Eugen Bejinariu
Eugen Bejinariu

Sittings of the Chamber of Deputies of May 6, 2020

  • Abstract of the sittings
  • Full-text of the sittings
  • Published in Monitorul Oficial no.39/2020
  • Video in format Flash/IOS Video - Flash & IOS

Sittings of the Chamber of Deputies of May 6, 2020

16. Declaraţii politice şi intervenţii ale deputaţilor:  
  16.32 Eugen Bejinariu - declaraţie politică intitulată "Guvernanţii sfidează Constituţia";

Domnul Eugen Bejinariu:

"Guvernanţii sfidează Constituţia"

Au trecut 70 de zile de la declararea pandemiei, şi în afara temerilor pe care oamenii le au pentru viaţa lor, s-a întâmplat consecvent un singur lucru, acela că Guvernul sfidează Parlamentul, iar prin aceasta sfidează voinţa cetăţenilor României.

După 70 de zile şi 1.200.000 de şomeri, nu avem încă un plan pentru economia românească, nu avem măsuri concrete, utile pentru oameni şi companii. Câteva amăgiri lansate de Guvern, care, în fapt, nu înseamnă ajutor autentic pentru oamenii rămaşi fără locuri de muncă şi nici pentru companiile intrate în agonie, sunt prezentate cu emfază ca fiind susţinerea statului pentru resuscitarea economică.

Timp de vreo lună de zile, reprezentanţii autorităţii statului român, aflat în stare de urgenţă, ne învăţau repetat să ne spălăm pe mâini, ne explicau că, de fapt, medicii au materiale suficiente de protecţie, dar nu ştiu ei, ne promiteau că Guvernul va proceda întocmai, precum statele responsabile care au alocat 15%-20% din PIB, pentru a ajuta cetăţenii şi economia. Ne-au amăgit vreo lună şi continuă să o facă, spre stupefacţia antreprenorilor şi a oamenilor aflaţi în şomaj. Guvernanţii au luat măsura de a amâna rate în schimbul plăţii unei dobânzi aplicabile şi la dobânda amânată, apoi au lansat un site cu aşa-zise facilităţi, dar site-ul n-a funcţionat vreo zece zile după momentul lansării. Iar când a funcţionat, am înţeles toţi că Guvernul, de fapt, nu oferă nicio soluţie sutelor de mii de companii dramatic afectate de criză. Guvernul a pus la dispoziţie prin site-ul IMM Invest, în fapt, un formular tip cerere care rămâne la latitudinea băncilor, dacă amânarea va fi aprobată sau nu pentru fiecare aplicant. În rest, evaluări, planuri proiecte, promisiuni. Nu investiţii, nu bani alocaţi economiei, nu măsuri, nu ajutor efectiv, doar vorbe goale în discursuri ambigue.

Înţelegem şi noi că singura platformă politică a liberalilor în confruntarea lor cu USR pentru electoratul radical rămâne discursul virulent anti-PSD. Am înţeles că, dincolo de propria incompetenţă, acesta este motivul pentru care, la jumătate de an după preluarea guvernării, prim-ministrul nu are nicio adresare publică fără să invoce jalnic şi ipocrit "moştenirea PSD". Înţelegem şi îngrijorarea preşedintelui pentru liberali, cauzată de coborârea vertiginoasă a acestora în sondaje. De aceea are şi preşedintele României adresări publice, zilnice, în care punctul central îl constituie atacul încrâncenat la PSD, pe orice temă, reală sau inventată. În tot acest timp însă, Suceava parcurge o tragedie de neimaginat. Sunt si alte locuri în care s-a coborât infernul printre noi, ţara se află în pragul unei drame pentru milioane de oameni, chiar şi cei pentru care continuaţi să faceţi campanie electorală vor fi afectaţi de lipsa soluţiilor Guvernului, de incompetenţa şi debilitatea actului guvernamental.

Pe fondul dramelor medicale şi a unei crize economice deja pronunţate, fiecare apariţie publică a celor responsabili cu destinele noastre se petrece precum prestaţia într-un concurs de omagii. Preşedintele laudă Guvernul, miniştrii laudă premierul, prim-ministrul laudă miniştrii. Prim-ministrul se laudă pe sine, vorbeşte despre o altă realitate decât cea pe care o trăim, promite, minte şi se eschivează neconstituţional de la responsabilitatea de a se prezenta în faţa Parlamentului, pentru a oferi un plan de stimulare a economiei. Refuză să prezinte Parlamentului un raport asupra situaţiei de fapt, asupra măsurilor luate şi a celor care se impun a fi implementate. Prim-ministrul sfidează Parlamentul, întocmai precum fac miniştrii din subordinea sa, astfel încât ţara este condusă prin ordonanţe militare şi declaraţii mincinoase la televizor, fără supravegherea constituţională, fără dare de seamă, fără responsabilitatea manifestă în faţa cetăţenilor şi a aleşilor acestora. Este un act de sfidare nemaîntâlnită în 30 de ani, iar pentru nemărginirea acestui tupeu liberal şi pentru felul anemic, incompetent, haotic în care este condusă ţara, fără viziune, cu răzgândiri şi ambiguităţi, fără măsuri substanţiale pentru viaţa oamenilor şi activitatea companiilor, guvernanţii vor da socoteală.

Prim-ministrul nu poate apărea la televizor în conferinţa de presă ca substitut al prezenţei sale în faţa Parlamentului României. Prim-ministrul unei ţări democratice nu poate conduce prin intermediul declaraţiilor televizate şi ordonanţelor nocturne, în mod despotic şi ignorând instituţia fundamentală a statului. Guvernul nu poate restrânge drepturile cetăţenilor României prin declararea stării de alertă. Pentru acest lucru şi pentru a se supune legii, Constituţiei şi voinţei românilor, Guvernul trebuie să se prezinte urgent în faţa Parlamentului României!