Sittings of the Chamber of Deputies of March 10, 2009

  • Abstract of the sittings
  • Full-text of the sittings
  • Published in Monitorul Oficial no.29/2009
  • Video in format Flash/IOS Video - Flash & IOS

Sittings of the Chamber of Deputies of March 10, 2009

19. Dezbaterea Proiectului de Lege pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 126/2008 privind modificarea şi completarea unor acte normative în vederea eliminării legăturilor dintre nivelul drepturilor acordate din bugetul asigurărilor pentru şomaj şi nivelul salariului de bază minim brut pe ţară şi al stabilirii măsurilor de aplicare a unor regulamente comunitare (rămas pentru votul final).
 
see bill no. 51/2009

 

Doamna Roberta Alma Anastase:

  ................................................
Video in format Flash/IOS

Punctul 16, Proiectul de Lege pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.126/2008 privind modificarea şi completarea unor acte normative în vederea eliminării legăturilor dintre nivelul drepturilor acordate din bugetul asigurărilor pentru şomaj şi nivelul salariului de bază minim brut pe ţară şi al stabilirii măsurilor de aplicare a unor regulamente comunitare.

Procedură de urgenţă.

Dau cuvântul reprezentantului iniţiatorului.

Video in format Flash/IOS

Domnul Marius Lazăr:

Doamna preşedinte,

Doamnelor şi domnilor deputaţi,

Proiectul de lege are ca obiect de reglementare modificarea şi completarea unor acte normative în vederea eliminării legăturilor dintre nivelul drepturilor acordate din bugetul asigurărilor pentru şomaj şi nivelul salariului de bază minim brut pe ţară şi a corelării cu regulamentele comunitare în domeniu.

Prin acest proiect de lege se propune ca sumele primite de către angajator pentru încadrarea absolvenţilor, ucenicilor, elevilor şi studenţilor pe perioada vacanţelor şi a persoanelor în vârstă de 45 de ani să fie determinate în funcţie de indicatorul de referinţă al asigurărilor pentru şomaj şi stimulării ocupării forţei de muncă, denumit în continuare indicator social de referinţă, care este egal cu 500 lei.

Indicatorul social de referinţă al asigurărilor pentru şomaj şi stimulării ocupării forţei de muncă reprezintă unitatea exprimată în lei, la nivelul căruia se raportează unele prestaţii băneşti suportate din bugetul asigurărilor pentru şomaj acordate în vederea stimulării anumitor categorii de persoane pentru a se încadra în muncă, precum şi angajatorilor pentru a încadra în muncă persoane în căutarea unui loc de muncă.

Valoarea indicatorului social de referinţă se modifică prin hotărâre de Guvern, în funcţie de indicele de creştere a preţurilor de consum prognozat an/an anterior.

Faţă de acestea, Ministerul Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale susţine aprobarea acestui proiect de lege.

Vă mulţumesc.

Video in format Flash/IOS

Doamna Roberta Alma Anastase:

Şi eu vă mulţumesc.

Din partea comisiei, domnul Dobre.

Video in format Flash/IOS

Domnul Dobre Paul Victor:

Doamnelor şi domnilor,

În conformitate cu prevederile art.95 şi art.115 din Regulamentul Camerei, Comisia pentru muncă şi protecţie socială a fost sesizată cu dezbaterea pe fond, în procedură de urgenţă, a Proiectului de Lege pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.126/2008.

La întocmirea prezentului raport, comisia a avut în vedere avizele favorabile ale Consiliului Legislativ, Consiliului Economic şi Social, al Comisiei juridice, de disciplină şi imunităţi.

Proiectul de lege are ca obiect de reglementare modificarea şi completarea unor acte normative în vederea eliminării legăturilor dintre nivelul drepturilor acordate din bugetul asigurărilor pentru şomaj şi nivelul salariului de bază minim brut pe ţară, precum şi stabilirea unor măsuri de aplicare a regulamentelor comunitare legate de libera circulaţie a persoanelor, respectiv de aplicare a regulilor de securitate socială, precum şi a regulamentelor comunitare în materia ajutoarelor de stat.

Comisia propune plenului Camerei Deputaţilor aprobarea proiectului de lege în forma prezentată de Senat.

Proiectul de lege face parte din categoria legilor organice.

La dezbaterile comisiei au fost prezenţi 17 deputaţi din totalul de 19.

Raportul comisiei a fost adoptat cu unanimitate de voturi.

Camera Deputaţilor este Cameră decizională.

Vă mulţumesc.

Video in format Flash/IOS

Doamna Roberta Alma Anastase:

Şi eu vă mulţumesc.

Dacă din partea grupurilor parlamentare există intervenţii la dezbateri generale? Nu.

Nefiind nici amendamente, urmează votul final.