Sittings of the Chamber of Deputies of September 6, 1999

Sittings of the Chamber of Deputies of September 6, 1999

14. Proiectul de Lege privind declararea ca abrogate a unor acte normative (Amânarea dezbaterilor.)

Domnul Acsinte Gaspar:

................................................

Doamnelor şi domnilor deputaţi,

Mi se spune că în momentul de faţă din partea Guvernului există secretarul de stat de la reformă, care a lucrat şi a promovat cele două proiecte de legi de abrogare a unor acte normative. De asemenea, se află şi preşedintele Consiliului Legislativ, care, potrivit Constituţiei şi legii de organizare are importanta misiune de a corela, de a integra în ansamblul legislaţiei în concordanţă cu dispoziţiile constituţionale anumite reglementări.

Ca atare, dau cuvântul pentru prezentarea notei de fundamentare la proiectul de Lege privind declararea ca abrogate a unor acte normative.

Poftiţi, domnule secretar de stat.

Domnul Valer Dorneanu:

Mulţumesc foarte mult pentru invitaţia făcută.

Stimate preşedinte de şedinţă,

Stimaţi deputaţi,

Vă rog să-mi permiteţi să prezint motivaţiile care au determinat Consiliul Legislativ să prezinte Guvernului acest proiect de act normativ prin care propunem abrogarea unei liste întregi de acte normative anterioare Constituţiei şi anterioare anului 1989.

Vreau să ştiţi că această activitate am întreprins-o în continuarea celei pe care am finalizat-o prin Legea nr.8/1998 şi ea reprezintă un nou grupaj de acte normative care, din analiza pe care am făcut-o noi împreună cu ministerele, am ajuns la concluzia că este vorba de acte normative care conţin fie dispoziţii contrare principiilor constituţionale, ordinii de drept sau noilor reglementări care au fost adoptate în ultimul timp şi, în consecinţă, ele trebuie abrogate expres pentru a nu încurca procesul de aplicare a legii.

Lista a cuprins iniţial un număr de 220 de acte normative, din care 19 legi, 186 decrete ale fostului Consiliu de Stat, 9 decrete-legi, 6 decrete ale Consiliului Frontului Salvării Naţionale.

Vreau să vă informez că ulterior întocmirii acestui proiect, din partea unor ministere am primit cereri de a păstra un număr de 11 acte normative cuprinse şi, deci, de a le exclude din lista de abrogări. Această listă am să o predau Comisiei juridice. Ea cuprinde Legea 4/1981, Legea 2/1982, Decretul 703/1973, Decretul 114/1975, Decretul 167/1975, Decretul 41/1977, Decretul 33/1978, Decretul 252/1978, Decretul 146/1980, Decretul 386/1982 şi Decretul 144/1988.

Deci, rugămintea noastră este ca din lista iniţială de 220 de acte normative să fie eliminate acestea, urmând ca ele să fie cuprinse într-o listă de abrogări ulterioare sau, eventual, prin acte normative individuale. Cu specificaţia pe care, mă scuzaţi că o repet, că toate celelalte acte normative au fost examinate împreună cu ministerele şi abrogarea acestora nu va crea goluri legislative, vă rog să adoptaţi acest proiect de lege.

Vă mulţumesc.

Domnul Acsinte Gaspar:

Da. Comisia sesizată în fond. Din partea Comisiei juridice, dacă este cineva care să prezinte raportul. Este un raport care are trei alineate. Nu se află absolut nimeni din Comisia juridică? Parcă are domnul Popescu geamantanul acolo.

Domnul Emil Teodor Popescu:

Eram alături şi discutam tot o problemă legată de această propunere.

Doamnelor şi domnilor colegi,

Noi ştim despre această problemă, suntem de acord cu aceste abrogări, mai puţin cu acele excepţii. Deci, sunt unele care se solicită a fi considerate încă în vigoare şi comisia doreşte foarte mult să se pronunţe pe ele în deplină cunoştinţă de cauză. Ele există, sunt la mine, am şi acest material, nici-o problemă. Pentru asta noi o s-o luăm în discuţie miercuri. Deci, cu această chestiune suntem de acord cu ea, cu abrogările toate, minus aceste acte normative despre care anumite organe solicită să rămână încă în vigoare.

Domnul preşedinte de la Consiliul Legislativ a spus asta şi acelaşi lucru vi-l spun şi eu. Deci, daţi un vot de principiu sau amânaţi votul de principiu când vreţi dumneavoastră, dar oricum s-ar putea ca unele din aceste 18 să rămână că sunt abrogate sau să rămână că sunt în vigoare. Nu ştiu.

Vă mulţumesc.

Domnul Acsinte Gaspar:

La dezbaterile generale dacă doreşte cineva să ia cuvântul. Faţă de incidentul care a fost invocat aici de preşedintele Comisiei juridice, ţinând seama de lista care a fost prezentată, avem două soluţii: fie că ne oprim aici, urmând ca membrii Comisiei să examineze cele 17 şi săptămâna cealaltă să le discutăm; fie că facem dezbaterile, iar votul final să fie dat după ce comisia va analiza. Aşa că mai bine amânăm discuţiile în legătură cu acest proiect de lege.