faptul că pedeapsa închisorii şi pedeapsa detenţiunii pe viaţă se pun în executare prin emiterea mandatului de executare care se trimite, după caz, poliţiei, comandantului locului de deţinere, când condamnatul este arestat, sau comandantului unităţii militare unde face serviciul militar cel condamnat. Pe baza mandatului de executare, unitatea de poliţie procedează la arestarea condamnatului şi la conducerea acestuia la cel mai apropiat loc de deţinere.

Aşadar, atribuţiile lucrătorilor Ministerului Administraţiei şi Internelor în această materie se exercită în temeiul legii, în vederea aducerii la îndeplinire a dispoziţiilor din mandatele de executare emise de instanţa de judecată.

În ceea ce priveşte competenţa de revocare a măsurii arestării, dispuse în vederea executării pedepsei privative de libertate, evidenţiem că sunt relevante dispoziţiile art.136 alin.1 lit.d), coroborate cu cele ale art.139 alin.3⁴ din Codul de procedură penală, potrivit cărora, dacă instanţa constată, pe baza unei expertize medico-legale, că cel arestat preventiv suferă de o boală care nu poate fi tratată în reţeaua medicală a Direcţiei Generale a Penitenciarelor, dispune - la cerere sau din oficiu - revocarea măsurii arestării preventive. Deci, competentă în asemenea situaţii, este instanţa de judecată.

Domnul Lucian Augustin Bolcaş:

Vă mulţumesc.

Domnule deputat, vă rog.

Domnul Petru Călian:

Vă mulţumesc, domnule preşedinte.

Răspunsul a fost unul general. Cunoşteam această procedură, dar aştept cu nerăbdare şi răspunsul Ministerului Justiţiei, deoarece instanţa trebuia să decidă - în momentul în care a constatat această stare de sănătate a inculpatului - la domiciliu, nu la poarta penitenciarului. Pentru că, efectiv, pe româneşte spus, ne facem de mândră minune, domnule ministru!

Vă mulţumesc.

Domnul Lucian Augustin Bolcaş:

Vă mulţumesc, domnule deputat.

Având în vedere că timpul pentru audierea răspunsurilor la întrebări a fost depăşit deja cu un sfert de oră, cerându-mi scuze faţă de cei prezenţi, conform art.171 din Regulamentul Camerei Deputaţilor, reprogramez aceste răspunsuri pentru şedinţa următoare.