Vlad Gabriel Hogea
Vlad Gabriel Hogea

Sittings of the Chamber of Deputies of November 1, 2005

  • Abstract of the sittings
  • Full-text of the sittings
  • Published in Monitorul Oficial no.167/2005
  • Video in format Flash/IOS Video - Flash & IOS

Sittings of the Chamber of Deputies of November 1, 2005

14. Intervenţii ale deputaţilor:  
  14.41 Vlad Gabriel Hogea - declaraţie politică cu titlul "Dezbateri aprinse în Parlamentul European";

Domnul Vlad Gabriel Hogea:

"Dezbateri aprinse în Parlamentul European"

Luni, 24 octombrie, în Parlamentul European, prima (dar şi cea mai acidă!) declaraţie politică a fost cea a irlandezei Mairead McGuiness (membră a Grupului PPE), care a atacat dur autorităţile române, pentru dezinteresul manifestat faţă de soarta persoanelor cu dizabilităţi (chestiune pentru care, de altfel, Regimul Băsescu-Tăriceanu este pus pe coji de nucă şi de către Comisia Europeană, în Raportul de Monitorizare dat publicităţii marţi). Iată textul alocuţiunii d-nei McGuiness: "Domnule preşedinte, aş dori să aduc în atenţia acestei Camere (Parlamentul European - n.n.) ce am aflat în timpul unei deplasări pe care am efectuat-o în România, pentru a cerceta care este situaţia copiilor şi adolescenţilor cu handicap instituţionalizaţi. În acest domeniu, Uniunea Europeană ar trebui să forţeze România să accelereze procesul de reformă. De exemplu, numai anul trecut 4.600 de copii au fost abandonaţi în maternităţi. Unii şi-au (re)găsit familia, dar mulţi au rămas, încă, acolo. Am văzut un copilaş de 1 an şi jumătate, care nu a ieşit niciodată din maternitate. Nu aceasta vrem să vedem. Avem nevoie, în România, de plasament familial de urgenţă, iar Uniunea Europeană trebuie să forţeze atingerea acestui obiectiv. În legătură cu tratamentul instituţional al persoanelor adulte cu handicap, am vizitat o unitate unde 450 de oameni trăiau în condiţii oribile, inacceptabile pentru noi, cei din Uniunea Europeană. S-au făcut unele progrese, dar s-ar putea mai mult, dacă am intensifica presiunea asupra autorităţilor române. Vă solicit, tuturor, să facem asta". Un duş rece pentru Puterea de la Bucureşti, administrat de o reprezentantă a... Partidului Popular European (formaţiune politică din care fac parte, să nu uităm, PD şi UDMR!)...

Marţi, 25 octombrie, am ascultat discursurile rostite de parlamentarii europeni, pe marginea Raportului de Monitorizare pentru România (prezentat de comisarul european pentru Extindere, Ollie Rehn). Fără doar şi poate, euro-deputaţii sînt bine informaţi în legătură cu adevăratele realităţi româneşti. Foarte dur a fost, de exemplu, ecologistul Joost Lagendijk, care a declarat, exasperat: "Am dat un cec în alb noilor guvernanţi români şi bulgari (veniţi la Putere în toamna anului trecut - n.n.), dar acum vedem exact aceeaşi imagine ca în 2004!". Un alt deputat din tabără "verzilor", Milan Horacek, s-a arătat foarte sceptic în legătură cu aderarea ţării noastre la 1 ianuarie 2007: "Nu e de ajuns să semnezi hârtii, ci trebuie să acţionezi concret pentru rezolvarea problemelor!". Salvatore Tatarella (Uniunea pentru Europa Naţiunilor) constată că există o majoritate confortabilă în favoarea primirii României şi Bulgariei, dar, în acelaşi timp, o serie de criterii trebuie îndeplinite - altfel, Uniunea Europeană va fi nevoită să amâne integrarea cu cel puţin 1 an. Bastiaan Belder (Grupul pentru Independenţă şi Democraţie) a trecut în revistă o serie de domenii pentru care este posibilă activarea clauzei de salvgardare, amintind, între altele, de nesecurizarea frontierelor româneşti (inclusiv cele de la Marea Neagră). De asemenea, el a afirmat, răspicat, că lupta anti-corupţie este politizată şi, din acest motiv, afectează activitatea Guvernului. Un alt reprezentant al grupului politic respectiv, Roger Knapman, a vorbit despre donaţiile făcute de indianul Mittal pentru campaniile electorale ale premierului Tony Blair, în schimbul lobby-ului prestat de acesta din urmă, pe lângă autorităţile din România, în favoarea noului patron de la Sidex Galaţi, Tepro Iaşi, Siderurgica Hunedoara şi Petrotub Roman. Mai mulţi euro-parlamentari neafiliaţi (Andreas Molzer, Koenraad Dillen, Jan Tadeusz Masiel) s-au referit la corupţia endemică din România, la structurile crimei organizate (care paralizează întreaga societate), precum şi la sărăcia cruntă în care trăieşte o mare parte din populaţie. Desigur, nu au lipsit nici atacurile anti-româneşti absolut abjecte: unguroaica Kinga Gal (PPE) a afirmat că maghiarii din România nu dispun de nici un fel de autonomie (nici măcar de cea culturală), sînt discriminaţi în ceea ce priveşte restituirea proprietăţilor, iar, peste toate, Statutul Minorităţilor Naţionale a fost respins în Senatul României, unde s-ar fi auzit, din nou, ca la începutul anilor ´90, "discursuri xenofobe" (?!). Cu excepţia deputatei din partidul lui Viktor Orban, trebuie să admitem că toate celelalte discursuri ale parlamentarilor europeni la care am făcut trimitere au pus punctul pe "i": Puterea de la Bucureşti a rămas repetentă la capitolul "Integrare Europeană"...

Miercuri, 26 octombrie, premierul britanic Tony Blair a venit în plenul Parlamentului European, în calitatea sa de preşedinte în exerciţiu al Consiliului European. Eurodeputaţii au ascultat, cu urechile ciulite, amplul discurs rostit de Blair în Hemiciclul de la Strasbourg, după care, incitaţi de cele expuse de el în legătură cu modul în care înţelege să combată provocările globalizării, i-au dat, care mai de care, replici acide. Am remarcat luările de cuvînt curajoase ale italiencelor Monica Frassoni (Grupul Verzilor) şi Roberta Angelilli (Uniunea pentru Europa Naţiunilor) - aceasta din urmă declarînd că "în ceea ce priveşte modelul social european, preşedintele Blair a fost prea puţin convingător". Nici Nigel Farage (liderul Grupului pentru Independenţă şi Democraţie) nu s-a lăsat mai prejos. După ce a amintit, cu ironie aforistică, faptul că "Regele Henric al VIII-lea a fost, peste toate, primul englez euro-sceptic", Farage a constat următoarele: "Din 1497, Parlamentul Britanic a emis 25.000 de legi. De cînd aţi devenit dvs. (Tony Blair - n.n.) preşedintele Consiliului European, au fost emise nu mai puţin de 2.500 de acte normative". Această sumbră realitate reprezintă, în opinia euro-scepticilor, "moştenirea" lui Blair, dar şi "proba că Europa nu funcţionează".

Un alt britanic, conservatorul neafiliat Roger Helmer, l-a atacat dur pe Tony Blair, care, ca şi predecesorii săi, John Major şi Margaret Thatcher, a înţeles, într-un sfârşit, că "aspiraţiile şi ambiţiile Uniunii Europene sânt, în întregime, contrare intereselor britanice", dar, cu toate acestea, el acţionează exact pe dos, prejudiciindu-şi propria ţară. Helmer a mai anticipat că mulţi euro-deputaţi conservatori vor părăsi, în următoarele luni, Grupul PPE, care a devenit "prea stângist şi prea federalist" (de altfel, unul din argumentele forte în favoarea unei asemenea concluzii este susţinerea constantă de care beneficiază, din partea "popularilor" europeni, laburistul Blair, ale cărui "trupe" sînt în... PSE!). Premierul britanic a fost bruiat, în timpul discursului, de către un europarlamentar cipriot, Marios Matsakis, care a afişat o placardă pe care era scris, cu litere de o şchioapă: "Ciprul este, încă, o colonie britanică!".

Tot miercuri, înainte de şedinţa de plen la care facem referire, în casetele de corespondenţă ale parlamentarilor europeni a fost strecurat un manifest al asociaţiei "Europa Socială", având următorul titlu: "Dragă domnule Blair, de partea cui eşti - a lui Robin Hood, sau a Şerifului din Nottingham?". Să fie această ofensivă anti-Blair "plata" europenilor pentru "americanizarea" primului-ministru al Marii Britanii, în ultimii ani? Nu este deloc exclus...