Sittings of the Chamber of Deputies of September 27, 2016

  • Abstract of the sittings
  • Full-text of the sittings
  • Published in Monitorul Oficial no.136/2016
  • Video in format Flash/IOS Video - Flash & IOS

Sittings of the Chamber of Deputies of September 27, 2016

16. Dezbateri asupra Propunerii legislative privind declararea zilei de 28 iunie "Ziua Ziaristului Român" (Pl-x 97/2016) (retrimisă comisiilor)
 
see bill no. 97/2016

 

Domnul Florin Iordache:

  ................................................
Video in format Flash/IOS

18. Şi ultimul raport cu propunere de adoptare este Propunerea legislativă privind declararea zilei de 28 iunie "Ziua Ziaristului Român", Pl-x 97/2016.

Dacă din partea iniţiatorilor... Îl rog pe ... Vrea cineva? Nu. Nu doreşte nimeni.

Îl rog pe domnul preşedinte Gigel Ştirbu, preşedintele Comisiei pentru cultură, raport comun Comisia pentru cultură şi Comisia pentru administraţie publică.

Vă rog, domnule Ştirbu.

Video in format Flash/IOS

Domnul Gigel-Sorinel Ştirbu:

Vă mulţumesc, domnule preşedinte.

Raport comun asupra Propunerii legislative privind declararea zilei de 28 iunie "Ziua Ziaristului Român".

În conformitate cu prevederile art. 95 din Regulamentul Camerei Deputaţilor, republicat, Comisia pentru administraţie publică şi amenajarea teritoriului şi Comisia pentru cultură, arte, mijloace de informare în masă au fost sesizate, cu dezbatere şi avizare pe fond, în procedură obişnuită, cu Propunerea legislativă privind declararea zilei de 28 iunie "Ziua Ziaristului Român"

Camera Deputaţilor este Cameră decizională.

Senatul, în calitate de primă cameră sesizată, a respins propunerea legislativă.

Consiliul Legislativ avizează favorabil propunerea legislativă.

Guvernul susţine adoptarea acestei propuneri legislative.

Propunerea legislativă are ca obiect de reglementare declararea zilei de 28 iunie "Ziua Ziaristului Român", urmând a putea fi marcată de către autorităţile administraţiei publice centrale, locale, asociaţii şi organizaţii neguvernamentale, muzee şi reprezentanţe ale României în străinătate prin organizarea de evenimente dedicate recunoaşterii rolului şi meritelor ziariştilor.

În urma dezbaterilor în cele două comisii, voturile membrilor celor două comisii au fost în majoritate pentru adoptarea Propunerii legislative privind declararea zilei de 28 iunie "Ziua Ziaristului Român".

Vă mulţumesc, domnule preşedinte.

Video in format Flash/IOS

Domnul Florin Iordache:

Şi eu vă mulţumesc.

Intervenţii?

Domnul Dobrinescu, Grupul PNL. Vă rog.

Şi domnul Márton, bineînţeles.

Video in format Flash/IOS

Domnul Traian Dobrinescu:

Mulţumesc, domnule preşedinte.

Au fost suficient de multe cazuri în care poziţia mea a fost alta decât a partidului. Şi astăzi este alta, dar eu sunt la acest microfon pentru a exprima poziţia partidului.

Partidul Naţional Liberal va vota acest proiect de lege, eu nu.

Video in format Flash/IOS

Domnul Florin Iordache:

Vă rog, domnule Márton Árpád, Grupul UDMR.

Video in format Flash/IOS

Domnul Márton Árpád-Francisc:

Domnule preşedinte,

Doamnelor şi domnilor deputaţi,

Acest proiect de lege ne propune ca într-o zi a anului să ne aducem aminte de activitatea unor cetăţeni. Astfel de legi am acceptat multe, UDMR-ul le-a votat.

Teoretic noi am fi de acord să existe o zi în care să ne gândim la ziariştii din România, numai că această lege nu vorbeşte despre aşa ceva, chiar dacă în raport s-a spus acest lucru. Această lege se referă doar la ziariştii români.

În mod evident am fi putut considera că în ultima vreme, când zicem români ne gândim la toţi cetăţenii români, ca atare am fi propus o modificare în dezbaterea acestei legi, "ziariştilor din România", de exemplu. Numai că, dacă citim expunerea de motive, este clar că nu este vorba despre toţi ziariştii din România, pentru că, după cum ştiţi, există şi ziarişti care scriu în limba minorităţilor naţionale pentru concetăţenii noştri care citesc aceste ziare. Atunci, dacă aşa era, ne-am fi propus să venim imediat cu un proiect de lege, cu o altă zi pentru ziariştii care scriu pentru presa în limba minorităţilor naţionale, nicio problemă. Numai că, dacă citim expunerea de motive, avem o mare problemă. După cum ştiţi, expunerea de motive face parte din lege. Orice interpretare a legii se realizează prin citirea expunerii de motive. Or, această expunere de motive este una vădit naţionalistă. Ca atare, grupul nostru parlamentar nu poate vota o astfel de lege.

Vă mulţumesc.

Video in format Flash/IOS

Domnul Florin Iordache:

Domnule Iane, la ziarişti vă pricepeţi? Vă rog. Am înţeles.

Video in format Flash/IOS

Domnul Ovidiu-Cristian Iane:

Domnule preşedinte, nu e vorba de ziarişti aici, este vorba de un principiu.

Antevorbitorul avea parţial dreptate. Expunerea de motive nu este utilizată în interpretarea legii, dar legea pe care o facem trebuie să servească unui scop, şi ea trebuie să fie aplicată în spiritul ei, şi nu în litera ei.

Desigur, dacă luăm în considerare această iniţiativă, putem să spunem că ar trebui să declarăm câte o zi pentru fiecare meserie şi pentru fiecare profesie din ţara aceasta. Probabil că sunt şi scăpările referitoare la în ce limbă publică respectivul ziarist, dar revenind la principii, eu cred că, nu ştiu, probabil că Grupul PSD va vota pentru, eu mă voi gândi, însă vreau să vă spun că nu cred că va trebui să facem câte o zi şi să declarăm câte o zi pentru fiecare meserie şi pentru fiecare profesie din ţara aceasta.

Vă mulţumesc.

Video in format Flash/IOS

Domnul Florin Iordache:

Domnule Cernea, vă rog.

Video in format Flash/IOS

Domnul Remus-Florinel Cernea:

Vă mulţumesc foarte mult, domnule preşedinte.

Munca pe care o desfăşoară jurnaliştii servind interesul public este crucială pentru democraţia noastră. De aceea, o astfel de zi, evident că ar trebui să acopere toate tipurile de jurnalişti, indiferent că aparţin unor minorităţi naţionale sau sunt de etnie română.

Aşadar, pentru a înlătura orice fel de posibile interpretări, cum că această lege ar putea fi discriminatorie, fac apel la un lider de grup să ceară o retrimitere la comisie, pentru o revizuire a raportului şi o amendare a legii în aşa fel încât să fie înlăturate orice fel de suspiciuni de discriminare.

Ar fi păcat. Dacă Parlamentul vrea să onoreze munca jurnaliştilor români, ar trebui să o facă în privinţa absolut a tuturor celor care îşi desfăşoară munca în România. Ar fi păcat ca această lege să fie umbrită de o formulare care să genereze interpretări uşor naţionaliste sau discriminatorii.

De aceea, fac apel la dumneavoastră. Haideţi să demonstrăm înţelepciune şi să facem o lege într-adevăr în spiritul democraţiei de care avem nevoie în ţara noastră.

Vă mulţumesc foarte mult.

Video in format Flash/IOS

Domnul Florin Iordache:

Vă mulţumesc.

Alte intervenţii, vă rog?

Liderul Grupului UDMR, Máté András-Levente. Vă rog.

Video in format Flash/IOS

Domnul Máté András-Levente:

Într-adevăr, stimaţi colegi, atât la motivarea acestei iniţiative, cât şi textul ar trebui corectat, pentru a se regăsi toţi ziariştii şi chiar trebuie gândită în perspectivă această modificare.

Eu v-aş propune să o retrimitem pentru o săptămână în comisie, iar în comisie sper că va fi acea înţelepciune de a corecta anumite aspecte din această iniţiativă.

Mulţumesc.

Video in format Flash/IOS

Domnul Florin Iordache:

Mulţumesc, stimaţi colegi.

Există o propunere de retrimitere.

Cine este pentru retrimitere la comisie? Vă rog să votaţi. Mulţumesc.

Împotriva retrimiterii? Două voturi.

Abţineri? Nu.

Colegi care nu-şi exprimă votul? Nu.

Cu majoritatea, 96 de voturi pentru, a fost retrimisă la comisie. Mulţumesc.

Domnule Munteanu... Toţi liderii, vă rog... (Consultări.)

Vă mulţumesc, stimaţi colegi.

În urma consultării cu liderii grupurilor parlamentare, vă propun să discutăm până la 11,30, iar la ora 12,00 să fie votul final, ca stafful tehnic între 11,30 şi 12,00 să poată pregăti lista de vot final.

Mulţumesc.