Parliamentary debates
Parliamentary debates
Sittings of the Chamber of Deputies of October 26, 1999
| Vous etes ici: | Prima pagina > Parliamentary debates > Sittings of the Chamber of Deputies of October 26, 1999 |
Sittings of the Chamber of Deputies of October 26, 1999
![]() |
14. | Dezbateri asupra proiectului de Lege privind stabilirea şi sancţionarea contravenţiilor silvice. | |||
| ................................................ |
|
Continuăm cu proiectul de Lege privind stabilirea şi sancţionarea contravenţiilor silvice, o lege organică. Din partea iniţiatorului îi dau cuvântul domnului ministru Tomescu. |
|
Domnul Romică Tomescu: Domnule preşedinte, Doamnelor şi domnilor deputaţi, Prezentul proiect de lege este elaborat în conformitate cu prevederile art.108 din Legea 26/1996 - Codul Silvic şi are ca obiective protejarea şi conservarea fondului forestier, proprietate publică şi privată, precum şi a vegetaţiei forestiere din afara acestuia. Textul legii este corelat cu dispoziţiile Codului Silvic şi a celorlalte acte normative care vizează silvicultura, în sensul cuprinderii în domeniul contravenţional a tuturor faptelor ce privesc nerespectarea acestor reglementări. Ca element de noutate faţă de reglementările anterioare, legea stabileşte alternativa de sancţionare cu închisoare contravenţională pentru fapte cu consecinţe grave asupra fondului forestier de natură să pună în pericol existenţa sau echilibrul ecosistemelor forestiere. Precizăm totodată că iniţiativa noastră constituie o condiţie prealabilă obligatorie pentru trecerea la reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenurilor forestiere. Având în vedere importanţa respectării regimului silvic, indiferent de natura proprietăţii asupra pădurilor şi faptul că în acest sens legea de faţă poate constitui un instrument eficace, vă rog să fiţi de acord cu dezbaterea ei în şedinţa Camerei Deputaţilor în vederea adoptării. Vă mulţumesc. |
|
Vă mulţumesc. Din partea comisiei sesizate în fond? Comisia pentru agricultură. Pardon! E Comisia juridică? Da, Comisia juridică, poftiţi Comisia juridică. Deci, din partea comisiei domnul deputat Petreu. |
|
Raport asupra proiectului de Lege privind stabilirea şi sancţionarea contravenţiilor silvice. În conformitate cu prevederile art.86 din Regulamentul Camerei, Comisia juridică a fost sesizată cu dezbaterea în fond a acestui proiect de lege, trimis nouă la 14 iunie 98 şi înregistrat. Avem avize de la Comitetul Legislativ, de la Comisia pentru agricultură şi silvicultură. Proiectul de Lege privind sancţionarea acestor contravenţii a fost adoptat la Senat în 8 iunie. Potrivit prevederilor art.57 din Regulamentul Camerei, membrii comisiei l-au luat în discuţie şi l-au dezbătut la 29 septembrie. În raport de obiectul şi conţinutul său, proiectul de lege face parte din categoria legilor organice. În urma examinării şi amendamentelor formulate, membrii comisiei au hotărât cu majoritate de voturi ca acesta să fie depus pentru dezbatere plenului. Vă mulţumesc. Avem amendamentele respective. |
|
Da, în cadrul dezbaterilor generale dacă doreşte cineva să ia cuvântul? Domnul deputat Leon Pop, Grupul parlamentar PUNR. Aveţi cuvântul. |
|
Domnule preşedinte, Stimaţi colegi, Proiectul de Lege privind sancţionarea contravenţiilor în domeniul silvic vine la momentul potrivit. Noi îl considerăm că este un element de protecţie a fondului forestier, este un element care asigură garantarea dreptului de proprietate în acest domeniu, cu menirea expresă de a stârpi jaful care se practică la ora actuală, fărădălegea care există la ora actuală în acest domeniu al exploatării fondului forestier. Deci, umple un gol, vine să împlinească anumite deziderate de natură legislativă, stabileşte exact natura şi califică contravenţiile, le deosebeşte net de alte fapte mai grave care sunt infracţiuni şi care sunt reglementate în Codul Penal şi în alte legi speciale şi pentru acest motiv, pentru acest considerent, Grupul parlamentar PUNR va vota acest proiect de Lege privind sancţionarea contravenţiilor silvice. Vă mulţumesc. |
|
Dacă din partea altor grupuri parlamentare, în cadrul dezbaterilor generale doreşte să ia cineva cuvântul? Da, domnul deputat Ianculescu, Grupul parlamentar PDSR. |
|
Domnule preşedinte, Stimaţi colegi, Domnule ministru, În sfârşit, a sosit momentul să dezbatem în plenul Camerei Deputaţilor o lege extrem de importantă care vizează protejarea fondului forestier naţional şi a vegetaţiei forestiere din afara acestuia şi anume: Legea contravenţiilor silvice. Din păcate, legea apare târziu. Ea derivă din Legea nr.26/1996 Codul Silvic, art.108 care prevede expres că reglementarea contravenţiilor silvice se va face prin lege specială. Din 1996, iulie, ziua 7, când a fost promulgat Codul Silvic, pădurile României şi vegetaţia din afara fondului forestier au rămas fără reglementări legale referitor la contravenţiile silvice, Codul Silvic reglementând infracţiunile. S-a dorit reglementarea contravenţiilor silvice prin lege specială şi nu în cadrul Codului Silvic, deoarece trebuie să ţinem pasul cu mersul inflaţiei. Deci, această lege a contravenţiilor silvice acţionează pe termen, de regulă, mai scurt faţă de Legea nr.26/1996 Codul Silvic, care s-a dorit, prin construcţia acesteia, să fie o lege cu perenitate mai mare. De fapt, viaţa a demonstrat că Legea Codului Silvic, de la apariţia ei, prima dată în 1810, a fost modificată cu o frecvenţă medie de 40-50 de ani şi asta aşa este bine să fie. Regret că Legea contravenţiilor silvice apare aşa târziu, după 3 ani de la promulgarea Codului Silvic, având în acest fel de a face cu un gol legislativ, în special în ceea ce priveşte protejarea vegetaţiei forestiere din afara fondului forestier, dat fiind faptul că prin Legea nr.26/1996 Codul Silvic a fost abrogat Decretul nr.257/1982 privind regimul vegetaţiei forestiere de pe terenurile situate în afara fondului forestier şi funcţionarea instalaţiilor de prelucrat lemn rotund în cherestea. Iată, stimaţi colegi, principala cauză a jafului care are loc în prezent în păşunile împădurite şi perdelele forestiere de protecţie. Au rămas fără reglementări legale şi, astfel, escrocii, ca să le zic astfel, scuzaţi-mi expresia, au profitat din plin şi profită de acest lucru şi în prezent. La fel şi în cazul funcţionării ilegale a instalaţiilor de debitat lemn rotund. Regretul meu este cu atât mai mare cu cât, la momentul predării, pe cale democratică şi paşnică a Puterii, în noiembrie 1996, am lăsat Legea contravenţiilor silvice terminată şi avizată la principalele ministere, cum sunt: finanţe, justiţie, interne. Actuala Putere a preferat să reia ciclul promovării acestei importante legi, cu toate că m-am oferit s-o promovez, ca parlamentar direct în Parlamentul României, scurtând astfel circuitul de promovare, mai ales că ea a fost făcută împreună pe timpul mandatului subsemnatului împreună cu Corpul Silvic. Din păcate, nu s-a acceptat acest lucru, dar, vorba românului, mai bine mai târziu decât niciodată. Dat fiind importanţa acestei legi pentru soarta şi viitorul pădurilor ţării şi datorită faptului că mare parte din amendamentele noastre au fost acceptate - şi sper că plenul Camerei Deputaţilor va accepta şi pe cele respinse, puţine, ce-i drept -, grupul nostru parlamentar, Grupul PDSR, va vota această lege. O menţiune specială se cuvine, stimaţi colegi, Comisiei juridice, de disciplină şi imunităţi, care a acceptat, în vederea protejării pădurilor, înăsprirea amenzilor şi mai ales celor săvârşite de personalul silvic însărcinat cu paza pădurilor, precum şi pentru proprietarii de păduri private şi ai vegetaţiei din afara fondului forestier. Mai mult, Comisia juridică, de disciplină şi imunităţi a propus ca o parte din faptele săvârşite şi care acum sunt de domeniul contravenţiilor, să le trecem la infracţiuni. De aceea, contez pe sprijinul acestei comisii în modificarea prevederilor legii pentru aprobarea Ordonanţei Guvernului nr. 96/1998 privind reglementarea regimului silvic şi administrarea fondului forestier naţional. Vă mulţumesc pentru atenţie, domnule preşedinte şi stimaţi colegi. |
|
Vă mulţumesc. Din partea Grupului PD, domnul deputat Popescu. |
|
Domnul Ştefan Marian Popescu Bejat: Domnule preşedinte, Stimaţi colegi, Într-adevăr, dezbatem una dintre legile foarte importante, aceea privind constatarea şi stabilirea contravenţiilor, infracţiunilor silvice, una dintre legile care au fost impuse şi solicitate intens de către Partidul Democrat ca o condiţie prealabilă la elaborarea Legii de retrocedare a pădurilor. Noi considerăm că prin această lege se înlătură vidul legislativ care a existat după anul 1989 în acest important domeniu de activitate, lucru care a condus la stabilirea unor pagube imense în pădurile private şi, în acest sens, vă pot exemplifica faptul că, după 1989, în pădurile private, pe numai 300 de mii de hectare s-au înregistrat 1,9 milioane metri cubi tăieri ilegale de arbori, faţă de numai 1,3 milioane metri cubi delicte înregistrate pe peste 6 milioane de hectare păduri de stat. Deci, observaţi numai din acest exemplu cât de necesară şi de importantă este această lege pe care trebuie astăzi sau în zilele acestea s-o elaborăm. Vă menţionez că această lege, probabil nu are nimic comun cu iniţiativa domnului Ianculescu, aceea care deja fusese promovată. Şi spun acest lucru întrucât ea include foarte multe din amendamentele pe care le-am elaborat noi în etapele anterioare şi veţi vedea foarte bine că şi în continuare, în cadrul dezbaterilor ce vor avea loc, vor veni cu amendamente necesare pentru stabilirea unei legislaţii cât se poate de limpezi şi de clare pentru pădurile de stat şi pădurile private. Şi asta în direcţia şi pentru protejarea fondului forestier naţional, cât şi vegetaţia din afara fondului forestier. Partidul Democrat, evident, va susţine şi va aproba această lege. Ne simţim bucuroşi, suntem bucuroşi că reuşim să facem acest lucru acum. Nu considerăm că este foarte târziu şi ne bucurăm pentru faptul că putem să ne aducem contribuţia la elaborarea, sunt convins, a unei legi bune în acest domeniu de activitate. Vă mulţumesc. |
|
Mulţumim domnului deputat Popescu Bejat. Domnul deputat Ianculescu doreşte o scurtă replică. I-a fost pomenit numele, după care urmează domnul deputat Corniţă. |
|
Întrucât mi s-a pomenit numele, îmi permiteţi 30 de secunde o scurtă replică. Într-adevăr, domnul deputat Bejat nu vede avantajul faptului dacă noi am fi promovat direct în Parlament această lege, unde amendamentele domniei sale erau binevenite. Dar se scurtau doi ani de zile, cât a fost plimbată pe la ministere şi era în avantajul sectorului. Acest lucru nu-l vede domnul deputat Bejat. Domnia sa vede numai faptul că mi-am arogat eu acest drept că am făcut această lege. Acesta este adevărul. Împreună cu Corpul Silvic am lăsat terminată această lege. Bună, rea, o amendam în Parlamentul României şi era scurtat timpul de la doi ani la numai un an. Vă mulţumesc. |
|
Vă mulţumesc. Domnul deputat Corniţă, din partea Grupului parlamentar PNŢCD-civic-ecologist. |
|
Vă mulţumesc, domnule preşedinte. Stimaţi colegi, Domnule ministru, Într-adevăr, această lege este foarte binevenită. Chiar astăzi citeam în ziarul "România liberă" un rezumat dintr-un raport al unei comisii care s-a ocupat de jaful care a avut loc în ultimii ani în domeniul silvic şi cred că, dacă această lege era promovată cu câţiva ani în urmă, cei care astăzi plâng atât de mult cu lacrimi de crocodil că a fost un jaf în Ţara Românească în ceea ce priveşte pădurile şi fondul forestier, n-ar mai fi avut ocazie să facă acel jaf. Ne bucurăm, deci, sprijinim şi Grupul parlamentar PNŢCD din Camera Deputaţilor va vota această lege care este atât de binevenită. Dar atragem atenţia că, având acestă lege la îndemână, toate organele statului care sunt abilitate prin lege trebuie să valorifice prevederile acestei legi. Vă mulţumesc. |
|
Vă mulţumesc. Alte intervenţii în cadrul dezbaterilor generale? Mai este un partid care trebuie să vorbească, UDMR-ul, adică o formaţiune. Aveţi cuvântul. |
|
Domnule preşedinte, Onorată Cameră, Apărarea şi asigurarea integrităţii fondului forestier şi a vegetaţiei forestiere situate pe terenuri din afara acestuia, cred că este un interes general, indiferent de proprietar. Din păcate, proiectul venit de la Guvern se referea numai la păduri care sunt în proprietatea statului, dar, din fericire, în Comisia juridică, de disciplină şi imunităţi am ajuns la un consens şi am amendat acest proiect, în sensul ca această lege să se refere şi la păduri proprietăţi private. În general suntem de acord cu acest proiect, mai ales pentru că asigură corelarea cu dispoziţiile Codului silvic şi cu alte acte normative în domeniu, ia în considerare proprietăţile private asupra pădurilor apărute în urma aplicării Legii nr.18 şi sper că o să avem şi o nouă lege în acest domeniu. Este oricum binevenită, dar aş vrea să fac referire despre jaful despre care s-a rostit aşa de mult de la acest microfon şi aş vrea să subliniez că acest jaf nu a fost făcut mai ales în păduri proprietăţi private, ci în general şi accentutat în păduri proprietăţi de stat. Şi spun pentru că, spunea domnul Ianculescu, dânsul este specialist în silvicultură, şi eu am fost tehnician silvic înainte de 89, cunosc destul de bine situaţia ce a fost şi ce este creată în păduri proprietăţi de stat. Momentan, în România, pădurile, în suprafaţă totală de 6 milioane 300 de mii de hectare sunt în majoritate proprietatea statului, adică 95% există în proprietatea statului, numai 5% este în proprietatea privată, adică în total 300 de mii de hectare. Deci, eu consider că "jaful" ce a fost aici rostit se referă şi a fost executat, făcut în păduri proprietăţi de stat. În consecinţă şi, în fine, UDMR-ul consideră că este un proiect binevenit, este un proiect important. Este, de altfel, şi un pilon în clădirea şi în clarificarea proprietăţilor referitor la păduri, fapt pentru care UDMR-ul sprijină acest proiect în forma amendată şi aprobată de Comisia juridică, de disciplină şi imunităţi. Vă mulţumesc. |
|
Domnul deputat Emil Popescu, preşedintele Comisiei juridice, de disciplină şi imunităţi. |
|
Vă mulţumesc, domnule preşedinte. Doamnelor şi domnilor colegi, Mă adresez tuturor şi domniilor voastre, fiecăruia în parte, cu rugămintea respectuoasă de a sesiza fondul mesajului pe care vreau să vi-l transmit, nu în calitate de preşedinte, nu pun preţ prea mult pe această calitate, nu în calitatea de deputat, mai mult în calitatea de român şi mai mult în calitatea de locuitor al acestei planete. Este bine că noi am ajuns să discutăm un astfel de proiect, dar, dincolo de orice culoare politică, vă rog să reţineţi că lucrurile pe planetă în materie de păduri au ajuns la un prag şi chiar s-a trecut de acest prag. Fără nici un fel de conotaţie politică, vă învederez respectuos că s-au tăiat pădurile Amazonului, care erau plămânii planetei, cu o lipsă totală de discernământ, pentru o sumedenie de raţiuni, care nici nu ne interesează. Planeta a fost destabilizată în ultimii 50 de ani şi mai cu seamă în ultimii 20 de ani. Importanţa pădurilor este atât de mare, încât noi nici nu mai pricepem decât atunci când suntem loviţi. Vă rog respectuos să reţineţi, fac acest mesaj către domniile voastre, încă o dată, fără nici o importanţă politică. Trebuie să luptăm astfel încât nici un copac să nu fie tăiat înainte de a-i veni timpul. Am ajuns în situaţiunea când au apărut deja dezastre, dezastre naturale şi calamităţi care la sorginte au absenţa pădurilor. Nu discut aici că un anume regim politic a făcut sau a dres. Nu. Noi, toţi oamenii, nu facem decât să tolerăm, mai mult sau mai puţin conştienţi, nenorocirile care se produc în păduri, vă repet, pe diferite continente, nu numai la noi în ţară. După ce vor pleca pădurile, vor veni deşerturile. Şi acesta este un adevăr inexorabil. Dacă facem legi mai bune, nu perfecte, vom reuşi să temporizăm acest fenomen care se produce. A apărut efectul de seră şi au apărut la noi şi în alte părţi, pe alte continente, viiturile. Ele vor veni cu necesitate în fiecare an, de 2-3-4-5 ori pe an. Îi minţim pe oameni spunându-le: o să vă reparăm casele. Munţii, care sunt golaşi, au fost copacii terminaţi de ţăpinari, vor produce mereu aceleaşi viituri, în aceleaşi locuri pe unde vin apele mereu. Şi casa care azi este reparată va fi din nou reparată la anul şi din nou la anul şi ei vor suferi mereu. Pentru că nu umblăm la cauze. A umbla la cauze înseamnă un regim silvic unitar, şi eu felicit pe domnul Ianculescu, care s-a ocupat de problema pădurilor, indiferent de conotaţia politică. Pe noi, toţi, trebuie să ne intereseze acest lucru. În Germania, pomii sunt numerotaţi, poansonaţi pom cu pom. Şi asta este la noi o batjocură; pom cu pom sunt dărâmaţi. Că unul vrea să-şi pună maşina, indiferent de culoarea politică, că unul vrea să-şi facă un gard, indiferent de culoarea politică, că unul vrea să-şi facă nu ştiu ce gater, sute de gatere lucrează în afara legii. Adică, totul se produce haotic şi nu este bine. Fac un apel respectuos la toţi dintre cei aflaţi în sală şi la colegii dumneavoastră care nu sunt în sală, să tratăm cu seriozitate măcar acest aspect, această problemă, jaful din păduri. Gaze naturale vor veni, ape vor veni din apele freatice. Păduri nu vor veni aşa uşor. De aceea, Comisia juridică, de disciplină şi imunităţi a fost adânc preocupată şi domnul Ianculescu a fost invitat la noi şi s-au pus în discuţie multe dintre aspectele care nouă ne scăpau şi am reuşit să formulăm unele texte. Vă rog frumos să fim cât mai exigenţi cu acest aspect. Vă mulţumesc. |
|
Vă mulţumesc. Trecem la dezbaterea proiectului de lege. Vom începe cu titlul legii. Intervenţii? Nu sunt. Voturi pentru? Vă mulţumesc. Voturi împotrivă? Abţineri? Unanimitate. În continuare, lucrăm pe raportul comisiei. La art.1, întreb dacă sunt intervenţii şi la ce litere. La lit. a), dacă sunt intervenţii? Deci, la art.1, alin.1, lit.a). Domnul deputat Popescu Bejat. |
|
Domnul Ştefan Marian Popescu Bejat: Domnule preşedinte, Stimaţi colegi, Nu este o chestiune de fond, ci numai de redactare. |
|
Vă rog. |
|
Domnul Ştefan Marian Popescu Bejat: "Ocuparea unor suprafeţe din fondul forestier naţional mai mari decât cele aprobate legal, amplasarea lucrărilor pe alte terenuri din acest fond ..." Nu cred că este corect. Eu v-aş propune să ne exprimăm în felul următor: "...amplasarea lucrărilor pe alte terenuri forestiere decât cele aprobate" şi în felul acesta evităm mereu repetiţia "fond", "acest fond"; în continuare, la două rânduri vine iar "fond forestier" şi aşa mai departe. |
|
Domnul Emil Teodor Popescu (din sală): Suntem de acord. |
|
Domnul Ştefan Marian Popescu Bejat: Vă mulţumesc. |
|
De acord cu acest amendament la lit.a). Voturi pentru? Vă mulţumesc. Voturi împotrivă? Abţineri? Unanimitate. Lit.b). Voturi pentru? Vă mulţumesc. Voturi împotrivă? Abţineri? Unanimitate. Lit.c). Domnul deputat Ianculescu. Aveţi cuvântul. |
|
Domnule preşedinte, La lit.c), după sintagma "dacă valoarea pagubei", propun să introducem sintagma "stabilită conform legii", întrucât la art.107 din Legea Codului silvic, din Legea nr.26/1907, se prevede că "evaluarea pagubelor cauzate fondului forestier prin infracţiuni... se face potrivit criteriilor..." şi aşa mai departe. Deci, aceasta se face stabilită "conform legii", să nu se înţeleagă că este vorba de o pagubă stabilită de oricine şi în orice condiţii. |
|
Vă rog, citiţi textul exact cum doriţi să sune. |
|
Deci: "... stabilită conform legii", introdusă după "dacă valoarea pagubei". Deci: "dacă valoarea pagubei, stabilită conform legii, este de până la ..." |
|
Comisia, de acord? |
|
Domnul Emil Teodor Popescu (din sală): De acord, da! |
|
Susţine şi domnul deputat Popescu Bejat şi comisia este de acord. Iniţiatorul, de acord. Voturi pentru? Vă mulţumesc. Voturi împotrivă? Abţineri? Unanimitate. Amendamente la lit.d), e), f), g), h), i), j), k), l), m), n). Lit.d). |
|
Aceeaşi problemă ca şi la c). "...valoarea pagubei, stabilită conform legii, este de până la ..." Aceeaşi problemă ca şi la c). |
|
Deci, de acord? |
|
Domnul Emil Teodor Popescu (din sală): De acord. |
|
Voturi pentru? Vă mulţumesc. Voturi împotrivă? Abţineri? Unanimitate. Lit.e). Voturi pentru? Vă mulţumesc. Voturi împotrivă? Abţineri? Unanimitate. Lit.f). Voturi pentru? Vă mulţumesc. Voturi împotrivă? Abţineri? Unanimitate. Lit.g). Voturi pentru? Vă mulţumesc. Voturi împotrivă? Abţineri? Unanimitate. Lit.h). Voturi pentru? Vă mulţumesc. Voturi împotrivă? Abţineri? Unanimitate. Lit.i). Voturi pentru? Vă mulţumesc. Voturi împotrivă? Abţineri? Unanimitate. Lit.j). Domnul deputat Ianculescu. Aveţi cuvântul. |
|
Domnule preşedinte, Domnule preşedinte Emil Popescu, V-aş propune ca pct.j) să-l eliminăm, întrucât el este cuprins la art.1 alin.1, pct.c) şi d), este prins la alin.2, precum şi la art.6. Este aceeaşi chestiune, decât că aici se face referirea de arbori nemarcaţi de personalul silvic autorizat. Or, arborul nemarcat poate să fie unul singur, sau poate să fie tot hectarul de pădure. Şi atunci funcţionează mai bune art.1, pct.c) şi d), care, practic, este acelaşi lucru. Dacă lăsăm acest aliniament, în justiţie s-ar putea să ne trimită la pct.j) şi atunci este totuna când tai un arbore nemarcat, sau când tai toată pădurea de un hectar nemarcată. Şi atunci, funcţionează c) şi d). V-aş ruga să reflectaţi. |
|
Deci, dumneavoastră aţi propus eliminarea lit.j). Aveţi cuvântul, domnule deputat Popescu. Vă rog. |
|
Doamnelor şi domnilor, Eu nu am nimic împotriva a ceea ce spune domnul Ianculescu, dar vreau respectuos să vă rog să observaţi că la lit.j) aceste activităţi de tăiere, de rupere sau de scoatere din rădăcini fiţi atent, domnule Ianculescu, că eu sunt de acord cu dumneavoastră ca idee -, se raportează, de astă dată, nu la oricine, ci la proprietarii pădurilor, proprietate privată, sau deţinătorii terenurilor. Adică nişte persoane care au o anumită poziţie juridică faţă de pădure. Deci, când este vorba de terţi, este litera de dinainte. Încercaţi, deci, să faceţi un efort de a vă apropia. Eu nu aş avea nimic împotrivă să eliminăm lit.j), dar se pare că aici iniţiatorul şi noi am vrut să stabilim un anumit tratament juridic pentru cel care este însuşi proprietarul, însuşi deţinătorul. Eu, repet, nu am nimic împotrivă să fie cum vrea domnul Ianculescu. Este mai uşor să eliminăm texte, dar nu cred că trebuie eliminată lit.j), faceţi un efort de apropiere, pentru că aici sunt nominalizaţi proprietarii pădurilor sau deţinătorii terenurilor. Prin urmare, este vorba de un avertisment dat acestor titulari de drepturi. Vă mulţumesc. |
|
Domnul deputat Ianculescu. |
|
Domnule preşedinte, Dacă suntem la text pe pagina cealaltă, la alin.2, se spune: "Dispoziţiile de la lit.c) şi d) ale alin.1 se aplică şi în cazurile terenurilor forestiere proprietate particulară". Este exact ceea ce aţi propus domnia voastră în comisie. Şi aceasta este acoperitoare. |
|
Dar nu acoperă şi pe ceilalţi deţinători. Aici este problema. Deci, una sunt proprietarii şi alta sunt detentorii. |
|
Îmi retrag amendamentul. Dacă distinsul nostru coleg Emil Popescu, care este un jurist desăvârşit, consideră că este corect. |
|
Retrageţi amendamentul. Bun. Onoraţi colegi, Am căzut de acord, aţi retras amendamentul. Lit.j). Voturi pentru? Vă mulţumesc. Voturi împotrivă? Abţineri? Unanimitate. Lit.k). Voturi pentru? Vă mulţumesc. Voturi împotrivă? Abţineri? Unanimitate. Lit.l). Voturi pentru? Vă mulţumesc. Voturi împotrivă? Abţineri? Unanimitate. Lit.m). Voturi pentru? Vă mulţumesc. Voturi împotrivă? Abţineri? Unanimitate. Lit.n). Domnul deputat Popescu Bejat. |
|
Domnul Ştefan Marian Popescu Bejat: Domnule preşedinte, Stimaţi colegi, Cred că nu este suficient de clar acest alineat. Ne referim aici la păduri. Pădurile nu au nici un sens, nici o semnificaţie pentru legea aceasta, dacă ele nu sunt de stat sau private. Şi atunci, v-aş propune: "tăierile ori însuşirea fără drept de arbori ornamentali sau pomi de iarnă din pădurile de stat sau private..." şi textul continuă, sau "de pe terenurile cu vegetaţie forestieră". Altfel, doar "păduri" este un termen generic, care nu spune absolut nimic. Sintagma este aceasta: "pădurile de stat şi private", sau "de pe terenurile cu vegetaţie forestieră din afara fondului forestier". Este clar. |
|
Domnul Emil Teodor Popescu (din sală): Bine, suntem de acord. |
|
Comisia, de acord. Iniţiatorul, de acord. |
|
Domnul Emil Teodor Popescu (din sală): Mai citiţi o dată. |
|
Vă citesc eu: "Tăierea ori însuşirea fără drept de arbori ornamentali sau pomi de iarnă din pădurile proprietate de stat sau privată, sau de pe terenuri cu vegetaţie forestieră din afara fondului forestier naţional sau vânzarea ori transportul acestora fără a fi însoţite de documentele...". |
|
Domnul Emil Teodor Popescu (din sală): Care-i partea "din afara fondului ..."? Spuneţi-mi! |
|
Domnul Ştefan Marian Popescu Bejat: Sunt acele 300 de mii de hectare pe care le descriem ..., sunt păşuni împădurite, sunt alte .... |
|
Domnul Emil Teodor Popescu (din sală): Bine, de acord. |
|
Corect. De acord. Lit.n), cu acest amendament. Voturi pentru? Vă mulţumesc. Voturi împotrivă? Abţineri? Unanimitate. Lit.o). Voturi pentru? Vă mulţumesc. Voturi împotrivă? Abţineri? Unanimitate. Lit.p). Voturi pentru? Vă mulţumesc. Voturi împotrivă? Abţineri? Unanimitate. Lit.r). Voturi pentru? Vă mulţumesc. Voturi împotrivă? Abţineri? Unanimitate. Lit.s). Voturi pentru? Vă mulţumesc. Voturi împotrivă? Abţineri? Unanimitate. Lit.ş). Voturi pentru? Vă mulţumesc. Voturi împotrivă? Abţineri? Unanimitate. Lit.t). Voturi pentru? Vă mulţumesc. Voturi împotrivă? Abţineri? Unanimitate. Da. Domnul deputat Popescu Bejat, vă rog. |
|
Domnul Stefan Marian Popescu Bejat: Vă rog frumos, văd că la Comisia juridică s-a introdus un amendament acolo, care e şi subliniat: "fără acte legale de provenienţă a lemnului". Cum sună chestiunea asta. Zice aşa: "Transportul materialelor lemnoase sau a celorlalte produse specifice fondului forestier cu orice mijloc de transport fără acte legale de provenienţă a lemnului...". Eu cred că nu e corespunzătoare această chestiunea, această precizare "a lemnului", fiindcă produsele specifice pot să fie şi nelemnoase, pot să fie carne de vânat, pot să fie păstrăvi de consum, pot să fie ciuperci, pot să fie orice. Şi, atunci eu vă propun să eliminaţi cuvântul "a lemnului" şi atunci se înţelege că toate aceste produse care vor fi transportate trebuie să fie însoţite de acte de provenienţă. Şi atunci se va spuns: "Transportul materialelor lemnoase şi a celorlalte produse specifice fondului forestier cu orice mijloc de transport fără acte legale de povenienţă sau refuzul conducătorului..." etc... textul continuă. Vă mulţumesc. |
|
Da. Comisia e de acord cu această eliminare? Deci vă resupun, nu e procedural, dar, în fine, pentru corectarea textului e corect. Vă resupun spre aprobare cu eliminarea sintagmei " a lemnului". Voturi pentru? Vă mulţumesc. Voturi împotrivă? Abţineri? Unanimitate. Am ajuns la lit.ţ). Da. Domnul deputat Popescu Bejat. |
|
Domnul Ştefan Marian Popescu Bejat: Domnule preşedinte, Stimaţi colegi, "Deversarea în fondul forestier sau pe terenurile cu vegetaţie forestieră din afara acestuia...", iar "fond forestier" nu are nici o semnificaţie dacă nu-i spunem "naţional". "Naţional" înseamnă păduri de stat plus proprietate privată. Deci "naţional". Vă mulţumesc. |
|
Deci, "fond forestier naţional". Iniţiatorul? De acord. Lit.ţ) cu acest amendament a fost acceptată. Voturi pentru? Vă mulţumesc. Voturi împotrivă? Abţineri? Unanimitate. Lit.u). E bine cum e. Voturi pentru? Vă mulţumesc. Voturi împotrivă? Abţineri? Unanimitate. Lit.v). Voturi pentru? Vă mulţumesc. Voturi împotrivă? Abţineri? Unanimitate. Lit.x). Da. Dosarele X. Domnul deputat Ianculescu. |
|
Domnule preşedinte, Stimaţi colegi, Vă propun să înlocuim cuvântul "nemenţinerea" pentru că nu este uzual în ... cu "neţinerea". Deci "neţinerea la zi". |
|
Deci "neţinerea la zi". Alte amendamente? Nu sunt. Voturi pentru? Vă mulţumesc. Voturi împotrivă? Abţineri? Unanimitate. Acum alin.1, în ansamblul lui, cu toate aceste amendamente. Voturi pentru? Vă mulţumesc. Voturi împotrivă? Abţineri? Unanimitate. Alin.2. Da, vă rog aveţi cuvântul. |
|
La alin.2 zice că "Lit.c) şi d) se aplică şi în cazul terenurilor forestiere proprietate particulară". Dar numai lit.c) şi d)? Eu propun ca să luăm aici şi lit.g): "Distrugerea ori vătămarea arborilor, pueţilor sau lăstarilor prin păşunare". Pentru că se poate întâmpla şi pe proprietăţi particular private păşunat, care este interzis. După aceea, lit.k) "Provocare de incendii prin diverse mijloace în păduri sau în vegetaţie forestieră". Se poate provoca şi pe... Domnule preşedinte, nu sunt atenţi. Nimeni nu mai ascultă... Nu poate să rămână aşa, domnilor. Nu poate, pentru că şi pe terenul proprietate privată se pot provoca incendii de alte persoane. Da, aveţi dreptate, dar păşunatul... nu el face incendiul, dar nu el face incendiul, face o terţă persoană. Eu cred că nu e bine şi ar trebui să ne gândim la treaba asta. |
|
Onoraţi colegi, Alin.1 este încheiat. Suntem la alin.2. Mai staţi aşa, să încercăm şi alineatul 2. Bun. (Discuţii în sală.) Domnule Emil Popescu, suntem la alin.2. Da, rămân numai lit.c) şi d) sau se mai introduc şi alte litere? Da, aveţi cuvântul. |
|
Domnule preşedinte, Stimaţi colegi, Acolo unde a fost cazul noi am introdus în text, şi la pădurile paticulare, la lit.c) şi d) a fost un amendament făcut de domnul Ianculescu şi comisia l-a acceptat. |
|
Bun, deci rămâne aşa cum este. Da? Alin.2. Voturi pentru? Vă mulţumesc. Voturi împotrivă? Abţineri? Unanimitate. Câte abţineri? 2 abţineri.Cu majoritate de voturi a fost aprobat. Art.1, în ansamblu. Voturi pentru? Vă mulţumesc. Voturi împotrivă? Abţineri? Unanimitate. Domni deputaţi din sală: Să terminăm, domnule preşedinte. |
|
Vă sacrificaţi? Bine. Totuşi este reală chestiunea, e ora care este, vă rog să continuăm totuşi joi. Am ajuns la nr.crt.3, la art.2. Domnule ministru, mai mult nu am putut să fac. Şedinţa s-a încheiat la ora 16,40. |

