Ştefan Baban
Ştefan Baban

Sittings of the Chamber of Deputies of February 11, 2008

  • Abstract of the sittings
  • Full-text of the sittings
  • Published in Monitorul Oficial no.6/2008
  • Video in format Flash/IOS Video - Flash & IOS

Sittings of the Chamber of Deputies of February 11, 2008

17. Prezentarea pe scurt de către deputaţi a interpelărilor adresate membrilor Guvernului de către deputaţii  
  17.3 Ştefan Baban
 
see:

 

Domnul Valer Dorneanu:

  ................................................
Video in format Flash/IOS

Are cuvântul domnul Ştefan Baban.

Video in format Flash/IOS

Domnul Ştefan Baban:

Mulţumesc, domnule preşedinte.

Am să prezint şi eu o interpelare, cu toate că la fel de importante sunt toate trei, după opinia mea. O s-o prezint pe scurt, iar celelalte două, să spun cui se adresează, despre ce este vorba ca titlu.

Am o interpelare adresată domnului Varujan Vosganian şi Paul Păcuraru, unu ministru al finanţelor şi celălalt al muncii. Este vorba despre: "Bugetari, strângeţi cureaua pentru a trăi bine!" aşa se intitulează. Şi am câteva întrebări pentru domniile lor: care este fundamentarea propunerii de anulare a primelor de vacanţă sau al premiului anual şi cu cât s-ar corecta rata anuală a inflaţiei dacă ridicaţi drepturile bugetarilor. În cazul orelor suplimentare, care legislaţie se aplică, cea a bugetului de stat sau cea produsă de ordonanţa de Guvern nr.9/2008? De ce funcţionarii publici de conducere nu sunt restricţionaţi la plata muncii suplimentare? Având în vedere că legea nu se referă exclusiv şi la ei, având în vedere că tocmai acele indemnizaţii de conducere se acordă pentru munca nenormată, nu numai pentru serviciile politice prestate.

Cum explicaţi că funcţionarii publici au numai obligaţii şi astea sunt pe an ce trece din ce în ce mai multe, în timp ce drepturile se diminuează an de an? Consideraţi că este corect ca de la apariţia Legii nr.188/1999 privind statutul funcţionarilor publici, să nu fie aprobat nici un sistem unitar de salarizare a acestora, deşi proiecte au existat inclusiv pe site-ul A.N.F.P.-ului?

Cum explicaţi diferenţele de salarizare dintre un funcţionar public din minister şi unul din teritoriu, ambii având aceeaşi pregătire, acelaşi grad profesional şi aceeaşi treaptă de salarizare?

A doua interpelare se adresează domnului ministru Cristian Adomniţei şi este vorba despre dezordinea totală în învăţământul românesc. Nu mai citesc întrebările, sper să mi se răspundă măcar pe această temă de la aceste microfoane, aici, în sală.

Şi, în sfârşit, o întrebare către domnul prim-ministru Călin Popescu-Tăriceanu: de ce obligăm AVAS-ul să plătească despăgubirile celor care au fost păgubiţi de FNI şi nu cei vinovaţi.

Vă mulţumesc pentru atenţie.

Video in format Flash/IOS

Domnul Valer Dorneanu:

Mulţumesc.

Domnul Paul Magheru. Domnul Cezar Preda şi doamna Graţiela Iordache au depus împreună două interpelări în scris. Domnul Aledin Amet a depus patru interpelări. Domnul Gheorghe Firczak, o interpelare. Domnul Daniel Buda.