Parliamentary debates
Parliamentary debates
Sittings of the Chamber of Deputies of June 4, 2001
| Vous etes ici: | Prima pagina > Parliamentary debates > Sittings of the Chamber of Deputies of June 4, 2001 |
Sittings of the Chamber of Deputies of June 4, 2001
![]() |
18. | Dezbaterea Proiectului de Lege pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.56/2001 privind modificarea şi completarea art.43 din Legea educaţiei fizice şi sportului nr.69/2000 (amânarea votului final). | ![]() |
||
see bill no. 251/2001 |
|||||
| ................................................ |
|
Proiectul de Lege pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.56/2001 privind modificarea şi completarea art.43 din Legea educaţiei fizice şi sportului nr.69/2000. Comisia, vă rog. |
|
Comisia face propunerea de respingere pentru următorul motiv: Comitetul Olimpic Român este persoană juridică de drept privat şi de utilitate publică, fapt care creează incompatibilitate cu statutul unui ordonator principal de credite. Bineînţeles, Comitetul Olimpic Român poate avea acces la fonduri publice, dar doar prin programe, şi nu ca ordonator principal de credite. Acesta este motivul principal de respingere. |
|
Domnul Ovidiu Cameliu Petrescu: Da, vă mulţumesc. Iniţiatorul este de acord cu respingerea? |
|
Domnul Nicolae Mărăşescu (secretar de stat, Ministerul Tineretului şi Sportului): Iniţiatorul susţine aprobarea Proiectului de Lege privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.56 privind modificarea şi completarea art.43 din Legea educaţiei fizice. |
|
Domnul Ovidiu Cameliu Petrescu: Din partea grupurilor parlamentare? |
|
Domnul Niculae Napoleon Antonescu: Noi susţinem propunerea comisiei, pentru că, aşa cum s-a arătat la dezbaterea din comisie, este vorba de Comitetul Olimpic Român, domnule Mărăşescu. El este o instituţie neguvernamentală şi, în fond, nu poate să primească dreptul de ordonator de credite din partea Guvernului. Deci problema este clară din acest punct de vedere. Dar acest lucru nu înseamnă că suntem împotriva sprijinirii Comitetului Olimpic Român. Dar trebuie să găsim formele şi mijloacele care să se potrivească pentru această situaţie, el fiind, de fapt, aşa cum am spus, o instituţie guvernamentală. |
|
Domnul Ovidiu Cameliu Petrescu: Am înţeles. Alte grupuri parlamentare? Nu. Procedura este următoarea: într-o şedinţă specială de vot vom supune la vot respingerea, conform raportului comisiei. În cazul în care nu se întrunesc voturile necesare pentru respingere, vom trece la dezbatere pe fond. |


