Sittings of the Chamber of Deputies of June 19, 2007

  • Abstract of the sittings
  • Full-text of the sittings
  • Published in Monitorul Oficial no.95/2007
  • Video in format Flash/IOS Video - Flash & IOS

Sittings of the Chamber of Deputies of June 19, 2007

18. Discuţii procedurale legate de dezbaterea unor puncte ale ordinii de zi.  

 

Domnul Bogdan Olteanu:

  ................................................
Video in format Flash/IOS

Stimaţi colegi, cu asta am încheiat şedinţa de astăzi, reamintesc Biroului permanent şi liderilor de grupuri că, la ora 14,00, la Biroul permanent al Camerei Deputaţilor, avem şedinţă de Birouri permanente reunite.

Pe procedură? Domnule Rădulescu, aveţi cuvântul.

Video in format Flash/IOS

Domnul Cristian Rădulescu:

Domnule preşedinte,

Stimaţi colegi,

Noi am votat prelungirea programului de lucru până vom parcurge şi acele acte din domeniul social, dar şi parcurgerea altor iniţiative legislative, care sunt cu raport de respingere, până când cei doi miniştri, care erau clamaţi aici, a căror prezenţă o simţeam toţi foarte necesară - cel al finanţelor şi cel al muncii - vor fi fost prezenţi aici, în bănci, ca să ne explice dacă-şi pot asuma - Guvernul actual - deci prin ei, Guvernul actual, acea iniţiativă legislativă referitoare la pensionari. De asta am mai continuat să lucrăm şi nu dintr-un exces stahanovist.

Dacă doriţi ca să încheiem acum, mai supuneţi o dată la vot, fiindcă a mai fost un vot contrar şi, pe de altă parte, daţi-ne şi nouă de ştire unde sunt stimaţii miniştri şi dacă vor să vină să susţină acel proiect de lege.

Video in format Flash/IOS

Domnul Bogdan Olteanu:

Domnule deputat, vă reamintesc că decizia pe care am luat-o, plenul, a fost aceea de a lucra până la pct. 33, inclusiv.

Dacă doriţi să faceţi o altă modificare a programului de lucru...

Voce din sală:

Nu.

Video in format Flash/IOS

Domnul Bogdan Olteanu:

Nu, până la 33 inclusiv. Am terminat.

Dacă doriţi să facem o altă modificare a programului de lucru, eu n-am o problemă, dar vă reamintesc că avem şi activitatea Camerelor reunite, respectiv Biroul reunit, la ora 14, deci este destul de dificil.

În ce-i priveşte pe miniştri, de îndată ce închidem aici şedinţa, o să pot să-i contactez.

Doamna deputat Aura Vasile, vă rog. (Comentarii în sală.)

Video in format Flash/IOS

Doamna Aurelia Vasile:

Domnule preşedinte,

Vreau să înţeleg, încă nu i-aţi contat pe cei doi miniştri? Deci am stat timp de o oră. Nici un consilier de-al dumneavoastră nu a putut să dea telefon la ministerele respective şi să spună că Camera Deputaţilor îi aşteaptă pe domnii miniştri ca să îşi spună un punct de vedere al Guvernului, în condiţiile în care noi hotărâm una, ei vor alta? Consider că, efectiv, este bătaie de joc la adresa Camerei Deputaţilor.

Domnule preşedinte, noi am votat ceea ce liderul de Grup al Partidului Democrat a susţinut şi nu am votat altceva.

Faptul că aveam dat un vot încă de la începutul sesiunii de astăzi că vom merge până la pct. 33, a fost un vot anterior. Deci noi am votat propunerea liderului Grupului democrat.

Deci continuăm dezbaterile. Dumneavoastră aţi hotărât acest lucru. Amânăm restul programului. Avem, nu avem şedinţă comună, vom vedea. Deocamdată, noi desfăşurăm mai departe programul.

Vă rog să continuaţi ordinea de zi.

Video in format Flash/IOS

Domnul Bogdan Olteanu:

Imediat, dar, doamna deputat, vă atrag atenţia că, în confuzie, ceea ce am decis a fost că, după ce terminăm aceste puncte, suspendăm lucrările până vin miniştrii. În momentul în care vin miniştrii, cu cea mai mare plăcere, le reluăm.

Video in format Flash/IOS

Doamna Aurelia Vasile:

Domnule preşedinte,

Nu aşa aţi supus la vot, pentru că atunci noi n-am fi votat.

Video in format Flash/IOS

Domnul Bogdan Olteanu:

Vă invit să consultaţi stenograma.

Domnul deputat Oltean.

Video in format Flash/IOS

Domnul Ioan Oltean:

Domnule preşedinte,

Doamnelor şi domnilor colegi,

Eu rămân stupefiat, domnule preşedinte, de modul cum dumneavoastră aţi înţeles propunerea pe care noi am făcut-o.

Înţelegerea a fost de genul următor. Noi continuăm să lucrăm până la poziţia 33, ca să oferim miniştrilor timpul necesar ca aceştia să ajungă aici. Eu, personal, n-am crezut că cei doi miniştri trebuie să fie contactaţi personal de către dumneavoastră pentru a putea ajunge aici. Mă gândeam că un consilier al domniei voastre poate să-i contacteze, să le spună care este păsul, oful Camerei Deputaţilor şi domniile lor să se deplaseze aici. Dacă există în cutuma miniştrilor liberali obişnuinţa ca doar dumneavoastră personal să-i invitaţi, cred că putea fi invitat un vicepreşedinte care să continue să conducă şedinţa de lucru şi dumneavoastră să-i contactaţi personal pe cei doi miniştri. Pentru că aici s-a desprins o concluzie că vom continua dezbaterea pe acel proiect în prezenţa miniştrilor, până la epuizarea acestui act normativ fie printr-un vot final, fie prin retrimiterea acestuia la comisia de specialitate.

De aceea, domnule preşedinte, şedinţa Birourilor permanente poate fi amânată. Şedinţa de mâine, dacă va fi problemă, vom vedea dacă se va ţine în formula în care este preconizat? Dar eu cred că ce este mai important astăzi, este ca cei doi miniştri să fie prezenţi aici, să lămurim, într-un fel sau altul, o dată ce se întâmplă cu acest proiect de lege. Îl adoptăm sau îl retrimitem la comisie şi îl lăsăm pentru altă şedinţă de vot final.

Vă mulţumesc.

Video in format Flash/IOS

Domnul Bogdan Olteanu:

Vă mulţumesc, domnule deputat.

Eu ştiu suficient de bine ce am supus la vot. Dacă cineva are un dubiu faţă de ceea ce s-a decis, este invitat să consulte stenograma.

Domnule Uioreanu, doreaţi să interveniţi?

Video in format Flash/IOS

Domnul Horea Dorin Uioreanu:

Da, domnule preşedinte, aveţi dreptate. Ar fi bine să convocaţi chestorii să facă această operaţiune de telefonie către miniştri şi după aceea să ne dea un răspuns cât de repede în plen.

Mulţumesc.

Video in format Flash/IOS

Domnul Bogdan Olteanu:

Stimaţi colegi,

Vă reamintesc care a fost discuţia şi ce s-a decis. S-a decis că, după ce finalizăm cu aceste proiecte, se întruneşte Comitetul liderilor, dacă vă amintiţi, care face o discuţie pe această temă. Eu am să vă propun să arătăm, totuşi, respectul cuvenit faţă de colegii de la Senat şi deciziile luate şi să întrunim Comitetul liderilor imediat după Biroul permanent reunit şi nu înainte, dat fiind că este ora două fără un minut.

Şedinţa se suspendă, urmând ca ea să fie reluată în momentul în care miniştrii vor veni, Comitetul liderilor va fi informat. De asta am hotărât că vom convoca Comitetul liderilor, pentru a stabili exact ora la care se reia şedinţa.

Vă mulţumesc.

Ne revedem în momentul în care veţi fi invitaţi de lideri.

Video in format Flash/IOS

Şedinţa s-a încheiat la ora 14,00.