|
Domnul Varujan Pambuccian: Mulţumesc, domnule preşedinte. Mă simt nevoit să-i dau dreptate cronicarului, care spunea: "Nu-s vremile sub bietul om, ci bietul om sub vremuri!". Proiectul acesta de lege are o istorie foarte interesantă. Iniţial a fost proiectul pe care l-a iniţiat colegul nostru, Gheorghe Firczak, pe care l-am susţinut, care nu a fost susţinut de ministrul de atunci, care este şi ministrul de acum al culturii, şi care ne-a propus... Probabil că dădea foarte prost ca un proiect legat de Munţii Orăştiei, de cetăţile dacice, să fie făcut exclusiv de minorităţi. Cred că asta a fost ideea, dar, ce să facem? Asta e! ...care ne-a propus să facem un proiect, împreună, şi semnat la paritate, adică, de colegii din grupul nostru parlamentar şi de colegii din Grupul parlamentar al actualului ministru, în frunte cu el, adică de dumneavoastră. Şi este semnat la paritate. Între timp, fostul ministru redevine ministru şi brusc propriul său proiect lucrat împreună cu noi nu mai e bun. Nu înţeleg de ce! Şi atunci nu pot decât să-i dau dreptate cronicarului. Mi se pare singura explicaţie. Iarăşi nu înţeleg de ce lucrurile s-au petrecut cu atâta grabă, dar aici nu vreau să intru în amănunte, pentru că mi-aş face propriul grup de râs şi nu vreau să fac asta. Vreau însă să spun cu amărăciune un lucru şi asta o spun către un coleg - n-am fost ieri în sală, dar mi s-a povestit - care a luat cuvântul şi care a bănuit că ne preocupă protejarea cetăţilor dacice pentru sinecuri. Şi vreau să spun că, într-adevăr, atunci când ai o problemă cu IQ-ul, când e destul de scăzut, crezi că toată lumea gândeşte ca tine. Cu cât creşte IQ-ul, cu atât înţelegi că oamenii gândesc diferit, că sunt altfel şi îmi pare rău că se întâmplă lucrurile astea şi îmi pare rău că grupul meu a fost jignit în felul ăsta. Şi vreau să vă mai spun ceva. Îmi pare rău că un lucru care ţine de istoria acestui popor şi de istoria lumii, deopotrivă, este în continuare tratat aşa cum este tratat. Vă mulţumesc.
|
|
Domnul Laurenţiu Nistor: Domnule preşedinte, Stimaţi colegi, De la început vreau să vă spun că nu consider că acest proiect de lege a făcut obiectul unei sinecuri pentru cineva. Dar vreau să vă anunţ, stimaţi colegi, că dacă v-ar interesa cetăţile dacice din Orăştie ar fi bine să mergeţi la faţa locului, să vedeţi ce se întâmplă. A fost o comisie, inclusiv Comisia UNESCO, au fost reprezentanţi de peste hotare şi şi-au dat seama că, dacă nu vor trece la consiliul judeţean, dispar de pe suprafaţa pământului. Ba mai mult, stimaţi colegi, cred că nu este corect ca parlamentarii dintr-un judeţ, respectiv judeţul Hunedoara, să nu fim consultaţi la un asemenea proiect de lege. Este dureros şi cred că o plimbare la cetăţile dacice, din partea tuturor grupurilor parlamentare... Vă asigur eu transportul şi vă invit să vedeţi la faţa locului ce înseamnă o cetate care este în administrarea consiliului judeţean şi ce sunt celelalte patru cetăţi care sunt în ruină. Constat cu tristeţe că ieri, de la tribuna Parlamentului, PNL-ul şi-a afirmat respingerea legii. Astăzi se abţin. Probabil nu cunosc situaţia din teritoriu, dar sunt convins că se ocupă s-o cunoască. Mulţumesc.
|
|
Domnul Florin-Claudiu Roman: Mulţumesc, domnule preşedinte. Îl auzeam pe un coleg dintr-un grup al minorităţilor vorbind de IQ. Eu cred că e necesar probabil să facem şi un test psihologic, câteodată, dacă punem problema de maniera asta. În altă ordine... (Vociferări.) Mă bucur, să vi se aplice!
|
|
Domnul Florin-Claudiu Roman: Da. De asta am ieşit la microfon, pentru a explica votul. Eu personal nu m-am încadrat în decizia grupului, am votat "pentru", domnule Nistor, exact cum am vorbit şi ieri de la tribuna Parlamentului. Îmi pare foarte rău că o problemă administrativă este dusă în derizoriu. Discutăm despre trecerea acestui obiectiv naţional în administrarea celor care au grijă de el - consiliul judeţean. Este foarte simplu. Dacă poţi să accesezi nişte fonduri europene, trebuie să fii mai întâi proprietar. E o regulă de bază. Dacă nu eşti proprietar, nu poţi să accesezi fonduri pe Programul Operaţional Regional 2014-2020. Poate învaţă şi cei cu IQ-ul ridicat. Vă mulţumesc.
|