|
Domnul Aurel Vainer: Domnule preşedinte de şedinţă, Stimate colege, Stimaţi colegi deputaţi, Am solicitat cuvântul în afara ordinii de zi, pentru că astăzi este Ziua Statului Israel, cu care România are relaţii excelente şi a avut relaţii diplomatice încă de la înfiinţarea statului. Câteva cuvinte doar să vă spun, că la 14 mai 1948, David Ben Gurion, atunci şeful Isuvului, aşa se numea, colectivităţii evreieşti din Palestina, a proclamat cu o zi înainte de încheierea mandatului britanic independenţa statului Israel şi s-a adoptat denumirea de Medinat Israel, Statul Israel. S-a întâmplat, dacă doriţi, şi o minune. După 2000 de ani, evreii au redobândit un stat în Ţara Sfântă. Este, de fapt, o urmare a hotărârii Adunării Generale a Naţiunilor Unite din noiembrie 1947. În felul acesta, evreii şi-au pus în aplicare hotărârea şi au creat Statul Israel. Doar atât vreau să vă spun, că bazele democratice ale existenţei acestui stat s-au pus încă în 1948, constituindu-se Parlamentul, Knesset-ul, care are 120 de locuri, a cărui componenţă sau barem numeric nu s-a schimbat niciodată. De 66 de ani instituţia Parlamentului în Statul Israel este aceeaşi, în afară de modificarea componenţei la alegerile respective. Între România şi Statul Israel există relaţii foarte bune, de colaborare pe multiple planuri. Cred că este de datoria mea şi a dumneavoastră, ca cetăţeni ai României care vă bucuraţi de existenţa acestui stat, să considerăm că e o datorie de onoare să încurajăm orice măsuri legislative care pot duce la securitatea şi pacea în acea zonă, dar, în acelaşi timp, la dezvoltarea relaţiei de colaborare dintre România şi Statul Israel. Aş aminti doar că astăzi Statul Israel are o populaţie de 8 milioane de persoane faţă de 600.000 la înfiinţare. Sigur că aici este rezultatul politicilor demografice, al creşterii economice continue, Statul Israel fiind cotat ca unul din cele mai dezvoltate din punct de vedere economic şi al standardului de viaţă. Relaţiile Parlamentului nostru cu Parlamentul israelian, cu Knesset-ul, sunt excelente. Am avut mai multe ocazii, iar Grupul de prietenie parlamentar România-Israel îşi desfăşoară o activitate rodnică, fiind mereu în contacte cu cei de acolo. Vă mulţumesc pentru atenţie şi n-am decât să închei cu un salut care e foarte necesar, mai ales şi în condiţiile de astăzi. Shalom! Pace! Pace nouă, pace vouă, pace în lume. Vă mulţumesc foarte mult.
|