Sittings of the Chamber of Deputies of February 24, 2021

  • Abstract of the sittings
  • Full-text of the sittings
  • Published in Monitorul Oficial no.24/2021
  • Video in format Flash/IOS Video - Flash & IOS

Sittings of the Chamber of Deputies of February 24, 2021

16. Informare privind depunerea la secretarul general al Camerei Deputaţilor, în vederea exercitării de către deputaţi a dreptului de sesizare a Curţii Constituţionale, a următoarelor legi:
- Legea pentru aprobarea plafoanelor unor indicatori specificaţi în cadrul fiscal-bugetar pe anul 2021 (PL-x 111/2021; adoptată în procedură de urgenţă);
- Legea pentru completarea art. 7 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru (PL-x 473/2020; adoptată în procedură de urgenţă);
- Legea pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 183/2020 privind desfăşurarea pe perioada stării de alertă a concursurilor pentru ocuparea posturilor vacante din cadrul unor instituţii din sistemul justiţiei, precum şi din cadrul Curţii de Conturi (PL-x 23/2021; adoptată în procedură de urgenţă);
- Legea privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 28/2019 pentru modificarea art. 34 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 77/2011 privind stabilirea unor contribuţii pentru finanţarea unor cheltuieli în domeniul sănătăţii (PL-x 272/2019; adoptată în procedură de urgenţă);
- Legea privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 77/2020 pentru completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 64/2007 privind datoria publică (PL-x 365/2020; adoptată în procedură de urgenţă);
- Legea pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 107/2020 privind modificarea art. II din Ordonanţa Guvernului nr. 5/2020 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală şi pentru prorogarea unor termene (PL-x 445/2020; adoptată în procedură de urgenţă);
- Legea pentru realizarea "Capabilităţii de luptă împotriva navelor de suprafaţă", aferentă programului de înzestrare "Sistem de instalaţii mobile de lansare rachete antinavă" (SIML) (PL-x 88/2021; adoptată în procedură de urgenţă);
- Legea privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 109/2020 pentru modificarea Ordonanţei Guvernului nr. 41/1994 privind autorizarea plăţii cotizaţiilor la organizaţiile internaţionale interguvernamentale la care România este parte, precum şi pentru aprobarea plăţii cotizaţiei anuale ce decurge din calitatea de membru a României în cadrul Forumului Internaţional al Transporturilor al Organizaţiei pentru Cooperare şi Dezvoltare Economică - OCDE (PL-x 465/2020; adoptată în procedură de urgenţă);
- Legea privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.113/2020 pentru modificarea art. 2 din Legea nr. 114/2007 privind sprijinul financiar acordat de statul român Schitului românesc "Prodromu", de la Muntele Athos, Grecia (PL-x 467/2020; adoptată în procedură de urgenţă);
- Legea privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 119/2020 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 362/2018 privind asigurarea unui nivel comun ridicat de securitate a reţelelor şi sistemelor informatice (PL-x 506/2020; adoptată în procedură de urgenţă);
- Legea pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 81/2020 privind modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 3/2015 pentru aprobarea schemelor de plăţi care se aplică în agricultură în perioada 2015-2020 şi pentru modificarea art. 2 din Legea nr. 36/1991 privind societăţile agricole şi alte forme de asociere în agricultură (PL-x 382/2020; adoptată în procedură de urgenţă);
- Legea privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 112/2020 pentru asigurarea de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Sănătăţii, a sumelor necesare acoperirii plăţii TVA aferente bunurilor şi serviciilor achiziţionate în cadrul Programului ROU-T-MOH "Abordarea provocărilor sistemului de sănătate privind controlul tuberculozei în România (PL-x 503/2020; adoptată în procedură de urgenţă);
- Legea privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 116/2020 pentru completarea Ordonanţei Guvernului nr. 41/1994 privind autorizarea plăţii cotizaţiilor la organizaţiile internaţionale interguvernamentale la care România este parte, precum şi pentru aprobarea plăţii cotizaţiei anuale ce decurge din calitatea de membru a României în cadrul Fundaţiei Europene pentru Tineret (PL-x 488/2020; adoptată în procedură de urgenţă);
- Legea pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 137/2020 privind acumularea în vederea constituirii ca stoc rezervă de stat a unei cantităţi de grâu pentru panificaţie (PL-x 575/2020; adoptată în procedură de urgenţă);
- Legea privind aprobarea cotizaţiei anuale a României la Comitetul de asistenţă pentru dezvoltare (DAC) al Organizaţiei pentru Cooperare şi Dezvoltare Economică (OCDE), precum şi pentru completarea Ordonanţei Guvernului nr. 41/1994 privind autorizarea plăţii cotizaţiilor la organizaţiile internaţionale interguvernamentale la care România este parte (PL-x 90/2021; adoptată în procedură de drept comun);
- Legea privind aprobarea plăţii cotizaţiei anuale a României la bugetul Centrului European de Excelenţă dedicat gestionării civile a crizelor - European Center of Excellence for Civilian Crisis Management, precum şi pentru completarea Ordonanţei Guvernului nr. 41/1994 privind autorizarea plăţii cotizaţiilor la organizaţiile internaţionale interguvernamentale la care România este parte (PL-x 56/2021; adoptată în procedură de drept comun).
 

 

Doamna Cristina-Mădălina Prună:

  ................................................
Video in format Flash/IOS

În conformitate cu prevederile art. 115 alin. (2) şi (3) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, republicată, astăzi 24 februarie 2021, s-au depus la Secretariatul general al Camerei Deputaţilor, în vederea exercitării de către deputaţi a dreptului de sesizare a Curţii Constituţionale, următoarele legi:

  1. Legea pentru aprobarea plafoanelor unor indicatori specificaţi în cadrul fiscal-bugetar pe anul 2021; PL-x 111/2021; procedură de urgenţă;
  2. Legea pentru completarea art. 7 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru; PL-x 473/2020; procedură de urgenţă;
  3. Legea pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 183/2020 privind desfăşurarea pe perioada stării de alertă a concursurilor pentru ocuparea posturilor vacante din cadrul unor instituţii din sistemul justiţiei, precum şi din cadrul Curţii de Conturi; PL-x 23/2021; procedură de urgenţă;
  4. Legea privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 28/2019 pentru modificarea art. 34 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 77/2011 privind stabilirea unor contribuţii pentru finanţarea unor cheltuieli în domeniul sănătăţii; PL-x 272/2019; procedură de urgenţă;
  5. Legea privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 77/2020 pentru completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 64/2007 privind datoria publică; PL-x 365/2020; procedură de urgenţă;
  6. Legea pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 107/2020 privind modificarea art. II din Ordonanţa Guvernului nr. 5/2020 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală şi pentru prorogarea unor termene; PL-x 445/2020; procedură de urgenţă;
  7. Legea pentru realizarea "Capabilităţii de luptă împotriva navelor de suprafaţă", aferentă programului de înzestrare "Sistem de instalaţii mobile de lansare rachete antinavă" (SIML); PL-x 88/2021; procedură de urgenţă;
  8. Legea privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 109/2020 pentru modificarea Ordonanţei Guvernului nr. 41/1994 privind autorizarea plăţii cotizaţiilor la organizaţiile internaţionale interguvernamentale la care România este parte, precum şi pentru aprobarea plăţii cotizaţiei anuale ce decurge din calitatea de membru a României în cadrul Forumului Internaţional al Transporturilor al Organizaţiei pentru Cooperare şi Dezvoltare Economică - OCDE; PL-x 465/2020; procedură de urgenţă;
  9. Legea privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.113/2020 pentru modificarea art. 2 din Legea nr. 114/2007 privind sprijinul financiar acordat de statul român Schitului românesc "Prodromu", de la Muntele Athos, Grecia; PL-x 467/2020; procedură de urgenţă;
  10. Legea privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 119/2020 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 362/2018 privind asigurarea unui nivel comun ridicat de securitate a reţelelor şi sistemelor informatice; PL-x 506/2020; de asemenea, în procedură de urgenţă;
  11. Legea pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 81/2020 privind modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 3/2015 pentru aprobarea schemelor de plăţi care se aplică în agricultură în perioada 2015-2020 şi pentru modificarea art. 2 din Legea nr. 36/1991 privind societăţile agricole şi alte forme de asociere în agricultură; PL-x 382/2020; procedură de urgenţă;
  12. Legea privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 112/2020 pentru asigurarea de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Sănătăţii, a sumelor necesare acoperirii plăţii TVA aferente bunurilor şi serviciilor achiziţionate în cadrul Programului ROU-T-MOH "Abordarea provocărilor sistemului de sănătate privind controlul tuberculozei în România; PL-x 503/2020; procedură de urgenţă;
  13. Legea privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 116/2020 pentru completarea Ordonanţei Guvernului nr. 41/1994 privind autorizarea plăţii cotizaţiilor la organizaţiile internaţionale interguvernamentale la care România este parte, precum şi pentru aprobarea plăţii cotizaţiei anuale ce decurge din calitatea de membru a României în cadrul Fundaţiei Europene pentru Tineret; PL-x 488/2020; procedură de urgenţă;
  14. Legea pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 137/2020 privind acumularea în vederea constituirii ca stoc rezervă de stat a unei cantităţi de grâu pentru panificaţie; PL-x 575/2020; procedură de urgenţă;
  15. Legea privind aprobarea cotizaţiei anuale a României la Comitetul de asistenţă pentru dezvoltare (DAC) al Organizaţiei pentru Cooperare şi Dezvoltare Economică (OCDE), precum şi pentru completarea Ordonanţei Guvernului nr. 41/1994 privind autorizarea plăţii cotizaţiilor la organizaţiile internaţionale interguvernamentale la care România este parte; PL-x 90/2021; procedură de drept comun;
  16. Legea privind aprobarea plăţii cotizaţiei anuale a României la bugetul Centrului European de Excelenţă dedicat gestionării civile a crizelor - European Center of Excellence for Civilian Crisis Management, precum şi pentru completarea Ordonanţei Guvernului nr. 41/1994 privind autorizarea plăţii cotizaţiilor la organizaţiile internaţionale interguvernamentale la care România este parte; PL-x 56/2021; procedură de drept comun.

Termenele pentru sesizare sunt de două zile pentru legile adoptate în procedură de urgenţă şi de cinci zile pentru legile adoptate în procedură de drept comun, de la data depunerii, astăzi, 24 februarie 2021.

Acestea fiind spuse, încheiem programul de astăzi al Camerei Deputaţilor. Urmează Biroul permanent, iar restul colegilor, care mai au activităţi în comisii, vor continua ziua de astăzi.

Vă mulţumesc frumos.

O zi bună tuturor!

 

Şedinţa s-a încheiat la ora 12,37.