Parliamentary debates
Parliamentary debates
Sittings of the Chamber of Deputies of January 16, 2001
| Vous etes ici: | Prima pagina > Parliamentary debates > Sittings of the Chamber of Deputies of January 16, 2001 |
Sittings of the Chamber of Deputies of January 16, 2001
![]() |
2. | Informare privind demisia domnului deputat Marian Bălan, PDSR, Circumscripţia electorală nr.23 Ialomiţa. | ![]() |
||
|
După pauză |
|
Stimaţi colegi, Vă rog să poftiţi în sală! Rog Grupurile parlamentare ale PD-ului şi PNL-ului să vină în sală! Vă rog să-mi permiteţi, până vin toţi colegii în sală, să vă prezint o chestiune organizatorică. Domnul Bălan Marian, deputat PDSR în Circumscripţia nr. 23 Ialomiţa, îşi prezintă demisia şi vă rog să luaţi act de această dorinţă a domniei sale. Rog viceliderul Grupului parlamentar al PRM-ului să ne comunice punctul de vedere al grupului parlamentar. |
|
Domnule preşedinte, Onorat prezidiu, Stimaţi colegi, Am avut o consultare şi în cadrul grupului şi, respectiv, cu delegatul Partidului Democraţiei Sociale din România, pe textul de regulament; respectiv, cu reprezentantul Partidului Democrat. Din discuţiile care au avut loc, poziţiile nu au putut fi armonizate. În consecinţă, grupul nostru parlamentar consideră că neaplicarea art. 98 în conţinutul şi, respectiv, în spiritul său, reprezintă o eludare a prevederii constituţionale - adică, a dreptului deputatului de a se exprima prin prisma mandatului reprezentativ - şi, drept urmare, vom solicita, în acest sens, Curţii să se exprime dacă nu este o atingere adusă mandatului. Şi, în raport de ceea ce se va constata la timpul respectiv, vom interveni. În momentul de faţă, tocmai pentru a demonstra că nu este o chestiune de obstrucţie, nu este nici o chestiune de tergiversare, noi nu vom mai ridica problema amendamentelor respinse în plen şi conţinute în raport. Cu excepţia aceluia care este făcut de către deputaţii PRM, respectiv, Grupul parlamentar al Partidului România Mare. Regretăm şi cred că va veni vremea când şi alţii vor regreta cum aplică regulamentul acum. Vă mulţumim pentru înţelegere şi atenţie. |
|
Domnul deputat Bivolaru doreşte cuvântul. |
|
Domnule preşedinte, Stimaţi colegi, Această, să spunem, această interpretare a prevederilor art. 98 de care face caz colegul Stanciu, trebuie realizată coroborând cu textele altor articole. Şi îmi permit, totuşi, şi pentru stenogramă, dar şi pentru plen, să subliniez acest lucru, pentru a ne lămuri, totuşi, în legătură cu problema ridicată de Grupul parlamentar al PRM. În art. 98, sigur că s-au stabilit câteva teze. Şi, anume, în primul rând, că: "În cursul dezbaterilor, deputaţii, Guvernul sau grupurile parlamentare pot pune în discuţie amendamentele respinse de comisie sau amendamentele depuse la comisie - şi, toate, sub semnul comun - în conformitate cu prevederile prezentului regulament." Deci, aceste depuneri de amendamente la comisie trebuie realizate în conformitate cu prevederile acestui regulament. se face trimitere în primul rând la art. 90, în care se stipulează, printre altele, că, mai întâi: "Deputaţii, grupurile parlamentare sau Guvernul au dreptul de a prezenta amendamente." Şi, în condiţiile acestea, ei capătă această calitate, de "iniţiatori de amendamente". Tot în art. 90 se specifică, în mod explicit, că: "Amendamentele se depun în scris, motivat şi sub semnătura inţiatorului." Aceasta este valoarea amendamentului depus şi acestea sunt condiţiile impuse vizavi de această teză, "în conformitate cu prevederile prezentului regulament". De asemenea, la art. 97 se stabileşte, cu suficientă claritate, că: "La discutarea articolelor la care s-au depus amendamente, deputaţii pot lua cuvântul pentru a-şi exprima punctul de vedere în susţinerea sau respingerea acestor amendamente." Pentru că, o să vedem mai departe: "Autorii amendamentelor sau subamendamentelor se consideră a fi contra textului iniţial." Este o teză care trebuie reţinută, pentru că, mai departe, se spune (şi aici se cantonează tot discursul): "Ordinea luărilor de cuvânt este următoarea: mai întâi se exprimă deputatul care este contra prevederii textului?" În consecinţă, teza stabileşte că cel care l-a depus, iniţiatorul, îl consideră că ar fi contra. El este deschizătorul dezbaterii. Sigur, că, în final, art. 98 stabileşte clar: deputaţii care pot lua cuvântul. Aceasta se referă la cei care, se spune în art. 97, "pot susţine textul iniţial" - deci, sunt contra amendamentului; sunt cei care vin alternant în discuţie după iniţiator. preşedintele Camerei poate da drumul şi la a doua alternanţă de luare de cuvânt şi chiar la a treia alternanţă, după cum consideră domnia sa că este necesar, aici se înscriu toţi deputaţii care au dreptul să ia cuvântul într-o astfel de situaţie, pentru a susţine sau a respinge amendamentele supuse în discuţie. Probabil că un singur lucru n-am făcut, şi anume, că noi n-am precizat cu foarte multă insistenţă anumite teze în acest regulament, pentru a nu-l face foarte stufos. Am considerat că tezele respective sunt suficient de clare. Şi, domnule preşedinte, calitatea de "iniţiator de amendament" trebuie să rămână cu prerogativele pe care le are: iniţiatorul se poate prezenta să-şi susţină amendamentul sau nu se poate prezenta, dar mandatul său nu poate fi luat de nimeni! |
|
Mulţumesc foarte mult. Stimaţi colegi, eu v-aş propune să sistăm discuţiile pe această chestiune... Domnul Dan Simedru. |
|
Domnule preşedinte, Stimaţi colegi, Consider că antevorbitorul meu a avut dreptate în modul în care s-a exprimat şi a explicat acest lucru tehnic. Totuşi, vreau să nu facem o diferenţă chiar aşa de clară între cele două probleme, trebuie să ţinem cont că, în legislatura trecută, cei care au depus amendamente, ca şi deputaţi, în nume propriu, nu ştiau de modificările acestui regulament. Dacă ştiau, fiţi convinşi că toţi depuneau amendamentele în numele grupurilor parlamentare. Deci, nu se ştia că se va adopta acest regulament. De asemenea, vreau să vă spun şi cred că şi la dumneavoastră, în grupuri, există o procedură foarte clară: fiecare deputat discută amendamentele pe care le propune cu grupul parlamentar şi, în general, grupul parlamentar îl susţine. Deci, este şi un accept din partea acestuia pentru amendamentul respectiv. Vă mulţumesc. |
|
Şi eu vă mulţumesc. Supun votului dumneavoastră interpretarea propusă de domnul deputat Ráduly cu privire la situaţia amendamentelor respinse. Cine este pentru? 137 de voturi pentru. Cine este împotrivă? 78 voturi împotrivă. Abţineri? Nici o abţinere. Cu 137 voturi pentru şi 78 contra, interpretarea propusă de domnul Ráduly, potrivit căreia amendamentele respinse pot fi susţine doar de deputaţii care le-au formulat sau de către grupurile parlamentare, în situaţia când ele le-au formulat, a fost admisă. Vă rog să rămâneţi în sală şi să aduceţi şi pe ceilalţi colegi, pentru votul final la Legea caselor naţionalizate! Să aducem toţi colegii dumneavoastră, inclusiv ai noştri, şi a venit şi Guvernul! Vă rog eu mult, invitaţi-vă toţi colegii în sală! |


