Sittings of the Chamber of Deputies of April 26, 2004

  • Abstract of the sittings
  • Full-text of the sittings
  • Published in Monitorul Oficial no.58/2004
  • Video in format Flash/IOS Video - Flash & IOS

Sittings of the Chamber of Deputies of April 26, 2004

16. Primirea de răspunsuri la întrebările adresate membrilor Guvernului de către deputaţii:

   

Domnul Constantin Niţă:

    ................................................
Video in format Flash/IOS  

Trecem la partea a doua a şedinţei noastre de astăzi, consacrată răspunsurilor la întrebări.

 
Video in format Flash/IOS Elena Liana Naum

Pentru doamna deputat Liana Naum, răspunde domnul ministru Dan Nica.

Domnule ministru, aveţi cuvântul.

Video in format Flash/IOS  

Domnul Dan Nica (ministru, Ministerul Comunicaţiilor şi Tehnologiei Informaţiei):

Bună ziua, domnule preşedinte,

Bună ziua, doamnelor şi domnilor deputaţi,

Prima întrebare adresată de doamna deputat Liana Naum se referă la: în ce modalitate portalul pentru acces la serviciile egovernment poate contribui la înbunătăţirea şi eficientizarea serviciilor publice?

Aceasta a fost una dintre preocupările constante ale Guvernului, de debirocratizare a administraţiei publice din România.

Cu toţii ne-am întâlnit cu aceiaşi funcţionari care sunt, fie nervoşi, fie au alte preocupări, ba beau o cafea, ba fac altceva, atunci când noi avem o treabă. Indiferent la ce sediu de instituţie te duci, practic întâlneşti în permanenţă această nepăsare.

Soluţia radicală pe care noi am adoptat-o a fost aceea de a pune la lucru funcţionarul perfect, care este calculatorul. El nu ştie nici de pile, nici de intervenţii, nu trebuie să-şi facă nici unghiile, nu bea nici cafea şi mai ales nu cere şpagă.

Din acest motiv, în baza Legii nr. 161, lege pentru care Guvernul şi-a asumat responsabilitatea anul trecut, am instituit obligativitatea fiecărei instituţii publice din România de a avea servicii desfăşurate şi prin intermediul calculatorului, serviciu on-line, ceea ce înseamnă că fiecare cetăţean al României are la ora actuală şi o altă posiblitate de a-şi rezolva problemele curente. Până acum, repet, eram cu toţii prizonierii unei singure opţiuni şi opţiunea era buna dispoziţie sau lipsa de dispoziţie pe care o avea la un moment dat funcţionarul de la ghişeu.

Acest lucru a însemnat, în primul rând: am introdus obligativitatea pentru toate primăriile şi am început etapizat - preşedinţii de judeţ, municipii, apoi oraşe şi comune care să ofere posibilitatea, de pildă, a plăţii taxelor şi impozitelor utilizând calculatorul şi cartea de credit. Am introdus obligativitatea existenţei pe toate site-urile de internet a tot ceea ce înseamnă formular de interes, astfel încât să nu trebuiască să te deplasezi în permanenţă, uneori la distanţe foarte mari atunci când ai nevoie de o simplă hârtie şi de un simplu formular.

Din acest punct de vedere am adoptat un număr important de legi - este vorba de peste 5 legi şi peste 10 hotărâri de Guvern - care s-au constituit în modalităţile de aplicare legislativă a acestui important domeniu, care este un domeniu important pentru fiecare din cei 22 de milioane de cetăţeni ai României.

Sistemul electronic naţional astăzi funcţionează, avem 7 servicii disponibile on line, am introdus multe servicii pentru firme, servicii care sunt importante pentru activitatea desfăşurată de fiecare firmă, fie că este vorba de posibilitatea de a-şi plăti taxa pe valoarea adăugată, fie că este vorba de declararea în vamă şi utilizând serviciul de vamă on line a bunurilor care sunt importate şi exportate. Vă repet că până acum orice agent economic din România era obligat să meargă la sediul vămii. Acum lucrurile pot fi desfăşurate altfel.

De asemenea, am introdus modalităţi care până acum nici nu puteau fi imaginate. În luna martie am aniversat doi ani de zile de când am introdus sistemul electronic de achiziţii publice, un alt serviciu important din domeniul sferei de servicii de tip egovernment, este cel mai mare sistem din lume. Avem peste 250.000 de licitaţii desfăşurate până acum, cu economii foarte importante - şi ceea ce este extrem de important -am redus la zero, am eliminat, practic, birocraţia şi corupţia în acest domeniu.

Oricine astăzi poate să verifice cum sunt cheltuiţi banii statului, care sunt firmele care câştigă un contract, la ce preţ şi toate aceste lucruri au fost posibile datorită unei voinţe politice extraordinare.

N-a fost uşor, nu este uşor să fii singura ţară din lume care adoptă un asemenea sistem, dar acest lucru a arătat două lucruri, pe de o parte: primul a fost acela că dacă ai voinţă politică poţi să faci orice, nu există limite.

Un al doilea element l-a constituit pentru noi sprijinul masiv pe care l-am avut din partea populaţiei şi a agenţilor economici.

Am demitizat faptul că doar anumiţi agenţi economici sau doar anumiţi români sunt deştepţi şi nu mai pot să utilizeze calculatorul. Vă dau un exemplu: am decis ca autorizaţia de transport auto internaţional de marfă să fie distribuită doar de către calculator şi prin intermediul acestui sistem.

Mi s-a reproşat la vremea respectivă că nu se poate, că sunt unele firme de transport în care patronul este şi şofer, n-a văzut în viaţa lui un calculator şi nu va merge.

Astăzi, după patru luni de zile am distribuit 130.000 de autorizaţii de transport internaţional de marfă şi pot să vă spun că n-am avut nici cea mai mică problemă de utilizare a calculatorului, de indiferent cine a fost persoana în cadrul firmei respective, însărcinată să lucreze la acest sistem, ceea ce arată că românii se adaptează extrem de uşor, dar sunt inteligenţi, iar cei care încearcă să creeze o altă idee sunt departe de adevăr.

Pot să vă spun că intenţia Guvernului României este de a generaliza acest sistem electronic de achiziţii publice, de la peste 1.000 de instituţii publice obligate astăzi să utilizeze acest sistem pentru 3.000 de produse şi servicii, să ajungem la un procentaj care să însemne cvasitotalitatea bunurilor şi serviciilor care pot fi achiziţionate electronic.

Acesta este un sistem care a fost apreciat de către toată lumea el a fost premiat, inclusiv de către Comisia Europeană, anul trecut la Conferinţa miniştrilor comunicaţiilor şi tehnologiei informaţiei din Italia. Sistemul electronic naţional, pentru numărul de servicii on line introduse a fost, de asemenea, premiat la summit-ul pentru societatea informaţională din decembrie de la Geneva.

Acestea au fost doar câteva cuvinte. Doamna deputat, vă rog să acceptaţi să primiţi răspunsul complet în scris şi să-mi daţi voie să trec la răspunsul la a doua întrebare.

Doresc să vă întreb în ce măsură sistemul informatic de ejob poate fi util agenţilor economici şi dacă poate facilita găsirea locurilor de muncă şi în special în sezonul estival?

Ejob înseamnă aşa: că pe un site de internet, cei care doresc să se angajeze îşi plasează oferta pe care o au, iar cei care caută un loc de muncă intră pe acest unic loc de acces, astfel încât, pe de o parte, poţi să selectezi mai bine posturile disponibile, iar şi tu ca angajator ai ofertă mai mare şi mai diversificată şi poţi să-ţi angajezi cei mai buni oameni de care ai nevoie.

Deci, este un sistem în care câştigă toată lumea. Şi o să mă întrebaţi de ce nu a fost introdus până acum, dacă toată lumea câştigă? Deci, dacă şi cel care-şi caută un loc de muncă poate să-şi aleagă şi să selecteze din mai multe locuri de muncă, fără să trebuiască să bată pe la poarta a zeci şi sute de instituţii, dacă şi agenţii economici câştigă, de ce nu a fost introdus mai devreme? Probabil, datorită unei lipse de viziune şi de a-ţi păsa de ceea ce se întâmplă. Pot să vă spun că acest model nu constituie invenţie românească. Eu l-am adoptat după modelul australian.

Australia, între 1996 şi 2000, a introdus acest sistem, iar Guvernul australian a economist 2 miliarde de dolari australieni, doar prin introducerea acestui sistem. De ce? Pentru că a eliminat foarte multă birocraţie, a facilitat accesul la găsirea unui loc de muncă pentru toţi cetăţenii - pentru că acesta este un sistem disponibil pentru orice cetăţean - şi, de asemenea, firmele au câştigat enorm, prin aceea că au putut să-şi selecteze mai bine personalul.

Acesta este proiectul pe care noi l-am pus în funcţie şi eu cred că pentru litoralul românesc aceasta constituie o sursă extraordinară. Pentru că, pe de o parte, fiecare trebuie să ştie un unic loc unde să-şi caute oferta de locuri de muncă disponibile, iar, pe de altă parte, şi firmele pot să-şi selecteze mai bine personalul. Vă imaginaţi că în loc să citească cineva zeci de C.V.-uri îşi pune oferta de loc de muncă, cu un chestionar, care este pre-pregătit, astfel încât, din prima, dacă nu îndeplineşti anumite condiţii, practic, nu mai plictiseşti lumea, trimiţând oferte de loc de muncă. De asemenea, eu, dacă vreau să-mi caut un loc de muncă, la fel, prin intermediul răspunsului la ofertă pot să spun că nu mă interesează un loc de muncă care care un salariu mai mic de 5 milioane de lei. Şi atunci, fiecare ştie la ce să se aştepte şi nu mai pierde nimeni timp în mod inutil.

Eu vă încurajez, doamnă deputat, şi sunt dispus să vă ajut în această acţiune, pentru că eu cred că, datorită cererii mari pe care o are litoralul românesc în perioada de vară, e nevoie de un asemenea sistem şi este nevoie să acordăm un sprijin pentru ca activităţile economice din această zonă să se desfăşoare în cele mai bune condiţii.

O a treia întrebare pe care mi-aţi pus-o, doamnă deputat, se referă la proiectul privind plata electronică a taxelor şi impozitelor locale. Vă spuneam, la serviciile de gouvernment, că am introdus acest sistem de plată a taxelor şi impozitelor locale, că am reuşit să schimbăm foarte multe din aceste lucruri. Trebuie să vă mărturisesc, cu neplăcere, că am întâmpinat o rezistenţă, în schimb, neaşteptată: extrem de mulţi funcţionari, necăjiţi de această decizie luată de către Guvern, de a impune şi acceptarea plăţii cu card (sunt 5 milioane de posesori de carduri astăzi în România), s-au speriat. S-au speriat că, la ghişeu, dacă vine cineva să plătească cu cardul, nu numai cu numerar, nu-i mai rămâne clasica "atenţie" (vedeţi ghilimele), clasicii bani care erau lăsaţi în permanenţă şi care se constituiau într-o sinecură pentru toţi aceşti oameni. Şi, din acest motiv, au început să-i refuze pe toţi cei care vin să plătească cu card, sub diferite pretexte, neadevărate toate.

Din acest motiv, acum 3 săptămâni, am adoptat o hotărâre de Guvern, prin care am instituit amenzi foarte severe pentru toţi cei care refuză nejustificat şi pun pe drumuri cetăţenii, fie, refuzând plata cu card, fie, refuzând să le dea acea parolă, ca să poată să plătească prin intermediul calculatorului.

O să mă întrebaţi: "Bun, dar cu calculatorul ce au?" Păi, vă spun ce au, au realizat că, în momentul în care îi dau parola unui cetăţean, 20 de ani nu mai calcă prin primărie cetăţeanul respectiv! Nimeni nu vine să stea la coadă de bunăvoie, să piardă vremea, fie că e dimineaţă, fie că e seară, fie că e frig sau cald afară! Şi au realizat că omul, odată intrat în posesia parolei, îşi va plăti taxele şi impozitele locale de acasă: sâmbăta, duminica, când are el timp, şi nu mai calcă prin primăria aia 20 de ani!

Şi atunci, a intervenit acest mecanism de conservare, pe care suntem decişi să-l distrugem. Să-l distrugem, pentru că opţiunea aceasta, de a moderniza România, noi nu o discutăm şi nici nu o negociem cu nimeni, cu atât mai puţin cu aceia care ne chinuiesc în fiecare zi.

Referitor la municipiul Mangalia, aici, sistemul de plată on-line funcţionează şi poate fi accesat la adresa de internet "taxe.mangalia.ro.http". Este un sistem care a fost introdus în beneficiul celor din Mangalia şi în beneficiul celor care vor veni în această perioadă.

Eu cred că ceea ce se întâmplă astăzi în România, când, practic, nu mai există firmă fără o adresă de internet, există foarte multe firme care îşi desfăşoară activitatea de comerţ prin intermediul internetului, primind comenzi, acceptând plăţi, făcând plăţi, constituie o adaptare a României la normalitate. Astăzi, în România nu există nici o deosebire din acest punct de vedere, nici faţă de Germania, nici faţă de Franţa, nici faţă de Italia, suntem la fel ca celelalte ţări dezvoltate şi civilizate din Europa. Şi acest lucru pentru că, în primul rând, cetăţeanul român îl merită şi noi, acest lucru, l-am făcut.

Doamnă deputat, domnule preşedinte, vă rog să-mi daţi voie ca răspunsurile complete să le înmânez doamnei deputat şi să vă mulţumesc pentru atenţie.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Constantin Niţă:

Şi eu vă mulţumesc.

Doamnă deputat, într-un minut, dacă aveţi observaţii, dacă sunteţi mulţumită?

 
Video in format Flash/IOS  

Doamna Liana Naum:

Vă mulţumesc, domnule preşedinte.

Ţin să-i mulţumesc domnului ministru Nica pentru modul în care mi-a răspuns la întrebări, deşi aş fi vrut mai multe exemple concrete, dar întotdeauna exemplele nu încap decât dacă le vedem într-o formă desfăşurată.

Şi felicitări pentru tânăra echipă pe care o conduce, care face ca totul să fie foarte flexibil şi dinamic în ministerul pe care îl conduce domnia sa. Vă mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Constantin Niţă:

Şi eu vă mulţumesc.

 
  Dan Brudaşcu

Domnii Mircea Costache şi Dan Brudaşcu (din sală):

"Cântarea României" s-a încheiat, haideţi să trecem acum la interpelări!

Video in format Flash/IOS  

Domnul Constantin Niţă:

Pentru domnul Dan Brudaşcu, răspunde doamna Maria Manolescu, secretar de stat în Ministerul Finanţelor.

 
Video in format Flash/IOS  

Doamna Maria Manolescu:

Mulţumesc, domnule preşedinte.

La întrebarea formulată de domnul deputat Dan Brudaşcu, Grupul parlamentar PRM, înregistrată la Camera Deputaţilor cu nr. 1941A/2004 şi având ca obiect activităţile desfăşurate precum şi obligaţiile faţă de bugetul de stat a două societăţi cu capital străin, având sediul în municipiul Cluj-Napoca, respectiv, Consortio Pantello şi Calisto Pantello, vă comunicăm următoarele:

1) Organizarea licitaţiei şi derularea contractelor de către două societăţi pentru executarea lucrărilor de consolidare şi reabilitare a Drumului Naţional D.N. 1, pe ruta Floreşti-Huedin.

Pentru executarea lucrărilor de consolidare şi reabilitare a drumuluil pe ruta Floreşti-Gilău-Lăpuşu Mare-Izvorul Crişului-Huedin, a fost organizată licitaţia internaţională, conform regulilor europene, de către Administraţia Naţională a Drumurilor Bucureşti, finanţarea acestor lucrări fiind asigurată de către Banca Europeană de Investiţii şi statul român. Urmare licitaţiei organizare, a câştigat Societatea comercială Energoconstrucţia S.A. Bucureşti, pe locul doi fiind Societatea Consortio Pantello Tirenascavi România S.A., cu sediul în Cluj-Napoca.

Deoarece Societatea comercială Energoconstrucţia nu şi-a îndeplinit obligaţiile contractuale asumate, Administraţia Naţională a Drumurilor Bucureşti a reziliat contractul cu aceasta, atribuind lucrarea ocupantului locului doi, respectiv, Societăţi comerciale Consortio Pantello Cluj-Napoca.

Aceste informaţii au fost furnizate echipei de control de către conducerea societăţii, reprezentată prin domnul Borgheti Natale, confirmarea urmând să fie solicitată Companiei Naţionale de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România, care a preluat activitatea Administraţiei Naţionale a Drumurilor Bucureşti şi deţine date cu privire la licitaţia organizată.

Urmare atribuirii lucrării firmei din Cluj, este emisă scrisoare de acceptare de către Administraţia Naţională a Drumurilor, după care este semnată şi o convenţie de către cele două părţi.

Lucrările efectuate de către Societatea Consortio Pantello Tirenascavi România S.A. Cluj-Napoca la obiectivul menţionat au fost efectuate în baza autorizaţiilor de construcţie emiste de Consiliul judeţean Cluj şi au fost facturate de către Administraţia Naţională a Drumurilor în baza situaţiilor de lucrări verificate şi confirmate de o Firma de consultanţă acceptată de Banca Europeană de Investiţii.

În baza unui acord scris, termenul de executare a lucrării a fost stabilit iniţial la 31 octombrie 2003, ulterior, fiind prelungit până la 30 aprilie 2004.

2) Societatea Consortio Pontello S.A. a efectuat lucrări pentru Primăria Poieni, fiind emise facturi pentru suma de 225,6 milioane de lei, contravaloarea acestora nefiind încasată până la data verificării. De asemenea, nu a fost încasată contravaloarea lucrărilor efectuate Primăriei Huedin, reprezentând asfalt uzură, în valoare 72,2 milioane de lei.

3) A doua firmă, respectiv, S.C. Constructioni Calisto Pontello S.R.L., cu sediul în Cluj-Napoca, a fost dizolvată, fiind radiată de la Oficiul Registrului Comerţului la data de 23 decembrie 2002.

4) Achitarea obligaţiilor fiscale faţă de bugetul de stat de către Societatea Consortio Pontello Tirenascavi România S.A. este următoarea:

  • la data de 22.04.2004, obligaţiile fiscale ale societăţii către bugetul de stat însumau 21,6 miliarde de lei, acesea fiind constituite din:
  • restanţe din anul 2003, în sumă de 4,6 miliarde;
  • debit în anul 2004 - 12,8 miliarde;
  • majorări de întârziere - 4,2 miliarde.

Menţionăm că, din debit, obligaţiile fiscale constituite, în sumă de 73,6 miliarde lei, plăţile efectuate în perioada 1.01 - 22.04.2004 au fost de 52 de miliarde, iar soldul, la dat de 22 aprilie 2004, este de 21,6 miliarde.

Defalcate pe surse de venit, obligaţiile fiscale, în sumă de 21,6 miliarde, se prezintă astfel:

  • impozit pe profit: debit - 5,6 miliarde; majorări - 0,7 miliarde;
  • t.v.a.: 12 miliarde; majorări - 3,2 miliarde;
  • impozit pe venit din salarii: - majorări - 0,3 miliarde.

Obligaţiile fiscale datorate bugetului de stat constituie obiectul executării silite de către unitatea fiscală teritorială, prin emiterea de somaţii şi popriri bancare.

Vă mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Constantin Niţă:

Şi eu vă mulţumesc.

Ministerul Sănătăţii urmează...

 
   

Domnul Dan Brudaşcu (din sală):

Şi Ministerul de Interne are tot un răspuns la această chestiune, haideţi să-l prezinte şi dânşii, ca să le răspund împreună!

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Constantin Niţă:

Aşa este, mai aveţi şi de la Ministerul de Interne un răspuns la aceeaşi întrebare. Da, e în regulă.

Domnule Alexandru, mergeţi şi răspundeţi, ca să păstrăm aceeaşi temă.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Mircea Alexandru:

Domnule preşedinte,

Domnule deputat,

Având în vedere că o întrebare identică a fost adresată şi Ministerului Finanţelor Publice, având în vedere că se referă la aceeaşi situaţie şi că realitatea este unică, între răspunsul formulat de doamna ministru Manolescu şi cel pe care ar urma să vi-l transmit nu sunt diferenţe semnificative. Vă mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Constantin Niţă:

Domnule deputat, dacă aveţi observaţii, pe scurt?

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Dan Brudaşcu:

Domnule preşedinte,

Mulţumesc pentru faptul că îmi daţi posibilitatea să răspund celor două întrebări sau răspunsurilor la cele două întrebări.

În primul rând, apreciez răspunsul Ministerului Finanţelor, prin obiectivitatea de care se dă dovadă. Cu o singură excepţie, pct. 2, unde se face trimitere spre două primării în care titularii acestora nu sunt ai partidului de guvernământ, deci, implicarea politică este evidentă. Aş fi dorit să se refere răspunsurile şi la lucrările suplimentare executate la Căpuşu Mare şi Izvorul Crişului, localităţi unde sunt primari parteneri ai coaliţiei dumneavoastră.

În altă ordine de idei, ceea ce n-am reuşit eu să înţeleg din lectura paralelă a celor două răspunsuri este maniera părtinitoare în care, spre exemplu, Ministerul Administraţiei şi Internelor abordează această problemă, aproape că venindu-i să le plângă pe umeri celor de la firma italiană, care n-au reuşit să-şi achite la timp aceste restanţe de plată. Mai mult decât atât, se aminteşte că este vorba de faptul că şi Administraţia Naţională a Drumurilor ar avea o restanţă de 108 miliarde de lei.

Şi atunci, vă întreb eu, de vreme ce lucrarea este finanţată de către Banca Europeană de Investiţii şi statul român, de ce, la începerea ei, nu s-a asigurat integral sursa de finanţare?

În altă ordine de idei, observăm o indisciplină financiară evidentă, în această materie, prin faptul că se admite executarea de lucrări care n-au fost prevăzute în caietele de sarcini, lucrări care ar fi fost solicitate de către primarii localităţilor sau comunelor prin care această şosea trece. De ce s-a admis acest lucru, cine şi-a asumat responsabilitatea atribuirii lucrărilor respectivei firme fără organizarea de licitaţii?

Şi, nu în ultimul rând, aş vrea să mai sesizez încă un fapt, că aceste lucrări sunt, în general, de calitate îndoielnică, la fel de îndoielnică cum au fost şi cele pe tronsonul Brăişor-Oradea, unde, în momentul de faţă (am parcurs, în ultima vreme, de câteva ori acest tronson), au apărut foarte serioase defecţiuni, care pun în pericol însăşi calitatea constructorului de a realiza lucrările la drumurile publice din România.

Eu aş dori să se efectueze aceste verificări, răspunsul nu mi se pare complet, nici din partea Ministerului de Administraţie şi Interne (care "plânge" de mila executantului), nici din partea Ministerul Finanţelor, care, părtinitor, vede numai paiul din ochii unor primari sau ai unor primării, unde, n-am înţeles de ce, orice primar sau orice persoană poate solicita suplimentarea lucrărilor. Aceste lucrări poate că ar fi trebuit să intre în competenţa celor care au angajat lucrarea.

De asemenea, nu s-a explicat uşurinţa cu care s-a renunţat la prima firmă care a câştigat această licitaţie. Să fie de vină acuzaţiile făcute la adresa fostului subprefect, cu privire la interesele pecuniare proprii din această afacere?

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Constantin Niţă:

Mulţumesc.

Tot pentru domnul Dan Brudaşcu, din partea Ministerului Sănătăţii, domnul George Pavelescu, secretar de stat.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul George Pavelescu:

Domnule preşedinte,

Stimaţi domni deputaţi,

Domnul Brudaşcu a adresat o interpelare referitoare la criteriile de repartizare a fondurilor către casele judeţene de asigurări de sănătate către Casa OPSNAJ în anul 2003-2004. De asemenea, a cerut explicaţii specifice şi situaţia pe judeţe a membrilor aparţinând instituţiilor, respectiv, celor aflaţi în evidenţele caselor de asigurări de sănătate.

1) Deci, la repartizarea cheltuielilor pentru servicii medicale şi medicamente, s-au avut în vedere, pe lângă propunerile caselor de asigurări de sănătate, fondurile destinate fiecărui domeniu de asistenţă medicală, execuţia anului precedent, prevederile privind contractarea şi decontarea fiecărui tip de asistenţă medicală, cuprinse în contractul cadru şi în normele de aplicare ale acestuia pe anul 2004, precum şi date specifice, cum ar fi principalii indicatori: asupra morbidităţii, populaţie arondată, structura acesteia pe sex, pe boli, pe vârste şi alţi indicatori, care, de regulă, se au în evidenţă în stabilirea necesarului de îngrijiri medicale în profil teritorial.

2) Asistenţa medicală primară. Fondurile aferente acestui domeniu de asistenţă s-au stabilit în raport cu asiguraţii înscrişi pe listele medicilor de familie, pe grupe de vârste, calculându-se numărul de puncte/capita/serviciu pe anul 2004, raportat la valoarea minim garantată prevăzută în normele metodologice de aplicare a contractului cadru, respectiv, 10.690 de lei pentru un punct/capita şi, respectiv,6.130 de lei pentru un punct/serviciu.

La asistenţa medicală de specialitate din ambulatoriu pentru specialităţile clinice s-a avut în vedere numărul de puncte estimat pe anul 2004 şi valoarea minim garantată a punctului, de 3.160 de lei, precum şi cheltuielile aferente cabinetelor medicale, de TBC, laboratoarelor de sănătate mentală şi de planning familial, prevăzute conform contractului cadru şi normelor pe anul 2004 a fi suportate din fondurile aferente acestui domeniu de asistenţă medicală.

3) Pentru asistenţa medicală spitalicească, repartizarea fondurilor s-a efectuat pe spitale, avându-se în vedere datele clinice culese la nivel de pacient, pentru evaluarea riscului de boală al populaţiei şi alocarea de resurse în funcţie de riscul de boală calculat la număr de bolnavi estimat, conform raportărilor din anii precedenţi. Pe spitale s-a avut în vedere, conform anexei la Legea bugetului de stat pe 2004, şi detalierea fondurilor pentru cheltuieli de personal în raport cu numărul maxim de personal aprobat şi pentru cheltuieli materiale conform execuţiei anului precedent, influenţată de indicele de inflaţie prognozat pentru acest an.

4) Casei de Asigurări de Sănătate a Apărării, Ordinei Publice, Siguranţei Naţionale şi Autorităţii Judecătoreşti i-au fost repartizate, în anul 2003, sume în valoare de 2.989,9 miliarde de lei, iar, în anul 2004, are aprobare un buget de venituri şi cheltuieli în sumă de 2.757,8 miliarde de lei, deci, cu aproape 231 de miliarde de lei mai puţin, la un număr de 2.201.455 de asiguraţi. Asiguraţii Casei OPSNAJ reprezintă un procent de 11,05% din totalul de asiguraţi la nivel naţional, respectiv, din 19.905.683 de asiguraţi, iar ponderea fondurilor repartizate Casei OPSNAJ este de 4,3% din suma totală alocată pentru anul 2004 din Fondul Naţional Unic al Asigurărilor Sociale de Sănătate, care este de 63.038 mii de miliarde de lei.

Detalii privind numărul de asiguraţi pe casele de asigurări de sănătate, de 2.201.455, bugetele, populaţia înscrise pe listele medicilor de familie şi fondurile alocate pentru fiecare categorie de servicii medicale prestate în raport cu casele de asigurări de sănătate la nivelul judeţului vă vor fi prezentate odată cu răspunsul scris. Vă mulţumesc pentru atenţie, domnilor.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Constantin Niţă:

Vă rog, domnule deputat Brudaşcu.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Dan Brudaşcu:

Mulţumesc, domnule ministru.

Vreau să vă informez, ca să se ştie acest lucru, că experţii Partidului România Mare vor verifica acele comunicate ale dumneavoastră şi vor vedea dacă ele corespund, într-adevăr, unor criterii riguroase sau reprezintă o formulă de părtinire din partea dumneavoastră a unora dintre aceste case.

Vreau să vă aduc la cunoştinţă, vizavi de un răspuns anterior, că aţi mers, pe sistemul: "Modificaţi, dar nu schimbaţi nimic!" E vorba de modul de acreditare a medicilor pensionari, de acordare a licenţelor de liberă practică. Din hârtia direcţiei care însoţeşte răspunsul dumneavoastră rezultă că aceeaşi formă birocratică, complexă şi neafectată, este, în continuare, în vigoare.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Constantin Niţă:

Mai doriţi să completaţi, domnule ministru, ceva? Nu.

Tot pentru domnul Dan Brudaşcu, domnul Radu Damian, secretar de stat în Ministerul Educaţiei.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Radu Damian:

Domnule preşedinte,

Domnule deputat,

Urmare a întrebării formulate de dumneavoastră, înregistrate cu nr. 1939A/2004, înaintată Minsterului Educaţiei şi Cercetării, înregistrată cu nr. 9959/7.04.2004, vă comunicăm următoarele:

În anul universitar 2003-2004, universităţile din subordinea Ministerului Educaţiei şi Cercetării au în evidenţă un număr total de 326 de cămine, cu un grad de confort diferit, unele dintre necesitând intervenţii majore pentru consolidări, reparaţii capitale, amenajări interioare, refaceri de instalaţii sau dotări cu mobilier şi cazarmament. Dată fiind situaţia de mai sus, evidenţa căminelor ce necesită intervenţii majore şi imediate s-a făcut pe baza propunerilor înaintate de universităţi în luna ianuarie 2004, ca răspuns la solicitarea ministerului.

Din propunerile înregistrate, ce însumează un număr total de 180 de cămine, au fost selectate obiectivele la care nu s-au executat lucrări de consolidare sau reparaţii capitale în ultimii 10 ani sau la care astfel de lucrări, inclusiv cele de reabilitare, nu sunt în curs de desfăşurare. Pentru stabilirea priorităţilor, s-au identificat criterii care ţin seama, în principal, de caracteristicile tehnice ale clădirilor, respectiv: natura lucrărilor necesare, vechimea clădirii, zona seismică în care se află, indicele de cazare asigurat, numărul de studenţi cazaţi, capacitatea căminului, inexistenţa unor spaţii de cazare, precum şi de alte situaţii specifice.

Având în vedere suma de circa 10 milioane de dolari asigurată prin Programul de reabilitare a căminelor studenţeşti, costurile medii înregistrate în ultimii ani pentru lucrări de acest gen realizate la alte programe în curs de derulare sau la lucrări similare executate în cadrul universităţilor, ţinând seama de condiţia impusă de banca finanţatoare, de a se executa lucrări de reabilitare la 10 universităţi, şi în urma prioritizării, pe baza criteriilor stabilite, au fost propuse spre reabilitare, 10 cămine. În propunerile transmise Ministerului Finanţelor Publice au fost cuprinse şi 3 cămine studenţeşti ce aparţin unor universităţi din Cluj-Napoca: Căminul nr. 1 de la Universitatea Babeş-Bolyai şi Căminele 9 şi 10 de la Universitatea de Medicină şi Farmacie Iuliu Haţeganu, urmând ca acestea, împreună cu specialişti ai băncii finanţatoare, să definitiveze lista finală cu căminele ce vor fi reabilitate.

De asemenea, prin bugetul de stat au fost prevăzute fonduri de care beneficiază şi Universitatea din Cluj-Napoca, pentru lucrări de consolidare, reabilitare şi reparaţii capitale la căminele studenţeşti, a căror repartiţie s-a făcut în limita sumelor alocate în acest an.

Cu deosebită stimă, semnează domnul ministru Alexandru Athanasiu.

Vă mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Constantin Niţă:

Vă mulţumesc.

Domnul deputat, vă rog.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Dan Brudaşcu:

Trebuie să-i mulţumesc domnului ministru pentru răspuns. Trebuie să-i aduc aminte că, totuşi, Cluj-Napoca este un centru universitar, în momentul de faţă, între cele mai mari din ţară. Beneficiile, din acest punct de vedere, financiar, pentru reabilitarea, repararea şi dotarea căminelor studenţeşti sunt la cote minime.

Supun atenţiei domniei sale şi ministerului pe care îl reprezintă, cu respect, ideea de a aloca cu mai multă dărnicie sume în viitorul apropiat, având în vedere că nu contează culoarea politică a rectorului sau a administraţiei publice locale, nu trebuie să ne răzbunăm pe studenţii care îşi perfecţionează pregătirea. Cred că ar trebui să se gândească, ministerul, în raport cu necesităţile reale ale acestor unităţi de învăţământ.

Din datele pe care le deţin, din suma evidenţiată, nu a rezultat că şi cele trei cămine menţionate de către domnul ministru ar fi incluse pe lista care să beneficieze de această asistenţă financiară necesară reparării şi dotărilor curente.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Constantin Niţă:

Pentru domnul Metin Cerchez. Lipseşte, nu dăm răspuns.

Tot pentru domnul Metin Cerchez, de la Ministerul Justiţiei. Lipseşte.

 
Video in format Flash/IOS Emil Rus

Pentru domnul Emil Rus, din partea Ministerului Justiţiei, doamna Rodica Constantinovici, secretar de stat.

Domnul Rus este aici?

   

Domnul Emil Rus (din sală):

Da, ascult cu drag!

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Constantin Niţă:

Mă bucur!

Vă rog, doamnă secretar de stat.

 
Video in format Flash/IOS  

Doamna Rodica Constantinovici:

Domnule preşedinte,

Domnilor deputaţi,

La întrebarea formulată de dumneavoastră, înregistrată la Camera Deputaţilor cu nr. 1945/2004, adresată ministrului justiţiei, referitoare la aplicarea dispoziţiilor Legii nr. 290/2003, vă comunicăm următoarele:

Dispoziţiile art. 1 din Legea nr. 290/2003, precizează, în alin. 1, ce categorie de persoane are dreptul la despăgubiri sau compensaţii potrivit prevederilor acestui act normativ, respectiv, cetăţenii români deposedaţi ca urmare a părăsirii forţate a Basarabiei, Bucovinei de Nord şi a Ţinutului Herţa, precum şi ca urmare a celui de al doilea război mondial.

În alin. 2, se arată cine sunt beneficiarii acestor prevederi, respectiv, foştii proprietari sau moştenitorii legali ai acestora până la gradul al IV-lea inclusiv, dacă au, la data formulării cererii, cetăţenia română şi domiciliul în România. Este evident, deci, că textul de la alin. 2 se referă la calitatea de foşti proprietari a cetăţenilor români deposedaţi, care pot formula cererea în nume propriu sau la moştenitorii legali ai acestora.

Deci, răspunsul la această întrebare este că au calitatea de persoane îndreptăţite să solicite despăgubiri şi moştenitorii legali ai celor deposedaţi.

Punctul doi din întrebarea dumneavoastră. Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 290/2003 nu au fost publicate şi nu avem competenţă să ne pronunţăm cu privire la acest aspect, sarcina elaborării lor aparţinând Ministerului Finanţelor Publice şi Ministerului Administraţiei şi Internelor.

Punctul trei din întrebare. Răspunsul este cuprins în dispoziţiile art. 5 alin. 1 şi 2 lege, astfel, fiecare persoană îndreptăţită (deci, şi moştenitorii) va depune cerere proprie, iar în cazul în care sunt mai mulţi moştenitori fiecare este obligat să-i menţioneze pe ceilalţi în cererea formulată.

În cazul prezentat, apreciem că este necesar ca persoanele menţionate să se adreseze comisiei constituite în cadrul prefecturii, care poate oferi informaţii suplimentare în legătură cu solicitările acestora, legate de modul de aplicare a dispoziţiilor Legii nr. 290/2003.

Vă mulţumim.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Constantin Niţă:

Şi eu vă mulţumesc.

Poftim, domnule deputat, dacă aveţi observaţii la răspuns?

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Emil Rus:

Vă mulţumesc, domnule preşedinte.

Vă rog să-mi îngăduiţi să-i mulţumesc şi doamnei ministru secretar de stat.

Probabil că aceşti domni care au apelat la ajutorul meu au pornit acţiunea prea repede şi nu au lăsat ca legea să fie mai bine tălmăcită şi mai bine lămurită. Sigur că răspunsul care mi s-a dat de doamna ministru îmi va servi ca să le acopăr necesităţile lor, în ceea ce priveşte cunoştinţele pentru a face demersurile spre a fi despăgubiţi. Vă mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Constantin Niţă:

Şi eu vă mulţumesc.

Având în vedere că domnul Metin Cerchez nu este, închidem şedinţa consacrată răspunsurilor.