Parliamentary debates

Domnul Ion Luchian:

Declaraţie politică

Trebuie să recunoaştem că subiectul care s-a aflat în atenţia tuturor românilor în ultimele zile a fost Raportul de ţară, prezentat săptămâna trecută în Parlamentul European de comisarul pentru extindere, domnul Olli Rehn.

De când a fost făcut public, Raportul a suscitat numeroase comentarii din partea oamenilor politici, a jurnaliştilor şi a diverşilor analişti, privind natura, pozitivă sau negativă pentru România a acestui Raport.

Aş vrea să remarc şi eu câteva aspecte mai importante pe care le subliniază Raportul şi care cred că ar trebui reţinute.

În primul rând, Raportul precizează că data intrării României în Uniune la 1 ianuarie 2007 este încă realizabilă, dacă vor continua reformele într-un ritm susţinut, aşa cum actualul guvern a acţionat până acum.

Or, ţinând cont de faptul că anul trecut, din cauza incompetenţei guvernului Năstase în a face reformele necesare integrării, României i-a fost impusă o clauză de salvgardare pe patru domenii foarte importante, faptul că în Raportul de anul acesta se precizează că aderarea în 2007 este încă o ţintă realizabilă, nu poate reprezenta decât o victorie pentru actuala guvernare, ale cărei eforturi şi realizări au fost remarcate de partenerii noştri europeni.

În al doilea rând, trebuie remarcat faptul că Raportul subliniază foarte clar aceste realizări ale guvernului condus de domnul Tăriceanu, într-un mod mult mai obiectiv decât ar putea-o face orice observator sau analist intern.

Astfel, în Raport se precizează faptul că "România a recuperat în mod impresionant în privinţa reformei justiţiei, politicii de concurenţă, a acordării ajutoarelor de stat, în general în adaptarea la legislaţia europeană", fapt ce a dus la eliminarea domeniilor justiţie şi concurenţă de pe lista domeniilor ce ar putea activa clauza de salvgardare.

De asemenea, în privinţa criteriului politic, Raportul arată că s-au făcut progrese importante în soluţionarea aspectelor negative semnalate în raportul Comisiei din 2004, şi anume: reforma şi independenţa justiţiei, libertatea presei, regimul proprietăţii private, situaţia minorilor şi protecţia copilului, toate acestea fiind domenii care au fost supuse la intense presiuni politice în timpul guvernării PSD, şi care au adus numeroase critici guvernului României, la acea vreme, din partea mai multor lideri europeni.

De asemenea, România continuă să îndeplinească criteriul economiei de piaţă funcţionale, Raportul estimând că implementarea susţinută a reformelor structurale va permite României să facă faţă cu succes presiunii concurenţiale din partea Pieţei Interne a UE în momentul aderării.

Or, nu pot să nu remarc faptul că toate aceste realizări apreciate de Comisia Europeană au fost obţinute de actualul guvern în numai 10 luni, în condiţiile unor mari întârzieri pe multe domenii moştenite de la precedentul guvern, în condiţiile unor situaţii foarte grele şi imprevizibile cu care s-a confruntat România, şi mă refer aici la cele 7 valuri de inundaţii din vara şi toamna aceasta precum şi la apariţia gripei aviare, care au produs mari pagube şi, nu în ultimul rând, în condiţiile unui blocaj al activităţii la cele două camere ale Parlamentului impus de coaliţia PSD-PRM pentru apărarea intereselor politicianiste ale liderilor lor, blocaj care a afectat inclusiv votarea multor legi necesare pentru integrare; guvernul Tăriceanu însă, a reuşit să treacă peste toate aceste probleme, continuând să-şi facă cu conştiinciozitate şi seriozitate treaba, fapt remarcat de actualul Raport.

Nu în ultimul rând, Raportul subliniază aspectele care încă nu se află la nivelul dorit de Comisie, pentru a ne permite aderarea în 2007. Eu însă, nu aş numi aceste aspecte ca fiind negative ci, mai degrabă, ca fiind modalitatea Comisiei de a ne spune, exact şi precis, unde şi cât de mult mai avem de lucru pentru a putea îndeplini criteriile necesare până în 2007.

Astfel, din cele 7 domenii cu probleme, două sunt cu adevărat cele în privinţa cărora, dacă nu se iau măsuri imediate, România nu va fi pregătită să adere la 1 ianuarie 2007, şi anume securizarea frontierelor şi combaterea corupţiei la nivel înalt.

Dacă în privinţa securizării frontierelor, lucrurile sunt în curs de rezolvare, guvernul fiind pe punctul de a finaliza negocierile cu EADS, problema combaterii corupţiei este mult mai sensibilă.

Şi asta pentru că, în timp ce guvernul a reuşit să realizeze cadrul legislativ şi instituţional necesar independenţei justiţiei, pentru ca magistraţii să poată ataca nestingheriţi cazurile de corupţie de la toate nivelurile fără intervenţia nici unui factor extern, totuşi aceştia au întârziat cu producerea unor rezultate. Or, de instrumentarea dosarelor şi darea soluţiilor în cazurile de corupţie se ocupă exclusiv procurorii şi judecătorii, aşa încât această parte de responsabilitate în lupta anticorupţie le revine, totul reducându-se la calitatea morală şi profesională a acestora.

Sunt convins însă că, bucurându-se de independenţa ce le-a fost oferită, în urma măsurilor luate de guvern, magistraţii români vor realiza enorma răspundere ce le revine şi îşi vor face treaba aşa cum trebuie pentru a putea opri corupţia, şi asta, în primul rând, pentru că este în interesul nostru al tuturor să avem o justiţie independentă şi eficace, şi este în interesul nostru al tuturor românilor să stopăm corupţia, pentru că aceasta este principala oprelişte în faţa dezvoltării economiei şi a democraţiei în România.

În final, trebuie reamintite cuvintele comisarului Olli Rehn care afirma că posibilitatea României de a fi gata în 2007 nu este pierdută, însă pentru a se realiza este nevoie de foarte multă muncă.

Într-adevăr, trebuie să muncim mai mult în aceste 14 luni rămase până în 2007, şi mă refer aici la toţi cei implicaţi direct şi indirect în procesul de integrare - la guvern, care trebuie să-şi îndeplinească obiectivele stabilite cu cea mai mare seriozitate, la noi parlamentarii, care trebuie să ne facem treaba şi să votăm cu cât mai multă atenţie şi rapiditate legile esenţiale fără a ne mai pierde în jocuri politicianiste inutile, dar şi la populaţia în ansamblu, pentru că fiecare trebuie să-şi facă cât mai bine treaba, pentru că aderarea la Uniunea Europeană nu este un obiectiv doar al clasei politice ci este un obiectiv asumat de întreaga societate.